Un altfel de Paris

TIPĂREȘTE

Va place Parisul?

Pai cum sa nu va placa! Parisul e cel mai iubit oras al Europei si poate si al lumii. Si cel mai vizitat. Cred ca daca as scrie un referat din care lipsesc monumentele sale reprezentative si as descrie doar cafenelele sale, tarabele stradale cu suveniruri sau parfumuri la pret redus sau cele cu fructe si branzeturi si cele cu brelocuri si alte nimicuri, spectacolul vitrinelor frumos colorate, anticariatele buchinistilor de pe malul Senei unde gasesti carti bune “la kilogram”, galeriile de metrou, panourile publicitare, chioscurile de ziare, parcurile, cladirile si strazile si multimea ce le populeaza, ar fi suficient ca sa atrag atentia cititorilor.

De ce?

Pentru ca in drum spre atractiile majore ale orasului, turistul se loveste mai intai tocmai de aceste lucruri, care-si au si ele farmecul lor. Parisul e mare, pana cand intri in centrul sau istoric, aflat intre portile vechiului oras, ai de strabatut vreo 20 si ceva de Km de cartiere periferice iar cand ai ajuns in orasul istoric, mai ai de mers inca pe-atata.

Pentru ca multe bulevarde de-ale sale sunt largi si se imprastie in mod excentric, pentru ca metroul sau RER-ul transporta parizienii pana la limita locuibila a orasului si astfel, farmecul orasului nu ramane concentrat doar in centrul sau (situat in jurul insulelor Senei) cum se intampla in multe alte orase, ci peste tot. Colina Montmartre sau Versailles sau cartierul Defense sau Tour Eiffel, sau Eurodisney, nu se afla tocmai in centrul urbei, dar ele sunt asaltate de turisti mereu, caci metroul sau RER-ul te duce pana acolo repede. Despre "orasul-lumina" v-as putea scrie zile si nopti intregi.

Parisul e imens, el se intinde pana la orizont, fapt observabil si de la etajul III al Turnului Eiffel, el e un oras care nu poate fi admirat din fuga masinii. Ar fi pacat. In Paris trebuie sa ai “picioare bune” si timp la dispozitie. Chiar daca metroul te “scoate” oriunde, mai ai inca de parcurs distante mari, doar Champs-Elysee-ul are vreo 2,5 Km, gradinile Tuilleries, sunt si ele mari si lungi, distantele intre podurile Senei sunt destul de mari, urcusul “per pedes” pana la Sacre Coeur nu e tocmai usor, nici drumul prin cimitirul Pere Lachaise nu e scurt, iar daca te-ai pierdut prin feericele cartiere “latin”, “evreiesc”, “Momtmartre” sau “indian”, ai ce merge. Noroc ca si parcurile si locurile de odihna din Paris sunt numeroase. Daca doresti sa savurezi din plin orasul, trebuie sa fii bine odihnit sau, in timpul vizitarii lui, sa faci cateva pauze de refacere. A porni obosit la exploararea orasului, e-o crima, doar Luvrul sau Versailles iti ia macar o zi si asta daca vrei sa le parcurgi superficial. Parisul nu se viziteaza in 3 zile, nici in 7, nici in 10. Poate nici intr-o viata de om. Parisul nu se savureaza doar ziua. Obligatoriu e nevoie si de un “Paris by night”, cand uneori, in zilele de vara, orasul pare mai frumos decat ziua.

Parisul metrourilor

Am luat uneori de la ghiseul de metrou, “Paris Pass”, in care, cu bani mai multi la prima vedere, ai niste avantaje, intrari gratuite la 2-3 muzee sau reduceri la biletele de metrou. Sunt bune pentru cei ce stau doar cateva zile la Paris si au multe drumuri de facut in timp limitat. Galeriile celui mai vechi metrou al Europei, sunt interminabile. Si cam vechi. Nu gasesti pe-aici multe scari rulante. Adeseori strabati distante lungi ca sa ajungi la peronul tau iar daca ai de schimbat 3-4 metrouri pe zi, distanta creste.

Primaria orasului, pentru a mai inveseli acasta monotonie a alergaturii prin coridoarele sale, acorda anual 300-350 de autorizatii pentru “animatori” individuali sau in grup, in special muzicanti. Vei vedea prin galeriile metroului, studenti la Conservator care interpreteaza Mozart, Bach, Vivaldi sau tambalagii de pe la noi cantand “Ciocarlia” sau muzica din filme. Cei ce nu se grabesc, se opresc pentru o clipa, asculta muzica si le arunca muzicantilor cate un banut. Peretii galeriilor metrourilor sunt plini cu panouri publicitare, care aduc si ele un venit primariei orasului si regiei de metrouri. Exista gari de metrou mai mari si mai animate, adevarate puncte nodale ale retelei (Charles de Gaulle, Defence, Forum des Halles, Chatelet, Gare du Nord, Gare Montparnasse, Gare de Lyon, etc) locuri unde poti servi un sandvici, bea o cafea, cumpara un ziar, locuri care se intersecteaza cu trenurile RER sau care, la suprafata, sunt legate cu linii de autobuz, navete sau chiar cu mici gari de trenuri TGV regionale sau nationale.

E greu sa n-o scoti la capat prin galeriile subterane, uneori pe 3 nivele, ale metroului, ai harti ale meterolui si RER-ului, pe fiecare perete si ghisee de informatii in centrele nodale. Daca te-ai ratacit totusi, sau vei da de-o poarta de acces inchisa, de pe un peron pe altul, (uneori dimineata nu ai acces temporar la cate un peron pe unde trece fluxul de oameni ce se grabeste la serviciu), trebuie doar sa il rogi pe un agajat de la metrou sa-ti deschida acea poarta. Am observat ca francezii, asemenea grecilor, nu se inerveaza prea des. Daca unui angajat ii ceri o favoare cu zambetul pe buze si nu faci scandal ca pe la noi, vei obtine repede tot ceea ce doresti.

Odata eram rupt de oboseala si am cerut unei creole de la un bar un pahar cu apa fierbinte. Mi-a dat. Mi-am turnat in el vreo 3 pliculete cu cafea ness si mi-am revenit. Am vrut sa-i platesc dar n-a luat banii, un zambet si o formula de politete, au fost de-ajuns. Am mai observat ca unor francezi (ce distribuie prin gari, benzinarii sau metrouri, pliante sau cartulii turistice), le place ca sa insisti, sa te lupti pentru acele lucruri pe care oricum le vei gasi in alt loc, gratis. Odata, langa o benzinarie, am ochit un mic ghid colorat cu plajelele Frantei si tare mi-l mai doream. Am inceput sa vorbesc cu cel care era la ghiseu, incepand cu superlative gen “Franta e tara cea mai civilizata si frumoasa si turistica din lume, ca avem un club al francofonilor”, ble, bla, bla... si am terminat cu faptul ca precis vor avea si ei mai multi clienti la benzinaria lor daca imi va da si mie un asemenea ghid”. Intr-un sfarsit, cand meciul intrase deja in prelungiri, tanarul mi-a intins o cartulie, spunandu-mi, “Bravo monsieur, vous l’avez gagne” (Ei, bine dom’le, o meritati, ati castigat-o!).

Panourile publicitare din metrou, sunt create de experti, ei stiu ca in fiecare zi multi parizieni trec doar 1-2 secunde prin fata muncii lor de-o luna si ei trebuie sa surprinda esentialul. Aici, pe aceste panouri, daca bati campii cu texte lungi si imagini mici, n-ai nici o sansa”. Trecatorului trebuie sa i se imprime in memorie, chiar in subconstient, intr-o secunda-doua, o anumita informatie.

Dimineata, in Paris, metroul se deschide la ora 5,30 dar de-abia pe la 6 incepe el sa functioneze in flux normal, cam o garnitura la 3-4 minute. La intrare se percep bilete dar la acele ore fara prea multi angajati la ghisee, multi tineri sar peste barele de protectie si nu platesc. Se triseaza si pe la ei. Sau cineva introduce biletul in aparatul ce deblocheaza bariera, si intra cate doi. E greu de controlat, mai ales dimineata intre 6 si 8,30 sau dupa masa intre 16-18, mareea de oameni care pleaca sau vine de la jobul ei cotidian. Cand sunteti turist, orele acestea, sunt de evitat.

Parisul cafenelelor

Exista peste o mie de bistrouri, terase, restaurane si cafenele in Paris. Exista o lume a lor si o atractie a lor. In urbea mea, am urcat si eu odata pe o importanta strada comerciala din centru, la etaj, intr-o cafenea, si am asteptat sa vina cineva. Dupa o jumatate de ora am plecat. O singura fata era angajata pe ambele etaje. La Paris, nici nu ti-ai pus bine scaunul sub fund si a si aparut langa tine un chelner care-ti ureaza mai intai un ”Bonjour monsieur” obligatoriu (la fel de obligatoriu e si “Au revoir monsieur”) si te intreaba zambind ce doresti. “O cafea”, raspund eu. In secunda urmatoare, el iti aduce un pahar cu apa din partea casei si un biscuit. Apoi, la scurt timp, urmeaza si cafeaua. In functie de cafenea, o cafea costa 1,20-1,40 euro. Daca le lasi chelnerilor in farfurioara, 20 sau 30 de eurocenti, acestia sunt foarte multumiti si nu uita sa te salute de doua ori politicos si sa-ti ureze sa mai revii pe-acolo. Zambind mereu. Cred ca zambetul e ceva nativ la poporul francez. Daca doresti in cafenea, sa mergi la toaleta, de obicei te adresezi tot chelnerului, care iti va inmana o cheie si-ti va indica directia.

Cafenelele sunt foarte frecventate pe marile bulevarde si au scaunele orientate de obicei, spre spectacolul strazii. Majoritatea au pereti de sticla pentru ca clientul sa poata urmari “babilonul de plimbareti sau gura-casca” de afara. Caci la Paris, ziua, cand parizienii lucreaza si turistii se plimba linistiti, vei vedea o sumedenie de turisti din intreaga lume. Pe unii dintre ei nu e nevoie sa-i ghicesti de unde sunt, se vede dupa felul lor de manifestare sau dupa imbracaminte. La ora pranzului, intre orele 12 si 13,30, de obicei, e pauza de masa, cand bistrourile se aglomereaza. Slujbasii ies de la munca si se-aseaza in fata unei farfurii cu ceva carne si-un munte de salata si citesc ziarul. Exista ziare de dimineata sau de seara pentru ca evenimentele se succed rapid in lumea de azi si ei trebuie sa fie bine informati. Uneori o informatie proaspata citita in ziarul de la pranz si expusa dupa masa, (cand ei isi continua lucrul) in fata sefului, e un lucru important ce te ridica in ochii lui. In acest interval, ca turist, nu e prea bine sa iei masa, caci bistourile sunt aglomerate dar chelnerii se misca foarte repede. Cele mai ieftine mi s-au parut a fi restaurantele chinezesti.

Parisul podurilor

Peste Sena, in Paris si regiunea pariziana, exista 33 de poduri dar numai cateva sunt mai cunoscute, cele din centru, mai ales cele care traverseaza cele doua insule din mijlocul Senei ("Ile de la Cite" si "Ile Sait-Louis"). Mie imi plac mai ales 4 poduri, aflate “in capetele “ si in paralel cu gradinile Tuilleries si bulevardul Champs-Elysees, adica "Pont Neuf", "Pont des Arts", "Pont George V" si "Pont des Invalides", dar e ceva de mers de la un pod la celalalt, cu toate ca privite de pe cheiul Senei, ele ti se par apropiate. "Pont des Arts", locul iubirii nestramutate a tuturor indragostitilor lumii, a avut un eveniment neplacut si recent. O parte din el (o balustrada) s-a daramat sub greutatea lacatelor. O vreme acesta a fost inchis, ghinion pentru vanzatorii de lacate si cheite de pe cheiul Senei, care au si vazut spectrul falimentului in fata.

Parisul parizienilor

L-am intrebat odata pe un amic parizian “Cum te simti tu ca cetatean al celui mai frumos si vizitat oras din Europa, tu care treci zilnic pe langa atatea capodopere, jinduite de o lume intreaga? ”. “Nicium! M-am obisnuit cu ele, nu ma mai incanta, si-apoi, traficul in Paris e infernal, as dori mai degraba sa vin sa-mi petrec o vacanta in liniste printre colinele verzi ale Transilvaniei”. Seara, parizienii care nu sunt prea obositi sau varstnicii, ies ca sa-si plimbe animalele de companie. Parisul e orasul cu cei mai multi caini din Hexagon raportat la numarul de locuitori. Dar, dejectiile de animale, erau “non-turistice” si o lege a primariei urbei, i-a obligat pe toti cei ce-si scot “potaile” seara la plimbare, sa aiba o lopatica si o punguta la indemana. Altfel, amenda! Nu e ca pe la noi pe soselele nationale cand mai vezi cate un bidiviu care binecuvanteaza asfaltul cu cate un kilogram de ingrasamant proaspat, care apoi e imprastiat de rotile masinilor.

In Paris, inca de dimineata, mari panouri publicitare luminoase incep sa functioneze peste tot. Panourile sunt asezate mai ales in fata bistrourilor unde pariezienii “fugiti de la serviciu”, au ceva timp la dispozitie ca sa observe si ce-i asteapta seara, dupa ora 18. Concerte, musi-hall-uri, filme, piese de teatru sau spectacole de circ. Pana am servit si eu ceva la ora pranzului, pe un banner luminos, mi s-au succedat in fata, in plan vertical, precum review-urile pe AFA, cel putin 30 de spectacole ce urmau sa aiba loc in acea seara.

Paris “by night”

Imediat dupa anii ’89, insoteam un grup de tenis de masa in Franta. La Paris am ajuns cu autocarul plin, pe la 2 noaptea, era pe data de 13 Iulie, (deci in ajunul sarbatorii lor nationale, "Quatorze Juillet"), in cartierul “rosu” Pigalle, caci agentia de turism partenera avea sediul acolo. Trebuiau predate niste documente de calatorie. Pana a venit cineva, s-a facut o pauza. Cam de doua ore. Una din sportive avea probleme de sanatate. Trebuia sa gasesc in acel cartier, care de fapt in mintea multora se reduce la un bulevard lung, (Boulevard de Clichy) situat intre Place de Clichy si magazinele Taty sau mai bine zis de-a lungul statiilor de metrou Place de Clichy-Blanche-Pigalle-Anvers si Barbes Rochechouart, o toaleta.

Usor de zis, greu de facut, sa te stercori la acea ora cand toata lumea avea cel putin o sticla de Bordeaux la bord, printre oameni de toate varstele, care isi ofereau sau iti cereau servicii intime, raspanditi cam peste tot. Amorul era liber si se practica pe unde apuca fiecare. In hotel, pe stradutele laturalnice, pe banci sau langa frumosii platani ai unui oras in care, la acea ora din noapte, pe marile sale bulevarde, puteai citi Paris Match. Dar nu si aici, in Pigalle, unde la adapostul semintunericului, clipoceau doar reclame rosii si incitante. Pigalle e-un cartier ce doarme ziua si traieste noaptea. Peste tot, barurile, terasele, restaurantele, hotelurile, tarabele cu hot-dog sau cu fleici cu cartofi prajiti ce sfaraiau in ulei, functionau din plin.

La fel si spectacolele de la Moulin Rouge, Crazy Horse sau alte cabarete nocturne. In fata localurilor stateau “la panda”, precum chelnerii din Thassos, magrebieni tineri si te invitau sa intri la un “show de streap-tease”, la un film erotic sau direct in bordel. “Veniti domnu’, ma trage de maneca o tanara creola, o fata cu o silueta de viespe ca a lui Naomi Cambell, astazi aveti reducere, e ajunul zilei nationale, camera face doar 110 franci (25 euro), iar fetele va asteapta in hol. Sunt una si una. Puteti comanda si doua daca sunteti in stare. E si mai ieftin! ”. Tare-mi statea pe limba s-ontreb “daca le comand pe toate, nu-mi iese cumva toata treaba asta gratis? ”. Nici sportiva ce-o insoteam n-a scapat de invitatia unor tineri magrebieni euforici. Francezii au cele mai bune vinuri, coniace si sampanii din lume. Doar ei le-au inventat, “n’est-ce-pas”? Am ajuns in sfarsit la un local, in care, doi tineri simpatici (la ora aceea toata lumea era amabila din cauza licorilor “made in France”, ne lasara sa coboram pe o scara in spirala la toaleta “gratuitement! ”.

Am stat acolo, in subsol, vreo 20 de minute, pana sportiva si-a rezolvat problema. In holisorul mic, era un rastel de unde puteai sa te autoservesti cu un fel de “carti postale”, in care erau expuse toate atractiile culturale ale acelei saptamani. Sa fi fost vreo 50-60 sau poate mai multe. In acele 20 de minute de asteptare, doua cupluri incinse de bautura, de la restaurantul de deasupra, au coborat in hol. Primul a fost mai tandru, mangaieri, soapte de-amor si-atat, dar al doilea nu si-a gasit un loc mai bun de desfasurare, decat pe pervazul unei fereste. Eu ma faceam ca nu-i vad, adancit in lectura pliantelor, dar prea putin le pasa lor de mine.

Ne intoarcem la autocar prin parculetul lung al bulevardului Clichy. Sportiva se simte rau. Ne asezam pe o banca. Vedem masina Politiei ce patruleaza incet si care “nu se amesteca” decat in caz de scandal. Acest cartier, cand functineaza noaptea “cu motoarele din plin” aduce multi bani primariei pariziene. Bancile din jurul nostru si de vis-a-vis, sunt ocupate. Ele sunt “locul de munca” al multor tinere fete, in special din nordul Africii, care stau acolo cam toata noaptea, cu o privire pierduta si inerta, imbracate sumar sau aproape deloc (e doar cald, e vara, e de inteles). Un cuplu e deja in actiune. Langa el, stau inca 2-3 barbati ce-si asteapta randul. Pe banca se mai aseaza o tanara. Imediat se formaza si al doilea cuplu. Vedem si noi toata scena. Sportiva mea, e minora. In final, primul cuplu isi termina treaba, barbatul, multumit de serviciile magrebienei, ii strecoara fetei o bancnota in buzunarul de la piept si “life goes on”, distractia continua. Fiecare fata e pazita de un body-guard, care, din umbra, are sarcina sa controleze daca serviciul ei a fost platit sau nu.

In acest cartier al placerilor nocturne, pe stradutele ce se desprind din bulevardul Clichy, vezi un sir lung de cliente de pe toate continentele. Fiecare cu metrul ei patrat de trotuar. Intregul mapamond e-acolo. Predomina cele din DOM-TOM si asiaticele. Din cate am observat insa, pe acea banca, nu exista nici un pic de protectie, nici un pic de higiena. Acea tanara fata, originara din tinutul “Creoliei”, era in transa, parca s-ar fi pregatit sa mearga pe ultimul ei drum, nu-i mai pasa de nimic, actiona ca o fiinta disperata sau care are neaparat nevoie de niste bani. Probabil ca nu avea de ales, decat sa practice aceasta meserie sau a se intoarca acasa si sa traiasca in mizerie, intr-o cocioaba din frunze de palmieri, pe continentul negru.

Cand i-am descris odata scena, unui francez mai asezat, da la tara, crescator de vite din Normandia, acest mi-a raspuns ca Pigalle "e pentru straini", mai ales pentru americani si nordici, nu pentru francezi. “E-un biznis ca oricare altul. Asta cer, asta le dam. Noi ne-am saturat de mult de aceste lucruri dar nu putem pierde beneficiile unui cartier care munceste din greu, cand altele isi pun capul pe perna si dorm. PIB-ul tarii noastre creste si noaptea! ”

Paris, la final

Una dintre cele mai mari placeri ale mele (dupa primirea salariului) e sa scriu despre Paris. Chiar daca stiu ca 90% din scrierile mele nu sunt citite, orasul fiind deja arhicunoscut, a scrie despre ceva ce-ti place si-ti reaminteste niste momente placute, e-o bucurie. Atractia pe care o exercita asupra mea acest oras, e poate si din cauza faptului ca vizitarea lui a fost interzisa inainte de ’89. In acele vremi dictonul vietii noastre nu era “Vedi Napoli e poi morir” ci “Voir Paris et puis mourir”. Iata ca l-am vazut si eu si n-am murit. Apoi, cu timpul, dragostea mea fata de “orasul-lumina” s-a mai estompat dar de disparut, nu va dispare niciodata. Oricand as renunta la o saptamana (din doua) “de Grecia”, pentru una la Paris.

@Web, te rog melodia, mersi!

https://www.youtube.com/watch?v=XGUEirAHQBA

---

VIZUALIZĂRI: 3649 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI