ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.12.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Galati
ÎNSCRIS: 15.01.09
STATUS: PRETOR
LUNA
DEC-2023
Cuplu
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Restaurant Poliana — rendez-vous al gurmanzilor

TIPĂREȘTE

O clipă, două, trei… gata, trebuie să-i spun, nu mai aveam răbdare căci ne apropiam…

            - Știi, mi-e cam poftă…

             -Și mie!

              Subiectul nu mai trebuia pomenit, era de la sine subînțeles. *Caii* și-au domolit imediat puterea ajungând în fața Polianei, iar nările mele deja își închipuiau aburii ei parfumați…

  Dacă n-ați ghicit încă despre ce este vorba, vă lămuresc degrabă: Măria Sa – ciorba de burtă! Cui nu-i place ciorba de burtă? Răspuns universal valabil nu există. Unii nici n-au chef s-o guste, alții nu se pot opri doar la una… Pentru mine, așa cum există fructul pasiunii, tot așa ar trebui să fie și ciorba pasiunii!

            De câte ori ne răzbește dorul de nepoți, urcăm spre nordul Moldovei, la Iași, iar aproape de Costești, între Bârlad și Vaslui, hop! la o curbă ne sare-n drum POLIANA.

            Și cum pofta-i mare (pot spune chiar permanentă), rareori o înfrânăm, doar graba sau ora nepotrivită îi pot veni de hac…

             POLIANA - la început de drum, cu destul de mulți ani în urmă era un restaurant micuț, de tranzit, foarte popular pentru drumeți, un fel de han, mereu aglomerat, unde ne opream de drag pentru că îl cunoșteam pe proprietarul restaurantului și ne servea întotdeauna cu promptitudine, cu mâncăruri proaspete, foarte gustoase. Un accident și viața i-a fost curmată…

Afacerea a fost preluată din fericire de fiica sa, care, cu timpul a construit o nouă clădire alăturată celei vechi. Acum restaurantul împarte suprafața impozantei clădiri și cu pensiunea care poartă același nume. Pentru cei ce caută un loc de cazare spre a se odihni peste noapte și nu de a se lăfăi în cine știe ce facilități, aceasta este o opțiune de luat în seamă.

Un zâmbet al chelnerului poate seduce un client de cum intră…  Tânărul chelner ne-a condus spre masa pe care am ochit-o, lângă șemineul aprins și ornamentele de Crăciun. Cu meniurile în față, nu ne fâstâcim – lansăm imediat comanda mult dorită.

Interiorul restaurantului este spațios, amenajat cu mult bun gust, curățenia este impecabilă, mesele sunt distanțate între ele, mobilierul modern cu finisaje de lux. Atmosfera este plăcută, relaxantă, muzică în surdină, decorul de apropiatul Crăciun îți bucură privirea.

Nu trecură nici cinci minute și ciorbele de burtă așteptau aburinde în fața noastră. Ardei iute, smântână, mujdei de usturoi, oțet – toate își dau mâna în desăvârșirea gustului perfect. Banalele chifle standard de la unele restaurante, aici sunt înlocuite de turtele moldovenești calde, meșterite cu gust bun de către bucătari.

Lingură după lingură, vorba aceea cu turcii era  valabilă în preajma gurilor noastre. Și ce mai bătălie a fost, până la ultimul strop! Mâncam și oftam, mâncam și ochii mi se umezeau de plăcere… sau o fi fost din cauza ardeiului iute? Porția de ciorbă, fierbinte, generoasă, bogată în fâșiuțele de carne, gust perfect  balansat…

Alături mesei noastre, alte chipuri ce radiau de fericire… și tot de la ciorbă…

A urmat o friptură la grătar, la fel de apetisantă și bine gătită precum ciorba-vedetă.

Restaurantul atrage o mulțime de clienți, unii mai pe fugă, intrau și comandau doar o cafea aromată Julius Meinl sau o băutură răcoritoare.

Chelnerii sunt  tineri și sprinteni, bine instruiți în a mulțumi poftele clienților. Meniul este diversificat, pentru toate gusturile și buzunarele, preparatele sunt proaspete, porțiile generoase și prezentarea pe măsură.

Localul are o terasă mare, de asemenea și parcarea privată, putând opri și TIR-uri aici. Este supravegheată video și dispune de o stație de încărcare electrică pentru autovehicule.               În spatele pensiunii se întinde o livadă de pomi fructiferi, îngrijită cu dragoste și atenție. Bine amplasat, restaurantul este un popas ideal pentru cei care se îndreaptă spre Huși – vama Albița și mai departe spre Chișinău.

Așadar, nu chiar toate drumurile duc la Roma… iar Poliana merită din plin un răgaz pentru pofticioși.  

Și asta fu pohta ce-am pohtit!


[fb]
---
Trimis de Alina53 in 29.12.23 16:53:00
Validat / Publicat: 29.12.23 18:25:00
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VASLUI.

VIZUALIZĂRI: 423 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alina53); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Pentru poftă!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35100 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster
[29.12.23 19:27:43]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Alina53AUTOR REVIEW
[29.12.23 20:50:07]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

DOINITAPHONE
[30.12.23 01:56:01]
»

Da'sa va fie de ghinșor și sa mai poftiți ca se pare ca a fost pe placul domniilor voastre, boieri mari!

Mare păcat ca erați la drum, ar fi mers sa fie stropit totul cu o carafa de vin de la noi din Moldova... Sa fie altădată ca tot bine o fi.

Oamenii buni nimeresc în locuri pe măsură asa ca după sufletul lor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Alina53PHONEAUTOR REVIEW
[30.12.23 08:33:02]
»

@DOINITA: Mulțam pentru povață! Ghine să ne fie la o viitoare întâlnire!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
DOINITA
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Vaslui și împrejurimi?:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076291084289551 sec
    ecranul dvs: 1 x 1