GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De la Jardin du Palais Royal până la Eglise Saint-Augustin
Trei ruși la o întâlnire: Beau vodcă, rachia și alcool dublu-rafinat, discută pe urmă se ia la bătaie între ei. S-au relaxat civilizat după care pleacă acasă.
Trei arabi la o întâlnire: Nu beau nimic, aruncă în aer o mașină și o clădire, deturnează un avion, mai omoară pe câțiva de pe străzi. S-au relaxat și ei după care pleacă acasă.
Morala: Iată ce face omul când n-are voie să bea...
Și iată ce face turistul care a fost acolo în timpul unui atentat, începe să scrie bancuri cu arabi. O fi de la atentat sau îmi plac mie bancurile, nu știu... Partea bună este că mi-am continuat vacanța iar astăzi voi descrie un traseu cu obiectivele sale turistice între grădinile regale Jardin du Palais Royalși biserica Sf. Augustin. Traseul meu ca și distanță echivalează cu Luvru-Arc de Triumf până la 2 km cel mult. Obiectivele principale propuse pentru vizită au fost biserica Madeleine si Sf. Augustin, dar pe așa o distanță inevitabil am descoperit și altele de care nu știam iar prin intermediul acestui articol doresc să le descriu și pe acestea.
Am ieșit din Jardin de Palais Royal lateral pe Rue de Montpensier, pe urmă pe Rue de Richelieu iar virând la dreapta pe Rue Saint Honore am admirat încă o dată fântâna Fontaines du Theatre Francais. Fântâna se află lângă fostul teatru regal Comedy Francaise și este opera arhitectului Gabriel Davioud de la sfârșitul secolului trecut.
După intersecția cu Rue des Pyramides am observat o biserică și m-am dus mai aproape s-o vizitez. Văzând fațada nu părea mare, totuși are o lungime de 126 m. Este un lăcaș de cult construit de către Jacques Lemercier în 1722 baroc târziu de confesie romano-catolică. Poartă hramul lui Rochus von Montpellier. În interior se găsesc multe opere de artă (de la Antoine Coysevox, Etienne Maurice Falconet) plus o orgă originală din 1751 refăcută în 1842 și renovată în 1994. O vizită ghidată este posibilă zilnic la ora 15.00 fără costuri, dar donațiile sînt binevenite. În cazul meu ghidul se numea smartphoneul din dotare, tot fără costuri. În aprilie era puțin complicat cu netul eram limitat la un anumit nr de Mb, acum este mai simplu (din 15.06.2017) aveți aceleași resurse ca în Romănia iar netul este foarte util la obiective turistice descoperite pe loc, ca în cazul de față. Vizita mea a durat aproximativ 30 minute mai mult nu trebuie pentru a observa exteriorul și interiorul, de asemenea o recomand celor care umblă pe aici.
Piața Vendome se află între Rue de Saint Honore și Rue des Capucines/Rue Danielle Casanova. Grădinile Tuilleries sînt la 5 minute de mers pe jos de aici. Este una din piețele așa numite regale și a fost amenajată în secolul 17 dimensiunile fiind 170x150 m. Denumirea originală a fost Place de Louis le Grand (piața lui Ludovic cel Mare) iar în planurile originale erau și clădirile ale căror fațade superbe se observă astăzi. Atracția principală din piață este Colonne Vendome opera lui Francois Girardon din 1699. Inițial a avut numai 7m înălțime dar astăzi coloana victoriei datorită lui Napoleon are o înălțime de 43 m. O curiozitate aflată este că Frederic Chopin aici a trăit și decedat într-una din clădirile din piață. Vizita mea a constat în observarea coloanei Vendome care se află în centrul pieței și turul pieței pe lângă clădirile istorice (inclusiv cel al lui Chopin), 20 minute în total. Piața este un must deci obligatoriu de văzut dacă ești în Paris și în preajmă.
Ieșind din piața Vendome și continuând drumul pe Rue Saint Honore inevitabil am observat biserica poloneză Notre-Dame de l, Assomption. Biserica catolică cu o superbă cupolă în vârf a fost construită în 1670 de către arhitectul Charles Errard. În prezent este biserică catolică poloneză, la intrare toate informațiile sînt în poloneză, abia am găsit câteva rânduri în franceză. Statuia Papei Ioan Paul al II lea este la loc de cinste având în vedere originea lui poloneză. În interiorul frumos decorat am observat imediat orga lui Aristide Cavaille Coll din secolul 19. La momentul vizitei era slujbă, bineînțeles că în poloneză. Am staționat aici 15 minute. Merită să aruncați o privire dacă aveți drum pe aici.
Ieșind din biserica poloneză am ajuns la intersecția cu Rue Royale, cel care leagă Piața Concorde cu Piața Madeleine, acolo unde se află următorul obiectiv turistic biserica Madeleine. Când am observat prima dată la prima vizită la piața Concorde nici prin când nu mi-a trecut că este o biserică, mai degrabă seamană cu un templu roman sau grec. M-am gândit la un muzeu prima dată. Arhitectul Pierre Alexandre Vignon în 1828 a creat un templu roman în stil neoclasic cu o dimensiune de 100x40m.
Biserica neobișnuită ca formă cu cele 52 coloane corintice ale sale poartă hramul Mariei Magdalena. Dar inițial clădirea nu era propusă ca destinație lăcaș de cult, Napoleon a dorit asta pentru soldații săi să construiască un fel de Temple a la Gloire. O altă destinație interesantă prin 1837: prima gară din Paris. Păi cum să mai semene a biserică, m-a păcălit și pe mine care a crezut că e muzeu. Biserica a fost sfințită în 1845 și în interior chiar arată a lăcaș de cult.
Vizita am început-o intrând pe poarta gardului metalic care desparte templul de piață. Urcând scările late vom observa imediat Piața Concorde cu coloana Luxor aflată la cca 400m distanță. Madeleine este renumită în Paris și atrage mai mulți turiști decât alte biserici. La momentul vizitei mele erau destul de mulți. Pe panourile amplasate pe gard și la intrare observăm o descriere despre biserică, de asemenea programul sfintelor liturghii și a concertelor de orgă. Astfel aflăm că slujba duminică este la orele 9.30,11.00 și 18.00. Concerte de orgă și chor se organizează în jurul orelor 16.00 dar nu zilnic. Orga a fost construită de cunoscutul Artisitide Cavaille Coll în 1846 la un an după sfințirea bisericii.
Ieșind de la Madeleine aruncînd o privire pe bulevardul Malesherbes am observat în capătul acestuia biserica Sf Augustin. Părea atât de aproape distanța de mers pe jos totuși durează 25 de minute. Dar înainte să ajung acolo la intersecția cu Rue de Lavoisier am observat o capelă la aproximativ 200 m. Bineînțeles că curiozitatea m-a dus până acolo și așa am mai descoprit un obiectiv vizitabil Chapelle Expiatoire. Capela memorială (dedicată regelui Ludovic XVI) cu dimensiunile de 51x26 m a fost construită în 1816 pe locul fostului cimitir Madeleine. Arhitectul clădirii construite în stil neo-clasic a fost Pierre Francois Leonard Fontaine. În prezent este un muzeu-memorial care a fost închis la ora la care am ajuns acolo (după 18.00) Capela este amplasată în parc îngărduit, se numește bineînțeles Piața Ludovic XVI tot în memoria regelui decapitat în piața Concorde cu ocazia revoluției franceze.
De la capelă m-am întors pe drumul spre Sf Augustin folosind același bulevard Malesherbes și în in Piața Sf Augustin în formă de triunghi chiar în fața bisericii am observat-o pe Jeanne D, Arc în formă de statuie din bronz creat de artistul Emmanuel Fremite în 1874. La biserica Sf Augustin am ajuns chiar înainte de închidere dar cel responsabil m-a lăsat încă un sfert de oră înauntru. Fațada bisericii a fost acoperită cu pânze datorită lucrărilor de renovări. Se pune mare accent în Franța la conservarea și punerea în valoare a clădirilor istorice. Doar că din punct de vedere turistic deranjează puțin, nu mai vezi toată clădirea.
Biserica din 1868 are mărimi impresionante, arhitectul Victor Baltard a proiectat lăcașul în stil ecletic combinat cu gotic și romano-bizantin și i-a dat dimensiunile de 91x73 m. Înălțimea are 71 m, elementul de atracție din punct de vedere arhitectural este domul. În interior artiștii care au creat picturile, vitraliile, sculpturile și orga au fost Diogene Maillart, Antoine Lusson, Mathurin Moreau, Albert Peschard. Slujbele duminică sînt la orele 9.00,10.00,11.00,19.00. În loc de bănci sînt scaune pentru enoriași am observat destul de des acest tip mobilier în bisericile din Paris. În biserică este destul de întuneric, iar o lumină roșie decorativă folosită face și mai întunecată atmosfera din interior. La dreapta de biserică se află clădirea parohiei Sf. Augustin și un parc măricel.
După aceste vizite am luat masa pe Boulevard Hausmann și am luat metroul linia 9 de la stația de metrou Augustin. Rog WM să atașeze, mulțumesc.
Trimis de AZE in 10.09.17 19:31:55
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@AZE: Pe masura ce citeam articolul si mai apoi vazand pozele, ma gandeam, oare cati francezi au vazut ce ai vazut tu, ca sa nu merg mai departe cu ideea si sa spun ca poate de vazut au mai vazut cate ceva, dar informatiile impartasite cu noi aici cred ca nu le stiu intr-o mare masura.
In acest fel si eu ma simt castigata afland atat de multe lucruri frumoase si mai ales interesante.
Felicitari, votat cu mare drag.
Eu stiam din carti de La Madeleine, am recunoscut-o din prima, venind pe jos dinspre Hausmann...
@mishu: Multumesc
Parisul este un oras cu multe obiective turistice pe metru patrat. Asa inevitabil le gasesti daca te afli pe traseu. Dar asa cum am mai scris in cele 6 zile mi-am putut face doar o idee, cred ca mai exista mii de obiective vizitabile numai in oras si imprejurimi pe are nu le-am vazut.
Acum facand comparatie cu parizienii, depinde daca le place sau nu sa cunoasca obiectivele din orasul lor asa si din tara noastra sint locuri istorice de care localnicii nu stiu si sint chiar din Sibiu sau din alt oras. Si recunosc ca si eu mai am de descoperit multe in tara (si din fericire este mai aproape decat Parisul)
N-am avut timp de citit pe îndelete în ultimele săptămîni, dar am reușit să răsfoiesc serialul tău parizian. Îmi place cum ai ales să prezinți orașul, ca pe o plimbare, un itinerar în mai multe episoade. Ca ghidurile DK! Nu în ordinea importanței, nici în ordinea vizitării, ci în ordine geografică.
Vendome e cartea de vizită a Parisului, alături de Marile Magazine (de pe Marile Bulevarde). Acolo îi înțelegi statutul de oraș al modei și eleganței. Hotelul Ritz și toate prăvăliile de mode, parfumuri, ceasuri și bijuterii, de la Chanel la Van Cleef & Arpels, și de la Vuitton la Piaget. Plus Westin și ce alte hoteluri de lux mai sînt pe acolo, în lungul arterei care vine dinspre Tuileries, apoi pe Rue de la Paix care culminează cu Opera Garnier și Hotel Intercontinental Le Grand.
Nu degeaba Rue de la Paix e cea mai scumpă la Monopoly (unii așa ne-am construit imaginea despre Paris, din toate sursele posibile, de la poveștile despre diaspora română pînă la un banal joc de Monopoly, de la romane fluviu ca Mizerabilii sau La Medeleni la pasionantele anchete ale comisarului Maigret, de peste tot am reținut nume de locuri, de străzi, bistrouri și clădiri, pe care apoi le-am căutat cu ocazia vizitei, ca să vedem cît se potrivesc cu imaginația)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 O vacanță « coquette » (Sau nu prea…) - Paris — scris în 19.06.24 de Sclemby din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Mirobolantul Paris — scris în 15.04.24 de Opelantara din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Paris, un vis împlinit — scris în 25.12.23 de Dida2017 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Informaţii practice despre Paris — scris în 31.07.20 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanta la Paris III - Aventura continua — scris în 23.02.20 de baron din IAşI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanta la Paris II - Fugariti de Paris Museum Pass — scris în 08.02.20 de baron din IAşI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Paris - minivacanta de iarna — scris în 11.02.19 de Mihaela 27 din TIMIşOARA - RECOMANDĂ