EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant Conacul Domnesc – un loc drăguț
O zi de legătură în periplul nostru din Moldova/Bucovina s-a încheiat cu o cazare la pensiunea Conacul Domnesc (vezi impresii), dar și cu o masă copioasă în restaurantul atașat acestei unități de cazare. După preluarea camerei ne-am îndreptat la ceasul înserării către restaurant, un loc bine apreciat pe canalele media de tot felul.
Servicii. Restaurantul e compus din mai multe spații, deschisă în acel moment ploios al zilei fiind terasa exterioară acoperită. Fiind o zi de început de săptămână în local erau ocupate doar câteva mese astfel că am avut de unde alege. După instalare a venit chelnerul care ne-a înmânat meniurile și ne-a lăsat timp de studiu. Personalul s-a comportat bine, a fost amabil, prompt și drăguț; chiar domnișoara manager de sală a venit la un moment dat să ne întrebe dacă totul e în regulă. Se poate plăti cu cardul; adresă web: conaculdomnesc.ro/ro/restaurant.
Gastronomie. Studiem pe îndelete meniurile care sunt destul de stufoase, conținând atât preparate tradiționale, cât și feluri internaționale arhicunoscute. Carnea de porc, găină și oaie utilizată la gătit este din producție proprie. Sosesc mai întâi băuturile: bere la halbă (7 lei/0,4 l), bere cu lămâie (6 lei/0,33 l), limonadă cu ghimbir (10 lei/300 ml) și un Mojito (20 lei).
Ne delectăm papilele gustative și cu câte o ciorbiță (văcuță și burtă) și o supă de pui – toate la 18 lei (inclusiv ardei, smântână), plus pâine de casă (3,5 lei/100 gr). Felul principal comandat a constat în tochitură bucovineană (37 lei) și ficăței de pui la grătar cu mămăligă (18 + 5 lei). La desert am atentat la o porție de tocinei cu smântână și dulceață (20 lei) și la papanași (20 lei).
Timpul de așteptare a fost rezonabil, nu am perceput deloc distanța temporală dintre sosirea felurile de mâncare. Porțiile au fost generoase, preparatele gustoase, platingul drăguț.
Locație și împrejurimi. Restaurantul Conacul Domnesc e situat în comuna Șcheia pe strada Agronomului nr. 445 și e compus dintr-un spațiu interior generos, o cramă și o terasă exterioară (împărțită în două: acoperită și în aer liber). Terasa în aer liber e imensă: trei rânduri de mese de 6 persoane acoperite de pavilioane de pânză. Dispune de o parcare generoasă, comună cu cea a unității de cazare. Mi-au plăcut decorațiunile interioare din cadrul terasei acoperite, pereții din cărămidă aparentă, grinzile de lemn lăsate la vedere și multitudinea de obiecte de aramă/alamă/bronz expuse în mai multe locuri.
În apropiere se află unele obiective turistice de prim rang aparținând cu precădere orașului Suceava: Cetatea Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean (vezi impresii), Mănăstirea Zamca și alte biserici armenești (vezi impresii), Muzeul etnografic „Hanul domnesc” (vezi impresii), biserici istorice și alte monumente (vezi impresii).
În momentul popasului nostru la restaurantul Conacul Domnesc am găsit un raport calitate-preț bun, am apreciat gustul preparatelor și amabilitatea personalului astfel că noi am fost mulțumiți de această experiență culinară.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 11.08.21 15:13:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SUCEAVA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@tata123: Restaurantul arată bine, mâncarea pe gutul meu, tochitură bună bucovineană sau orice cu mămăliguță să fie! Să vă fie de bine!
Se mănâncă bine în Bucovina! ????
Au înflorit multe restaurante recent în Șheia. Ca să ajungi acolo cobori o șosea șerpuitoare pe lângă o pădure de brazi unde se ascunde o casă făcută după un proiect original: pe un teren accidentat sunt puși piloni iar casa e sus, pe piloni, la câțiva metri înălțime.
În Șheia era una din platformele industriale a orașului Suceava. Nu știu câte fabrici mai funcționează acum din cele care au fost.
Era chiar păcat să nu serviți tocinei. Și mă mir că masa nu conține mai multă smântână.
@mprofeanu: Chiar si un piure de cartofi cu paine?
Asa a comandat o cumnata de-a mea, in 2017, la restaurantul Orizont, din hotelul Dacia din Herculane. Imaginea-za-ti fata ospatarului care incerca sa o convinga de nepotrivirea de caracter intre cele comandate. Noroc cu ospatarul, ca dupa ce n- a putut-o convinge i-a adus o portie de mamaliguta, o portie de piure si cateva felii de paine pentru a alege corect.
Numai bine si calatorii placute!
@liviu49: Simpatic spus!! Eu m-am referit la felurile de mâncare principale alese la restaurant, cele văzute în poză, fără ciorbă sau desert. Sunt o mămăligăreasă, nu știu dacă așa se spune dar îmi place cum sună... ????????
Toate cele bune! Aceleași urări pentru călătorii!
@mprofeanu: Mulțumesc pentru vizită! Mâncarea a fost foarte bună, ambianța plăcută. Terasa închisă și cea exterioară au dimensiuni generoase, iar amplasarea în acel parc e un atu în zilele călduroase. Plus că cei cu copii pot sta oarecum liniștiți, există spațiu destul de alergat și loc de joacă. Numai bine!
@Mioritica: Tocineii se aflau pe lista de produse/preparate dorite pentru delectarea papilelor gustative în această vacanță bucovineană, alături de scrijele (cartofi felii copți pe plită) și tocăniță de hribi. Am bifat toate dorințele culinare de pe acea listă. ???? Mulțumesc pentru ecou!
@liviu49: Bucovina are și bucate delicioase pe lângă peisajele superbe! Numai bine!
@webmaster: Mulțumesc pentru încadrarea articolului.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 [Restaurant Casa Bucovineană] Restaurantul Casa Bucovineană din Suceava, un restaurant la care aș mai reveni — scris în 10.07.22 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 [Restaurant Casa Bucovineană] Restaurant Casa Bucovineană – un loc tradițional — scris în 18.11.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 [Restaurant Casa Bucovineană] Gasit pe net! — scris în 23.10.19 de nrs † din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Aug.2019 [Restaurat hotel Continental] Restaurant hotel Continental Suceava 3* — scris în 22.04.22 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ
- Mar.2019 [Restaurant Centrul Vechi] Un loc nou - Centru Vechi — scris în 06.03.19 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 [Restaurat hotel Continental] La masă la restaurant Continental Suceava — scris în 05.03.19 de CATAAS din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Nov.2018 [Restaurant Latino] Un latin in Suceava — scris în 10.01.19 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ