Predeal

TIPĂREȘTE

Multi din noi, mergem la Predeal, pentru ca ne place, pentru ca e cool sa mergi la Predeal... si vara si toamna si primavara, dar mai ales iarna. Peisajul e minunat, regiunea vailor Timis-Prahova e spectaculoasa.

Eu merg la Predeal sa-mi incarc bateriile, sa-mi ozonez plamanii, sa stau de vorba cu o maicuta de la manastirea Sfantul Nicolae, sa mai aflu povesti cunoscute sau mai putin cunoscute.

Predealul are cateva obiective peste care nu vreau sa sar.

Are multa istorie, are patina timpului, cum imi place mie. Multi din noi stim, ca a fost vama cu Transilvania austro-ungara, multa vreme. Aici s-au dus lupte grele, in Primul Razboi Mondial, marturie sunt cimitirele din Predeal, pentru ostasii cazuti pe front in 1916 dar si in 1918. Despre frontul de la Predeal, scrie si Camil Petrescu in romanul lui celebru “Ultima noapte de dragoste, intaia nopate de razboi”.

Daca Sinaia era aristocrata, dintotdeauna... Predealul a fost ceva mai altfel... mai revolutionar...

Predealul este conform cartii de geografie, de pe vremea mea, orasul situat la cea mai mare altitudine de la noi din tara, la peste 1000 m.

Despre Predeal, se pot spune atatea inca, pe langa popularele trasee turistice, facute macar odata in viata de noi: catre Trei Brazi sau mai sus la Cabana Secuilor, la Cioplea si mai sus spre Susai, sau catre Paraul Rece, sau Cabana Diham...

Pe langa atatea hoteluri, cabane, pensiuni in Predeal mai exista si altceva care sigur ati vazut si ati ocolit in drumul vostru, exista o biserica mare si impunatoare cu o forma mai futurista, care socheaza un pic prin arhitectura ei neconventionala, Sfintii Imparati Constantin si Elena.

Am intrat din curiozitate pentru a vedea cum arata acest colos si la interior.

Slujba era inceputa, se comemorau eroii neamului, cazuti la datorie, aparandu-ne tara... am ramas impresionata de cata lume era in aceasta zi frumoasa de toamna, la slujba... nefiresc de multa si nu erau ca mine, ocazionali... erau localnici.

Biserica e mare si luminoasa, neconventionala dupa cum am spus... dar care te face sa intri macar pentru o clipa din curiozitate, daca nu ai alte convingeri.

La iesire i-am spus sotului ca vreau sa merg la cimitirul eroilor care este pe soseaua nationala, ce duce spre Brasov.

Am eu o sensibilitate pentru eroii neamului, insuflata de bunicul meu matern, el insusi veteran de razboi, stiu atatea povesti despre front... pe care le spun la randul meu, fiului meu care le asculta cu acelasi nesat, asa cum o facem si eu la varsta lui.

Ne indreptam spre cimitirul eroilor.

Statuia poetului-erou Mihai Saulescu sta de straja aparand Predealul, la fel cum a facut-o insasi poetul, plecat prea devreme, la doar 28 de ani. Se afla la prima curba a soselei DN1 ce coboara de la Predeal spre Brasov.

Am trecut de poarta cimitirului, aici isi odihnesc somnul cel vesnic alaturi unii de altii si nu par sa se fi confruntat, vreodata in vreun razboi: romani, germani, unguri cu nume si grad... sau cei care n-au mai putut fi identificati... si sunt trecuti pe cruce “7 soldati germani”...

M-am gandit la ce-mi spunea bunicul, acum multa vreme: ”cand vezi in drumul tau un cimitir al eroilor neamului, intra, sa nu-l ocolesti!

Asa iti vei aduce aminte de multe lucruri pe care nu le consideri importante si le vei pretui: cine esti, ce bine iti este acum (desi ai greutati), lucrurile care sunt banale si minore si nu le apreciezi decat prin comparatie cu ce-a fost candva (ca ai chiar tot ce-ti trebuie- desi-ti lipsesc atatea!), ai famile, parinti, casa, esti sanatoasa... atat cat se poate”

Ma gandeam la cei cazuti aici, sunt trei nationalitati... despre care nu cred ca famiile lor isi mai amintesc...romanii ingropati au descendenti, mai stiu de ei? ... cati spun ca in familia lor exista un mare erou? !...

Am si eu in familie, un mare erou (pentru noi!) care e departe, a ramas in muntii Tatra si caruia sper ca-i curata cineva mormantul...

Despre orasul frumos si curat, transformat in statiune balneoclimaterica, se pot spune destule, unii spun ca e pentru pantofari, sau cocalari... asa pot spune si eu in masura in care voi incerca sa-mi expun, fara a fi partinitoare, opinia mea personala ca Predealul, cu riscul de a soca, a fost un oras iubit de legionari... sau de maresalul Antonescu.

Cati din noi am fost la Susai?

Multi... sunt convinsa. Cati din noi au savurat, macar o cafea, pe terasa cabanei (transformat acum in hotel de 3-4* cu toate dotarile... inclusiv piscina si spa... cu camere care costa de la 90 pana la 300 de euro...) admirand peisajul superb intr-o zi de primavara, vara, toamna sau iarna... schimbandu-se doar decorul panoramei...

Cati din noi stim ca aceasta cabana a fost in 1938 construita de legionari, fiind unul din cuiburile pentru tineret al organizatiei?

Iubesc Predealul, asa cum este el acum, cum o fi fost... nu stiu doar am auzit povesti, spuse in soapta, parca sa dea un aer mai misterios decat ar trebui, sa te faca sa-l descoperi si sa-l iubesti mai mult!

In Predeal... a avut casa de vacanta si unul din cei trei maresali ai Romaniei, ultimul... acum sunt in litigiu autoritatile cu descendentii pentru Vila Caprioara situata in drumul spre Cioplea.

Tot despre Predeal se stie ca a fost locul unde principele (doar pentru 6 luni) Albaniei, Wilhelm de Wied a locuit timp de douazeci de ani, pana la sfarsitul vietii in 1945. Nu repauseaza in Predeal, ci la Biserica Lutherana din Bucuresti.

Ca o pareanteza... imnul oficial al Albaniei... are legatura tot cu noi... si va avea multa vreme, de-acum incolo... muzica lui este "Pe-al nostru steag e scris unire" de Ciprian Porumbescu, dar nu intru in detalii...

La Manastirea Predeal ati fost?

Un colt de Rai pe pamant, la liziera padurii, unde uiti de toate grijile si toate datoriile cotidiene.

Asezamantul monahal se pierde in negura timpului, marturie este fresca scrisa in chirilica si datata 1774.

Bisericuta e mica si surprinzator de luminoasa, are aceea magie care te face sa te minunezi de cum s-a pastrat atata amar de vreme fara prea mare ajutor uman si crezi pana la urma, oricat de ateu ai fi ca e vorba de ceva ireal...

Acum trecuta in juristictia monumentelor istorice, se lupta cu alte probleme de ordin legislativ... s-au inceput ceva lucrari de consolidare, care au stagnat din lipsa de fonduri...

In drumul meu zilnic, cand stau la Predeal, ma opresc macar o clipa sa salut maicutele, sunt minunate! Nu sunt multe... sunt doar 6... si doar una e mai vorbareata, restul sunt tacute si sfioase... vazandu-si de treburile lor...

De fiecare data ne intampina cu aceeasi bunavointa si sta de vorba cu noi, ne mustra si ne povatuieste... in acelasi timp... o incantare placuta, nu habotnica... te face sa te intorci cu placere de fiecare data...

N-am stiut ca in septembrie acum multi ani... aici au fost atatea evenimente ce sunt “cinstite” si peste ani... am nimerit din intamplare... la o slujba de pomenire a celor 46 de legionari care repauseaza aici si care la vremea respectiva au fost declarati eroi ai neamului...

La scoala invatasem altceva despre ei... iar acum ii priveam cu mirare si curiozitate, erau o formatiune in afara legii, care cica facuse numai rau tarii asteia... asa o fi? !

Cativa tineri cu fete intelectuale ce pareau studenti... si doi batranei costelivi si cocarjati de multe... erau cei periculosi... eu aveam in minte un Paraipan, cu haina de piele si jargou... imi imaginam un Corneliu Zelea Codreanu reincarnat... chipes cu privirea patrunzatoare... nicicum asa ceva...comemorau 70 de ani de cand au fost adusi aici cei 46 de legionari, pentru odihna vesnica

In spatele bisericutei cele vechi se afla un monument de marmura neagra, iar pe o latura a monumentului sunt trecuti cei de care vorbeam, nu e nimic ostentativ, nimic care sa-ti atraga atentia... remarci doar ca e diferit de restul celor cateva morminte, ce sunt ale celor ce-au slujit in biserica.

In ansamblul manastiresc sunt doua biserici, cea veche care este datata dupa cum va spuneam 1774 si cea mai “noua” din 1819...

Personal spun ca cea noua arata mai jalnic decat sora mai varstnica, picturile ei sunt mai afumate si mai putin conservate... dar si aici am avut parte de o asa zisa minune... o singura pictura murala strabate de dincolo din negura timpului, pana in vremea noastra iar aura ei e luminoasa si stralucitoare... o veti remarca in fotografiile mele.

Prima scoala din Predeal a luat fiinta aici, in una din chiliile manastirii.

Pentru ca manastirea era puternic, incarcata de atatea evenimente istorice si numai in 1950, schitul si cele doua biserici a fost desfiintate, fiind lasate in paragina de catre regimul nou instalat.

Din 1993, schitul a fost reinfiintat si a devenit manastire de maici.

Iubitori ai muntelui... iubiti Predealul... asa cum este el, nu-l judecati... doar redescoperiti-l!

---

VIZUALIZĂRI: 6083 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI