Mihaela

TIPĂREȘTE

Mihaela stă în centrul stațiunii Saturn și dă de mâncare la oameni. E un loc populist dar mâncarea e bună. Este chiar lângă autoservire dar peste alee că e o alee mică între ele, pe lângă tonete cu înghețată, chioșcuri cu gogoși, bazaruri cu haine și produse de plajă... de toate. Ba chiar, dacă intri în bazar, ajungi chiar în spatele terasei Mihaela, după bucătărie, avea terasă și în spate cu ceva mese, după un gard metalic nu prea înalt. Nu știu dacă mesele alea erau și pentru public sau doar pentru personal.

Mi-a plăcut Mihaela că e de gașcă. Avea mâncare bună, de cantină și vindea vreo 10 variante de meniu, fiecare cu 20 de lei. Găteau bine. Meniul conținea ciorbă, main course, salată și... chiflă nu. Asta se comanda separat dar îți aducea un ardei iute murat, dacă chiar îți doreai.

Se poate comanda și a la carte dar evident, ieșeai mai bine cu meniul. Cu 20 de lei primeai un prânz sățios, bine preparat și delicios, de ce să n-o spun? Cartofii prăjiți erau bine făcuți (nu ca la Cerna, uscați) asta probabil pentru că îi făcea pe loc și nu odihneau în vitrină și dădeau bine lângă șnițel (aveau variantă cu porc sau cu pui) sau lângă cașcaval pane. Asta luam de obicei. Ciorba era de legume, de fasole {bună (nu ca la Cerna) }, de văcuță (parcă), nu mai știu de care, scrie în meniu.

Erau mereu două – trei fete tinere, adolescente, chicotitoare, drăguțe, săritoare, fâșnețe, se mai încurcau ele dar mereu au adus ce am cerut, nu altceva. Mi-era drag de ele.

E un loc nepretențios.

Pe seară, la lăsata întunericului deci pe la 21:00, începea să ne spargă urechile formația de la autoservire de alături cu populare. N-am înțeles nicicum de ce trebuiau emiși atâția decibeli. Intenția era bună, nu zic, dar n-avea cine juca. Niciodată n-am înțeles de ce populația de la mare e mai tolomacă decât aia de pe munte. La munte, mintenaș se încinge câte o horă spontană, ăia nu au scrupule. La mare... n-nțeles nimeni nimic. Îi apucă romantismul la apus, cad în extaz și așa rămân până vara viitoare când mai cad odată în extaz. Whatever...

Era un ring mediu de dans la autoservire, în partea opusă tejghelei cu cărnuri care e orientată spre terasa Mihaela și formația, chiar dacă este dincolo de alee și de toată zona de mese de la autoservire, evident că se aude până hăt departe, acoperind orice altceva. Aveau ei zona asta amenajată pentru ei mai în spate, nu se vedea din stradă. Partea bună era că terminam masa înainte de 21:00 și treceam pe la folclor fix în miezul producției. Era cam pustiu dar ei tot urlau. Partea mai puțin bună era că se auzea și din cameră, destul de tare. Partea, totuși, bună era că se produceau maxim o oră, era fix agitația de după masă și înainte de somn.

În septembrie, la Mihaela era închis și-am fost tristă pentru asta. Îmi lipsea. În schimb era deschis la Babanu, pe aceeași parte dar mai în față. Am tot citit de Babanu, mulți ziceau că au fost acolo și una, alta dar mă miram unde e. Acolo e. Am mai văzut terasa încă din iunie dar nu știam cum îi zice. Acum am aflat. Nu m-a atras din prima să intru și nici acum și n-o să intru vreodată. E prăfuit și-mi pare suspect, parc-ar fi o mică mafie, așa-mi pare mie. Când mă uit la grădina lor îmi vine automat în minte: cine știe ce-mi fac ăștia? Mai bine fug.

Dar Mihaela mi-a plăcut. Și cred că și altora că aveau mușterii chiar dacă alături, la autoservire, era pustiu. Cum scriam, e un loc prietenos, nepretențios. Și e așezat pe adâncime, perpendicular pe trotuar.

Sper să ajung și la anul.

Fetele alea făceau toți banii. Serveau corect și mai erau și drăguțe, chicoteau, făceau animație.

Îmi plăceau meniurile lor, mâncare bună.

Centru de stațiune, litoral, vara. Iarna e închis.

---

VIZUALIZĂRI: 1947 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI