’Pe toată America nu dau eu Constanţa mea! ’ (5) - după 10 ani!

TIPĂREȘTE

„Pe toată America nu dau eu Constanța mea!” — replica lui Jean Constantin o păstrez mereu în gând când vorbesc despre orașul meu natal. Jean Constantin a iubit enorm acest oraș și a refuzat să-l părăsească, contribuind prin artă la promovarea lui. La fel îl iubesc și eu, refuzând permanent să plec către alte zone din țară, mai aproape de ai mei copii.

În urmă cu 10 ani am început aici, pe AmFostAcolo, să scriu despre Constanța, o serie de povestiri despre Constanța, reunite sub titlul - ’Pe toată America nu dau eu Constanța mea! ’ Istorii ale celor mai emblematice străzi și clădiri, care astăzi încântă și ne determină să apreciem vechiul Pont Euxin. Am scris 4 episoade care la acea vreme au prins foarte bine. Am rămas dator cu încă un episod despre bulevardul Elisabeta și clădirile emblematice aflate vis-a-vis de Cazinoul de pe faleză, proaspăt renovat anul trecut.

Coincidență sau nu, acest articol poartă numărul 300, o istorie de aproape 17 ani pentru zestrea editorială a site-ului pe care cu toții îl iubim. Acest review este un cadou binemeritat pentru această aniversare de care sunt foarte mândru.

Ceea ce scriu acum este, pe de o parte, un mini-ghid al clădirilor mai puțin cunoscute ale orașului. Pe de altă parte, este invitația mea directă către oricine vrea să descopere un loc care merită mai multă atenție decât primește. Constanța este orașul pe care îl numesc acasă, iar ceea ce urmează este modul meu de a-l arăta așa cum îl văd eu. Mi-a făcut o deosebită plăcere faptul că ați participat la turul prietenului meu Cealera, informațiile furnizate cu viteza luminii din lipsa timpului, sper că v-au aprins curiozitatea de a afla mai multe detalii despre old town, așa cum îmi place mie să spun și despre istoria care respiră în fiecare clădire. Este Constanța mea și locurile pe care mulți nu le văd.

Pentru aducere aminte și pentru a vă ușura căutarea, repostez aici primele 4 link-uri despre Old town din serial. Veți descoperi detalii și istorii unele dintre ele tangentate de Cristi Cealera în turul pietonal,  dar cele mai multe nespuse și puțin știute. Cred că sunt trecute acolo și sursele informațiilor pentru a vă face o imagine mai clară. Sunt articole vechi de un deceniu, deci vă rog să aveți clemență dacă descoperiți eventuale greșeli. În plus, multe dintre clădiri au fost renovate sau si-au schimbat statutul, administrația s-a schimbat, dar esența rămas.

Pe toată America nu dau eu Constanța mea! - 1

Pe toată America nu dau eu Constanța mea! - 2

Pe toată America nu dau eu Constanța mea! - 3

Pe toată America nu dau eu Constanța mea! - 4

Acum, în ultima parte, voi povesti despre Bulevardul Elisabeta și despre clădirile emblematice de acolo, una dintre ele fiind cea în care am servit o cafea, cu alți participanți la tur, în timp ce colegii noștri vizitaru Cazinoul.

Oricine se plimbă pe bulevardul Elisabeta își dă seama cât de vie este istoria orașului și cum au știut locuitorii să-și lase amprenta asupra zonei după 1878. Cum și-au ridicat casele primarii, medicii, inginerii și funcționarii publici ai orașului,  acei oameni care au contribuit direct la transformarea Dobrogei într-o parte integrată a României. Printre clădirile pe care se pot admira și astăzi, rezistând timpului, se poate recunoaște casa fostului primar Titus Cănănău, locuința medicului comunal Nicolae Pilescu și casa inginerului Camil Brânză, membru în echipa lui Anghel Saligny la construcția Podului de la Cernavodă. Interesant este, că Saligny însuși nu a ales să locuiască aici, în apropierea portului, ci s-a stabilit mult mai departe de malul mării.

Pe bulevardul Elisabeta a avut una dintre case și Mihail Kogălniceanu, însă, din păcate, acel imobil nu a supraviețuit. Totuși, când ajungi  în capătul bulevardului, pe partea cu portul, te întâmpină impresionanta casă a guvernatorului Dobrogei, Constantin Pariano, o clădire care astăzi găzduiește sediul Muzeului de Sculptură „Ion Jalea” , pe care probabil l-ați vizitat.

Pe acest bulevard a funcționat și cel de-al doilea Cazinou al Constanței, administrat chiar de fiul lui Ion Creangă. Interesant este că nepotul scriitorului, Horia Creangă, avea să devină ulterior unul dintre cei mai importanți arhitecți ai Bucureștiului interbelic.

 În perioada comunistă, bulevardul a purtat numele de „Carpați” . De altfel, dacă priviți cu atenție pe fațada Muzeului Ion Jalea, încă se mai poate vedea o plăcuță veche, rămasă ca o mărturie a acelei denumiri. O puteți vedea într-una dintre poze.

Se pare că după anul 1878, Constanța a cunoscut o transformare firească într-un oraș românesc, definindu-și treptat instituțiile, administrația și o identitate urbană nouă. Conform standardelor urbanistice ale epocii, dezvoltarea a presupus crearea unei piețe publice și a unui bulevard principal, elemente esențiale pentru orice oraș aflat în plină ascensiune.

Piața centrală a fost numită, la fel ca în multe alte orașe din țară, „Piața Independenței” , în timp ce artera principală a primit numele de Bulevardul Elisabeta. Sub administrația primului primar, Antonio Alexandridi, și a prefectului Remus Oprean, orașul a intrat într-o etapă de modernizare accelerată. Bulevardul Elisabeta a început să prindă contur cu adevărat abia pe măsură ce primele clădiri au fost ridicate de-a lungul falezei, definind treptat profilul zonei.

Această etapă a marcat consolidarea arterei ca un punct central al noii configurații urbane a Constanței. Mult mai târziu, în urma schimbărilor politice și a celor două războaie mondiale, numele bulevardului a fost modificat pentru a reflecta noul spirit al vremii. Astfel, denumirea „Elisabeta” a fost înlocuită cu I. C. Frimu, în timp ce multe alte artere din oraș au primit, la rândul lor, nume noi.

Pentru crearea unei promenade, între anii 1903 și 1904 a fost construit zidul de protecție al falezei sudice a Peninsulei. Această lucrare de inginerie a avut rolul de a stabiliza malul și de a pregăti terenul pentru ridicarea celui de-al treilea Cazino al Constanței, proiectat de arhitectul Daniel Renard în 1910, cel pe care îl putem admira și vizita astăzi. Structura a fost realizată din beton placat cu piatră naturală, fiind prevăzută cu o balustradă metalică, a cărei formă originală se poate vedea și astăzi.

Imediat deasupra acestui zid a fost amenajată aleea pietonală de promenadă, proces ce a necesitat execuția unor umpluturi masive de pământ. Suprafața a fost ulterior pietruită și dotată cu trotuare. Între Bulevardul Elisabeta și zona de promenadă a luat naștere Parcul Cazinoului, un spațiu verde întreținut. Această arteră de la nivelul falezei a primit ulterior numele de Bulevardul General Averescu, devenind prima stradă a orașului situată la acea cotă.

Configurația Bulevardului Elisabeta, în special tronsonul cuprins între străzile Catargiu (actuala Nicolae Titulescu) și Cantacuzino, a suferit modificări succesive dictate de lucrările de amenajare. În zona intersecției cu strada Portului, din dreptul fostului palatului Manissalian, începea strada D. A. Sturdza.  Un moment de cotitură l-a reprezentat demolarea celui de-al doilea Cazino, acțiune care a deschis perspectiva asupra zonei și a redefinit imaginea bulevardului.

În primele decenii ale secolului XX, panorama spre Farul Genovez evidenția o dezvoltare accelerată; bulevardul era flancat de case noi, ridicate de familii înstărite care doreau să locuiască în proximitatea mării. Atmosfera de epocă era completată de Parcul Cazinoului, cu o vegetație aranjată, și de anexele restaurantului Cazinoului, pe locul unde astăzi este Acvariul. În timp ce Bulevardul General Averescu era deja animat de circulația birjelor, clădirile de pe segmentul superior, Bulevardul Elisabeta, deveniseră deja repere vizuale și sociale ale orașului. Toate aceste etape de dezvoltare demonstrează modul în care Constanța și-a construit identitatea urbană.

Dar hai să cunoaștem pe scurt istoria caselor pe care le putem admira vis-a-vis de Cazino, fără de care o încursiune în old town nu poate avea loc. Am stat lângă voi când am ajuns pe bulevardul Elisabeta în turul pietonal și tare aș fi dorit să primim informații din partea lui Cristi Cealera, însă ora de intrare la Cazino a fost necruțătoare și bine am făcut că ne-am grăbit, altfel am fi fost invitați la respectiva cununie.

În partea stângă a Catedralei, cum privim dinspre mare se află Muzeul Ion Jalea, fosta Casă Pariano a primaarului, prefectului, parlamentarului și omului politic Constantin Pariano inaugurată în 1920 după 7 ani de la prima piatră de temelie. A fost construită în cel mai înalt loc al bulevardului în stil neo-românesc, constitund reședință permanentă a omului politic doar pentru zece ani, în 1930 trecând la cele veșnice. Edificiul a parcurs un traseu istoric sinuos - de la reședință privată și sediu de consulat sau serviciu maritim, până la rechiziția sovietică,  pentru ca, din 1968, să devină sediul Muzeului de Sculptură „Ion Jalea” , adăpostind impresionanta donație de opere pe care artistul a oferit-o orașului său natal.

După părculețul arheologic din curtea Catedralei, în care se pot admira zidurile vechiului Tomis, privirile se îndreaptă către un bloc ridicat după cel de-al doilea Război Mondial, total atipic pentru arhitectura gândită inițial. Dacă căutăm sâ înțelegem cum acest imobil se potrivește fix ca nuca în perete pe acest bulevard istoric, nu vom găsi nimic relevant. În schimb, descoperim ce a fost inițial aici - Palatul Manissalian. Construit la ordinul fraților Manissalian, importanți negustori de cereale,  edificiul ridicat în 1904 după planurile arhitectului Ion Berindei a devenit rapid cunoscut drept „Palatul” Manissalian datorită luxului său interior, însă existența sa a fost curmată tragic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când bombardamentele sovietice l-au avariat iremediabil, ducând la dispariția sa definitivă.

Situată imediat după blocul ce a înlocuit fostul Palat Manissalian, Casa Ion Pâslă, monument istoric ridicat în 1904 după planuri inspirate de proiectele lui Anghel Saligny, reprezintă unul dintre primele imobile neoromânești din Constanța, remarcându-se prin eleganța sobră a fațadei cu foișor central și prin îmbinarea armonioasă a elementelor romanice, precum consolele mansardei, cu cele brâncovenești, precum brâul de cărămidă aparentă. Ion Pâslă avea funcția de Inspector General al Portului și dorea ca locuința lui să fie în apropierea portului.

Următoarea clădire este Casa Bârzănescu, un reper arhitectural deosebit, fiind una dintre cele mai reușite expresii ale stilului Art Nouveau din Constanța. Monumentul istoric impresionează prin armonia cu care îmbină o structură neoclasică și elemente de inspirație barocă cu detalii specifice arhitecturii moderne. Fațada sa elegantă este pusă în valoare de decorurile în formă de rozetă, frizele cu cercuri și elementele de cărămidă aparentă, elementul central fiind terasa cu balustradă metalică susținută de patru console masive. Istoria clădirii este strâns legată de dezvoltarea modernă a orașului, fiind ridicată de Ion Bârzănescu, cel care ocupa la acea vreme funcția de inspector al Portului Constanța. Deși acesta a fost proprietarul imobilului, casa a fost locuită pentru o perioadă de inginerul Zahariade, dirigintele lucrărilor portuare desfășurate sub coordonarea lui Anghel Saligny. Pentru cei interesați de scuba diving, la subsolul clădirii există o școală și echipament pentru scufundări. Aceasta funcționează din mai până în octombrie.

Următoarea clădire,  Casa Cănănău reprezintă una dintre cele mai spectaculoase realizări arhitecturale ale Constanței interbelice, fiind construită între anii 1913 și 1926 după planurile celebrului arhitect Victor Ștefănescu. Edificiul a aparținut lui Titus Cănănău, personalitate marcantă a orașului și fost primar conservator, cunoscut în epocă și pentru faptul că a fost primul român care a survolat orașul cu un avion. Din punct de vedere stilistic, clădirea este o sinteză rafinată între stilul neoromânesc și accente Art Nouveau, elementul său cel mai distinctiv fiind bowindow-ul semicircular decorat cu frunze de castan și loggia elegantă susținută de coloane impunătoare.

Interiorul casei reflecta statutul și pasiunile proprietarului, parterul fiind destinat recepțiilor fastuoase, în timp ce etajul găzduia un salon fotografic dedicat pasiunii lui Cănănău pentru arta imaginii. De-a lungul deceniilor, destinația clădirii a suferit modificări importante dictate de contextul politic: după 1945 a servit ca sediu al Băncii Naționale, a fost ulterior transformată în grădiniță, iar mai târziu a adăpostit Consulatul Chinez. Astăzi, monumentul istoric a fost restaurat, păstrându-și elementele originale precum coșurile de fum neobișnuit de înalte, și găzduiește un restaurant, unde o parte dintre noi am putut savura o cafea delicioasă așteptând terminarea vizitei colegilor noștri de la Cazino.

Următorul imobil care atrage toate privirile este Casa Zottu. Finalizată în anul 1904, Casa Zottu reprezintă o raritate arhitecturală pentru Constanța, fiind construită într-un stil eclectic cu puternice influențe de arhitectură franceză. Proiectată pentru Gheorghe Zottu, președintele Tribunalului Constanța, clădirea se remarcă prin fațada sa bogat ornamentată, unde elementele decorative și balustrada balconului de la etaj conferă imobilului o prezență aristocratică. Structura sa, desfășurată pe patru niveluri (subsol, parter, etaj și mansardă), a fost gândită pentru a reflecta statutul proprietarului, fiind una dintre puținele reședințe din epocă ce evada din tiparul neoclasic dominant în Peninsula constănțeană.

Istoria imobilului a fost marcată de schimbări frecvente de destinație, la fel ca a majorității clădirilor, oglindind dinamica economică și politică a orașului. După Primul Război Mondial, dificultățile de întreținere au dus la închirierea casei în 1928 către Sterie Dalla, un influent exportator de cereale care a stabilit aici sediul Consulatului Letoniei. Ulterior, în perioada comunistă, clădirea a fost transformată în sediu pentru diverse instituții de stat.  

După un bloc comunist construit pe ruinele unei case care se spune ca ar fi fost a unui bancher, descoperim o altă bijuterie arhitectonică: Casa Cuculis., Clădirea reprezintă un reper de eleganță al stilului eclectic cu influențe neoclasice, fiind construită în anul 1900 după planurile arhitectului de origine franceză Louis Givré. Monumentul istoric a aparținut avocatului și omului politic Nicolae Cuculis, o figură proeminentă a Constanței începutului de secol XX. Din punct de vedere structural, imobilul este desfășurat pe 3 niveluri, fiind conceput ca o reședință burgheză care să îmbine utilitatea și confortul locuirii cu clasa socială a proprietarilor. De-a lungul timpului, casa a supraviețuit transformărilor politice și urbanistice ale orașului, păstrându-și mare parte din elementele decorative originale care definesc spiritul cosmopolit al Peninsulei. Astăzi, Casa Cuculis este sediul Consulatului Onorific al Austriei la Constanța.

O clădire care mie îmi place foarte mult este Casa Șomânescu. Clădirea a fostfinalizată în anul 1903 într-un stil eclectic de o rigoare aparte. Edificiul a fost ridicat de Sava Șomănescu, un mare moșier bucureștean și figură marcantă a epocii, care a ocupat funcții de prestigiu precum președinția Societății Agrare și a Ligii pentru Unitate Culturală a tuturor românilor. Alegerea locației, în imediata proximitate a Cazinoului, nu a fost întâmplătoare; pasionat de jocurile de noroc Șomănescu a dorit o reședință care să îi permită accesul facil la viața mondenă, meniurile sofisticate și spectacolele de vază ale Constanței.

Din punct de vedere arhitectural, clădirea impresionează prin detaliile decorative ce îi conferă o prezență impunătoare pe faleză. Personalitatea fascinantă a proprietarului, despre care circulau legende privind câștigarea unor proprietăți la poker sau tentativa de achiziționare a Palatului Mogoșoaia, se reflectă în prestanța acestui imobil care a supraviețuit timpului. După ce a trecut prin diverse etape istorice, casa a fost astăzi frumos reabilitată, servind drept sediu pentru o firmă de crewing, reușind astfel să își păstreze eleganța originală și statutul de reper esențial al patrimoniului constănțean.

Traseul pietonal de pe Bulevardul Elisabeta se încheie simbolic în apropierea Farului Genovez Casa Pilescu reprezintă un monument istoric ridicat în anul 1903 pentru doctorul Nicolae Pilescu, o figură proeminentă a medicinei constănțene de la începutul secolului XX. Acesta a servit ca medic comunal și a jucat un rol esențial în organizarea sistemului sanitar local, fiind recunoscut pentru implicarea sa în combaterea epidemiilor care afectau portul în acea perioadă. Alegerea reședinței pe faleză, într-o zonă dominată de elita administrativă și tehnică a orașului, sublinia prestigiul social de care se bucura familia Pilescu în societatea cosmopolită a Constanței antebelice. Clădirea este o realizare remarcabilă în stil eclectic, desfășurată pe patru niveluri: subsol, parter, etaj și mansardă. Fațada se distinge prin simetrie și prin decorul rafinat al ferestrelor, elementul central fiind balconul de la etaj cu balustradă metalică, care oferă o deschidere spectaculoasă către Marea Neagră. Deși a trecut prin transformările specifice perioadei comuniste, casa a fost conservată și reabilitată, păstrându-și eleganța originală și elementele decorative care o fac să se integreze armonios în frontul istoric al bulevardului. Astăzi, încă mai este reședința Arhiepiscopului Tomisului, însă termenul de 50 de ani de folosință gratuită a vilei a expirat la sfârșitul lunii trecute, exact când noi desfășuram turul pietonal acolo. Vom vedea ce se întâmplă în continuare.

După această vilă și până la Farul Genovez și Comandamentul Flotei (fostul hotel Carol) vom admira câteva blocuri construite în perioada comunistă, semn că explorarea noastră printre clădirile simbol de pe bulevardul Elisabeta a luat sfârșit.

Bulevardul Elisabeta conservă farmecul perioadei de la cumpăna secolelor și al epocii interbelice, intervale când old town a beneficiat de o modernizare accelerată și de edificii emblematice. Un aspect inedit este faptul că acest bulevard a fost proiectat și finalizat înaintea arterelor similare din jurul Arcului de Triumf din București. Bulevardul Elisabeta a reprezentat un test de maturitate pentru elita politică și economică de sub domnia Regelui Carol I, dovedind eficiența integrării Dobrogei în structura statului modern. Dincolo de rolul său istoric și de arhitectura ce îi definește identitatea, „Regina Elisabeta” rămâne în conștiința colectivă drept cel mai frumos bulevard al orașului de la malul mării. Privind spre un viitor pe care îl merită cu siguranță mai bun, această faleză continuă să reprezinte inima afectivă a constănțenilor și principalul reper al mândriei locale. Și al meu personal. Exact din acest motiv nu vreau să plec din Constanța. Astăzi, dacă alegeți să faceți o plimbare pe acest bulevard, opriți-vă în dreptul fiecărei clădiri, fotografiați detaliile și citiți informații despre ele. Majoritatea au plăcuțe cu un cod QR despre istoria lor.

Pentru că este ultimul articol din seria ’Pe toată America nu dau eu Constanța mea! ’ îmi permit ca în încheiere să vă recomand să priviți Constanța cu ochii unui turist avid de ceea ce vede. Deschideți orice material informativ sau articolele mele de pe AFA și citiți despre ele. Veți descoperi lucruri faine care vă vor determina să iubiți acest oraș. Nu doar marea și Cazinoul care dau culori vii pentru suflet și fotografii.

Am fost rugat să alcătuiesc un mini-ghid sumar pentru un vizitator care dorește să afle ce poate vizita în old town. Ezit să postez aici, nu vreau să încarc prea mult articolul, dar dacă veți dori, voi face o listă cu principalele obiective din Constanța.

Până atunci, la finalul acestui al 300-lea review și la finalul seriei ’Pe toată America nu dau eu Constanța mea! ’ vă doresc călătorii plăcute!

ps1- Sursa multor informații este Cristi Cealera și Diana Slav. Dar documentarea mea a cuprins si foarte multe editoriale publicate în presa din Constanța, în timp. Fotografiile vechi nu-mi aparțin, ele sunt găsite pe net, din păcate nu cunosc autorul.

ps2- Vă doresc tuturor Sărbători cu bine alături de cei dragi, liniște și pace sufletească. Paște fericit!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 56 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI