EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O zi în Constanța - pustiul din extrasezon
CONTEXT
Fiind încă cu gândul la mini-excursia din trecut (vezi impresii) am zis să mai tragem o tură rapidă, că iar ne bagă ăștia în carantina vieții. În mod normal, pe listă ar fi un mini circuit de o zi care ne duce prin cheile Dobrogei plus încă câteva obiective turistice. Însă fiind încă frig, am zis să amânăm traseul acesta pentru viitorul apropiat.
__________
PLANIFICARE
Inițial voiam să bifăm la sigur Pontonul din Mamaia și cazinoul din Constanța. Însă la plecare am setat că destinație, epava din Costinești. Ne-am pregătit de cu seară mâncare pentru a două zi, ape, sucuri, ceva gustări și dulciuri, pentru că în perioada asta am evitat mersul în restaurante, spații închise, etc.
__________
INTRIGĂ
Am plecat pe la 8:30-9 din București cu destinația nava Evangelia. Drumul este foarte foarte prost pe o mare porțiune. Începând cu minunatul Splai al Unirii care pare mai degrabă abandonat de vegetația care iese pe drum de nu poți merge foarte aproape de margine, garduri furate, animale moarte, șobolani alergând de colo colo prin boscheți.
Intrăm apoi pe centura Bucureștiului. Alt drum dezastruos, plin de gropi de parcă ar fi avut loc o bătălie în toată regulă. Ieșim de pe centură și întrăm pe autostrada soarelui. În prima parte a ei, se circulă pe o singură bandă, iar cei de pe sensul opus merg tot pe partea noastră, drept urmare există o limită de 60 km/h. La Fetești era liber, parcă nici nu îmi vine să cred că liber este și ce bine... față de perioada când este sezon și stai bară la bară chit că mergi pe banda unde nu se plătește.
Chiar și așa cumpăr 2 treceri pentru Fetești, de la o benzinărie din drum, ca să nu stau să plătesc acolo cash... suntem totuși în 2021 și se mai poate plăti și prin sms sau la benzinării care sunt notate pe autostrada: Rompetrol, Petrom, MOL, OMV și încă vreo 2 dar îmi scapă numele. Ne bucurăm de lejeritatea traselui și parcurgem destul de repede zona dintre ieșirea autostrăzii și Costinești.
__________
EPAVA DIN COSTINEȘTI
Parcăm mașina pe o stradă aflată chiar la marginea mării și deja o putem admira. Nava Evangelia... are un farmec aparte și stă mărturie atâtor povești și atâtor vremuri și generații. Epava se află aici încă din 1968! Au trecut ceva ani de atunci și asta s-a resimțit din plin asupra navei. Este ruptă pe din două, o mare parte din structurile de sus s-au rupt și au cedat și este ruginită toată. Autoritățile se tem de câțiva ani că nava va fi împinsă de curenții maritimi și va cădea intr-o parte, fiind una cu marea pentru totdeauna. Din fericire, simbolul Costinestiului încă rezistă! Drept urmare ne putem bucura de ea.
Nava Evangelia, pavilion Grecia, a fost construită la șantierele navale Harland and Wolff din Belfast, Irlanda de Nord și lansată pe apă în data de 28 mai 1942 de către ministerul de război englez pentru a înlocui pierderile cauzate de submarinele germane. De-a lungul timpului nava a purtat mai multe nume: Empire Strength până în 1946, Saxon Star până în 1961, Redbrook până în 1965 și E. Evangelia. Ultimul proprietar a fost „Hegif Cia Nav SA” . La 15 octombrie 1968, aparent nava a eșuat la aproximativ 1,5 km de plajă nordică a stațiunii Costinești. Cu aproximativ 12 ore înaintea eșuării, echipajul de pe Evangelia ceruse ajutor prin radio Grupului de Intervenții și Salvare Navală al portului Constanța prin transmiterea unui mesaj de tip SOS, prin care ambarcațiunea sesiza că are nevoie de ajutor.
Grupul de Intervenții de la acea vreme a luat legătura radio cu echipajul aflând astfel de la început că este vorba de o navă cargo sub pavilion grecesc. Conform coordonatelor transmise inițial de greci, nava se află eșuată între Gură Portiței și Brațul Sfântu Gheorghe unde înainta adânc spre uscat. În acel moment nava salvator Voinicul condusă chiar de comandatul grupului de salvare de la acea vreme, mai exact de Mircea Ionescu, a părăsit rapid portul Constanța în căutarea navei eșuate. Ajunși în scurt timp în zona indicată, nava grecească nu era de găsit. Voinicul restabilește legătura radio iar grecii au transmis salvatorului alte noi coordonate, îndicând acum o poziție undeva pe litoralul dintre Gura Portiței și zona Vadu. După alte câteva ore de căutări, din pacate, în punctul dat de coordonatele transmise nu a fost găsită nici o navă.
Salvatorii de pe Voinicul au chemat încă o dată prin radio nava Evangelia, însă această n-a mai răspuns. În acest moment șeful Grupului de Salvare decide să apeleze acum la ajutorul salvatorului Albatros. Această navă avea un pescaj ceva mai mic decât Voinicul și putea naviga mult mai aproape de țărm, crescând astfel șansele de interceptare ale navei Evangelia. Totodată comandantul Mircea Ionescu a solicitat Grupului de Salvare să caute nava eșuată în direcția opusă coordonatelor transmise de greci. Și astfel, pornind spre Sud-ul litoralului, în zorii zilei de 15 octombrie 1968, nava Evangelia este în sfârșit localizată în dreptul actualei stațiuni Costinești, la momentul respectiv această fiind un simplu sat pescăresc.
Nava este găsită eșuată pe un petec de nisip, singurul de altfel din întreaga zonă; în rest, malul și fundul Mării sunt predominant pietroase, fapt reliefat de toate hărțile de navigație. Primul la fața locului a ajuns nava salvator Albatros, urmat la câteva ore de Voinicul. Observând că vaporul nu prezintă probleme de vitalitate șeful grupului de salvare a decis pe loc demararea operațiunilor de dezeșuare. Pe nava Evangelia au fost coborâte la apă ancorele și lanțurile din dotare. Nava a fost debalastată și totodată a fost deversată întreaga cantitate de apă tehnică și apă potabilă din tancuri. S-a constatat că Evangelia se ușurase considerabil în urma acestor operațiuni. Calculându-și punctul cu precizie, nava salvator Voinicul s-a ancorat în larg și a dat parâma de remorcă navei Evangelia.
După numai câteva ore de tras, Evangelia plutește din nou, fiind practic scoasă din nisip. În zorii zilei următoare, nava de salvare Voinicul revine la locul eșuării, respectiv 16 octombrie 1968, iar la momentul întinderii parâmei de remorcă s-a constatat că Evangelia era din nou pusă pe uscat (eșuată) iar de data această mult mai adânc. Comandantul Mircea Ionsecu devine suspicios și trimite un scafandru să verifice pupă navei Evangelia. Scafandrul constată că elicea este avariată, semn că motorul a fost forțat spre țărm cu toată puterea, elicea fiind astfel distrusă de fundul apei. În acel moment operațiunea de salvare este stopată pentru că existau indicii clare cum că nava a fost intenționat eșuată.
Conform declarațiilor date de echipajele navelor de salvare Voinicul și Albatros, nava Evangelia a fost eșuată de echipaj pentru a primi prima de asigurare, dar, consultându-se cu salvatorii români, asiguratorul a refuzat plata asigurării, acest gen de eșuări fiind o practică curentă a armatorilor greci.
Întrucât echipajul a abandonat nava, potrivit regulilor internaționale nava a devenit proprietatea statului român. Ulterior, epava navei Evangelia a fost intens mediatizată și împreună cu obeliscul de pe plajă, a devenit un simbol al stațiunii Costinești și unul dintre punctele de atracție pentru turiști. Există și un proiect pentru refacerea structurii de rezistență, renovarea, cosmetizarea și amenajarea epavei că punct turistic.
Din păcate această cosmetizare și amenajare nu a mai fost făcută niciodată și mai mult că sigur, nava își va plăti tributul și va ajunge toată pe fundul mării. Așadar profitați de faptul că nava încă este "pe picioare" și vizitați, pozați cât mai puteți!!
__________
BAZARUL DIN COSTINEȘTI + LITORALUL (PUSTIU)
După ce ne clătim ochii cu epava, o luăm la pas prin stațiune. Totul pare sinistru de pustiu... ultima dată când am fost aici, nu aveai loc să pui un prosop, să parchezi mașina, să mergi pe faleză. Totul era animat, aglomerat și plin de magazine și restaurante, sau terase deschise. Acum totul închis. Am făcut și poze pe care te invit să le vizionezi! Am întâlnit în incursiunea noastră încă cel mult 10-20 de oameni, dar nu ne-a deranjat. De menționat că afară erau 7-8 grade iar briza mării scădea și mai mult temperatura. Noroc că ne-am imbrăcat gros și aveam bocanci în picioare. Sănătatea primează!
Plimbându-ne pe aici simțim niște trăiri ciudate. Unde e lumea? Unde sunt turiștii? Unde este gălăgia de altă dată. Toate dar toate magazinele, restaurantele, împinge tava, sunt închise. Sentimentul este straniu. Găsim câteva super-marketuri deschise pe drumul principal, ce deservesc localnicii aflați acum în majoritate prin stațiune. Pe timpul verii sunt minoritari localnicii iar turiștii parcă fac legea în stațiune prin avalanșa de oameni ce acaparează tot. Străzile aglomerate din timpul verii sunt acum doar o amintire a vremurilor ce vor veni peste 2-3 luni.
__________
COVIDUL ÎN EXTRA-SEZON
Străzile sunt pustii și cu greu mai vezi un localnic. Normele de protecție împotriva Covid nu au ajuns aici. Doar turiștii aflați în vizită poartă mască. Localnicii încă nu am descoperit acest accesoriu musai important, nu numai pentru ei ci și pentru cei din jur. La pe birturile din stațiune, localnicii stau bot în bot ca în vremurile alea bune pre-covid. Să vină turiștii ar zice mulți, se pare ca vor să îi primească cu vreun pui de coviduț.
Să sperăm că localnicii vor realiza cât de important este turismul pentru ei și se vor deștepta în următoarele săptămâni.
__________
EFORIE NORD
După ce terminăm plimbarea prin Costinești, mergem în Eforie. Cu toate că autoritățile se chinuie de 1-2 ani să reamenajeze toată stațiunea (trotuare, străzi), situația se află cam în același stadiu. Îmi aduc aminte anul trecut sau acum 2 ani un reportaj de la protv fix despre reamenajarea Eforie Nord care încurcă foarte tare turiștii. Lipsa de implicare a autorităților se vede din plin.
Bag mâna în foc că nu vor fi gata nici anul acesta iar turiștii vor fi nevoiți să facă slalom printre borduri, excavatoare, cife cu ciment, șamd. Peisajul este dezolant, drept urmare nu ne-am făcut curaj să mai stăm pe aici. Luăm o gustare rapidă în mașină și suntem cu gândul la hamsiile din Girgiu.
Așa că ne facem curaj și comandăm o porție de hamsii de la Pescăria lui Matei (vezi review aici)
__________
MAMAIA
După ce mâncăm hamsiile de la Matei, ne ducem în Mamaia spre Ponton. Suntem bucuroși să vedem foarte multe pisici pe aici, multe pline de nisip :)) Sunt foarte simpatice și iubarete și dornice să fie hrănite, așa că dăm 2-3 pești rămași, și ceva șuncă, pisicilor din jur. Plin și de ciori care stau ca la atac! În zona sunt multe hoteluri și vile aflate în plină construcție.
Zona se va umple cât de curând de construcții și va deveni la fel de sufocată ca Bucureștiul dar deh... banul să iasă nu? Că turistul nu dă 2 bani pe confortul spiritual. Marea să fie la 5 metri, aia contează. O luăm la pas spre Pontonul Mamaia... surpriză, închis la fel ca și Digul Mamaia... din câte am înțeles, sunt mereu închise pe timpul iernii.
Logica nu am înțeles-o dar sunt sigur că există una. Spre deosebire de Costinești și Eforie Nord, Mamaia este mult mai animată și vedem mult mai multă lume în jur, pe trotuare, pe plajă, la marginea marii, mulți oameni care fac jogging sau care merg cu bicicletele. Lipsa viziunii și lipsa unei strategii clare se vede și aici. S-au făcut investiții, sunt amenajate câteva locuri de parcare, suficiente acum dar la vara... nici 30-40% din cate vor fi necesare.
Nisipul a ajuns până la trotuar și chiar pe drum. Nu pare să deranjeze pe nimeni. Mai dăm câteva ture pe plajă. Nu pare nimic pregătit pentru sosisea turiștilor ce vor ajunge aici în câteva săptămâni. Dar ne-am obișnuit că doar așa este la noi... pe plajă am găsit multe peturi, gunoaie și tot felul de lucruri ce nu ar trebui să fie aici ci în coșurile de gunoi.
__________
FINAL
Mai facem câteva poze și apoi ne îndreptăm spre mașină că să o luăm spre casă. Marea are farmecul ei aparte în afara sezonului turistic. Zonele aglomerate din timpul verii, zarva din perioada aia, dispar cu totul în perioada iernii și a primăverii. Dacă vreți să faceți ceva aerosoli și să admirați marea fără să faceți o baie în ea, perioada asta este tocmai bună.
_________
Ți-a plăcut acest review? Nu uită să ma încurajezi cu un vot! Drum bun călătorule!
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 22.03.21 11:50:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII și CĂLĂTORII.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Salut. Pui sare pe rana Maskatule. Chiar dacă nu e soare, nu sant turisti și unele locuri arata chiar dezolant marea rămâne mare. Ea nu tine cont de problemele enumerate mai sus și își arata frumusețea indiferent de anotimp. Știi cântecul al vechi„Un hohot din genuni, vorbește marea". Frumosa evadare la marea neagra intr-o perioada plina de incertitudini. Toate cele bune.
@micutzu: Salut Micutzule. Categoric marea are farmecul ei in perioada aceasta, ceea ce am si spus. Asta este unul din motivele pentru care am ales perioada asta. Less is more, cum ar spune americanii. Sincer mi-e scârbă (pe românește) de agitatia, aglomeratia si cacalarismul din sezon, motiv pentru care de multe ori vara, plecam la... munte
Locurile pustiite fac deliciul peisajului. Referitor la partile mai "negre" ale locurilor vizitate, imi place sa fiu corect si sa descriu atat lucrurile bune cat si lucrurile mai putin bune.
Zi faina.
14 aprilie 2021. Zi tristă, cu cer acoperit de nori și ploaie măruntă. Exceptând pandemia, unde să mai pleci și pe un astfel de vreme. Așa că am deschis laptocul și nostalgic am intrat pe AFA. Astfel am regăsit rewievul tău pe care l-am recitit cuvânt cu cuvânt. Sincer, mi-a plăcut și la vremea publicării, l-am și votat.
Punctul meu de vedere.
Marea Neagră, marea nostră cea albastră și frumoasă și care mi-a intrat în suflet din vremea primei mele tinereți, este frumoasă oricând, în orice anotimp al anului. Spontan îmi vine în minte un rewiev scris de @Le Maitre când a fost la mare iarna.
Și eu am mers în extrasezon. Prima dată în luna noiembrie, anul nu contează, la o consfătuire profesională, cu cazare la Hotel Flamingo din Eforie Sud. Am preferat să merg cu mașina și într-0 după-amiază m-am dus la Mamaia, „La butoaie” (feblețea mea). Am vrută să merg pe plajă dar nu a fost posibil să cobor din mașină din cauza câinilor fără stăpân care înconjurau mașina.
În urmă cu 2-3 ani am fost la marea în ultima zi a sezonului și mi-a plăcut. Nu pot uita când am mers pe jos, desculț, de-a-lungul țărmului, când pe nisipul ud, când prin apă, cca. 4 km. de la „La butoie” (hotel Vega) până la Perla.
În concluzie. Mergem la Marea Neagră să vedem marea și mai puțin contează ce este pe malul său.
Să nu uităm de AFA care trebuie să existe mai departe. Mie mi-a creat momente frumoase, am cunoscut oamnei de caliate și aproape zilnic intru pa acest sit să văd ce mai este nou.
Toate cele bune dv. și tuturor.
Multumesc pentru voturile acordate. Ma bucur ca v-am putut face ziua mai frumoasa, prin impresiile impartasite.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Cântecul adânc al Mării Negre – poveste de frumusețe și emoție — scris în 27.12.23 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Despre Marea Neagră cu bucurie și dor! — scris în 20.08.21 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Ovidiu – o localitate puțin cunoscută — scris în 12.09.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Vacanta la mare in octombrie — scris în 11.10.18 de Nicu din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Revenire pe Litoralul romanesc — scris în 23.08.18 de gcristian din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Marea Neagră. Review fără pretenții al unui om cu mofturi — scris în 09.07.18 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Sep.2017 La 3 Papuci — scris în 30.11.17 de danaeldreny* din PANTELIMON [IF] - RECOMANDĂ