ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.07.2010
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 08.06.09
    STATUS: PREMIUM
    DATE SEJUR
    JUN-2010
    DURATA: 6 zile
    familie cu copii
    2 AD. + 1 COPII -- v: 9

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    37.50%
    Mai degraba nemulțumit
    CADRUL NATURAL:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    37.50%
    Mai degraba nemulțumit

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    56.67%

    AUTORUL NU ar recomanda
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 12 MIN

    Litoral 2010 - un litoral de criza? (sau cum am gasit litoralul dupa 3 ani!)

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE

    Trebuie sa recunosc ca nici nu visam eu sa ajung pe litoralul romanesc in vara asta!

    Renuntand la ideea de a petrece un concediu in tara, am zis sa incercam si alte mari (cu degetul! ), dat fiind si influenta review-urilor de pe AFA despre Grecia.

    Dar stiti vorba aia, nu e pentru cin'se pregateste si pentru cin' se nimereste! Am fost intr-o mica fuga de 2 zile prin Dobrogea, la jumatatea lunii iunie si atunci ne-a venit ideea sa venim si cu copiii cateva zile. Insa, din toata ceata de voinici care trebuia sa ne insoteasca, am ramas doar noi, fiecare amanand escapada, din motive de sanatate sau speriati de prognoza meteo.

    Locul de cazare a fost in Neptun, loc unde mai fusesem vreo 3 zile acum 4 ani si la insistentele sotului, pentru ca aici trebuia sa mai vina un coleg de servici, dar ne-am plimbat prin Saturn, Jupiter, Mangalia, ba am tras o fuga si pana la vecinii nostri, in Balcik si Albena, reintalnindu-ne aici si cu @krondia si prietenul ei.

    Prima iesire pe plaja a fost asa, o balaceala scurta, l a insistentele fetitei, pentru ca era deja dupa- amiaza. Dar o inspectie a locurilor se cerea si e firesc, toti cand ajungem vrem sa ne aruncam in apa, cat de tarziu ar fi! . Aceleasi tarabe ca acum 4 ani, schimbate doar marfa, aceleasi amintiri, "Gogoasa infuriata " cu delicioasele gogosi, o plaja goala (initial am zis ca este ora de vina, pentru ca fusese o vreme splendida de plaja, ne-a batut soarele in cap de cand am intrat pe aurostrada). Masa am luat-o la"Spring Time", aflat peste drum de hotelul nostru si ne-am mai plimbat putin pe faleza, spre Jupiter, am ocolit lacul Tismana si am intrat in Neptun pe langa restaurantul "Calul Balan", preferatul lui Base, se stie. Am dat o raita prin parcul "Prichindelul", cu miros de hamsii si muzica la maxim, neschimbat nimic, nici macar o masinuta noua, ceva... Prima seara am petrecut-o la terasa hotelului (un loc minunat, dar asta, intr-un alt review), putin obositi dar cu speranta ca lucrurile s-au mai miscat putin, influentati de schimbarea in bine a hotelului, fost de 2 stele, care acum arata super si gandindu-ne ca am facut o alegere buna ca am revenit pe litoral. Hm, nu stiam ce dezamagire ne va astepta...

    "La mare, la soare fetitele sunt goale', era un hit celebru cand totul era bine si frumos... Acum, si plajele sunt goale, si terasele si sezlongurile, bate vantul crizei rau de tot prin buzunarul romanilor. As fi vrut sa stau la coada la o gogoasa, la o clatita uriasa (o singura coada am vazut, langa "Spring", pe plaja, deloc), mi-e dor sa... alerge un copil sa-mi arunce nisip pe cearceaf, mi-e dor de valurile inspumate si pline de lume care tipa de placere la spargerea valurilor... Toate astea au devenit amintiri... In prima dimineata pe faleza Neptunului, lume putina pe plaja, nu o fi inceput sezonul, ne gandim noi (eram pe 28. 06), sezlongurile goale, ici-colo, o pereche, in general cu copii. Am luat si noi 2 sezlonguri, cu umbrela de stufaris, 30 lei, imbiati de cel care raspundea de inchirierea lor, in ideea ca, daca plecam la pranz de pe paja, cand revenim si aratam biletul stam in continuare fara sa platim. N-a fost sa fie, pentru ca dupa-masa a plouat.

    Dupa ploaie am plecat intr-o plimbare, i-am lasat pe ai mei sa doarma, mi-am luat aparatul foto si am plecat sa descopar un Neptun dupa ploaie. M-am gandit sa imbin utilul cu placutul asa ca am ajuns la un"hair-styling (ca nu mai putem sa-i spunem, simplu, coafor, e demodat! ) sa ma tund si am inceput sa pun intrebari despre ce s-a intamplat cu Neptunul, perla litoralului romanesc ani in sir. Asa am fost indrumata sa ma duc sa fac poze hotelului"Neptun", odinioara fala staiunii, acum inchis (cica l-ar fi preluat concernul Howard Jhonson, insa din afara nu se vedea lucrand la renovarea lui), ca cine stie daca la anul il mai gasesc-acum, in holul hotelului este o expozitie de haine de piele, asta la intrare, i ar inauntru, la vanzare lenjerii de pat, haine, un talcioc in toata regula! Coafezele spuneau ca putini au fost care au indraznit sa deschida magazinele, terasele, dupa 15 iunie, fiind impinsi de la spate de Udrea, dar plangandu-se ca platesc chirii mari si nu au clienti... Soarele care a iestit dupa nori as fi vrut sa-mi arate"o statiune turistica de interes national"-cum scrie pe toate placutele la intrare in statiuni-, infloritoare cu hoteluri stralucitoare, terase pline si animate de oameni bronzati, veseli si galagiosi... In schimb ce am gasit? Aceleasi hoteluri de 2 stele (care predomina aici), unele putin renovate (de genul afara-i vopsit gardul...), o atmosfera terna, aidoma statiunilor balneoclimterice din tara, doar tipatul pescarusilor imi aduce aminte ca totusi sunt la malul marii...

    Ce mi-a placut: Hotelul "insula"de departe, cel mai frumos, si ca locatie si ca amplasament; cazare camera dubla 230/noapte (pana pe 1 iulie) -este chiar pe malul lacului Neptun, in spatele restaurantului"Insula", mult laudat si pe AFA (am fost si noi si am fost super incantati! )

    Complexul Sulina-Delta-Dobrogea, se afla in apropierea "Insulei"primul, 3 stele, 210/camera (pt week-end-ul trecut au avut oferta de 140/noapte, nu stiu daca mai mentin pretul), arata bine, renovat, o spun studiindu-l de la receptie, de unde am cerut pliante si am vazut tarifele afisate; Dobrogea, mai nou, redenumit, 2D Dobrogea, are piscina si arata super (conform pliantutlui), tot peste 200 ron/camera.

    Trecem pe partea cealalta a soselei si gasim hotelul Apollo, renovat, arata bine de afara, si preturile sunt competitive, cele practicate de majoritatea hotelurilor de 2 stele din localitate; acum cred ca au camere la 90 lei.

    Hotelul 'Istria", aflat in vecinatatea "kilometrului zero', ne imbie din sosea cu 'oferte imbatabile" de la 70 lei (dupa 1 au majorat la 90 lei, dar, daca se sta mai mult de 3 nopti, se face o reducere de 80lei/noapte, m-au asigurat de la receptie).

    Hotelul Sara, fostul Midia, situat exact in spatele bisericii, a fost hotelul nostru, renovat, care arata foarte bine si promite-acum, camera este 140 lei, dar daca se sta minim 5 nopti se face reducere.

    Langa Sara exista un complex de vile'Holiday Club Neptun", casute de piatra cu 2 camere, grup sanitar propiu, t. v, terase, dupa 15. 07 va fi camera cam 200 lei/noapte-in incinta hotelului se afla restaurantul "Rustic", cu program artistic.

    Pentru cei care prefera campingul, exista"Popas Zodiac", frumos, ingrijit, am vazut si rulote si corturi, loc de joaca penru copii, magazin-terasa la intrare, singurul inconvenient fiind amplasarea la granita dintre Neptun si Jupitertrebuie sa o luati pe langa lacul Tismana ca sa iesiti pe plaja din Jupiter.

    Ce nu mi-a placut- hotelul Neptun, inchis; hotelurile din "ultima linie", aflate in vecinatatea soselei de intrare in statiune, respectiv: Balea, Romanita, nu par a fi ingrijite; de altfel, in aceste hoteluri sunt cazati cei cu programul social: "plateste1 merg 2" sau "cazare si pensiune completa de la 430 lei/sejur 5 nopti", dar acum, va asumati riscul, la atatia bani, nu ai pretentii.

    Hotelul Clabucet, langa Spring are numai termopanele schimbate, receptia arata anosta, veche, cazare 90 lei/camera dupa 1. 07-la receptie, pe post de carte de vizita a hotelului, mi-a fost dat o bucata de hartie obisnuita, de formatul unei carti de vizita, nici macar sa investeasca in materiale publicitare nu se sinchisesc! -

    Hotelul Tomis este paradisul pescarusilor acum, pare bantuit, este parasit, cu geamuri sparte; la fel hotelul Prahova...

    Cand ieseam seara la plimbare, exista varianta parcului de distractii (e prea mult spus), mai exista 2-3 masinute din acelea cu fise langa magazinele de la km. O; vestitul bowling al Neptunului, evident este... inchis. Langa el se afla o masinarie, ("Tacada "parca-i spune la noi in Oraselul copiilor), stiti, tipa aia care are la poalele rochiei scaune, si care te invarte de nu-ti mai doresti toata viata sa mananci hamsii inainte de urcare! Sa nu uitam vestitele calesti, care in contul sumei' modice" de 20 lei te plimba pe soseaua principala. Noi nu am fost atrasi de asemenea oferta asa ca am apelat la trenuletul, care, odinioara, te plimba pe toata plaja. Spun"odinioara" pentru ca acum el merge numai pana in Venus (acum 4 ani intorcea in Saturn). Cauza: soseaua intre Venus si Jupiter este in constructie (termen de livrare a lucrarii: luna mai!!! ), asa ca daca vreti sa va plimbati intre statiuni, alegeti varianta ocolitoare pe DN, cu injuraturile de rigoare pe care le-am trimis si noi, cand am fost in Saturn. Pentru trenulet trebuie sa scoateti din buzunar numai 5 lei/persoana, dar pt 15 lei 10 minute mai bine o luati pe jos, daca vreti sa mergeti pana in Jupiter.

    Jupiterul sta ceva mai bine la capitolul cazare. Am ramas placut surprinsa sa descopar hoteluri in haine noi, multe locuri de agrement pentru copii, incepand din centru (acolo unde opreste trenuletul) si continuand spre plaja. Hotelul Olimpic arata super: la cazare am observat 2 categorii de cazare; o camera de 2 stele-120lei, o camera 3 stele-150 lei. Receptia hotelului este comuna cu cea a hotelului Atlas, care arata jalnic, iar pretul 120 lei/camera nu este justificat, pentru cele 2 stele afisate.

    Pe plaja, insa, am descoperit un hotel si un restaurant suuuuuuuperr: Hercules. Aici am luat si cina (despre"Unde mancam pe litoral"intr-un alt review) si am cerut un pliant al hotelului, dar unul din angajatii de acolo m-a insotit sa-mi arate si o camera. Ce sa va spun: cele 2, restaurantul-care are forma unui vapor-si hotelul se afla chiar pe plaja; plaja este un mic golfulet, strajuit de stabilopozi; culoarea bleu predomina atat la exterior cat si la interior; camerele sunt mari, spatioase, cu mini-bar, o baie utilata inclusiv cu foehn, toate camerele au vedere la mare. Insa, confortul costa-daca camera era atunci 150 lei cu mic dejun inclus, acum a ajuns pe la 240. Ideal este sa veniti pana la sfarsitul lunii iunie sau dupa 1 septembrie, sa va bucurati de rasaritul soarelui in fiecare zi. Eu visez ca la anul sa petrec macar un week-end romantic aici, doar noi 2 si marea...

    Am mai gasit o posibila varianta de cazare hotelul Majestic, dar si hotelul Meteor, renovat (pe net nu l-am gasit asa), de 3 stele ambele, dar cu siguranta, sub 200 lei/camera nu se poate sta. Ar mai fi "Vilele Soarelui", situate in spatele lacului Tismana, un complex format din 5 vile, care atrage privirile din strada; acum pretul unei camere este in jur de 150 lei; exista posibiliatea de servire a mesei insa cam departisor, in Neptun, la km O, la terasele de acolo.

    Cat priveste distractia in Jupiter, in afara masinutelor si trenuletului din centru, spre plaja, pe lac exista posibiliatea plimbarii cu o lebada-hidrobicicleta si ultima fitza, importata din Bulgaria, Aquazorbing, bila aceea gonflabila uriasa in care poate intra oricine, copil sau adult, si sa pluteasca pe apa, , amuzanta este incercarea de a-ti tine echilibrul! Mai ar fi; termosajul cu bile de jad si unde de infrarosii: 5 minute gratis, 30 minute, 10 lei/sedinta.

    Cum sufletul nostru ramane mereu in statiunea Saturn, nu se putea sa nu mergem sa facem o baie si aici. Ne place tare mult plaja de aici, cu intrarea lina ca in Mamaia si ne mai placea pentru ca aici, pe plaja gaseam mereu "paza de coasta", jandarmi imbracati in uniforma de vara, cu bermude si care patrulau mereu printre cearceafuri... Acum nu i-am vazut, nu stiu daca mai sunt, i n schimb am gasit si aici aceeasi situatie deplorabila a hotelurilor: Atena, aflat in spatele Dianei este inchis, iar cel din urma, care stiam ca apartine ministerului de Interne, pare parasit, numai cate un prosop sau cerceaf iti da impresia ca e locuit, dar nu cred ca in intregime-bantuit si de el de pasari mai ceva ca in celebrul triller-atasez poze pentru a se vedea. Piscina este deschisa, am fost in recunoastere, si era ceva lume acolo, contrar asteptarilor. Vorbeam cu un barman la un beach-bar (wow, ce pompos suna! ) si l-am intrebat daca mi se pare mie sau este putina lume pe plaja si a recunoscut, spunand ca acum 2 ani nu facea fata sa serveasca la bar, iar acum vede cum omul vine cu lada frigorifica si nu serveste nimic de la el; berea draft este 3, 5 Skol sau 4, 5 Tuborg. Era ingrijorat si de faptul ca nici in week-end nu mai vine lumea! A, sa nu uit: aici am gasit dusuri pe plaja -2 lei/5 minute!!!

    Daca ne-am convins cam cum stau lucrurile pe plaja, am plecat spre Mangalia, unde aveam in plan sa vizitez muzeul Arheologic (puteti vedea, printre multe "cioburi", glumesc desigur, vase de ceramica, statuete, pietre funerare precum si 2 morminte, unul dintre ele fiind numit "mormantul cu papirus". Intrarea este 5 lei/adulti, 2, 5 lei/elevi, studenti, copii, 5 lei ghid-am vazut tarziu la iesire, merita sa va vorbeasca un specialist despre istorie. Sa nu uit: taxa de foto este 10 lei, iar video, 20 lei si puteti sa va cumparati inele, bratari, pandantive (pentru doamne), sau brelocuri si pistoale-cam 160 lei unul (pentru domni). Acum, ca am vorbit de lucruri de vizitat in Mangalia, va vand un pont: parcati masina in curtea spitalului, langa hotelul Paradiso (frumos arata pe dinafara, ca veni vorba, are si oferte de tratament cred), imediat veti vedea o biserica ortodoxa cu arhitectura maramureseana, "Sfanta Mina" se numeste-program de vizita: 9-13; 16-20. Noi am avut ghinionul sa ajungem cand era inchisa, am pozat-o numai pe afara. De aici, o luati pe langa minibazarul din spatele hotelului, urcati cateva trepte si ajungeti deasupra falezei. Puteti merge pe trotuarul de pe partera falezei, asta pentru a vedea o copie a celebrei"Walk of fame", dar in varianta romaneasca, (respectiv, in locul stelutei se afla un soare) ; veti gasi nume celebre, autohtone sau internationale, care au participat la festivalului Callatis: Al Bano, Saragosa Band, Vaya Con Dios, dar si Narcisa Suciu, Voltaj, Adrian Enache. Apoi o luati incet pe langa hotelurile Corsa (200lei/camera, arata super bine si localizat pe plaja, super), Astra-inchis-, Zenit-2 stele, nu recomand decat datorita amplasarii-si ajungeti la hotelul President-4 stele, 300 lei/camera la sfarsitul lunii, frumos, lux, nimic de comentat-Aici aveti ce vedea dar... la subsolul hotelului, unde veti av ea surpriza sa gasiti un muzeu in toata regula, pentru ca aici se afla un fragment al cetatii Callatis, fapt ce-i confera unicitate. Dupa ce ati pozat aici vestigiile cetatii romane, va indreptati spre Casa de Cultura a Mangaliei, trecand pe langa Cazinou-restaurant, evident acum... parasit. Va aflati acum in centrul orasului, mai precis Piata Unirii unde se afla "Monumentul Eroilor". De aici mergeti pe langa Casa de Cultura si faceti prima dreapta unde veti gasi Geamia"Esmahan Sultan", moschee construita de fiica sultanului Selim al II-lea prin anul 1575. Spre ghinionul meu, nu am putut intra aici-ori nu se mai viziteaza, ori era inchis, insa nimic de la ghereta portarului, parasita, nu ne-a facut sa credem ca se mai viziteaza. Si eram asa de curioasa sa vad o moschee... Cam aici s-a terminat traseul meu turistic, pentru intre timp ni s-a facut foame, am luat masa la restaurantul Callatis (foarte bune preturi, o sa va povestesc), ne-am urcat pe urma intr-un un taxi si ne-am dus sa facem plaja. Insa mai sunt de vizitat in oras: farul, portul, Muzeul Marine, (exista si o pestera de vizitat in planul nostr, insa nu ni s-au dar multe detalii unde se sfla si daca este deschisa publicului). Daca v-ati plictisit si ploua pe litoralul nostru, faceti cum am facut noi: trageti o fuga pana in Bulgaria.

    Pentru ca era innorat in Neptun, ne-am intalnit cu @krondia si prietenul ei, care stateau in Costinesti si am mers pana in Balcik, am revazut Palatul Reginei Maria (redescoperindu-l mult mai frumos acum decat in aprilie, cu sute de flori, printre care preferatii mei, trandafirii! ), am facut apoi un drum pana in Albena, bagandu-ne picioarele in Marea Neagra a bulgarilor. Ca o paranteza, am gasit o apa murdara, plina de alge, ca la noi, dar mi-a placut plaja, intrarea lina in mare si nu in ultimul rand, fetita mea a fost super incantata de frumusetea scoicilor gasite la orice pas, aducandu-mi aminte ca gaseam in adolescenta mea in Mamaia scoicile alea albe si semirotunde. Plaja de aici, putin populata bineinteles, se vorbea preponderent romana, dar era firesc aici sa nu gasim multa lume pe plaja, piscinele fiind pline ochi, cu beach bar-urile aprovizionate... Deh, all-inclusive-ul, bata-l vina!

    Iar in drum spre tara, MUST SEE Capul Kaliakra ("Cap frumos" in greceste) ; noi l-am ratat cand am fost de Paste, din cauza unei urgente medicale, dar acum am ascultat si de recomandarea lui @ionescunic, bagasem la cap sa facem un mic ocol cand se iveste ocazia. Localizarea: 12 km sud de Kavarna-exista indicator pe drumul national-Intrare; 3 leva. Bulgarii din nou ne-au dat clasa la capitolul "turism:: gasiti aici pliante in limba romana (6 leva), vanzatorii de amintiri o rup in romana, la restaurantul din incinta cetatii canta... Costi Ionita, exista indicatoare in limba romana, deci ne fac sa ne simtim bine in tara lor. Eu nu am gasit o harta a orasului in Mangalia, ce sa mai vorbim ca la noi nu exista astfel de traduceri... Nu pot spune ce ma atrage aici: frumusetea salbatica a acestei peninsule, stanca cu reflexe rosiatice, bogata in oxid de fier, , marea atat de linistita si frumoasa, urmele unei vechi cetati, sau legendele legate de acest loc-al celor 40 de fecioare care si-au impletit cozile si s-au aruncat in mare, sa nu cada in mana turcilor sa le necinsteasca, sau a sfantului Nicolae, ocrotitorul marinarilor, care a fugit de turci pe faleza Kaliakrei, iar Dumnezeu a vrut sa-l salveze, lungindu-i uscatul de sub picioare, creaind astfel capul Kaliakra, insa fara folos, sfantul nu a reusit sa scape si astfel, in amintirea lui aici se afla o capela care-i poarta numele... Am prins aici cel mai frumos apus din viata mea, pacat ca am ajuns pe la inchidere, nu am mai prins deschis muzeul aflat intr-o pestera, parca. Nu-i nimic, intotdeuana las loc de vizitat, aici m-as intoarce mereu, ca si in Balcik, de altfel. Dar asta-i alta poveste...

    In incheiere, v-as ruga, inainte sa plecati la mare, sa nu ascultati prognoza meteo. Ne sunau prietenii din Bucuresti sa ne intrebe daca ne-am innecat, iar noi eram bine mersi; a fost putin mai rau in Costinesti, pe la tarabe, dar asta stie mai bine @krondia sa va povesteasca. Si, deschideti bine ochii pe ofertele agentiilor de turism si cantariti bine ofertele de cazare, ca totusi, asta e un an de criza si e din ce in ce mai greu sa faci... turism in Romania.


    [fb]
    ---
    Trimis de trandafir 1970* in 05.07.10 23:15:48
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în NEPTUN / OLIMP.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 5816 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    31 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (trandafir 1970*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P02 Parcul de distractii.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10200 PMA (din 21 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    31 ecouri scrise, până acum

    creivean
    [05.07.10 23:19:49]
    »

    Se duce naibii şi ce a mai fost din el. Review-ul tău mă face să mă felicit că, în sfârşit ( după 5 ani ) am avut puterea să mă rup de el. Exemplar review. Mi-a plăcut mult.

    pepsi70ro
    [05.07.10 23:25:57]
    »

    Superb review, desi multe dintre pasaje nu-mi sunt pe plac, totusi ele exprima realitatea si trebuiesc considerate obiective.

    Pe de alta parte foarte multe informatii referitoare mai ales la hoteluri si tarife, cand ai avut timp sa te interesezi de toate? Ai muncit, nu gluma! Si cum munca este rasplatita iti daruiesc si eu toata aprecierea mea. Felicitari!

    trandafir 1970*AUTOR REVIEW
    [05.07.10 23:37:20]
    »

    Daca se poate, am si eu o rugaminte sa-mi atasati acest videoclip- sa ne reamintim cum era litoralul vacantelor noastre... Multumesc, webmaster!

    http: //www. youtube. com/watch? v=IIJ4xTZPxqM

    Andox
    [05.07.10 23:37:59]
    »

    Mii de felicitari pentru informatile bogate din review si din pacate doar 400 PMA.

    BRAVO !!!!

    ancamariagadea*
    [05.07.10 23:50:40]
    »

    Excelent review!

    Asa cum i-am spus si Dianei...tare rau imi pare ca nu ne-am putut intalni, din cauza mea

    Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [06.07.10 00:11:09]
    »

    da' la camping, ce preturi erau?

    ionescunic
    [06.07.10 08:23:54]
    »

    Intotdeauna e o placere sa te citesc, foarte frumos scris, dar prea rar ne oferi asa ceva, anul trecut erai mai harnica!

    Imi pare rau de Neptun locul unde am petrecut multe concedii inainte de 2007.

    O intrebare pentru Creivean: unde ai hotarat sa mergeti anul asta?

    Admin
    [06.07.10 08:42:04]
    »

    Foarte bun, excelent scris si foarte util reveiw-ul, felicitari trandafiro

    trandafir 1970*AUTOR REVIEW
    [06.07.10 08:54:04]
    »

    Multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase

    @creievean-Felicitari pentru curaj!

    @pepsi-Intr-adevar, am mers pe la receptii, in primul rand pentru ca, am o colectie acasa (nu stii niciodata cand ai nevoie de o informatie scrisa), in al doilea rand, toti intreaba de tarife, iar pe net gasesti multe contradictorii; Imi pare rau daca am suparat cu ceva prin review-ul meu...

    @ancamariagadea, nu fi suparata, o sa ne revedem cu alta ocazie-oricum, acolo, pe "Insula" gandul mi-a fost la toti prietenii... poate intr-o zi o sa fie o mare petrecere AFA la restaurant si sa ne cazam la hotel... Ce super ar fi: "Marea ieseala AFA"!

    @dragos, imi cer scuze, fiind in trenulet, nu am putut lua detalii despre preturi la camping; pe net am vazut ceva parca 18 lei/persoana si 7/masina, dar nu mai stiu exact; uite aici au un site, dar, cum spuneam, preturi nu exista.

    click aici

    @ionescunic-gata, mi-am intrat in paine din nou, am tolba plina de povesti; ia-ma incet ca spun tot!

    creivean
    [06.07.10 08:54:33]
    »

    click aici. Plus o ţâră la Budapesta

    pepsi70ro
    [06.07.10 09:05:48]
    »

    Imi pare rau daca am suparat cu ceva prin review-ul meu...

    Doamne fereste de suparare, si mai ales pe tine, mi-e ciuda, fiind constantean ca litoralul nostru nu este apreciat si pe buna dreptate. Atat!

    Poate la anul prin luna mai sa scriu un review cu cele mai bune hoteluri, cu tarife minime, servicii all inclusive si plaje blue flag apreciate de cei de la TUI. Crezi ca va prinde?

    trandafir 1970*AUTOR REVIEW
    [06.07.10 09:11:43]
    »

    @pepsi-Wow! Ar fi super ideea! Sa stii ca am auzit ca un turc vrea sa faca un mare resort la noi pe litoral, undeva unde nu este prea cunoscuta statiunea, daca nu ma-nsel, pe la Tuzla. Ce-ar fi sa spui: "Ma duc la UAI la noi, pe litoral! "

    creivean
    [06.07.10 09:38:05]
    »

    Ia uite şi nişte cifre oficiale de la ANAT: Litoralul românesc, cu 15% mai gol ca în 2009, ... grad de ocupare de numai 40%, sursa click aici

    @trandafir 1970

    Cu o floare, oricum nu se va face primăvară.

    krondia*
    [06.07.10 10:23:10]
    »

    La Costinesti, tristetea este strict interzisa... Am redescoperit Costinestiul dupa 10 ani si... mi-a placut... Sa fie de vina perioada (am prins si un weekend cand plaja a fost plina, inainte de scumpirea de la 1 iulie, apa era limpede, plaja curata) sau am fost doar eu indulgenta... Este adevarat ca sudul litoralului mi s-a parut mai linistit dar eu tocmai asta cautam. Nu pot sa ma plang de nimic, nici macar de vremea care doar o zi si un pic si-a facut de cap dar si atunci am stiut sa imbinam utilul cu placutul...

    Sa fim optimisti, sa gandim pozitiv si ne vom simti bine oriunde in vacanta, trebuie doar sa ne dorim cu adevarat acest lucru.

    trandafir 1970*AUTOR REVIEW
    [06.07.10 10:34:00]
    »

    Ai avut noroc, draga mea @krondia, cu apa curata in Costinesti. Eu am gasit-o foarte murdara pe 12 iunie, dar asta mai depinde si de alti factori, furtuni in larg; ai dreptate, in vacanta trebuie sa gandim pozitiv. Eu sper sa gasesc optimismul de care vorbesti in urmatoarea vacanta...

    alinutzza140*
    [06.07.10 11:41:02]
    »

    Excelent review.Chiar daca pe alocuri suna trist ceea ce se intampla cu litoralul nostru tot parca abia astept sa plec in concediu. Iti multumesc pentru aceste informatii utile si se simte ca in adancul sufletului iubesti litoralul nostru la fel de mult ca si mine. Felicitari.

    webmaster77
    [06.07.10 11:52:28]
    »

    mutat la sectiunea "NEPTUN - IMPRESII DE TURIST ROMAN" - sectiune in care pastram impresiile turistice despre statiune in general.

    georgiana
    [06.07.10 13:01:44]
    »

    Mie chiar mi s-a facut dor de marea noastra ,citind review-ul tau!Cand am vazut cat e de lung,mi-am zis ca trebuie sa-mi iau concediu sa-l citesc....

    Si,incerc sa-l inteleg pe fiul meu, cand spune ca vine in vacanta si vrea sa mearga numai la noi ,la mare....ca cele mai frumoase fete le-a vazut aici,la noi pe litoral!

    Ai scris cu multa sensibilitate!

    Ma bucur ca ai reusit sa mergi putin si in Bulgaria!

    Cred ca fetita ta e fericita ca a fost din nou la mare!

    Felicitari pentru acest review frumos ,in care atat de frumos ai descris trairile tale,dar si pentru munca de informare pe care ai depus-o!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    trandafir 1970*AUTOR REVIEW
    [06.07.10 13:07:06]
    »

    Multumesc,@alinutzza140! Intra-adevar, iubesc marea, dar si muntele in acelasi timp. Imi iubesc tara,cu bune si cu rele, chiar daca pe alocuri sunt mai ironica! Sper sa ai un concediu frumos, acolo unde mergi sa te simti bine si sa ne povestesti cum a fost!

    Alina Morar
    [06.07.10 13:08:27]
    »

    Mi-a placut foarte mult cum ati scris. Si eu am sa scriu, candva, dupa ce voi veni din concediu, cateva impresii despre anii petrecuti la noi la mare si cat mai imi aduc aminte de detalii si locatii.

    Bravo, felicitari.

    trandafir 1970*AUTOR REVIEW
    [06.07.10 13:22:33]
    »

    @georgiana, daca-ai stii ce fericita este fata mea in apa, e ca o ratusca; pentru ea am vrut sa mergem mai mult, gandindu-ne, ca, la cat de capricioasa e vremea asta, poate in septembrie schiem (Doamne fereste! )

    @Alina Morar, multumesc! Asteptam impresiile tale despre marea noastra. Tu m-ai cucerit cu review-urile tale austriece, pozele gen documentar National Geografic m-au facut sa ma visez sus acolo, in varful muntilor Alpi. Poate prin iarna facem cunostinta si noi cu peisajele alpine made in Osterich. Poate chiar o intalnire AFA...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    mirelutza
    [06.07.10 13:52:05]
    »

    Am citit review-ul tau captivata de felul cum ai povestit, asa am aflat noutatile proaspete de pe litoralul nostru dar... parca incepuse sa ma doara inima cand pomeneai de hoteluri parasite, plaje goale... asa o tristete a pus stapanite pe mine! Doamne, unde sunt plajle acelea pline de viata, aglomerate si multa, multa veselie... ??? Mi-e dor de un concediu pe litoralul romanesc dar constat ca trebuie sa mai astept... in august merg tot in Bulgaria. Posibil sa ajung doar un weekend mai prelungit in Costinesti care constat ca inca este plin de tinerete si voiosie ....

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    viorela*
    [06.07.10 17:51:11]
    »

    Foarte frumos review...Am avut norocul ca toata familia mea sa fie indragostita de mare si, an de an, sa imi petrec vacantele acolo...Si au cam trecut ceva ani! In plus, sotul e constantean...Mangalia e orasul copilariei, apoi ne-am mutat in Constanta, cand au aparut copii am"migrat" din nou spre sud...

    In hotelul "President" din Mangalia ai intrat si in camere? Eram curioasa sa-ti aflu parerea, ma tenta un concediu acolo...

    trandafir 1970*AUTOR REVIEW
    [06.07.10 18:05:42]
    »

    @viorela-Imi pare rau, in camere nu am intrat, insa restaurantul si receptia arata super ok. Eu zic ca merita toti banii confortul celor 4 stele.Dar e ciudat, nimeni nu scrie nimic despre el- nici de bine, nici de rau!

    Sanziana
    [06.07.10 18:41:00]
    »

    uffff,greu am ajuns si pe aici! Te felicit pentru acest review ,ma batea gandul sa merg cateva zile la noi pe litoral dar in august. Un vot din tot sufletul si astept partea cu mancatul

    presario
    [06.07.10 19:39:42]
    »

    400 de trandafiri de criza pt review, felicitari !

    petrus95
    [06.07.10 20:10:39]
    »

    pentru noi costinesti rules!!! chiar daca am revenit cu copil mic a fost grozav. nu as merge in nici alt loc pe litoralul romanesc

    rewiev impresionant! felicitari

    TORA INGRID
    [06.07.10 20:14:03]
    »

    cu o floare nu se face primavara, dar cand floarea e un trandafir, parca-parca se schimba lucrurile... minunata perspectiva din care ai privit lucrurile, excelent review. pe majoritatea ne incearca regrete vis-a-vis de litoralul romanesc pentru ca de el se leaga tineretea noastra, la unii vacantele studentesti la cort sau 10 in camera cu blatisti cu tot, apoi concediile cu "bilet", dar in primul rand, asa cum remarcai si tu ne e dor de atmosfera de pe plaja, din statiune, din restaurante, de lucrurile "made in romania" si de faptul ca la noi acasa nu ne incercau trairile pe care le avem uneori cand ne ducem pe-afara, de outsider-i. lipsa unei strategii imediat dupa 89, liberul arbitru in materie de turism si interesele care au parazitat si capusat litoralul romanesc isi arata roadele amare. e greu de crezut ca la noi va fi in scurt timp ca la turci sau macar ca la bulgari,daca ne uitam numai in zona noastra , sunt destule de schimbat: mentalitatea guvernantilor, a patronilor din turism si chiar a turistilor. Vor veni desigur altii sa cumpere si sa investeasca, sa schimbe si sa transforme, dar... sunt multi de dar... parca vad ca nu ne vindem tara, parca vad ca nu mai e cine s-o cumpere... parca nici nu vreau asa...

    felicitarile mele, in buchet cu ale celorlalti

    dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [06.07.10 23:01:26]
    »

    Trandafiras din Bucuresti

    Tare draga imi mai esti

    Ca asa frumos review ai prezentat

    Ca pe mine tu m-ai fermecat

    Si litoralul perfect l-ai punctat

    Desi p-alocuri trist, dar adevarat !

    Asta-i realitatea

    Si nu avem ce face

    Trebuie s-o acceptam

    Si de ne place sau nu ne place...

    Inca traim cu speranta ca-ntr-o buna zi

    Un litoral ca-n vis si la noi va fi

    Si totusi exista-un mare semn de intrebare

    Oare cand va mai fi frumos si pe la noi, la MARE ?

    Felicitari si votul 20 ti-l prind in buchet ...

    Pe care ti-l trimit virtual la pachet

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    trandafir 1970*AUTOR REVIEW
    [07.07.10 01:07:26]
    »

    @dananecula, draga mea

    Poate cand o pleca Udrea,

    Om avea si noi noroc

    Sa nu mai zburam deloc,

    Pe alte nisipuri fine,

    Sa fie si la noi bine!

    bigu_2006_rapid
    [27.09.11 17:40:53]
    »

    buna! acelasi lucru l-am simtit si eu in 2008! tocmai venisem din Antalya / Alanya dupa un sejur, zic eu, foarte frumos (am scris despre sejur si am pus si poze), si dupa vreo 7,8 zile am plecat spre Mamaia deoarece aveam bilete la Hotelul Flora, unde ma simteam ca acasa si unde cred ca am fost, dupa revolutie si inainte de foarte multe ori. in 2006 am fost tot acolo, la fel si in 2007!

    Eeeeeee... dupa ce te-ai... dat la strainataturi... nu mai ti se pare ca te simti ca acasa, daca intelegi ce vreau sa spun!

    Inainte nu vedeam lipsurile, indolenta personalului sau mizeria hotelurilor noastre de 2 sau 3 stele, asa numitele hoteluri sindicaliste, pentru ca nu aveam cu ce sa facem comparatie! si mai dadeam si o palarie de bani pentru asta!

    asta e! Imi place Mamaia, Neptunul, Mangalia dar... nu ma mai risc... pe banii mei! Ma doare inima pentru locurile alea, hotelurile alea parasite, locurile tineretii mele!

    Am un gust amar, astia nu fac nimic sa salveze situatia, pacat, pacat, pacat!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    14 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alina Morar, alinutzza140*, bigu_2006_rapid, chelie_d, creivean, dananecula, georgiana, ionescunic, krondia*, mirelutza, petrus95, presario, TORA INGRID, trandafir 1970*
    Alte impresii din această RUBRICĂ(Re)descoperă Neptunul:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064525842666626 sec
    ecranul dvs: 1 x 1