Călătorie în Regatul Sării

TIPĂREȘTE

Salina din localitatea Târgu Ocna (Mina Trotuș) este una dintre cele mai importante atracții turistice de pe Valea Trotușului. Indiferent că alegi să te cazezi în Târgu Ocna sau în Slănic Moldova, trebuie să vizitezi acest obiectiv. Pe lângă faptul că ”o călătorie cu autobuzul spre centrul pământului”, așa cum numește un amic de-al meu drumul până în această salină, este pentru mulți dintre noi o experiență inedită, climatul din salină ajută la tratarea anumitor probleme ale sistemului respirator. Noi am vizitat acest obiectiv turistic de două ori în cursul acestui an, în lunile august și septembrie. Ca dată a sejurului voi nota august 2013, deoarece atunci am făcut multe fotografii iar unele le voi atașa prezentului review.

Cale de acces – La această salină am ajuns pe DN 12 A până în localitatea Târgu Ocna, apoi am urmărit indicatoarele către obiectiv. Din drumul principal până în parcarea salinei mai sunt aproximativ 1,5 kilometri, iar drumul nu este tocmai grozav. Obiectivul are o parcare gratuită amenajată pe partea stângă a drumului de acces, dar în weekend-urile călduroase de vară sau cu prilejul anumitor sărbători legale, parcarea este neîncăpătoare. În august noi am vizitat salina cu ocazia sărbătorii religioase Sfânta Maria, iar mașina am parcat-o pe marginea drumului, la aproximativ un kilometru distanță de intrarea în mină, întrucât nu mai erau alte locuri libere.

Descrierea Salinei din Târgu Ocna

Biletele pentru intrarea în salină se achiziționează de la un magazin din apropiere. Am stat la coadă aproximativ 15 minute, cumpărând bilete pentru doi adulți (18 lei fiecare) și un copil (9 lei). Copiii între 2 și 18 ani plătesc intrarea în incinta salinei. Alte tarife erau afișate în apropiere: pentru abonamente de minim 8 zile se achită 16 lei/zi pentru adulți și 8 lei/zi pentru copii. Programul de vizitare afișat pentru perioada în care noi am fost acolo: orele 07.00 – 17.00, cu ultima intrare la ora 16.00. În incinta bazei de turism din subteran sunt interzise fumatul, introducerea și consumul de băuturi alcoolice, accesul cu animale de companie și accesul persoanelor aflate în stare de ebrietate.

Accesul către zona de plecare în subteran se face cu ajutorul unui sistem asemănător cu cel utilizat la metrou, un dispozitiv deblocând bariera rotativă după citirea codului de bare înscris pe bilet. Aici stau și doi agenți de pază pentru a rezolva eventuale probleme. Am trecut prin acest dispozitiv de acces, am coborât o scară destul de abruptă și am ieșit în curtea interioară, locul unde turiștii așteaptă autobuzul pentru a intra apoi în mină. Am stat acolo aproximativ 15 minute și a venit unul dintre autobuze, în care am reușit cu destulă greutate să ne strecurăm, fiind foarte aglomerat. Un aspect negativ este faptul că în curtea interioară nu ai unde să te așezi până la următoarea cursă și nici nu te poți feri vara de asaltul razelor solare. Cum-necum, am intrat în Mina Trotuș. Calea de acces este destul de largă, în unele locuri existând posibilitatea ca două autobuze să treacă unul pe lângă celălat, situație cu care ne-am întâlnit și noi. Coborârea este circulară și am străbătut fără mari emoții cei 3,1 kilometri de la punctul de plecare, concretizați într-o diferență de nivel de 136 metri. După aproximativ 15 minute am ajuns la intrarea în salina propriu-zisă.

Când am coborât din autobuz am resimțit imediat diferența dintre cele aproximativ 30 de grade (temperatura de afară) și cele 16 grade Celsius (temperatura afișată pe un dispozitiv electronic în salină). Ne-am echipat imediat cu hainele groase pe care le-am avut pregătite în rucsac și ne-am îndreptat către o ușă prin care am intrat în galeria turistică a minei. Pe un panou informativ am citit că ne aflăm la o adâncime de 240 de metri și la o altitudine de 138 de metri față de nivelul mării. Suprafața utilă a salinei este de 8900 de metri pătrați, iar camerele au 8 metri înălțime.

Prima noastră oprire am făcut-o pentru vizitarea Bisericii Sfânta Varvara, singurul lăcaș de cult subteran din Europa construit în totalitate din sare. Cupola amenajată la intrarea în lăcașul de cult o prezintă pe Sfânta Mucenică Varvara, considerată ocrotitoarea minerilor. Pe pereți sunt așezate picturi ale sfinților, iar catapeteasma este frumos iluminată în partea superioară printr-o înșiruire de spoturi. Pe lateral există scaune unde credincioșii se pot reculege pentru câteva clipe.

Câteva informații despre Mucenița Varvara am găsit în lucrarea religioasă ”Viețile Sfinților”, publicată de Editura Episcopiei Romanului în anul 1996: Sfânta Varvara este o martiră creștină, care a trăit în secolul al III-lea în Nicomedia (Turcia). Tatăl ei a închis-o într-un turn deoarece considera că ceilalți oameni nu sunt demni să vadă frumusețea fiicei sale. Fiind captivă, se va converti la creștinism și, pentru a marca acest fapt, solicită ca băii din turn să i se adauge o a treia fereastră, ca simbol al Sfintei Treimi. Tatăl ei era păgân și a dorit să o omoare după ce a aflat de credința fiicei sale. Varvara a fugit în munți, însă tatăl ei a urmărit-o, a găsit-o și a chinuit-o îndelung, apoi i-a tăiat capul cu sabia. Se spune că tatăl Varvarei a fost ucis de un trăznet atunci când a coborât de pe munte. Sfânta Muceniță Varvara este sărbătorită în Calendarul Ortodox pe 4 decembrie.

Am plecat din biserică și ne-am continuat plimbarea prin galeriile salinei. Din loc în loc sunt instalate bănci și măsuțe, tobogane, leagăne și balansoare. Așadar, cei mici sunt ocupați iar timpul petrecut de ei aici va trece mai ușor. Mi-a plăcut că există și o zonă cu acces gratuit la internet wireless. Am văzut câteva persoane cu laptopuri sau tablete care stăteau jos la măsuțe și butonau... iar timpul probabil că trecea mai ușor.

Pe o alee laterală a salinei se află Muzeul Sării, un magazin cu suveniruri, precum și un magazin alimentar, de unde se pot achiziționa sandvișuri, chipsuri, biscuiți, sucuri, cafea sau alte produse. În prelungirea punctului alimentar se află o terasă cu mese și scaune unde poți consuma în liniște produsele cumpărate. În Muzeul Sării am zăbovit aproximativ 15 minute, timp în care am lecturat diverse materiale informative referitoare la istoria exploatării de la Târgu Ocna. Am văzut aici căști de protecție pentru mineri, ciocane folosite de aceștia, hărți ale minei sau diverse sortimente de sare. În muzeu sunt expuse un țambal, dar și o mandolină, instrumente muzicale care au acompaniat în trecut serbările câmpenești ale minerilor. La magazinul de suveniruri am văzut, printre altele: cărți poștale, icoane, diverse jucării confecționate artizanal, flori de mină, scrumiere, căni, sau vaze pentru flori.

Am plecat din această zonă și am ajuns într-un colț al salinei unde este amenajată o cascadă a cărei apă curge într-un lac împrejmuit cu un gărduț de lemn. Pe apa lacului plutesc niște rățuște din plastic, ceea ce l-a fascinat pe copilul nostru. Aici, lângă cascadă, vizitatorii făceau multe fotografii. Plimbarea noastră ne-a adus într-o zonă mai largă, unde câțiva băieți improvizau niște pase cu mingea. Am văzut la un moment dat o tablă mare de șah, ale cărei piese au fiecare aproximativ jumătate de metru înălțime. Aici juniorul a găsit doi parteneri de joacă, astfel că a mai trecut un sfert de oră fără plictiseală.

Ne-am apropiat de un colț din salină unde se află toaleta. Aici nu era foarte curat, însă și turiștii au o parte de vină pentru asta.

Plimbarea noastră a continuat pe altă latură unde sunt amenajate câteva coșuri de baschet, dar și un teren de handbal, ce pot fi folosite gratuit. La dispoziția turiștilor sunt pe această latură și mese de biliard, mese pentru ping-pong, tobogane gonflabile pentru copii sau câteva jocuri electronice. Tarifele pentru utilizarea acestora: biliard (10 lei/30 minute); masă tenis (5 lei/30 minute); tobogane (3 lei/15 minute) și jocuri electronice (3 lei/fisa). Juniorul a dorit să meargă la tobogane, așa că am petrecut și aici 30 de minute în două reprize.

Într-un alt colț al salinei există expusă o locomotivă mică de mină, lângă care am realizat o scurtă ședință foto, iar cel mic s-a transformat într-un mecanic desăvârșit. Am mai făcut câteva fotografii la un panou care înfățișa un miner împingând vagonetele cu sare; capul personajului este decupat, iar pe acolo ne-am expus noi fețele amuzate.

Înainte de a ne îndrepta către ieșire am trecut pe lângă o machetă de dimensiune mare care prezintă tehnologia exploatării sării prin sonde. Am ajuns la finalul vizitei noastre și am așteptat circa 40 de minute până am urcat în cel de-al doilea autobuz, întrucât pe primul nu l-am prins, fiind extrem de aglomerat. Am ajuns la suprafață după trei ore de la intrare și ne-am dezechipat rapid. Soarele ardea cu putere, așa că ne-am grăbit spre locul unde parcasem. Ne-am îndreptat apoi spre casă, nu înainte de a ne propune să revenim pentru vizitarea acestui obiectiv. Ceea ce ne-am propus în august am reușit să realizăm la începutul lunii septembrie, când am ajuns din nou la această salină.

În încheiere, recomand tuturor să viziteze acest obiectiv și atașez câteva dintre fotografiile noastre ca argument pentru această recomandare...

---

VIZUALIZĂRI: 4248 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI