Dor de munte pe Vârful cu Dor și lacurile Vânturiș

TIPĂREȘTE

Cu mare nerăbdare am așteptat cu toții ridicarea stării de urgență și relaxarea măsurilor din starea de alertă, mai ales a celor care restricționau deplasările in afara localității.

Personal, cel mai mult mi-au lipsit ieșirile la munte. Inainte de starea de urgență devenise aproape o regulă ieșirea la munte cel puțin o dată pe săptămână, așa că izolarea mi-a intrerupt șirul plăcut al drumețiilor.

Imediat după ridicarea stării de urgență am făcut o primă drumeție pe Vârful Gropșoarele (vezi impresii), care mi-a mai domolit puțin dorul de munte. Dar nu a fost suficient.

Pentru mica vacanță de Rusalii mi-am propus să recuperez ceva din timpul pe care nu l-am petrecut pe munte, și am planificat trei drumeții drumeții, câte una pentru fiecare zi.

Cam mult, mai uită-te și tu in buletin - imi veți spune, și... aproape că aveți dreptate????. A fost un adevărat tur de forță din care, până la urmă, am ieșit invingătoare.

Prima tură a fost pe Vârful cu Dor și coborâre la lacurile Vânturiș și la prima cascadă din Cascadele Vânturiș. Pe Vârful cu Dor am mai fost de câteva ori, ultima oară exact cu un an in urmă (vezi impresii), dar, așa cum am mai spus, nu contează de câte ori mergi intr-un loc pe munte. Vei descoperi de fiecare dată ceva nou, muntele iți va dezvălui noi secrete, te va intâmpina cu alte culori, va fi bucuros să te vadă sau se va ascunde printre nori negri, in funcție de timpuri și anotimpuri.

Dorința mea cea mare era să văd Lacurile Vânturiș și Cascadele Vânturiș, pe care nu le-am văzut și pe care imi doream de mult să le văd. In această tură Ioan, ghidul nostru, ne-a propus să mergem doar până la primul lac și la cascada cea mai inaltă din șirul de cascade Vânturiș. Intregul șir de cascade, urma să il vedem intr-o tură separată, mai grea dar foarte spectaculoasă, despre care vă voi povesti după ce voi merge (abia aștept????).

Traseul a inceput din Sinaia, de la cota 1400, de unde am pornit la ora 9.00 dimineața pe drumul de vară marcat cu dungă roșie. Am inceput un urcuș ușor, drumul de vară urcând in serpentine destul de largi și puțin abrupte, tocmai bun pentru incălzire după perioada lungă de pauză. Poienile care mărgineau drumul de vară erau frumos colorate cu flori de munte, motiv de oprire pentru câteva pauze foto.

In spate incepeau să se vadă Munții Baiului, Grohotiș și chiar Ciucașul, in depărtare. Era cald, soarele se plimba printre nori iar atunci când scăpa din strânsoarea lor ardea cu putere. Am trecut de Piatra Turcului, apoi de ruinele fostei Cabane Vârful cu Dor și, după aproximativ două ore am ajuns in Șaua Vârful cu Dor sau Curmătura Dorului, la 1925 m altitudine. Aici am făcut o scurtă pauză, pentru mâncare și hidratare.

Foarte aproape, in stânga noastră, se vedeau Masa Ciobanului și puțin mai sus Vârful cu Dor, următoarele noastre ținte. In dreapta se vedea Piatra Arsă ușor inzăpezită și in depărtare Releul Coștila și Crucea Caraiman.

Câteva picături de ploaie au incercat să ne sperie, dar a fost o alarmă falsă, un nor rătăcit care s-a scuturat puțin.

După pauză ne-am continuat traseul spre vârf, de această dată urmând marcajul punct galben, spre Vârful cu Dor și Lacurile Vânturiș.

Până la Masa Ciobanului cărarea era presărată cu gențiene, cu niște floricele foarte mici rozalii și cu alte câteva flori de munte pe care nu am reușit să le recunosc.

Nu puteam să trecem de pietrele de la Masa Ciobanului fără o oprire pentru câteva fotografii spectaculoase, cocoțați pe cea mai inaltă dintre stânci.

De la Masa Ciobanului până pe Vârful cu Dor a mai fost un scurt urcuș, cel mai abrupt de până acum, pe o porțiune stâncoasă. Nu a fost greu, am ajuns repede la inălțimea de 2030 m a Vârfului cu Dor.

Vârful este un adevărat punct de belvedere, cu priveliști minunate de jur imprejururl lui. Ioan, ghidul nostru, ne-a făcut o prezentare a munților pe care ii vedeam, moment in care am incercat să verific câte dintre culmile care ne inconjurau le recunoșteam. La poalele vârfului se vedea Valea Soarelui pe care o știam din anotimul rece când era plină de zăpadă și schiori. In depărtare se ridicau crestele Bucegilor, de la Coștila, spre Babele și Cerdacul Obârșiei. In continuare se vedeau Munții Iezer-Păpușa și o bucățică de creastă inzăpezită, parte a Munților Făgăraș. Peisajul continua cu Munții Leaota, cu Vârful Vânturiș in imediata apropiere, cu Munții Baiului și cu șerpuitoarea Vale a Prahovei.

După pauza pe vârf am continuat traseul, de această dată coborând destul de accentuat pe deasupra Colților lui Barbeș. Am ajuns la un alt punct de belvedere spectaculos, pe marginea unei stânci, unde bineințeles că am făcut o oprire pentru o ședință foto.

Continuam să coborâm, pe traseul punct galben, până la intersecția cu traseul care venea de la Cota 1400 pe sub Colții lui Barbeș, marcat cu punct roșu, traseu despre care v-am povestit anul trecut (vezi impresii). De aici se coboară pe un traseu nemarcat, pe o pantă inierbată, destul de dificilă in caz de ploaie. Am ajuns la o cascadă și la un lac frumos, parte a Lacurilor Vânturiș.

In avale, de-a lungul râului, o capră neagră se oprise pe malul apei, probabil ca să bea apă sau poate găsise ceva ierburi bune. Nu părea speriată de prezența noastră, era totuși la o distanță sigură de noi.

După popasul la primul lac, am urcat in traseul marcat cu punct roșu și am pornit spre Cota 1400. Am mai mers puțin până intr-un loc in care Ioan ne-a spus să ne pregătim că urmează o coborâre foarte abruptă până la cea mai mare dintre cascadele Vânturiș.

Nu a exagerat cu nimic. Coborârea, nemarcată, era intr-adevăr foarte abruptă, cu porțiuni de grohotiș, foarte greu de ținut echilibrul. Lungimea pantei cred că a fost de 50-60 de metri, cu o ultimă parte ceva mai lejeră. Dar, la capătul acestei coborâri, ne aștepta o cascadă frumoasă, un loc cu multe stânci pe care ne-am cocoțat ca să facem cele mai frumoase fotografii.

Nu voi spune prea multe despre Cascadele Vânturiș in acest review. Așa cum am spus, le voi vedea pe toate intr-o tură separată, după care vă voi povesti pe indelete despre fiecare din aceste minunății ascunse ale Bucegilor.

Am stat cam 30 de minute la această cascadă după care ne-am adunat forțele ca să urcăm panta abruptă pe care tocmai o coborâsem. Sincer, a fost greu, epuizant. Trebuia să urci incontinuu, in unele locuri chiar in patru labe ????nici nu aveai cum să te oprești, pentru că erai permanent pe un plan foarte inclinat.

Am reușit să ajungem in cărarea care mergea spre Cota 1400 pe sub Colții lui Barbeș, și, după ce ne-am odihnit puțin am plecat mai departe. Drumul continua pe o curbă de nivel, in ușor urcuș. Nu era greu, dar oboseala incepea să iși spună cuvântul. Cred că am mers aproximativ o oră până la intersecția cu drumul de vară care merge la Cota 2000, cel pe care urcasem dimineața. Aici am mai făcut o oprire, intr-o poieniță frumoasă. Soarele strălucea, mirosea a iarbă și a flori, m-am intins pe iarbă și aproape că am adormit. Nu ne mai venea să plecăm de acolo, dar, timpul nu ținea cu noi, trebuia să ne intoarcem la mașini.

In jurul orei 17.00 am fost inapoi la mașini. A fost o tură frumoasă, cu câteva porțiuni mai solicitante.

Până la primul lac Vânturiș traseul poate fi parcurs de oricine a mai mers pe munte, nu este greu, nu are porțiuni expuse sau dificile. Partea mai grea a fost coborârea la cascada mare, dar, cu puțină atenție și cu ceva condiție fizică, se poate face și această parte a traseului.

Dacă vă hotărâți să mergeți pe Vârful cu Dor, nu uitați să luați apă. Nu găsiți pe traseu.

Și, bineințeles, nu uitați de echipamentul specific unei ture montane (ghete trei sezoane, pantaloni, geacă ploaie, etc.)

In rest, nu vă trebuie decât voință și voie bună.

Munții au mereu ceva frumos de oferit. Chiar dacă nu poți să faci drumeții, poți ajunge in locuri fumoase ajutat de transportul pe cablu. Este cazul platoului Bucegilor, unde se poate ajunge cu gondola de la Cota sau chiar cu mașina pâna la Piatra Arsă.

Ce loc de relaxare ese mai potrivit decât o poieniță de munte cu multe flori colorate, unde miroase a iarbă și a brad.

---

VIZUALIZĂRI: 2550 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI