Portul Cultural Cetate - armonie spirituala si desfatare culinara, ca odinioara

TIPĂREȘTE

In scurta mea oprire la Portul Cultural Cetate, m-am simtit ca si cum as fi mers la niste cunostinte care te intampina foarte calduros, dar nu pentru ca au invatat la un training sa afiseze un zambet fals si excesiv de politicos, ci pentru ca, pur si simplu, asa sunt angajatii de acolo, probabil localnici, care pastreaza cumintenia si generozitatea romanilor din spatiul rural de dinainte de globalizare.

Am avut placerea sa degust bucate pentru care nu am suficiente cuvinte de lauda, 100% naturale si bine facute, cum obisnuiau bunicii mei sa pregateasca odinioara (sau poate un pic mai bine, dar poate fi o festa pe care mi-o joaca memoria, avand in vedere anii scursi de atunci...).

Piesa de rezistenta insa a fost vinul lui Dinescu. Bautor de rose fiind, am degustat o carafa :) de rose demi-sec dupa ce, in prealabil, ma ospatasem cu o portie enorma de crap de Dunare perfect rumenit, cu mujdei de usturoi de o culoare bruna (nu stiu de unde avea culoarea asta dar stiu ca a fost delicios).

Cat despre cazare, nu va asteptati sa aveti televizor in camera (nici nu s-ar fi potrivit cu contextul), dar asteptati-va la un somn cum aveau odinioara boierii la conac, somn pe care nu il puteti avea in vuietul marilor orase. Am dormit ca o stana de piatra cca. 8 ore pana au aparut primele raze de soare (probabil si carafa de 0,5 litri de cu seara a avut partea ei de contributie :) ), dar m-am trezit cu o energie incredibila si am savurat cu nesat o gura de aer tare in mijlocul crangului pitic de pe superbul mal al Dunarii. Si, pentru ca intreaga sedere sa fie perfecta, am avut placerea sa iau un mic dejun cu ochiuri de tara, sunculita afumata, branza proaspata, unt, legume, dar si zacusca si cateva feluri de gem facut in casa (ma scuzati, salivez doar cand ma gandesc, sunt gurmand si recunosc fara ezitare :) ), al caror gust nu are nicio legatura cu acela al produselor similare care se gasesc la borcane in supermarket-uri.

M-a impresionat si faptul ca locul nu iti da in niciun moment impresia ca ar avea o latura comerciala, singurele legaturi cu timpurile nostre fiind POS-ul pentru plata cu cardul si internetul wireless din crama, lucruri acceptabile si absolut necesare in vremurile in care traim. Cu greu gasesti informatii de promovare pe internet (cu exceptia celor legate de evenimente culturale si a comentariilor afisate de catre turisti), din ce am vazut nu au contract nici cu agentii prin intermediul carora sa poti face rezervari online etc. si asta ma face sa cred ca proprietarul este mai degraba interesat de pastrarea identitatii acestui loc minunat decat de un castig rapid si indestulator, dupa care sa se orienteze catre un alt business de oportunitate (sper sa nu ma insel).

Orice s-ar spune, trebuie sa mergi acolo pentru a te convinge (desi o voce cu iz egoist din interior imi spune ca un aflux mare de turisti va face sa dispara din farmecul acestui refugiu spiritual, asa cum s-a intamplat, de pilda, cu Vama Veche, asa ca eu voi merge din nou cat mai curand ... :) )

---

VIZUALIZĂRI: 1964 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI