Cetatea eternă prin ochii a doi îndrăgostiți cu buget redus

TIPĂREȘTE

Mini-turul nostru continuă în povești...

Primele 3 zile au fost dedicate Romei, cetatea eternă. Nu am ales Roma Pass, întrucât aveam planul făcut de acasă, acesta neincluzând foarte multe obiective acoperite de Pass. Transport nu ne trebuia, căci suntem tineri și picioarele ne țin kilometri întregi.

Să purcedem!

Prima zi ne-am cazat la Domus Castrense (vezi impresii) și am plecat spre Colosseum. Trebuie să vă spun că toți ne facem planuri de acasă, dar Roma e copleșitoare la prima vedere (și la următoarele, în opinia mea). Trebuie să vă opriți în loc și să respirați orașul. Să vă bucurați de moment și să nu alergați între obiective. Toate se vor vedea în viața asta, dacă e scris să se vadă de ochii noștri. E păcat să fim doar turiști, nu călători îndrăgostiți de locurile văzute atât cu ochii, cât și cu sufletul.

Scuzați paranteza. Am ajuns la Colosseum, unde am fost uimiți de mărimea gigantului, așa că jumătate de oră am stat pe un pod dinspre strada Cavour, unde am admirat priveliștea. Apoi ne-am îndreptat spre intrare, unde, după controlul anti-tero (unde nu am stat deloc), spre suprinderea noastră nu erau decât vreo 50 de oameni, o coadă decentă, care mergea pe două rânduri paralele, urmând ca în fața ghișeelor cele două rânduri să se desprindă în 5-6 artere. Totul a mers foarte repede. Am stat aproximativ 10 minute. Am cumpărat două bilete combo (pentru Colosseum, Forul roman și Dealul palatin), unul întreg, unul redus la jumătate (vârsta mea fiind sub 25 de ani). Am arătat buletinul pentru a demonstra vârsta.

Colosseumul este un simbol al Romei și nici nu ar avea cum să fie altfel. Gigantul este impunător și demn de uimirea noastră. Intrarea poate părea pentru unii dintre noi desuetă. Că doar "ce se vede pe afară, se vede și pe dinăuntru". Nu este asa, întrucât rămâi mut în fața construcției privită pe interior. Numai gândul că acel amfiteatru a fost construit în anul 80 și noi, 1936 mai târziu, ne uităm uimiți la arenă... muți!

După Colosseum a urmat Arcul lui Constantin, care este o frumusețe arhitecturală, cu niște detalii excepțional croite. Ne-am îndreptat spre Forul roman și Dealul Palatin, unde marea uimire a fost canalizarea. Eu nu sunt o specialistă în antichități, nici în istorie. Așa că nu vă faceți cruce că m-a impresionat o canalizare de dinainte de Hristos. Atâta poate o fată care nu are canalizare în comuna ei, la țară, în 2016... să se oprească în loc, în mijlocul Forului Roman și să exclame "of, Doamne! ". Ce să vă mai povestesc despre grandoarea stâlpilor ce au rezistat atât de mult în timp, prin anotimpuri și cutremure? Noi eram niște oameni mici în fața istoriei vii.

Priveliștea din grădinile de pe Dealul palatin nu poate fi exprimată în cuvinte. După ce am admirat Forul de jos, dintre temple antice, simțindu-ne prea mici, am ajuns în acel loc, unde aveam istoria întinsă la picioare. De neprețuit.

Trebuie precizat că la data la care am fost noi, nu se puteau cumpăra bilete combo decât de la Colosseum, fapt datorat - probabil - orei târzii (după 17).

De la ieșirea din For am înaintat pe Via dei Fori Imperiali, strada ce pornește de la Colosseum și traversează centrul, ajungând la Altare Della Patria, monumentul dedicat lui Vittorio Emanuele al II-lea, părintele patriei. Acesta este o construcție impunătoare, care face notă discordantă cu antichitățile din zonă, prin marmura albă și ornamentele de pe clădire. În lateralele altarului sunt două fântâni, reprezentând cele două mări, Adriatica și Tireniana. Altarul este reprezentat de statuia lui Vittorio Emanuele al doilea, călare pe un armăsar imens, sub aceasta aflându-se statuia zeiței Roma. Ne-am odihnit pe treptele din interiorul monumentului, unde era umbră și o priveliște deosebită.

Întorcându-ne spre casă, ne-am oprit să admirăm Columna lui Traian, noi fiind singurii oameni care ne-am întrerupt drumul în dreptul ei. Aceasta ne-a trezit emoții ținând cont că aduce în memoriile tuturor victoria lui Traian în Dacia. Monumentul se află în Forul lui Traian.

Am încheiat seara luând cina la restaurantul La gallina bianca, aflat pe strada Via Antonio Rosmini, un restaurant recomandat de @adri-nico, loc în care am mâncat o pizza excepțională.

A doua zi a fost un maraton chiar și pentru noi, obișnuiți cu sportul. Am făcut o primă oprire la Fontana di Trevi, pe care am găsit-o extraordinar de frumoasă, în orele dimineții, când lumea nu se strânsese în jurul ei.

Am ajuns la Treptele spaniole, care erau încă în reconstrucție, deci închise publicului. Piazza di Spagna este un paradis al cumpărăturilor, fiind înconjurată de magazine de marcă, precum Gucci, Versace, Chanel. Noi suntem pe low budget sistem așa că înaintăm.

Am luat metroul până la Vatican, unde ne-am propus să vizităm doar Basilica și Cupola, neavând suficient timp pentru Muzeu.

Intrarea în biserică este gratuită. Trebuie să stăm la coadă pentru a face controlul anti-tero, fiind destul de greu dacă ai norocul să nimerești în spatele unui grup de pelerini. Noi am zăbovit aproximativ 20 minute.

Nu voi da prea multe detalii despre Basilica San Pietro, întrucât s-a scris atât de mult și de frumos, încât cuvintele mele ar fi de prisos. Voi spune doar că este o construcție impunătoare, cu detalii și picturi de o frumusețe de neînchipuit. Totodată trebuie să știți că spiritualitatea cuvenită unui asemenea loc este zero. Mulțimea de vizitatori gălăgioși, blițurile aparatelor foto și îmbulzeala fac ca religia și credința să fie pe locul 2, în detrimentul turismului atât de promovat.

Am petrecut două ore în Basilică, după care ne-am îndreptat spre coada de la intrarea în cupolă, unde am plătit 6 euro de persoană pentru a urca pe trepte. Contra sumei de 8 euro puteți urca o parte din totalul de 554 de trepte cu liftul. Trebuie să știți că acea parte este cea mai ușoară și extrem de accesibilă pentru oricine. Partea cea mai grea de la lift începe! Eu nu aș recomanda urcarea unei persoane corpolente ori cu probleme medicale, chiar dacă există butoane SOS extrem de dese.

Priveliștea de pe Cupolă este deosebită, fix ca în poze. Tocmai din acest motiv toată lumea încearcă să își facă un selfie lipindu-se de gardul ce împrejmuiește cupola, blocând deseori accesul. Locul este strâmt și aglomerat. Am încercat să evităm grupurile, găsindu-ne un loc unde să savurăm vederea. Asta s-a întâmplat la polul opus de Piazza San Marco, spre grădinile papale. Toți încercau să facă fotografia cunoscută către piață, centrând obeliscul din mijlocul pieței. Noi am admirat grădinile Papei, Roma de departe și, fugitiv, am tras și noi un cadru strâmb al pieței centrale. :)

Coborârea este aproape la fel de grea ca urcarea. La mijlocul ei se găsesc toalete și o cișmea unde vă puteți umple sticlele. Tot aici, la jumătatea drumului, vă aflați de fapt în spatele statuilor ce se observă de jos, din Piazza San Marco. Mi-a plăcut să fim atât de aproape de ele.

În total am petrecut aproape 5 ore în Vatican, ore pe care nu le regret nicio secundă.

Am pornit pe jos spre Castelul Sant Angelo, pe care însă nu l-am vizitat, lăsându-l pentru o altă escapadă. Ne-am oprit pe malul Tibrului pentru a admira priveliștea, iar mai apoi în parcul ce desparte Castelul de Curtea Supremă de Casație, pentru a ne odihni. Curtea Supremă de Casație este o clădire emblematică, turiștii oprindu-se la podul ce trece prin fața Castelului, necontinuându-și drumul spre instanța supremă. Pentru noi are o semnificație aparte, așa că am ținut neapărat să o vedem.

De aici am pornit către Piazza Navona, unde am admirat cele trei fântâni, fiecare deosebită în felul său aparte, însă preferata mea a fost Fântâna celor patru râuri. Tot aici am umplut sticlele de la o cișmea foarte solicitată, cel mai probabil datorită poziționării. De jur împrejur există tot felul de restaurante și cafenele, cu prețuri destul de mari (un fel principal 20 euro în medie).

Drumul nostru a continuat către Pantheon. Aici intrarea este gratuită. Este cea mai bine conservată construcție din Roma și cea mai importantă clădire veche din lume cu acoperișul original intact. Acoperișul este punctul cel mai privit și fotografiat, fiind o poză must-have cea în care telefonul mobil este pus pe podea, iar fotomodelele (în speță, noi) ne uităm spre camera foto, care va surpinde razele soarelui de deasupra noastră, cum coboară din acoperiș. Însă Pantheonul este mai mult decât un acoperiș, el găzduind mormintele regilor Vittorio Emanuele al doilea, Umberto I, dar și a lui Raphael.

Următoarea oprire a fost la Templul lui Hadrian. Un perete al acestuia este încă în picioare, împreună cu 11 dintre coloanele de 15 metri înălțime, pe o bază de 4 metri. Se pot vedea găurile de pe fațada templului, care nu este atât de bine conservată ca și coloanele.

Ne oprim apoi într-un loc interesant, la Via della Quattro Fontane, sau, mai bine zis, intersecția celor 4 fântâni, mai puțin cunoscute de turiști. Biserica San Carlo alle Quattro Fontane se află aici, la intersecția celor patru fântâni, o basilică ce este opera celebrului Borromini. Sursele spun că arcada și tavanul acestei biserici redau tristețea și depresia de care suferea acesta, el sinucindu-se după finalizarea construcției.

Intersecția este deosebită nu doar pentru existența bisericii, cât și pentru arhitectura fiecărei fântâni, dar și pentru apa extrem de rece care circulă prin acestea. Turiștii au acces la apa din ele, însă nu cred că este potabilă. Însă dacă vă doriți să vă răciți mâinile într-o zi fierbinte de august, acest loc este raiul pe pământ.

Ne-am întors la hotel pentru o scurtă relaxare, urmând să ieșim pe noapte, la ora 22, pentru a experimenta o Romă mai goală și mai romantică. Am trecut pe lângă Colosseum, Altarul patriei și Forul lui Traian. Pe rămășițele clădirilor vechi se proiectau imagini dintr-o Cetate antică, probabil filme vechi. Am luat cina la același restaurant și ne-a plăcut orașul gol. Avem o slăbiciune pentru orașele mari la ore nepotrivite, dar știm că așa cum și noi dorim să vedem o metropolă, așa își doresc și alții, deci nu putem condamna oamenii pentru aglomerația de pe zi.

A treia și ultima zi a fost dedicată celor două biserici cunoscute din Roma, Biserica Santa Maria Maggiore si Biserica San Pietro in Vincoli. Dacă la prima există control anti-tero și o mulțime de turiști, cea de-a doua impune exact spiritualitatea pe care o caut eu în biserici.

Prima este impunătoare atât din exterior, cât și din interior. Cele trei altare sunt deosebite, cu picturi imense ori sculpturi ce atrag admirația tuturor. Tavanul din Basilica Santa Maria Maggiore este cel mai fotografiat punct din biserică, detaliile acestuia fiind, într-adevăr, excepționale.

Cea de-a doua biserică este mai puțin vizitată. Aici se află lanțurile cu care a fost închis Sfântul Petru, de unde și numele basilicii. Lanţurile sunt păstrate într-un relicvar sub altarul principal. Tavanul central are o superbă frescă a lui Giovanni Battista Parodi. Statuia lui Moise realizată de Michelangelo (pe lângă lanţuri) este o altă atracție a acestui loc. Pentru a lumina statuia se introduce o monedă de 1 euro, dar nu sunt multe persoane dispuse să dea acești bani. Nici noi nu am fost și nu din cauza sumei, ci că ni s-a părut exagerat să luminăm o statuie așa frumoasă și "vie".

Cu asta se încheie vizita noastră în Roma. Ne revedem în Florența!

---

VIZUALIZĂRI: 9574 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI