Un restaurant pescăresc bun și o plajă corect administrată - Golful Pescarilor

TIPĂREȘTE

Pe când așteptam să ne vină mâncarea la Pescăria lui Matei, ne-am gândit să-i sunăm pe prietenii din Constanța, să-i întrebăm de sănătate și să le semnalăm prezența noastră pe litoral; cine știe?! – poate or avea timp să ne vedem zilele astea. I-am găsit bine-mersi și am stabilit să vină la noi a doua zi, pe la prânz, să mâncăm împreună. Am fost foarte încântați de Pescărie, dar am zis să mai încercăm și altceva, așa că ne-am abătut pe la Restaurantul Golful Pescarilor (vorba vine; oricum ne ciocneam de el în drum spre Vila Andreea) să facem rezervare.

Chiar la intrarea pe domeniu, te întâmpină un decor format dintr-o barcă și macheta unui far alb-albastru. De aici se fac traverse de lemn ce străbat întreaga proprietate, în mai multe direcții, delimitând „insule” cu mese și scaune. Am fost îndrumați către responsabilul cu programările, care ne-a refuzat fără drept de apel: „Du-te, dom’le! La noi rezervările pentru weekend se fac cu câteva săptămâni înainte!” Măi, să fie... Inabordabililor care sunteți voi!

Ne-am mulțumit să facem poze, amurgul nu era departe, nu era lumină prea grozavă, așa că n-au ieșit cine știe ce. Totuși, a trebuit să admitem că locul are un farmec aparte, cu terasa lui imensă, înconjurată de mare din două părți și cu ieșirea direct pe plajă, în golf. Am remarcat că restaurantul propriu-zis e o clădire cu un singur nivel, dreptunghiulară, căptușită pe dinafară cu șipculițe de lemn (sau un alt material care le imită foarte bine), colorate în turcoaz dechis. Are două intrări, una dinspre Pescărie, cealaltă dinspre plajă; lângă prima stă atârnat următorul anunț: „Bine ați venit! Vă rugăm, așteptați să fiți conduși la masă de colegii noștri!”

Restaurantul plus terasa aferentă ocupă întregul promontoriu (aveam să aflăm că acesta a fost construit artificial, special pentru acest demers), parțial protejat de valuri prin stabilopozi. Sunt mai multe secțiuni, unele acoperite, altele în aer liber. Pe podelele formate din traverse de lemn vopsite în alb sau chiar pe zone căptușite cu gazon foarte bine întreținut, sunt aranjate mese și scaune de dimensiuni și forme diferite, destul de simple ca design, deschise la culoare (albe sau gri). Au fost plantați câțiva copaci, care asigură umbra necesară în miezul fierbinte al zilelor de vară, împreună cu câteva umbrele uriașe, care seara se strâng. Am aruncat o privire și înăuntru – multe decoruri de inspirație marină, totul aranjat cu gust. Ferestrele dinspre plajă sunt prevăzute cu folii de plastic ce se urcă sau se coboară, în funcție de condițiile meteo.

Am ocolit pe mica plajă, am remarcat zona cu șezlonguri și barul aferent, toaletele și cele două cabine de schimbat hainele. O adevărată plajă amenajată! Am ieșit prin spatele restaurantului și am urcat treptele spre parcare.

A doua zi dimineață, după ce am încropit un mic dejun „din traistă” pe balconașul cu vedere la mare, am coborât pe plaja din golf, chiar sub faleza de loes pe care se afla pensiunea noastră. Golfulețul ăsta este cunoscut de multă vreme drept Golful Pescarilor, după care și-a luat numele și restaurantul cu pricina. Lungimea plajei, de la un capăt la altul, să tot fie vreo 250-300 m, iar bună parte din ea este așa cum a lăsat-o Cel de Sus, cu nisip amestecat cu scoici sparte. Din câte mi-am dat seama, în apă nu sunt pietre, ci nisip fin și se adâncește treptat, fiind și foarte liniștită, fără valuri mari, din pricina formei de potcoavă a golfului.

Ne-am început programul de lâncezeală inițial lângă un pâlc de maci superbi, în zona neamenajată, apoi Tati a propus să ne mutăm pe șezlongurile restaurantului, sub o umbreluță de stuf care să ne protejeze mai târziu de razele arzătoare. Am achitat la bar câte 30 ron de persoană și e bine să precizez că nu toate șezlongurile beneficiază de umbrelă! Dar, fiind început de sezon, iar noi sosind destul de devreme, n-am avut nicio problemă să ne alegem poziția optimă în niciuna din cele două zile cât am stat pe acolo. Nu mi-am dat seama dacă restaurantul gestionează toată plaja golfului sau doar porțiunea micuță din dreptul lor; înclin să cred că permit oricui folosirea toaletelor, mai ales că într-un capăt al plajei, pe gardul de nuiele, au afișat un semn foarte simpatic și foarte sugestiv, referitor la cei cărora le-ar trece prin gând să facă pipi în mare! :) O să atașez o poză explicativă la final. În rest, că tot veni vorba, pot doar să vă spun că toaletele sunt diferite pentru fete și pentru băieți și sunt foarte curate și aprovizionate pe tot parcursul zilei cu hârtie igienică și săpun lichid.

Noi în prima zi am apucat să plătim șezlongurile (am primit bon fiscal), dar, după prima comandă, ni s-a propus să ne fie deschis un bon, pe care să-l închidă și să-l achităm la finalul zilei. Așa am făcut, iar a doua zi am inclus și prețul șezlonguilor pe acest bon. Evident, se poate plăti cash sau cu cardul. Comod.

Tot foindu-ne pe acolo, Tati a zis să mai facă o încercare (ne luaserăm ca variantă de rezervă braseria de la Steaua de Mare, pe care o inspectaserăm cu o seară înainte). L-a găsit pe tipul cu rezervările (același) și cumva de data asta a avut mai mult succes (sau cineva renunțase?!): „Bine, dar în niciun caz afară!” Oriunde, numai primește-ne și pe noi! (Până la urmă, a fost perfect că nu ne-a dat masă afară, întrucât avea să vină ploaia!) Între timp se lămuriseră și prietenii noștri cine, ce și cum; ei sunt gașcă mare (4 surori tătăroaice, pe care le-am cunoscut fix atunci când ne-am cunoscut și noi doi – o poveste veche și frumoasă – fiecare cu familia ei), dar până la urmă „cei 4 apostoli au fost 3: Luca și Matei”. Aveam să fim 6, noi doi și încă două din surori cu soții din dotare. Foarte bine și așa!

Ne-am văzut de plaja noastră, am citit, am mai pozat... Baie n-am avut curaj să facem, apa era curată (deși cam plină de alge, pe o porține, în capătul cu restaurantul), dar destul de rece încă. La ora stabilită (13, parcă), ne-am pus niște țoale decente pe noi (e specificat peste tot că nu ești bine-venit în restaurant în costum de baie) și ne-am ocupat masa rezervată, chiar lângă fereastră, la 4-5 metri de șezlongurile de pe care taman ne ridicaserăm. Una dintre cele mai bune poziții, dacă mă întrebați pe mine;)... Masa frumos aranjată, cu față albă scrobită, cu farfurii, tacâmuri, șervețele, tot dichisul!...

Am fost preluați imediat de un ospătar fâșneț și foarte amabil, care ne-a adus meniurile. Eu și cu Tati cam avuseserăm timp să le studiem (am împrumutat unul de la bar), așa că eram destul de hotărâți. Eu am luat o porție de storceag și alta de chiftele de pește, iar Tati biban de mare. Ceilalți au ales fie borș de pește, fie tot storceag, iar unii au luat și guvizi prăjiți, serviți cu mămăligă și lămâie. Pentru toată lumea, de împărțit, am adăugat și un platou de aperitive marine. De băut – vin rose (recomandarea casei, nu mai știu exact ce și cum, doar că era rece și aromat, a picat la fix la toate preparatele alea de pește!), apă, limonadă.

Ne-au venit întâi ciorbițele. Am descoperit storceagul astă vară, la Murighiol („prietenii știu de ce!”????) și de atunci îl testez orișiunde mi se oferă ocazia (și-l raportez la acela, cel dintâi, desigur). Storceagul de la Golf mi-a plăcut foarte mult, mi s-a părut că se apropia binișor de cel de referință. Condimentat exact cât trebuie, consintență fină, raport optim între mediul lichid și cel solid... Nota 9+. Cei care și-au mai luat storceag au fost în asentimentul meu, dar nici borșul de pește n-a primit recenzii negative..

Platoul era imens (ni se spusese că-i dimensionat pentru 4 persoane, dar noi 6 n-am reușit să-l dovedim integral) și conținea așa: icre de știucă (așezate sub formă de guguloaie pe felii de lămâie), chiftele de pește, zacuscă cu pește, hamsii marinate și bucăți de pește afumat, totul acompaniat de salată verde și grămăjoare de ceapă albă și roșie. Separat, au adus și aperitivul comandat de mine: alte chiftele și altă zacuscă, tot de pește, desigur. Am primit și 2-3 boluri cu un sos iute. Prezentare frumoasă, gust fără cusur.

Am mâncat, am băut, am povestit, am depănat amintiri, am ascultat muzica interpretată foarte frumos de o mică formație căreia i se amenajase un loc special, afară... Am privit apoi norii care s-au adunat dintr-o dată, au alungat muzicanții, au făcut ospătarii să se agite și să tragă foliile de plastic peste ferestre, iar pe noi să ne precipităm a ne culege prosoapele lăsate pe șezlonguri... A venit ploaia, schimbând cu totul peisajul, făcându-l mai gri și mai dramatic, ceea ce n-a împiedicat o gașcă de puștani să se scalde cu spor și cu mare hăhăială!... Ne-am distrat și noi privindu-i! Oh, copilărie!...

De obicei nu comand dulce, dar acum mi-a făcut cu ochiul, din meniu, parfait-ul de halviță cu migdale. A mai vrut una din surori și le-am șeruit la final cu toată lumea. Gustul halviței e unul din gusturile copilăriei mele și încă îl caut pe acela, de atunci... Din păcate, nu l-am găsit nici de data asta, deși desertul a fost gustos...

Nu mai știu cât a costat toată afacerea, nu mai am bonul, dar ca să vă faceți o idee despre prețuri, o să atașez vreo două pagini de meniu fotografiate. În tot cazul, nu-i un restaurant ieftin, dar nici nu căutam neapărat așa ceva, „ieftin și bun” nu prea se poate, cel puțin în materie de mâncătoreală.

... Pentru că nu ne venea să ne despărțim așa de ușor și pentru că ploaia se oprise, ne-am mutat la una din mesele de lemn de la barul de afară, cel de lângă plajă. Chiar dacă „berea după vin e un chin”, unii dintre noi au acceptat de bună-voie chinul de a bea câte un pahar de bere. Cu ocazia asta, ne-am achitat și noi bonul deschis în cursul dimineții. Și-am continuat a povesti una, alta...

În concluzie, recomand Restauratul Golful Pescarilor, dar bine ar fi să vă organizați din timp și să rezervați o masă. Și să veniți cu portofelul plin. Sau, dacă doriți doar o escapadă de o zi-două, pe o plajă micuță, liniștită, beneficiind totuși de toate facilitățile, puteți lua în calcul și micuța plajă administrată de restaurant!

---

VIZUALIZĂRI: 2887 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI