Am descoperit Florenţa cea romantică. Am vrut mai mult!

TIPĂREȘTE

A doua noastră cazare a fost în Florenţa, la Hotel Nella (vezi impresii ). Am ştiut de când am făcut rezervarea că va fi mult prea puţin pentru a vedea un aşa oraş aparte, însă noi trebuia să ajungem din roma în pordenone (în apropiere de veneţia), astfel că era păcat să nu acordăm măcar o zi minunatei firenze. Am decis să luăm cazare două nopţi, pentru a avea o zi plină de cutreierat pe străduţele atât de lăudate. Prima zi ne-am cazat şi am luat trenul către pisa (8,80 euro biletul/persoană/sens), căci nu se cădea să ajungem atât de aproape de turnul arhicunoscut, fără a-l vedea şi noi cu ochii noştri (şi să îl proptim ca toţi turiştii amuzaţi). A doua zi a fost cea dedicată florenţei şi a început dis de dimineaţă pentru a putea acoperi cât mai multe obiective turistice.

Având cazarea în apropiere de gara Santa Maria Novella, am pornit de la hotel către... supermarket! La câteva sute de hotel, pe via Nazionale, este un supermarket Coop, cu preţuri decente, de unde ne-am aprovizionat cu apă rece şi cu acumulatori pentru aparatul foto, căci cele vechi decedaseră cu o seară înainte. Ne propusesem să vedem neapărat trei obiective: Domul Santa Maria del Fiore, Ponte Vecchio şi Palatul Pitti cu ale sale grădini Boboli. Eram conştienţi că Într-o singură zi nu pot fi văzute toate lucrurile şi În niciun caz galeriile de artă, astfel că am decis să le lăsăm pe acestea pentru un city-break dedicat Florenţei, astfel cum merită.

Am purces, deci, spre Domul din Florenţa sau Catedrala di Santa Maria del Fiore, astfel cum este numită, şi spre Baptiseriu, aflat în imediata apropiere a Domului. Nu trebuie să aveţi vreo grijă în orientare prin Florenţa, întrucât mulţimea de oameni se îndreaptă spre acelaşi loc. Plus că Florenţa este un oraş uşor de parcurs la pas, mai ales după ce ai un antrenament de Roma.

Când am ajuns în faţa Baptiseriului, am rămas fără cuvinte. Eu sunt o persoană pe care o impresionează plajele şi mările, putând să mă uit la turcoazul apelor ore în şir, zâmbind. Însă această vacanţă mi-a deschis alte perspective, atât asupra Italiei, cât şi asupra propriei persoane, descoperind că mă pot impresiona clădirile. Dar trebuie să ştiţi că Florenţa nu are orice clădiri... o să mă repet, fiind un clişeu ceea ce spun, dar Florenţa este un muzeu în aer liber. Stai mereu cu ochii pe sus, ba în dreapta, ba în stânga, mereu cu gura căscată.

Am admirat uşile de intrare în Baptiseriu, însă cu mare dificultate, din cauza grupurilor mari şi destul de agresive – Florenţa mi s-a părut mai aglomerată decât Roma, iar oamenii erau mai iritaţi probabil tot datorită acestei adunări imense de oameni. Detaliile arhitecturale de pe intrările în Baptiseriu sunt cu totul şi cu totul speciale, reprezentând scene din Biblie, porţile estice fiind cele mai fotografiate şi admirate, denumite şi Porţile Raiului.

Ulterior am stat la coadă pentru intrarea în Catedrală, intrarea fiind gratuită şi – deci – coada foarte mare. S-a mişcat totuşi repede, pentru uimirea noastră, şi asta pentru că înăuntru prea puţini zăboveau. Dacă faţada este uimitoare, marmura colorată fiind o atracţie pentru ochi, interiorul catedralei este simplu, cu linii frânte, singurele atracţii pentru majoritatea oamenilor fiind fresca 'Judecata de Apoi' şi vitraliile colorate. Într-adevăr, pentru noi, veniţi de la Roma, unde interioarele bisericilor te lăsau cu gura căscată, Domul a părut un mic copil, mai ales că aşteptările ce se formau stând la coadă şi privind exteriorul erau fără margini.

Ne-am continuat plimbarea către Palazzo Vechio, făcând însă o oprire la Biserica San Firenze sau San Filippo Neri, o basilică mai puţin cunoscută, cu un exterior modest, Însă cu un interior aparte. Mi-a plăcut foarte mult, în special datorită scenelor religioase pictate. La ieşire ne-a abordat o... conaţională, ce dorea mai mult decât atenţia noastră. Urât moment!

În sfârşit am ajuns în Piazza della Signoria, unde am admirat statuia lui David (copie, bineînţeles) a lui Michelangelo, precum şi clădirea cu turnul cu ceas a Palatului, piaţa găzduind mai multe statui celebre pe care le poţi admira pe îndelete, Însă ale căror nume nu le-am reţinut În totalitate. Am intrat În Palat, câteva Încăperi fiind cu intrare gratuită. Totodată, grădina interioară este un loc de bifat, oferind o perspectivă diferită asupra turnului cu ceas.

De aici am tranzitat Galeriile Uffizi, cu un mic oftat, care s-a tradus În – lasă că ne Întoarcem, promit! -, şi am ajuns pe străduţe la Biserica Santa Croce, care se situează În piaţa cu acelaşi nume. Fiind aproape prânzul, coada la intrare era foarte mare, aşa că ne-am mulţumit să o admirăm doar de afară şi să ne tragem sufletul În frumoasa piaţetă.

Am traversat apoi pe Ponte alle Grazie, de unde am avut o privelişte frumoasă asupra Ponte Vechio, dar şi peste Râul Arno. Cu cât ne Îndepărtam de centru cu atât Îmi plăcea mai mult Florenţa. Am decis că e momentul să luăm prânzul la restaurantul Palazzo Tempi, pe care l-am ales pe principiul e plin, e bun. A fost foarte bun! Am comandat o pizza Quatro Staggione şi o porţie de paste, la desert un tiramisu – unul dintre cele mai bune pe care le-am Încercat În viaţa asta – şi de băut un vinul casei, acceptabil spre bun. Nota de plată – 32 euro.

Cu forţe proaspete am pornit către Palatul Pitti unde am cumpărat un bilet de 10 euro, întreg, iar unul de 5 euro, redus pentru persoanele până În 25. În acest bilet am avut incluse vizitele în Muzeul Porţelanului, Muzeul Argintului, Muzeul Costumelor şi În Grădinile Boboli. La coadă am stat aproximativ 5 minute, poate mai puţin, în faţa noastră fiind vreo 15 persoane, iar case deschise vreo 3 sau 4.

Am petrecut aproximativ o oră în palat, trecând apoi În Grădini, care au fost – după ce am decretat de comun acord – cel mai frumos loc din Florenţa cea romantică. Aceste grădini au 4,8 hectare şi oferă privelişti de neuitat, locuri liniştite, alei pe care să te pierzi, pajişti pe care să te tolăneşti şi pur şi simplu să aştepţi apusul. Am făcut zeci de poze cu vedere spre Dom, biserici şi clădiri vechi. Am ieşit din Palat la ora 19, adică la fix, când nu mai aveam voie să fim înauntru. Intrarea se interzice după ora 18 (aceste ore sunt valabile doar pe timpul verii, aşa că verificaţi dacă plecarea voastră este În extrasezon). Am văzut multe locuri romantice, însă puţine concurează cu acesta, pe care l-am găsit din greşeală, prin plimbările noastre prin pădure. Vă daţi seama că tot acest domeniu a aparţinut cândva unei singure familii? Dacă dimineaţă îi spuneai soţului că te duci până în grădină, puteai să te întorci seara, că tot aveai un alibi bun. =))

Am prins apusul pe Ponte Vechio, cu ale sale magazine de bijuterii de aur, care însă nu m-au atras în mod deosebit faţă de aurul din bazarele turceşti. Podul în sine este un obiectiv de bifat şi văzut, fiind centrul Florenţei, punctul de trecere dintr-o Florenţă aglomerată, de câmpie, cum am zis noi, intr-o Florenţă mult mai romantică, cocoţată pe deal, care oferă privelişti deosebite.

Ne întoarcem, am zis!

---

VIZUALIZĂRI: 8874 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI