La Predeal, cu trenul

TIPĂREȘTE

Continuam tradiția începută cu ani în urmă, aceea de a vizita Valea Prahovei cu trenul. De ce cu trenul? Pentru că o călătorie București - Brașov (prin Valea Prahovei) este foarte plăcută cu trenul, pentru că - fiind pensionari - beneficiam de reducere la transport (pe care altfel nu o foloseam) și nu în ultimul rând pentru că circulația pe șosea devenise un infern pe Valea Prahovei (mai ales în zilele de weekend).

Să scriu despre toate acestea... Am început în 2018 călătorind La Bușteni, cu trenul, apoi, tot în 2018, când a urmat o Plimbare prin stațiunea regală Sinaia. În 2019 ne-am plimbat printr-o ninsoare frumoasă la Azuga în zi de Crăciun.

Trebuia să urmeze Predeal. Nu mai fuseserăm la Predeal de câțiva ani, atunci când - în martie 2015 - AFA a împlinit 7 ani de existență și a sărbătorit evenimentul la Hotel Belvedere - Predeal.

La astfel de întâlniri, pe lângă programul evenimentului la care luăm parte, strecurăm întotdeauna și o plimbare în grupuri mai mari sau mai mici pentru a socializa și pentru a cunoaște împrejurimile. În anul acela, în ziua de sâmbătă 28 martie, o ceață groasă acoperise crestele munților cu vălul ei lăptos, apoi ploaia mocănească s-a transformat într-o lapoviță urâtă, așa încât n-a mai existat nici o plimbare. Împrejurimile hotelului și întreaga stațiune au rămas neprospectate așteptând o dată viitoare, cu o vreme mai prietenoasă.

Și această dată viitoare tot întârzia să apară, ba din pricină de pandemie, ba din pricina altor priorități... fără a mai pune la socoteală necazurile pe care soarta le-a abătut asupra noastră. Acum, singură, fără a uita planurile de călătorie pe care ni le făcuserăm împreună, am decis să le urmez atât cât pot și cum pot. Un neașteptat premiu oferit de AFA a fost imboldul de a trece la acțiune. Nu mi-a fost ușor. Nu mi-a fost ușor sentimental, nu pentru că n-aș fi știut să-mi fac rezervările și să-mi stabilesc itinerariul și obiectivele de vizitat.

Dar, să lăsăm vorbele de prisos!

Predealul este orașul situat la cea mai mare altitudine din România, este cuibărit între trei masive muntoase - Postăvarul (1799 m), Piatra Mare (1844 m) și Bucegi (2505 m) și se învecinează cu alte stațiuni, fiecare interesantă în felul ei, deci cum să nu te atragă Valea Prahovei? Iubim munții cu haina lor, tot alta în fiecare anotimp, ne place aerul ozonat, ne place liniștea codrilor adânci, dar și larma veselă a unei pârtii de schi în zi de iarnă.

Poziționat în trecătoarea dintre Țara Românească și Transilvania, în trecut Predealul era localitatea de frontieră cu Imperiul Austro-Ungar, clădirea postului de grăniceri încă mai păstrându-se. Istoria așezării este însă mult mai veche, dar nu despre asta vreau să povestesc acum. Subliniez doar faptul că semnarea convenției dintre România și Austro-Ungaria privind construirea liniei ferate Ploiești-Brașov, cu joncțiunea la punctul Predeal (31 mai 1874, București) a însemnat un moment important în dezvoltarea localității. Călătoria greoaie și adesea periculoasă prin Pasul Predeal, îmbunătățită mai apoi prin construirea Șoselei Naționale (în urma vizitei la Predeal - în anul 1845 - a domnitorului Bibescu), avea să se transforme radical o dată cu inaugurarea căii ferate (în anul 1879). Circulația pe șosea s-a mai redus, apoi a luat un nou avânt la apariția automobilelor. Cum este circulația automobilistică pe Valea Prahovei știe toată lumea. Este un calvar mai ales în anumite perioade. Asta m-a făcut să prefer și acum o călătorie liniștită, cu trenul.

Gara Predeal, în forma sa actuală, inaugurată la 25 decembrie 1968, m-a întâmpinat cu forfota specifică sosirii unui tren. Pereții de sticlă care delimitează spațiul interior de cel exterior permit impresionante panorame asupra vârfului Clăbucet cu pârtia de schi, una dintre principalele atracții ale stațiunii.

În piața gării se află Monumentul Eroilor. Ridicat pentru comemorarea ostașilor care au căzut la datorie în Primul Război Mondial, monumentul realizat în bronz de sculptorul Constantin Baraschi în 1934, a fost amplasat mai întâi în parcul central, apoi, în 1995 a fost mutat lângă gară. Grupul statuar reprezintă trei personaje, un soldat în poziție de tragere, la mitralieră, un luptător ceferist, în picioare, gata să arunce o grenadă și altul rănit, îngenuncheat alături. În Primul Război Mondial s-au dat lupte crâncene în zona Predealului. Mărturie stau cele două cimitire ale eroilor, unul situat la intrarea în Predeal, venind dinspre Azuga, iar celălalt la ieșire, pe serpentinele dinspre Timișul de Sus.

Dar, ce poți face în Predeal la un început de noiembrie, atunci când iarna nu s-a instalat, când pădurea este tot mai golașă, iar sezonul turistic pare să fi intrat și el într-o binemeritată vacanță? E adevărat, mulți spun că la Predeal este mare plictiseală dacă nu mergi acolo iarna, la zăpadă sau vara, la umbră de pădure verde. Eu n-am căutat nici una și nici alta. Am căutat doar liniștea. Și se pare că am găsit-o. Hotelurile, restaurantele și terasele (care încă mai funcționau la orele amiezei când era mai cald afară și puținii turiști mai flămânzi) nu erau prea aglomerate. Ba chiar, din lipsă de clienți, multe erau temporar închise.

La Centrul Național de Informare și Promovare Turistică nu am primit prea multe detalii privind modul în care îmi pot petrece timpul în această perioadă în Predeal. "Acum, în extrasezon, doar drumeții! " și mi s-au oferit două hărți cu stațiunea și cu traseele montane. Pentru că voiam să ajung - pietonal - până la Cabana Trei Brazi, am întrebat dacă Moș Martin mai vizitează zona. Mi s-a spus că de două luni nu s-a mai auzit de urs în Predeal și am fost asigurată că nu am șanse să-l întâlnesc dacă nu merg prin pădure. Dar... surpriză! În aceeași seară, la TV este prezentată știrea că - în Predeal - un urs s-a apropiat nepermis de mult de un loc de joacă frecventat atunci de mai mulți copii.

Așadar, dacă nu sunteți cu mașina personală și vreți să ajungeți la Cabana Trei Brazi în extrasezon, apelați la taxi! Se ia de lângă gară, iar tariful pentru o cursă este 33 lei. Cât despre Trocariciul care pleacă tot de lângă gară, din oră în oră, la fix, pot informa că în această perioadă circulă doar apelat telefonic și doar pentru cel puțin 7-8 amatori. Costul unei călătorii este de 12 lei/persoană.

Plimbările prin stațiune, pe străduțele ei liniștite, privind hoteluri și vile frumoase, unele mai vechi, altele mai noi, unele mai îngrijite, altele părând părăsite, cu anunțuri de vânzare, au ocupat primul loc în timpul minisejurului meu la Predeal.

Dincolo de Biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena" - impunătoare și cu o arhitectură modernă, neobișnuită la bisericile noastre ortodoxe, dincolo și de Primărie, continuând pe lângă Hotel Bulevard și Hotel Piemonte până la ieșirea din Predeal (1,1 km), la începutul serpentinelor care duc spre Timișul de Sus, veți vedea Monumentul Mihail Săulescu ridicat pe locul în care s-au dat primele asalturi în bătălia pentru Predeal și unde și-a jertifit viața poetul-soldat Mihail Săulescu. Pe postament este montat chipul poetului, în bronz, iar mai jos, pe o placă de marmură albă stă scris: "Poetul erou Mihail Săulescu, Societatea Scriitorilor Români, căzut în luptele de la Predeal, 1916".

La câteva sute de metri, în serpentine, se poate vedea chiar și din mersul mașinii Cimitirul Eroilor unde odihnesc într-o frăție mută, în moarte, ostași români, germani și maghiari, unii cu nume și grad, alții neidentificați. Mai există un cimitir al eroilor în Predeal, pe Valea Râșnoavei, în partea sudică, venind dinspre Azuga, dar dacă nu te pasionează astfel de obiective, îți propun o vizită la Mănăstirea Predeal, monument istoric datând din anul 1774. Cum am găsit și cum am vizitat eu Mănăstirea Predeal, voi povesti într-un review separat. Mi se pare că merită o vizită mai ales pentru că acolo, în spatele bisericii vechi, există un cimitir al legionarilor, dar și - înainte de intrarea în incintă - prima școală din Predeal, o clădire cu aspect exterior interesant, recent renovată.

Dacă ați epuizat plimbările în sus și în jos față de centru, din fața Primăriei, pe lângă Restaurantul "Vârful cu dor", după ce treci podul peste calea ferată, urmând Str. Libertății care duce spre cartierul Cioplea, după 2,8 km de mers, cu urcuș când mai lin și când mai abrupt, ajungi la Hotel Belvedere - locul Întâlnirii AFA din anul 2015. Asemeni criminalului care se întoarce la locul crimei, mi-am dorit să revăd Hotel Belvedere, locul atâtor amintiri frumoase pentru mine, locul în care am primit un premiu pentru activitatea mea de până atunci pe AFA. Hotelul este așa cum îl știam, atâta doar că mai puțin animat. Era și normal. Lipsea larma celor aproape 200 de membri AFA, participanți la întâlnire, lipseau focul de tabără, muzica, dansul și glumele noastre.

Vis-à-vis, la numărul 90, atrage privirile o vilă tăcută, cu un afiș mare la intrare care anunță că vila este de vânzare împreună cu terenul de 6500 m². Este Vila "Căprioara" - fosta casă de vacanță a mareșalului Ion Antonescu, o construcție încă frumoasă, proiectată în 1933 de arhitectul cu origini evreiești, Horia Clejan. Aflat în conflict cu regele Carol al II-lea și cu grupul de la putere format de acesta, Ion Antonescu s-a refugiat în această casă de la Predeal. Istoria spune că, în 1937, mareșalul a avut aici o întâlnire cu liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu și tot aici - ajuns la conducerea României, mareșalul a avut mai multe întâlniri de lucru.

După 1990 au existat cereri de retrocedare, procese... Care este actualul statut juridic al fostei case de vacanță a mareșalului Ion Antonescu, cine sunt actualii proprietari... nu știu. Știu doar că Vila "Căprioara" așteaptă de mai mulți ani un cumpărător.

Și poate că ar trebui să mai spun că de-a lungul străzii, din loc în loc, se văd atenționări privind incursiuni ale urșilor și ale altor animale sălbatice în zonă. În toate plimbările mele, excluzându-le pe cele din centru și din zona gării, am întâlnit foarte puțină lume. Pe străzile mărginașe, arar mai trecea câte o mașină.

Am intrat de două ori în Biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena" construită în perioada 1990-2005, în centru, vis-à-vis de gară, după proiectul arhitectului Marian Renel. Mai întâi am fost atrasă de arhitectura ei neobișnuită și apoi de pictura interioară realizată de Marcel Codrescu, Daniel Codrescu și Alina Codrescu (se pare, membri ai aceleiași familii).

Biserica a fost sfințită la 21 mai 2007, ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul lăcașului. Cine are răgazul pentru o astfel de vizită, cine caută liniștea, să intre pentru câteva momente în această biserică. Muzica în surdină, liniștitoare ca un balsam, umple imensul spațiu chiar și atunci când nu este nimeni în biserică. Luați loc pe un scaun și remarcați lucrătura delicată a altarului, frumusețea candelabrelor, chipurile sfinților și veșmintele lor! Veți remarca elemente de port popular românesc.

Lângă intrare, pe peretele din dreapta, se poate observa o placă de marmură cu chipul unui copil. Este micul "Constantin Băran Enache Iosif, mare donator și ctitor din București, 2007". Probabil că în numele acestui copil, s-a făcut o importantă donație.

Dacă mă veți întreba cum m-am simțit - singură - la Predeal, am să vă răspund că viața te învață multe. M-am plimbat, am vizitat ceea ce s-a putut vizita, am citit, am dezlegat cuvinte încrucișate, am purtat obișnuitele convorbiri telefonice, dar... n-am intrat deloc pe internet.

Am rămas totuși cu regretul că nu am ajuns la Cabana Trei Brazi. Mi-aș fi dorit o ciorbă și poate un papanaș în mijlocul naturii, cu peisaje memorabile, la o altitudine de 1128 m, într-o zona lipsită de forfota urbană. Știu că nu este departe de centrul stațiunii. Am mai fost la Cabana Trei Brazi în urmă cu foarte mult timp. O revenire la Predeal, la vară, în alte condiții, sper că va rezolva și această problemă.

---

VIZUALIZĂRI: 941 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI