Restaurant Dalyana - un ambient modern într-un loc istoric

TIPĂREȘTE

Cu epopeea Turcia 2019 am cam încheiat, puteți răsufla ușurați????, dar... încă n-am ajuns acasă! N-aveam niciun chef să batem cale întinsă, „drum de vară până-n seară”, de la Istanbul până la Galați, mai era o zi de vacanță, așa că de ce n-am mai face o oprire intermediară?! Și unde ar fi mai potrivit decât pe litoralul bulgăresc al Mării Negre?! Promit că în articolul viitor o să vă dezvălui ce și cum a fost cu oprirea asta; deocamdată, vă propun să poposim un pic pe terasa unui restaurant care nouă ne-a plăcut foarte mult și care ne-a prilejuit o experiență musai de împărtășit!

Ne cam pălise foamea încă dinainte de a ajunge în granița turco-bulgară (de data asta am intrat pe la Malko Tărnovo), dar am zis să ne luăm întâi de-o grijă și pe urmă om vedea... Traversarea a durat aproximativ 50 de minute – „suie-te-n mașină – dă-te jos din mașină”, ceea ce înțeleg că a fost parfum față de ce-am mai auzit pe la alții. Imediat ce ne-am văzut din nou în sânul familiar al Mamei UE, mi-am activat repejor datele mobile și-am dat o căutare pe GoogleMaps: mâncătorii în apropiere. Erau 2 la vreo 12-14 km de graniță; pe prima am ratat-o din motiv de viteză, pentru cealaltă ne-am abătut 2-3 km pe un drum de pământ, prin pădure, de ne treceau deja fiorii...

Am ajuns într-o poieniță unde era un restaurant rustic, doar câteva mese sub un umbrar; rațe și fazani se ascundeau la umbra celor câteva mașini parcate, oamenii se delectau cu solide și/sau lichide, un mic panou bilingv ne anunța că suntem în inima nu-știu-cărui parc național... Frumos, ne-a plăcut! Din păcate, n-am găsit nicio masă liberă, și nici nu părea că se va elibera vreuna prea curând, așa că ne-am retras, cu cozile între picioare (sau, mai bine zis, cu burțile lipite de șira spinării)...

Mai mult decât atât, nici harta Google nu s-a arătat mai îndurătoare cu noi; aveam să traversăm doar sate neturistice, nici urmă de mâncătorie până la Burgas; n-am mai fi vrut să intrăm în oraș, ci să mergem direct la locul de cazare, dar se pare că n-aveam încotro.

Am reluat căutările, măcar să nu nimerim în vreo speluncă... Am ochit Happy Bar & Grill, citisem despre acest concept, știam că sunt restaurante în Ruse și Sofia, dar nu s-a nimerit să ajungem la niciunul. Am pus adresa pe GPS, doar că în apropiere drumul era închis, a trebuit să ne întoarcem, un pic debusolați. Reconfigurarea traseului!... Realizând că nu suntem departe de mare, am decis să parcăm unde om putea și s-o pornim pe jos, „după miros”; imposibil să nu găsim noi ceva!

Exact așa am făcut. Am găsit o parcare privată, unde am lăsat mașina. Chiar lângă ea era un hotelaș cu o terasă, dar nouă soluțiile prea simple nu ne plac, așa că am zis să mai căutăm????. Între timp, ginisem pe hartă altă mâncătorie, avea nume frumos (Dalyana) și notă de trecere (peste 4 din 5). Am lăsat pe stânga Grand Hotel & Spa Primoretz (5*, cu portar la barieră), apoi Grădinile Mării (care din punctul ăsta mărginesc plaja până aproape de capătul celălalt al orașului), am apucat-o pe o alee în dreapta, spre port. Iar am fost un pic bulversați; nu se zărea decât o construcție uriașă, ce semăna mai degrabă cu o hală industrială. Ne-am apropiat și am zărit-o, în sfârșit, pe misterioasa Dalyana, pe latura dinspre mare a magaziei.

Ridicată în 1903, Magazia 1 este cea mai veche clădire din Portul Burgas, fiind localizată în zona nordică a celui mai estic dig, în dreptul danelor 3 și 4. A fost de la început o construcție cu un singur nivel, 90/30 m, alcătuită din oțel nituit (gen Turnul Effel), destinată depozitării mărfurilor. Realizând valoarea sa istorică deosebită, Compania Infrastructurii Portului investește în 2005 în reabilitarea ei, scopul fiind de a crea un ansamblu public modern. Au fost menținute atât vechiul nume, cât și structura de oțel inițială, evident schimbându-i-se destinația. Noua Magazie 1 își împarte spațiul între Restaurantul Dalyana, un Centru de Informații Turistice, câteva magazine de suveniruri și... săli ce aparțin Academiei Bulgare de Artă. Chiar în fața restaurantului este locul de unde se pleacă în excursiile spre Insula Sf. Anastasia (aveam să asistăm la sosirea vasului – fabricat în Galați! – și la debarcarea turiștilor în timpul cât eram acolo).

Am remarcat că în apropiere este o parcare măricică; gratis, normal! De unde să fi știut?! Și un loc de joacă pentru copii, ce pare să aparțină restaurantului. Terasa exterioară în formă de L înconjoară spațiul destinat Dalyanei și este acoperită cu o copertină uriașă, iar în partea dinspre mare delimitată de un gard metalic, împodobit cu jardiniere cu flori. Mesele pătrate sunt acoperite cu niște fețe plastifiate cu desene marine, scaunele sunt roșii și vernil. Totul este aerisit, funcțional, decorat simplu și șic – în nota destinației inițiale a clădirii. Fiecare masă își așteaptă oaspeții cu câte un meniu și, imediat ce îți declari intenția de a mânca, ospătarul responsabil îți completează decorul cu farfurii, tacâmuri, șervețele și un set ce cuprinde scobitori, sare, piper, ulei, oțet și o sticlă cu Hellas.

Noi am găsit o masă chiar lângă apă și ne-am decis repejor asupra comenzii. Am luat 2 porții de supă de pește, 2 de cartofi cu unt și mărar, salată Capresse, midii trase în unt și 2 peștoi (păstrăv și biban de mare). De băut, apă și bere (eu am fost vicioasa; după atâta Efes, îmi-era dor de berula fraților bulgari!). Băuturile ne-au venit repede și, odată cu ele, am primit și câte un bol micuț în formă de pește, șervețele suplimentare și șervețele umede.

Toaletele sunt înăuntru și, în drum spre ele, am avut ocazia de a vizita și spațiul interior al restaurantului, care mi-a plăcut foarte mult. Spațiul este vast, acoperit cu mese și scaune de altă factură decât cele de pe terasă (faine și acestea!); ici-colo câte un ghiveci cu plante verzi, pete de culoare. De mici scripeți, atârnă din tavan corpuri de iluminat, iar grinzile metalice sunt „legate” între ele cu noduri marinărești. Literele bulgărești ale numelui Dalyana „desenează” forma unui pește pe lambriul de lemn al peretelui din dreapta. Toaletele sunt chiar în față, lângă bar – curate, nimic notabil despre ele.

Am primit pe rând felurile de mâncare, pe măsură ce erau gata. Așa se poartă la ei, e oarecum enervant, pentru că e posibil să-ți vină întâi desertul și pe urmă ciorba????, dar noi ne-am obișnuit și-o luăm ca atare. Când ești rupt de foame, mînânci ce ți se dă, nu mai faci mofturi! :) Primele ne-au venit, din fericire, supele și cartofii, precum și midiile. Bulgarii fac o supă de pește destul de consistentă, dreasă cu smântână și verdeață, iar lămâia o primești alături; nouă ne place mult. Cartofii au fost delicioși, cu unt, usturoi și mărar, dar un pic cam uleioși (mă rog, cam untoși). Midiile – wow! Suuuu-peeer bune! (Putea să fie mai mare porția...) Salata Milenei a venit în etapa a doua și a însemnat 4 felii mari de roșii, 4 feliuțe de mozzarella, totul stropit cu pesto și semințe prăjite de dovleac; pe-asta n-am gustat-o, dar fata s-a declarat mulțumită.

Pe urmă am așteptat... Și-am mai pozat, și iar am așteptat puțin. Bine, de-acum nu mai ardea așa tare, ne mai amețiserăm un pic foamea (eu avusesem scoicile, așa că puteam zice chiar că am încheiat). Au apărut și peștii, la interval de câteva minute între ei. Decorul farfuriilor era identic: un sfert de lămâie, câteva rămurele de rozmarin și un smac maro ce înfățișa un desen abstract. Păreau prăjiți în baie de ulei, dar cică au fost buni peștișorii! Săru’ mâna pentru masă!

N-am mai comandat desert (pentru pofticioși: am fi putut alege între iaurt cu miere, înghețată sau cheesecake), pentru cafea era târziu, așa că am cerut doar nota de plată, care n-a întârziat să se arate. Totalul ne-a minunat: 47,3 leva (cam 115 ron). Absolut rezonabil, aș zice. Am plătit cu cardul, am mai admirat o dată întinderea albăstrie a portului, apoi am plecat.

Evident, ne-am abătut un pic și pe partea opusă, eram curioși. Era sâmbătă după-masă, punctul turistic l-am găsit închis, dar magazinele erau deschise toate și chiar am cumpărat una-alta dintr-unul gen Duty Free. Mi-au plăcut și suvenirurile tradiționale, dar nu m-am lipit de nimic. A, și la întoarcere am făcut câțiva pași și pe nisipul plajei, pe care am declarat-o drăguță.

În concluzie, dacă vă nimeriți în raza portului din Burgas, vă recomand un popas pe terasa frumoasei Dalyana. Dacă nu pentru prânz sau cină, măcar pentru a socializa cu pescărușii și a privi oglinda apei!

---

VIZUALIZĂRI: 934 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI