ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.08.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Ploiesti
ÎNSCRIS: 13.09.13
STATUS: JUNIOR
LUNA
AUG-2015
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
0.00%
Sub orice critică
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
0.00%
Sub orice critică
CADRUL NATURAL:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
16.67%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 1 MIN

Sat pescaresc (Venus) Așa NU!

TIPĂREȘTE

Am ajuns la începutul lunii august în stațiunea Venus, fiind pentru prima dată în această stațiune.

După ce ne-am cazat la hotel am decis sa coborâm la plajă și să încercăm preparate din pește și fructe de mare.

Ne-a ieșit în cale restaurantul Sat Pescăresc; mai pescăresc decât Sat Pescăresc m-am gândit că nu există, așa că am și "ancorat" fără negocieri.

Aici lucrurile s-au întors puțin împotriva noastră și a turiștilor în general.

Primul indiciu pe care l-am neglijat a fost gradul de ocupare de 15%, constând în 3 mese cu tot cu a noastră, dar am mers pe ideea că nu era tocmai o ora de vârf (ora 18).

Comanda a venit toată o dată (aperitive + fel principal), dar cu mare întârziere, pe lângă faptul ca prețurile din meniu sunt destul de ridicate, porțiile sunt foarte de dietă, să nu zic sărăcăcioase.

Am constatat ulterior că un preparat din fructe de mare era de 2 ori mai scump decât era la un restaurant al unui hotel de 4****.

Am plecat de la restaurant cu gustul amar de JECMĂNEÁLĂ de Litoral românesc.

Dacă țineți la nervii și banii dvs., ștergeți de pe harta turistică Sat Pescăresc.

Numai bine!


[fb]
---
Trimis de valentin_ph in 10.08.15 12:14:39
Validat / Publicat: 10.08.15 13:19:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VENUS.

VIZUALIZĂRI: 4306 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (valentin_ph); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 1799 PMA (din 4 voturi)

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Venus? :


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043319940567017 sec
    ecranul dvs: 1 x 1