GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ralitsa Superior (chiar) De Luxe!
Cotat la 3*+ hotelul este considerat parte din Primasol Ralitsa Superior, fiind denumit aripa "De Luxe", datorită faptului că este renovat de curând.
Camerele sunt destul de spațioase, zugrăvite in culori calde, odihnitoare, paturi noi, saltele și lenjerie curate, mobilier modern, aer condiționat, seif, minibar, televizor LCD - Smart cu internet în cameră și DOUĂ BĂI utilate corespunzător, inclusiv cu uscător de păr (una doar cu wc și chiuvetă).
La intrare, atât cât ține holul, este gresie iar apoi o mochetă plăcută. Întrerupătoare peste tot pentru fel de fel de lumini și luminițe ambientale, inclusiv pe balcon acolo unde se găsesc uscătorul de rufe, măsuța și două scaune. Hotelul are patru nivele, însă din cauza situării in pantă primul nivel are pe partea cu piscinele camerele la un fel de demisol, etajul doi este la nivelul aleilor urmând apoi celelalte două, motiv pentru care recomand camerele ale căror numere incep cu 300 sau 400.
Hotelul are lift, iar un alt mare avantaj este că liftul te lasă direct in restaurant, restaurant destul de încăpător pentru că deservește tot hotelul Ralitsa (Superior și De Luxe) frumos, curat, cu personal tânăr atent și foarte prompt, ce are un meniu foarte diversificat (am putut mânca altceva in fiecare zi), calitativ, specific serviciilor all-inclusive. Zilnic, la prânz și cină, exista si varianta grătarului, de unde am mâncat un peste, un pui paste sau chiar midii perfect preparate. Bineînțeles nu lipsesc fructele, înghețată, sucuri și băuturi.
Piscinele, în număr de două (una pentru copii - 0,50 cm și alta pentru adulti- 1,40 m) sunt curate, au destule sejlong-uri însă fără animatori, aceștia având activitatea la celelalte piscine ale corpului Superior, corp ce deține și recepția comună pentru tot complexul Ralitsa și unde trebuie sa vă prezentați pentru repartizarea, predarea camerei și plată parcării în cazul sosirii cu masina, parcare ce costă 10 leva pe zi pentru staționarea in jurul hotelului sau in cele 15 locuri disponibile in fața hotelului (dacă aveți noroc).
Pentru plajă există varianta transportului gratuit, însă noi coboram cu liftul până la etajul întâi, ieșeam din hotel pe la această mini parcare de doar 15 locuri și o țineam tot înainte pe lângă poștă și apoi prin fața hotelului Drobrudja până la zona de nisip rezervată hotelului, o plimbare plăcută de aproximativ 10 minute in care ardeam caloriile micului dejun.
Sau dacă vi se pare prea departe aveți la îndemână varianta aquapark-ului langa hotel și cu intrare gratuită pentru clienții cazați la Ralitsa (Superior, De Luxe, Aqua Club) Vita Park (+ vile) sau. Com.
Dacă, în momentul rezervării, aveam unele rețineri în a plăti mai mult pentru o rezervare în aripa "De Luxe" față de "Superior", pot spune acum că a meritat fiecare bănuț in plus, fiind probabil, din multe puncte de vedere, hotelul cel mai bun și mai plăcut ochiului din categoria de 3-4* din toată stațiunea.
Ca minusuri aș putea trece faptul că am fost nevoiți să ne cumpărăm gel de dus și șampon deoarece pentru patru persoane rația per cameră era prea mică sau aș putea să mă plâng de faptul că în camere curățenia se făcea foarte superficial iar lenjeria nu a fost schimbată niciodată în șapte zile, însă sunt nemulțumiri comune pe care le întâmpină toată lumea atunci când vine vorba de stațiunie din Bulgaria, așa că așteptările nu au fost mari și atunci nici nu ne-au deranjat prea mult, nu atât cat sa umbrească restul confortului oferit de acest hotel.
Mulțumim Ralitsa Superior De Luxe si mulțumim agenției de turism pentru colaborarea cu noi și cu hotelul, colaborare de care bulgarii chiar au ținut cont.
Mergeți cu încredere, merită!
Trimis de Cetinescu in 22.07.19 18:48:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Ct. si Elena- Hotel Estreia Albena- Hotel Malibu
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cetinescu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.36698700 N, 28.07222600 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Felicitări. Ralitsa încă este la un nivel superior ptr Bulgaria. Iar ptr 6 nopți având în vedere vârsta copiilor nu este un preț mare.
@dsmures:
”Pentru plajă există varianta transportului gratuit, însă noi coboram cu liftul până la etajul întâi, ieșeam din hotel pe la această mini parcare de doar 15 locuri și o țineam tot înainte pe lângă poștă și apoi prin fața hotelului Drobrudja până la zona de nisip rezervată hotelului, o plimbare plăcută de aproximativ 10 minute in care ardeam caloriile micului dejun.
In plus, din fata hotelului Primasol Ralitsa Aquaparc este autobuzul gratuit din 15 in 15 min.vezi impresii
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Un sejur dezamăgitor — scris în 14.08.22 de Madalina L. din PIATRA-NEAMţ - nu recomandă
- Jul.2020 Sejur reuşit — scris în 16.07.20 de calim din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Concediu plăcut la Ralitsa — scris în 11.09.19 de aleLuca din SATU MARE - RECOMANDĂ
- Jul.2019 PrimaSol Ralitsa Superior De Luxe intre da si nu — scris în 03.08.19 de dan_is din IAşI - nu recomandă
- Jul.2019 ... a doua oară - dezamagitor! — scris în 01.08.19 de radar din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 A doua vacanţă la PrimaSol Ralitsa Superior. Trei stele 'De Luxe'! — scris în 01.06.19 de Floria din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Hotel-mancare bune — scris în 31.08.18 de ionmC din WROCLAW - RECOMANDĂ