Noutăți despre cârciumile din 2 Mai

TIPĂREȘTE

Probabil că articolul acesta vine un pic cam târziu. Suntem la sfârșit de sezon, cine mai este interesat acum de cârciumile din 2 Mai și... câte din informațiile de aici vor mai fi valabile la anul? Remarc, însă, că anul acesta nu s-au scris decât 2 articole în domeniu, ambele pentru un restaurant declarat de autor „cu circuit închis” , care nu servește decât masa de prânz, pe bază de înscriere prealabilă. Pentru mine, acesta nu este un restaurant. Ca urmare, simt nevoia unei treceri în revistă a experienței mele de anul acesta cu cârciumile din 2 Mai.

„La Dinamo” , probabil cea mai veche cârciumă în activitate din 2 Mai, îmi pare neschimbată de ani de zile. Aceleași mese și bănci de lemn masive, greoaie de pe „terasă” , aceleași mese și scaune din plastic din „grădină” , același loc de joacă pentru copii, aceleași culori - alb și roșu - pe gard. Poate puțin împrospătate anul acesta. Ajunși la ceas de seară aici, avem surpriza să găsim 2 feluri de ciorbe: una „ciorbă de burtă” , și a doua este storceag. Nu mai mâncasem storceag de la excursia din urmă cu 3 ani, de la Sfântu Gheorghe – deltă. Bineînțeles, amândoi, fără a lua în considerare prețul, comandăm storceag. Ni se aduce o zeamă albicioasă, cu mult pătrunjel deasupra. Cu ajutorul lingurii, descopăr câteva bucăți de... cartofi. Doina susține că ar fi găsit și două bucățele mici de pește. Returnăm, spunând că acesta nu este storceag și, după câteva minute, ni se aduce aceiași zeamă, dar cu mai multe bucățele de pește. Precizând că nu seamănă deloc cu ceea ce am mâncat în deltă, ni se răspunde că aceasta este rețeta lor de storceag. În mintea mea este că, de fapt, am mâncat o zeamă de ciorbă de burtă în care pluteau niște bucățele mici de pește. Sigur nu merita 35 lei porția.

Dar „La Dinamo” așa este. Este o cârciumă relativ bună, cu destui clienți dar care, cel puțin mie, din când în când îmi face câte o boacănă. Îmi aduc aminte din trecut, când mi-a vândut drept borș de pește o supă la plic, sau, când un chefal prăjit era atât de prăjit că era negru la culoare și se sfărâma la cea mai mică atingere. În consecință, nu am mai revenit aici pe parcursul întregului sejur.

La „Bianca” am remarcat oarece schimbări. O îmbunătățire substanțială este faptul că au renunțat la mesele din lemn, butucănoase, făcute parcă din topor și la băncile greoaie adiacente și le-au înlocuit cu mobilier modern. O modificare, pe care nu știu cum să o judec, constă în faptul că au renunțat la locul de joacă pentru copii și au extins numărul de mese. Altfel, se mănâncă la fel de bine, cu porții mari și bine preparate. Doina a luat niște midii în sos roșu și eu midii pane cu ceva cartofi prăjiți pe lângă. Ca băutură, fiecare cu berea lui: a mea cu alcool, (Beck' s) iar a Doinei, cu lămâie. Trebuie să recunosc că nu am reușit să mănânc tot ce am avut în farfurie. Restul a completat a doua zi micul dejun. Prețurile par ușor mai mari decât la celelalte localuri, dar nu cu mult. De altfel, cam toate restaurantele au prețuri ce variază numai cu câțiva lei de la un local la altul. Ne-am propus să revenim, dar nu a fost să fie. Au apărut alte priorități. Dar cu prima ocazie, vom reveni.

Progrese substanțiale am remarcat la „Terasa La Petya” . În primul rând, au renunțat la mesele de pe trotuar, fapt care, pentru mine, aduce un plus de imagine, dar și de siguranță alimentară și de confort urban. Apoi, a crescut numărul personalului, astfel că timpul de așteptare s-a mai redus. Ultima „minune” constă în faptul că s-a creat o „terasă pentru nefumători” în zona de lângă stradă și „zona fumătorilor” în partea din spate. Totuși, deși ne-am declarat nefumători, am fost îndrumați către o masă liberă în spate unde, însă, nu era o scrumieră pe masă. Adevărul este că zona din spate este compusă din mai multe compartimente dispersate... Am rămas cu impresia că și calitatea mâncării a crescut puțin. Am venit aici de 3 ori. Odată am luat amândoi o ciorbă de pește foarte gustoasă, cu foarte multă carne, în bucăți mari, așa cum ar fi trebuit să arate sturionul din storceagul de la Dinamo. Apoi, eu am luat de două ori rechin la grătar, restaurantul fiind singurul care avea acest sortiment. Dacă e să fiu cârcotaș, aș reproșa prezența în meniu a unor produse ce îmi lăsau gura apă (pisică de mare, vulpe de mare) dar care, în realitate, lipseau cu desăvârșire. Doina, care vine la mare ca să mănânce crap de Dunăre, bineînțeles că a luat crap la grătar. De data asta a fost rândul ei să nu poată termina tot din farfurie. Berile au fost aceleași ca de obicei, Beck' s și Ciuc Radler... Dacă se menține la acest nivel, nu vom ocoli acest local în viitor. Mai puteam să dau o notă bună, găsind pe masă un cod QR pentru accesarea meniului. Dar, încercând aceasta, am ajuns la un link către o pagină Facebook. Eu nu sunt „prieten” cu Facebook, deci, pentru mine QR-ul, aici, degeaba l-am accesat!

Într-una din zile, când ne săturasem de atâta pește, am decis să mergem la un restaurant despre care țineam minte că nu are un asemenea sortiment. Nu mai țineam minte cum se numește, dar știam amplasamentul: pe „Aleea Taberei” , cam la jumătate, pe partea dreaptă. L-am găsit imediat, dar mi-a fost destul de greu să-i descifrez numele. Într-un final, am ajuns la concluzia că ar fi parțial în engleză și parțial în română, respectiv „Summer in Two Mai” . Presupun că patronul a vrut să fie amuzant. Asta, dacă nu cumva, a fost corijent la limba engleză. Accesul se face printr-un gang de câțiva metri lungime, pe peretele căruia un evantai imens îmi aduce aminte de restaurantul celor „Trei Cămile” din București. Restaurantul sete compus dintr-o terasă cu două părți. În prima parte, terasa este pardosită cu beton și este acoperită, în partea din spate este pe pietriș și acoperită cu umbrele mari, de tipul celor cu reclame la bere. Mobilierul este modern, pare chiar nou, cu scaune și tăblia mesei din un plastic imitație de ratan. Tăblia mesei era acoperită cu o folie de plastic transparentă. Impresia generală era de curățenie perfectă. Și totuși, aveau și pește: dorada, somon și păstrăv, toate sortimente de Marea Neagră :):))

Doina a luat o porție de cartofi prăjiți cu brânză rasă deasupra, iar eu, mămăligă cu brânză și smântână. Si, bineînțeles, berile de rigoare. Dar cartofii păreau a fi reîncălziți, iar brânza mea un pic cam tare, dificil de sfărâmat și amestecat cu celelalte componente. În plus, prețurile erau un pic mai mari ca în alte părți. Probabil din acest motiv nu se prea înghesuiau clienții să vină aici. Nu am mai revenit și, probabil, îl vom ocoli și în viitor.

Cel mai frecventat restaurant în acest sejur a fost „Casa Margo” , nu numai de noi, ci și de alți turiști ai stațiunii. Nu am un motiv clar. Poate pentru că am fost contactați aproape imediat ce ne-am așezat la masă, că mâncarea a venit destul de rapid și a fost gustoasă, poate pentru că ne-am simțit bine aici, într-un loc cu multe flori și verdeață. De loc de neglijat au fost și prețurile. Apare aici un aspect pe care nu l-am mai întâlnit. Pentru orice tip de pește, în meniu este trecut un preț pentru 200 grame. La peștele porționat nu este o problemă, dar, Indiferent de greutatea peștelui întreg servit, se plătește prețul pentru 200 grame. Și nu cred să fi văzut un pește mai mic de 200 grame, ci, de regulă, ă era chiar ceva mai mult de atât. În plus, a rămas singurul restaurant care aduce la masă o farfurie pentru oasele de la pește, fără a fi cerute.

Dintre cele servite ce mine remarc saramura de chefal sau midiile în sos de roșii, iar Doina, bineînțeles că s-a delectat cu crapul prăjit și altă dată, cu saramura de crap. Totuși, curiozitatea a împins-o odată și către o saramură de chefal. Niciodată nu au existat nici un fel de observații. Nu am idee dacă va fi și la anul restaurantul preferat, dar, în mod sigur, nu îl vom ocoli.

După ce mai mulți turiști au lăudat restaurantul din „Micul Golf” , am zis și noi să-i mai acordăm o șansă, după experiența neplăcută din trecut. Și bine am făcut. Numele oficial este „Pescăria 2 Mai” și și-a instalat o firmă încă din capătul aleii de deasupra „golfului nudiștilor” , la circa 300 m de amplasament. Înțeleg că aleea respectivă se cheamă „Strada Falezei” , dar numai a stradă nu seamănă!

Cred că restaurantul este cel mai mare din sat, cu cel mai mare număr de mese, repartizate în trei saloane. Nu am reușit o numărătoare exactă, dar estimez că sunt cel puțin 75 – 80 de mese de 4 și 6 persoane. Și cu toate acestea este în permanență ocupat, fiind și clienți care așteaptă eliberarea unei mese. Vorbesc de întâmplări din jurul orei 19.30.

Noi avem noroc și găsim o masă în capătul ultimului salon, aproape sub cerul liber. Dar avem destul de mult de așteptat. La un asemenea număr de mese, personalul este extrem de puțin. Așteptăm debarasarea de la clienții anteriori, așteptăm curățirea mesei, așteptăm să ni se ia comanda. Am timp să fac o poză tăbliei mesei, unde, în mijlocul siglei restaurantului, este și un cod QR care ne trimite la meniu. De data asta direct, și nu prin intermediul Facebook. În final, Doina cere o mămăligă cu brânză și smântână, dar este foarte nemulțumită că berea Radler a ei are numai 330 ml. Eu, pornit pe o cură de chefal în acest sezon, aflu că aici un pește are peste 400 grame. Cam mult! Cineva a avut „noroc” cu un biban de 500 grame. Mi se recomandă un lufar. Nu îmi aduc aminte când am mâncat ultima dată așa ceva. Spre surprinderea noastră, mâncarea sosește mai repede decât ne-am fi așteptat. Eu primesc 2 pești cam de 150 grame fiecare. Foarte buni! Carnea este gustoasă, mai gustoasă decât a chefalului. Trebuie să țin minte pentru la anul. Și Doina este mulțumită de mămăliga ei. Interesant este faptul că prețurile la pește, deși este la doi pași de cherhana, sunt un pic mai mari decât în altă parte. Dacă vom reveni, depinde de inspirație.

Sunt 3 motive pentru care „cârcotesc” . Pentru noi este un pic cam departe față de locul unde dormim. Apoi, cred că plaja de la golful nudiștilor nu are nici un administrator. În consecință, nimeni nu adună algele depuse pe mal și, uneori, cam miroase. Anul acesta mai puțin ca în trecut, totuși, miroase. Și nu în ultimul rând, la întoarcere, ilustra stradă a Falezei a trebuit să o parcurgem la lumina lanternei telefonului.

Cred că trebuie să spun câteva cuvinte și despre cârciumile la care nu am fost în acest an, în principal datorită unor experiențe negative din trecut.

Acvamarin, restaurantul de pe plaja campingului este neschimbat. Același interior cu un decor deosebit de încărcat și cu același mobilier. Nu am reușit să văd meniul, dar în trecut era cel mai scump restaurant din 2 Mai. Nu rețin din anii trecuți, dar am remarcat că anul acesta are în administrare o porțiune de plajă din fața lui, unde a instituit niște reguli stricte, reguli de bun simț, de altfel... Nu am idee cum sunt respectate acestea, dar cea cu vânzătorii ambulanți nu este.

Perla, restaurantul hotelului cu același nume din spatele campingului a renunțat la linia de autoservire. Dar, după părerea mea, a păstrat aspectul de cantină. Nu am reușit să aflu prea multe amănunte, fiind închis în perioada cât eram eu prin zonă. Servește masa de prânz, între orele 12.00 și 15.00, după un meniu bine stabilit. Remarc faptul că nu are nici un fel de pește. Nu am idee ce se întâmplă la celelalte mese. Afișat era numai meniul pentru prânz.

Gastro Rock, puțin mai la nord de Hotel Perla, lângă Camping Hacienda. A fost identificat de noi anul trecut când am luat plasă cu gramajul unui pește plătit la bucată. În plus, Doina nu este amatoare de muzică rock. Iar mie nu îmi place mobilierul. Și acesta funcționează după program, de la 12.00 la 16.00 și de la 18.00 la 23.00.

În imediata vecinătate a acestuia mi-a atras atenția o firmă: „Strada berii nr. 6 lei” . Pare a fi un mic bar, cu bere mai ieftină, dar pe care l-am văzut deschis o singură dată.

La Babușcă și-a păstrat profilul de restaurant cu autoservire. Autoservirea este, însă, „parțială” . Tu îți alegi felul de mâncare și cantitatea, iar un ospătar îți pune în farfurie. Apoi te duci la casă, unde se cântărește și se plătește. Nu am intrat în el anul acesta nefiind amator de un asemenea sistem. Dintre turiștii cu care am discutat, unii au fost mulțumiți de mâncarea de acolo, alții, nu.

La Plită, lângă Dinamo, peste drum de „Casa Margot” nu mia inspirat nici un fel de încredere, deoarece nu am văzut niciodată pe cineva în interior. Asta, deși în urmă cu câțiva ani, aici am mâncat bine, ascultând muzică din Republica Moldova. Cred că între timp s-a schimbat patronul.

Pentru cei amatori de asemenea produse în 2 Mai există și două „fast -food” -uri. Una este de mai mulți ani într-o rulotă lângă Magazinul Stela și se cheamă chiar „Fast – Food la Rulotă” . A doua este aproximativ peste drum, în locul patiseriei din urmă cu câțiva ani și și-a luat numele de „Shaorma La Cucu” . =))

De la ultimul meu articol în domeniu au mai dispărut: Terasa 2 Mai, cea din centrul stațiunii, în locul căreia s-a construit Căminul Cultural; La Caru’ cu Scoici, terasă care înlocuise, numai cu un an în urmă, „La fără un sfert” , terasă pe care am frecventat-o ani de zile; La Ceaune, cea de lângă magazinul lui Gemil, precum și Terasa Dogarilor din Strada Islazului.

Atlantic și-a schimbat profilul, în prezent fiind numai un simplu bar, cu băutură și „păcănele” . Cred că nu este frecventat decât de localnici.

În caz de forță majoră, de la „beach – bar” -ul (cred că îi pot spune așa) din camping, se pot cumpăra șuberek cu brânză și mai multe tipuri de plăcintă. Șuberek din carne de vită, sau pui și plăcinte se pot cumpăra si de la o fereastră fără nume din Aleea Taberei, lângă poștă.

Ar mai fi de menționat, modificare în bine față de trecut, că în toate localurile în care am fost noi se poate plăti și cu cardul. Majoritatea au POS-uri wireless, numai „la Petya” trebuie mers în salon pentru a plăti.

Sper ca informațiile de mai sus să mai fie de folos cuiva. Sau să fie numai un element de comparație cu ce va fi la anul?

---

VIZUALIZĂRI: 2292 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI