'Pe toată America nu dau eu Constanţa mea! ' (3)

TIPĂREȘTE

Voi continua în acest al treilea episod, prezentarea orașului vechi de la malul mării, ținut încărcat de istorie și legende, un colț fascinant în stil arhitectonic, artă și frumusețe, un loc unde niciodată nu te saturi să te plimbi, să admiri, să fotografiezi… să trăiești!

Plimbarea din acest episod va continua pe una dintre cele mai reprezentative străzi, Nicolae Titulescu și vom povesti despre multe dintre casele care au scris istorie orașului de la malul mării.

Aș fi bucuros ca informațiile prezentate în primele două episoade aici si aici să fi ajutat o parte dintre cei care au sosit anul trecut pe litoral și au vizitat orașul vechi, sunt multe informații care se pierd zi de zi dacă nu sunt amintite și însușite, având în față vechile clădiri, care încă rezistă. Mă bucur să constat că sunt din ce în ce mai mulți constănțeni care încep să aprecieze istoria și valorile locale, avem oameni de valoare care promovează cu mult suflet frumusețile arhitectonice din old town. Prin aceste impresii mă alătur și eu acestor oameni care iubesc Constanța, iar dacă în acest an veți ajunge pe litoralul românesc, încercați să nu ocoliți centrul istoric. Veți descoperi live clădirile despre care astăzi veți citi în acest articol.

Să nu mai pierdem timpul și să vorbim despre prima clădire istorică care ni se înfățișează de cum ieșim din Moscheea Carol. Este vorba despre Casa Grigoriu de pe strada Arhiepiscopiei nr. 5, ridicată după planurile binecunoscutul arhitect Adolf Linz, în stil eclestic clasicist. Trebuie menționat faptul că ne vom mai întâlni cu acest arhitect vienez, el semnând planurile arhitectonice pentru aproximativ 50 de clădiri istorice din Constanța, inclusiv ale celebrei sinagogi de pe strada C. A. Rosetti.

A fost construită în 1910, înaintea Moscheei Carol 1 și se pare că acest lucru a salvat-o de la dispariție, soartă pe care au avut-o celelalte clădiri din jur, ce-i drept, ceva mai vechi. Pentru ca Marea Moschee să poată fi ridicată, a fost nevoie ca o parte dintre imobilele din jur să fie demolate pentru a face loc construcției, printre ele aflându-se și casa consilierului comunal Grigorie M. Grigoriu, construită cu doar un an înainte. Se pare că acesta, ajutat de către o parte dintre consilierii locali (comunali) și masonii din oraș (el însuși făcea parte din Loja Masonică – Steaua Dobrogei), a evitat abil demolarea imobilului, în plus, a obținut și fonduri pentru eventuale lucrări de reparatie și consolidare care ar putea avea loc după construcția Moscheei. Se pare că arhitectul Linz a făcut o treabă excelentă, construcția dăinuie și în prezent, încântându-ne cu arhitectura sa deosebită

După perioada interbelică, clădirea a intrat în patrimoniul statului, fiind predată Internelor. Destinația clădirii a fost legată de activitatea poliției politice, securității, iar în prezent, pe plăcuța de identificare a monumentului istoric se poate citi “Casa Funcției ”, aparținînd Ministerului Apărării Naționale. Însă personal, activitate n-am prea văzut pe-acolo, însă cineva mi-a confirmat că are niște beciuri înfricoșătoare.  Clădirea este proaspăt renovată, păstrând arhitectura și finisajele originale, deci o încântare să o privești.

Ne continuăm plimbarea pe strada Nicolae Titulescu, pășind printr-un gang dintre două blocuri construite în perioada comunistă timpurie, în locul unor case interbelice care au fost demolate pentru reamenajarea pieței Ovidiu. De menționat este faptul că două dintre aceste case fuseseră ridicate după proiectul aceluiași arhitect Adolf Linz.

Pe strada Titulescu oriunde privești te simți ancorat în istorie, practic dacă eliminăm elementele de design stradal și mașinile, putem face o plimbare în timp, admirând farmecul acestei zone. Parcă se aude de la fereastra unei clădiri o serenadă în nocturnă, parcă îl vedem pe Eminescu la fereastra unui hotel sau o pereche de tineri eleganți, coborând dintr-o trăsură în fața unui restaurant.

Ușor, ușor ne apropiem de Casa C-tin Nijancowschi, amplasată la numărul 5, este o construcție în stil neoclasic, nu foarte mare (înaltă de aproximativ 7 m) dar fiind una dintre cele mai frumoase din zonă, ridicată în anul 1908 de către Constantin Nijancowschi, șef mecanic pe navele România și apoi Principesa Maria. Clădirea atrage prin elemente decorative impresionante care împodobesc fațada, există simboluri care dau autenticitate clădirii și o fac respectată, generând solemnitate și fastuozitate.

Mi-ar fi plăcut să o pot vizita la interior, acest lucru este practic imposibil, clădirea pare a fi locuită însă niciodată când am trecut prin zonă, n-am reușit să găsesc pe cineva, să mă lămurească care este soarta ei în prezent. A fost sau nu retrocedată, si dacă da, cui aparține în prezent? Voi reveni cu răspunsul ulterior...

Vis-a-vis de această frumoasă clădire, descoperim Casa Theiler, ridicată în anul 1926 de către Albert Theiler, vicepreședinte al comunității israelite din Constanța, pe locul fostului hotel Metropol, avariat în timpul războiului și ulterior demolat.

Construcția este formată din subsol, parter și două etaje și la vremea construcției sale avea o priveliște superbă asupra portului comercial, al vechilor ziduri ale Edificiului Roman și a Pieței Ovidiu, este o construcție sobră, primul etaj având balconul lung, pe lungimea tuturor apartamentelor existente. Intrarea este deosebită, cu două scări care se unesc în fața intrării, străjuite de două coloane care ies în evidență elegant, simbol al rangului și bunăstării proprietarului.

Clădirea nu arată foarte bine deși pereții din piatrâ și beton sunt destul de rezistenți dar pilaștrii adosați cu capitel, par fragili și nesiguri, nu mi-a plăcut aerul condiționat montat pe fațada clădirii istorice, cablurile tv și țevile de gaze, elemente care strică farmecul de epocă al acestor clădiri.

Următoarea clădire care nu mai are nevoie de nici o prezentare este Casa cu lei, construită în 1898, de către comerciantul armean Dicran Emirzian, după planurile arhitectului Berindei (cel care a proiectat și Palatul Culturii din Iași), în stil baroc italian. Se recunoaște amprenta lui Berindei, chiar dacă numele său nu apare oficial ca arhitect al acestei clădiri, datorită leilor prezenți pe mai multe clădiri ce poartă semnătura sa.

Casa cu lei este poate cea mai frumoasă clădire din Constanța, pe cât de strălucitoare în perioada interbelică, pe atât de uitată este în prezent, luptându-se să supraviețuiască în ghearele unui proprietar bogat, poate cel mai bogat din oraș care nu-și dorește restaurarea clădirii și redarea demnității istorice.

Construită între 1895 și 1898 de negustorul armenan Emirzian, unul dintre cei mai bogați comercianți din Constanța (era proprietarul celui mai mare magazin de lux „La Luvru”), Casa cu Lei (nume provenind de la cei 4 lei amplasați în partea superioară a coloanelor cu socluri înalte din piatră, care străjuiesc partea frontală a clădirii), a fost ridicată pentru familia comerciantului.

Mai târziu, casa a fost închiriată magistratului Lazăr Munteanu, președintele Tribunalului Constanța, mare iubitor de artă, care a amenajat la parterul locuinței o expoziție de picturi, care putea fi admirată din stradă, de oricine care trecea prin zonă. Se spune că într-o zi Krikor Zambaccian a trecut prin zonă si a văzut prin ferestrele deschise expoziția de pictură, tablouri care i-au atras atenția. De altfel, se pare că acesta a fost startul pentru Zambaccian, care a devenit ulterior cel mai mare colecționar de artă din România, fapt recunoscut chiar de el în monografia despre viața lui.

În timpul primului război mondial, clădirea a fost rechiziționată de către armata austro-ungară și transformată în Consiliul de Administrare Imperial pentru țările din Răsărit, fiind șansa clădirii de a fi ferită de devastările bulgarilor, lucru frecvent în acea perioadă cu clădirile din zonă. Aici au avut loc câteva petreceri oferite de mareșalul Mackensen pentru apropiații săi, contele Pal Lonyai și contesa Stephanie a Belgiei, fiind de departe personajele cele mai importante care au trecut pragul Casei cu Lei.

După primul război mondial, în 1921, Casa cu Lei a devenit sediu de bancă, apoi în ea a locuit fiul proprietarului Emirzian, până când acesta s-a mutat la București. Se pare că cele mai interesante legende și povești de amor s-au întâmplat când proprietar a fost Bebi Emirzian, mare amator de petreceri private mai mult sau mai puțin deocheate. Se spune că ziua nu se întâmpla nimic, însă după lăsarea serii, când Casa cu Lei se umplea de domnișoare și domni, mulți dintre ei însurați, dar cu soțiile acasă, acolo se legau și desfăceau iubiri ocazionale, dar foarte pătimașe. Dovadă stau numeroasele povești de dragoste, care de cele mai multe ori continuau, dincolo de adulterul evident al oaspeților. Se pare că era locul preferat pentru astfel de întâlniri, hotelurile și casele de toleranță din zonă nu îndeplineau întodeauna cerințele de intimitate a identității ospetilor.

În 1950 a fost naționalizată, restaurată, iar în 1970 a devenit hotel - restaurant, unul dintre cele mai celebre din Constanța. Cei născuți înainte de 1980 își pot aminti cu drag de perioada în care în fața restaurantului opreau mașini străine din care coborau turiști cu dare de mână sau persoane sus puse din aparatul de stat. După unele surse, activitățile erotice au continuat și în perioada comunistă, însă la ele aveau acces doar acele personalități bine „văzute” în partid, de încredere și cu dare de mână.

După 1993, Casa cu Lei și-a pierdut orice identitate, fiind abandonată în nepăsare. Achiziția acesteia, de către nu puternic om de afaceri constănțean nu a avut efectul dorit de constănțeni, care își doresc ca această casă să fie renovată și pusă în valoare, așa cum se cade unei clădiri simbol, care poartă pe umeri mai bine de un secol de existență.

Am fost întrebat de ce fațada clădirii este orientată către o mică străduță (Diana), care are o clădire în în față, și nu către strada principală (Titulescu), principala arteră din zonă. Este foarte simplu, la vremea construcției acestei clădiri, fațada era orientată către Piața Ovidiu iar între ea și piață nu mai exista nici o clădire. Ulterior au apărut clădirile care ascund Casa cu Lei.

Interesant de remarcat este faptul că în București există o clădire asemănătoare, denumită Casa cu Lei, construită de cel mai bogat român al acelor vremuri, “Nababul” Cantacuzino, fost prim-ministru al României. Acea clădire a servit o perioadă de timp ca guvern, până când a fost terminată noua clădire din Piața Victoriei.

Vis-a-vis de Casa cu Lei, pe strada Titulescu la numărul 7, descoperim clădirea în care a funcționat cel mai vechi varieteu din România, este vorba despre Cabaret Britania, denumit la vremea respectivă Moulin Rogue de România.

Clădirea a fost ridicată în 1909, pe locul unde s-a aflat vechiul hotel Panaiotti în stil electic și Art Nouveau, cu parter înalt și ferestre dreptunghiulare, nu foarte largi și fațade care dau către două artere având un colț teșit. Cu un balcon larg, care astăzi nu mai există, o suprastructură decorativă particularizată și tencuieli expresive, pierdute în vreme. Totuși s-a păstrat cupola de deasupra fostei intrări, ca semn al modernismului acelei perioade, din păcate multe elemente inovatoare s-au pierdut în urma renovării clădirii din perioada comunistă.

De remarcat că în 1909 noul Cazino nu fusese deschis, Britania fiind la acel moment cea mai luxoasă destinație de distracție a lumii interlope din Constanța, a afaceriștilor de toate naționalitățile, a comercianților portuari și nu în ultimul rând, al militarilor. Începea să se contureze un turism pentru distracție, chiar dacă lumea venea la băi pentru ședințe de plajă și îmbăiere în mare, polul distracției era reprezentat de câteva cabarete și restaurante care atrăgeau mulți turiști din București și chiar din străinătate. Cam ceea ce a încercat să facă Mazăre 100 de ani mai târziu :)

Proprietar al cabaretului era Mișu Georgescu, un influent om de afaceri local, cu multe relații în lumea mondenă internatională, de altfel el a adus în România, în cadrul spectacolelor sale nume celebre ale scenei românești și internaționale care au încântat oaspeții restaurantului. Prețurile erau exorbitante, nu oricine își permitea să participle la un spectacol de variety și totuși, cabaretul era seară de seară plin ochi, multe dintre mese având rezervare cu multe zi înainte.

Programul cabaretului era unul nocturn, la parter exista sala de variety, un restaurant, un bar și câteva încăperi care asigurau intimitatea oaspeților, dar și o terasă aerisită, cu multe flori și o vegetație selectă. La etaj, erau camerele hotelului propriu-zis, o parte dintre acestea erau destinate închirierii, altele pentru artiștii sosiți să presteze în cabaret. Se pare că o parte dintre camere erau destinate întâlnirilor amoroase, multe dintre dansatoare prestând și o a doua meserie după terminarea programului.

Prostituția era legală și răspândită pe scară largă în Constanța, însă nu foarte multe astfel de stabilimente ofereau discreția și siguranța necesară, din punct de vedere medical. Femeile de aici erau controlate periodic, aveau carnet de sănătate, erau înscrise în baza de date a poliției și aveau semnate angajamente de confidențialitate. Astfel încât, spre disperarea soțiilor de acasă, bărbații erau feriți de indiscreții. Legendele vremii povestesc despre faceri și desfaceri de căsnicii, sinucideri în mare sau crime din dragoste.

În perioada de după război, clădirea a fost naționalizată și transformată în birouri pentru Intreprinderea Minieră, apoi în spații de birouri pentru serviciile primăriei. Eu am vizitat ultima data această clădire prin anii 80, când acolo funcționau câteva birouri ale fiscului constănțean.

În prezent clădirea este într-o stare accentuată de degradare, o parte dintre geamurile sparte de la ferestre au fost improvizate cu bucăți de placaj din lemn, curtea este plină de bălării și de maidanezi care îți taie avântul de a te apropia de poartă. Se pare că și această clădire este retrocedată, însă proprietarii nu fac nimic pentru a o repune în valoare.

Următorul imobil după Britania, pe N. Titulescu la numărul 7, este fostul hotel Angleterre, fostul hotel Regina și fostul hotel Intim, așa cum se numește astăzi, dar care este închis și abandonat de foarte mulți ani. Dar se le luăm pe rând:

Hotelul Angleterre a fost construit înainte de 1880, după revenirea Dobrogei la patria mamă, primele informații despre hotel apar abia în 1882, când oaspete pentru o scurtă perioadă de timp a fost Mihai Eminescu la întoarcerea de la studiile efectuate în Europa, când a decis să rămână o perioadă la malul mării pentru a-și căuta inspirația dar și pentru a se trata pentru afecțiunile de la picioare. De la mansarda hotelului a scris scrisori de dragoste către iubita lui Veronica Micle, dar și câteva poezii, una dintre cele mai cunoscute fiind „Mai am un singur dor”, apărută mai târziu, dar creionată la malul mării.

În anii 1880 hotelul Carol și Angleterre erau cele mai renumite în Constanța, turiștii găsind pe lângă găzduire și restaurante foarte selecte, ce transformau aceste locuri în zone de interes monden, deloc ieftine dar foarte selecte. Se organizau periodic baluri, multe dintre ele cu scop caritabil, banchete și nu de puține ori aniversări pentru personalitățile din oraș, care își etalau alături de doamnele lor, cele mai noi vestimentații procurate din capitalele europene cu renume în modă.

După 1906 hotelul este demolat și în locul lui apare hotelul Regina, proprietari fiind frații Târpa. Hotelul este ridicat în stil ecletic cu influențe Art Nouveau de către Daniel Renard, cel care a ridicat și Cazinoul din Constanța, are subsol, parter, două etaje și mansardă. Hotelul dispune de o terasă generoasă, luxos amenajată, unde se organizau banchetele pe timpul sezonului cald.

Hotelul a devenit în scurt timp loc de întâlnire pentru intelectualii din Constanța, aici luând naștere Cercul Farmaceutic și Cercul de Litere, Arte și Sport, dar și loc de întâlnire al unor politicieni, în special cei din partidul conservator-democrat, la nivel foarte înalt. Tot aici se desfășurau și ateliere de dans și de poezie în cadrul societății “ Junimea Macedo-Română”. Mai târziu a luat naștere “Cercul Intim” având ca obiectiv „cordializarea raporturilor dintre intelectuali și metropola dobrogeană”, în cadrul căruia se organizau ceaiuri dansante la care participau cei mai de vază oameni din Constanța, din toate domeniile de activitate.

După 1949 clădirea a fost naționalizată alături de toate celelalte clădiri din zona peninsulară, și a fost folosită de aparatul comunist. În 1970, în cadrul unei renovări i s-a schimbat numele în hotel Intim, denumire prin care este cunoscut și astăzi. A funcționat până prin anii 1995, când a fost retrocedat proprietarilor, care l-au câștigat în instanță. De atunci și până astăzi, hotelul se degradează continuu, este scos la vânzare de mulți ani, însă probabil prețul destul de mare ține la distanță potențialii investitori. Poate, dacă Primăria majorează impozitul substanțial vom vedea o mișcare din partea proprietarilor.

De această clădire sunt legate mai multe legende, unele dintre ele știute, altele mai puțin știute, clădirile încă mai rezistă prin prisma acestor legende, iar atunci când le privești este imposibil să nu te gândești la ele, ca o parte din istoria și existența noastră.

Se spune că la un moment dat, într-una dintre camerele hotelului a murit o domnișoară răpusă de leucemie. Pentru că nu se știa nimic despre ea, administratorul a decis să o înmormânteze pe cheltuiala hotelului. Lucrurile domnișoarei au fost strânse și depozitate la subsolul hotelului, în speranța că poate va apare cineva din cadrul familiei. După un timp a apărut un “nimeni” de “nicăieri” care a întrebat de domnișoară și de lucruri. Însă ulterior, acel nimeni nu a mai apărut niciodată să ridice lucrurile. Se spune că de atunci, în camera în care a murit domnișoara apar din când în când lucrurile ei, iar ea umblă prin camerele hotelului, lăsând în urma ei un aer rece. Au fost persoane care au simțit aerul rece sau au putut observa câte o umbră pe holurile hotelului sau în camere.

Unii afirmă că acea umbră care se plimbă prin hotel i-ar aparține chiar lui Eminescu, care se întoarce din când în când în hotelul căruia a împărtășit prin epistole dragostea către Veronica și neputinței acesteia de a veni la malul mării pentru a da naștere unei povești de iubire printre pescăruși, alături de poet.

O altă legendă ne povestește despre subsolul tenebros al hotelului, construit pe locul fostului Angleterre, care deținea câteva galerii subterane care făcea legătura cu alte galerii ale unor alte clădiri din apropiere. Galeriile erau folosite de oamenii importanți ai vremii care doreau să-și „piardă urma” sau care le foloseau ca intimidare la adresa altor persoane. Zona peninsulară a Constanței este construită în parte deasupra vechiului Tomis, este foarte posibil ca multe dintre aceste clădiri să ascundă galerii de comunicare cu diferite zone ale orașului. Este o temă de studiu care rămâne deschisă...

Nu-i așa că altfel veți privi această clădire când veți trece pe lângă ea, știind istoria și legendele care o caracterizează? Dar să continuăm plimbarea pe strada Titulescu

Biserica Romano-Catolică Sfântul Anton de Padova

Amplasată imediat după hotelul Intim, Biserica Romano-Catolică Sf. Anton este una dintre cele mai vizitate lăcașe de cult din Constanța, prezentă în toate pliantele de promovare și inclusă în fiecare tur pietonal turistic al ghizilor care prezintă zona peninsulară a orașului. De aceea nu voi insista foarte mult asupra ei, deși caracterul ei unic în spațiul tomitan îi conferă o distinție reprezentativă datorită minunilor care s-au întâmplat, datorită rugilor către Sfântul Anton.

A fost ridicată în 1937 de către arhitectul Romano de Simon în stil romanic – lombard pe locul unei foste capele catolice datând din 1885. Atât la exterior cât și la interior, predomină cărămida aparentă, asemeni bisericilor catolice din nordul Italiei, construite în sec al XIII-lea. De o parte și de alta a basilicii, (pe care eu o numeam catedrala catolică, când eram pici) se află băncuțe despărțite de un culoar care dă exact în altarul bisericii, în stânga descoperim statueta Sf. Anton și tabloul Sf. Fecioare Maria. De altfel de jur împrejurul basilicii sunt picturi care ni-l prezintă pe Isus în diferite episoade, de la nașterea sa și până la jertfa pe cruce. Se poate urca si la balcon, acolo de obicei stă corul care participă la cele mai importante liturghii. Coloanele din marmură, arcadele din cărămidă, statuetele, picturile, numeroasele flori, dar mai ales liniștea care este predominantă în acest loc, îți crează o stare de satisfacție sufletească, de împlinire, de bunătate.

Despre basilică circulă numeroase legende, mult prea multe ca să le pot aminti aici, dar se pot consulta pe un site, se pare că de Sfântul Anton sunt legate numeroase minuni care s-au întâmplat ca urmare a rugilor spuse aici, este un loc de pelerinaj al celor fără de speranță dar și al celor care doresc să mulțumească pentru minunile din viața lor. Este un loc unde vin credincioși catolici dar și credincioși care aparțin altor culte religioase, este un loc unde Dumnezeu prin Sf. Anton te ascultă și-ți bucură sufletul.

Pun aici punct celui de al treilea episod al orașului vechi de la malul mării, sper că n-am fost prea plictisitor, data viitoare când veți păși prin old town aceste informații să vă fie de folos, iar dacă nu, accept să vă fiu ghid, alături de alte persoane care iubesc Constanța. Cunoscând o parte din istoria acestui frumos oraș, nu v-ar place cu ajutorul unei mașini a timpului, să pășiți o perioadă în timp? :)

O parte dintre informațiile prezentate le-am preluat din următoarele surse:

constanta-imagini-vechi.b ... 1882-hotel.html

constanta-imagini-vechi.b ... a-unui-loc.html

info-sud-est.ro/hotelul-r ... onstantei-vechi

Vă recomand să urmați linkurile, veți descoperi numeroase informații și foarte multe fotografii din perioadele respective. Pentru hotelul Intim, ultimele fotografii din link sunt deosebit de sugestive pentru o parte dintre clădirile din zona de distracție a peninsulei.:) Ne revedem la episodul IV

---

Rog atașarea următorului clip

despre Casa cu Lei. În jurul ei apar și celelalte clădiri la care am făcut referire azi. Mulțumesc

---

VIZUALIZĂRI: 2953 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI