Conacul lu Maldar

TIPĂREȘTE

Aveam in minte sa ma cazez la Conac inca din primavara anului 2015, cand il vizitasem in mod intamplator.

Conacul lui Maldar se afla pe soseaua 67C, care merge de la Horezu la Craiova, la patru km de Horezu; de la sosea se intra direct in curte.

La origini, conacul a fost cula- turn cu rol de aparare, dar de-a lungul timpului I s-a modificat arhitectura si in prezent nu mai are elementele de baza caracteristice acestora: o singura intrare ferecata, ziduri inalte fara ferestre la parter, fante de tragere in ziduri; ba acum are coloane si ferestre chiar la parter, cu plecare direct de la sol.

Conacul a fost salvat de la darapanare de o familie care l-a renovat in 2013, cu o parte de 200000 euro fonduri europene si 530000 euro fonduri proprii, dupa cum sta scris pe panoul informativ din curte.

Eu sant indragostita de trecut si, din ce vazusem anul trecut, stiam ca acest loc ofera experienta unei cazari luxoase in care sa te poti simti ca o domnita (sau ca un boier) din secolul trecut.

Pensiunea e formata din trei corpuri de cladire: conacul insusi, care e spatiul de cazare, restaurantul, aflat cam la 60 metri in fata conacului, si o anexa aflata in spatele restaurantului, ingradita cu zid masiv din piatra naturala, cam de doi metri inaltime, anexa cu pereti din uluci vopsite maron inchis pe latura dinspre gradina si in capatul careia, dincoace de gard, se afla un extra-gratar, format din plita, cuptor cu usa, gratar si polita din zidarie pentru pregatire, totul acoperit de un foisor din lemn, sub care se afla si o masa lunga din lemn, cu scaune.

Cam la 70 metri de restaurant, formand un “L “ cu acesta, se afla foisorul, dreptunghiular si foarte spatios, pe un postament dichisit si placat cu gresie de calitate, in care se aflau mai multe mese.

Intre restaurant si foisor se afla un balansoar, spre gardul marginas, iar spre centrul proprietatii, o piscina.

Dincolo de foisor si piscina incepe o mica padurice, formata din brazi mai inalti decat conacul si, spre sosea, din arbori de foioase, batrani si ei. Spatiul dintre conac, restaurant si piscina este ocupat de un gazon impecabil.

Ca parere generala, tot ce s-a realizat in aceasta investitie este de calitate, este intr-o conceptie unitara si reuseste sa dea nota de intoarcere in timp: de la exteriorul conacului si al restaurantului (care pare acolo de cand lumea, desi este ridicat de 2-3 ani) la aleile de acces in curte - de la conac catre restaurant, facute din lespezi de piatra naturala - la interioarele conacului si ale restaurantului, care recreeaza ambientul boieresc, pana la denumirea camerelor, a meniurilor si mancarurilor, dar si imbracamintea angajatilor.

LINISTEA

Conacul e situat pe un mic deal fata de soseaua cu care se invecineaza pe doua laturi, la o distanta cam de 60-70 m fata de aceasta, iar pe celelalte doua laturi se afla curtea sa, marginita de gard cam la 200 metri, ceea ce face ca in interiorul sau sa fie o liniste absoluta. Pe Ceilalti locatari i-am auzit doar trecand pe hol, nu si din camera, ceea ce ma face sa presupun ca are izolatie fonica.

Se intra intr-un coridor, la stanga imediat un mic coridor derivat duce spre doua toalete, in dreapta, la intrare, un suport elegant de umbrele, din cupru, cred; in fata se vad coloanele vechi de piatra, pastrate in locurile initiale si intr-o culoare alb-galbui-vechi; imediat este receptia, dincolo de ea, in stanga, un spatiu de socializare, creat pe nota de culoare galbena: draperii, canapele din lemn , vechi, originale, nu imitatii, scoarte oltenesti pe jos, semineu- toate galbene. Peretii sant varuiti in alb iar colturile, in tot conacul –in camere, pe coridoare- dar si in restaurant, sant rotunjite.

Pe jos, la parter, piatra naturala, sau gresie ce arata solid, ca piatra naturala, de culoare gri, si scoarte oltenesti.

Pe semineu, pe mobilierul de pe holuri- sfesnice de argint cu trei brate, cu lumanari naturale.

In conac si in restaurant iluminatul se face prin candelabre si aplice de perete cu becuri ce imita lumanarea.

De la parter pornesc scarile din lemn, de culoare maron spre negru-aceasta fiind culoarea lemnului oriunde la pensiune, fie ca e vorba de scarile conacului si plafonul holurilor, de usi, de pridvorul din lemn al restaurantului, de acoperisul de sita al acestuia.

De la baza scarilor, nu pot sa nu admir desfasurarea acestora si plafonul holului de la nivelul superior, pe grinzile masive din lemn- nu din zidarie. ;

Scarile nu sant doar grinda neprelucrata; lemnul balustradei e lucrat in oduleuri discrete.

Desi din lemn, scarile nu trosnesc si nu scartaie si nu vibreaza cand sant calcate, la fel si podeaua din camera, ceea ce ma face sa cred ca sant special tratate.

Usile in tot conacul dar si in restaurant (inclusiv cele de la bai) sant din lemn de aceeasi culoare maron-negru si aproape toate sant lucrate cu incrustatii- cred ca doar cele de la baile din camere si de la camerele single de la etajul doi nu erau incrustate.

Conacul are doua niveluri si 16 camere de cazare.

La fiecare nivel are cate un spatiu de socializare, dotat cu mobilier din lemn masiv, vechi-fotolii si scaune, comode, anexe, etajere; la etajul unu, culoarea pregnanta este rosul: scoarta olteneasca de pe perete, scoarta de pe jos, tapiteria scaunelor.

La etaje, pardoseala este din parchet din lemn masiv, atat pe holuri cat si in camera.

Scoartele oltenesti sant peste tot, unele mai mici, altele cat un covor de 3*2 metri si aproape ca mi-e mila sa le calc, stiind ce scumpe sant.

La etajul doi, holul e mobilat pe verde- mobilierul masiv, cu lemnul complicat contorsionat lucrat, si scoartele - peretii fiind albi in mod absolut, oriunde in conac sau in restaurant

In tot conacul dar si in restaurant caloriferele sant imbracate in masti din lemn , perforat artistic pentru a permite trecerea caldurii.

Restaurantul are pe lungime, pe fata dinspre conac, o terasa lata, care are in capete doua mese din lemn , iar pe balustradele din lemn ale terasei jardinierele erau acum cultivate cu merisor, Iar asta vara, cu muscate rosii. Pe jos, se aflau mari vase vechi din lut, inegrite de timp si de folosinta.

Restaurantul e mare, sa aproximez ca ar fi de cam 12-15 metri lungime- partea de servire- pe 7-8 metri adancime.

Atmosfera nobila a spatiului vine si din faptul ca mesele nu sant inghesuite; in tot acest spatiu sant cam 5-6 mese, din lemn masiv, de culoare maron-negru, cu picioare sculptate, si intre fiecare masa e un spatiu cam de 1.5-2 metri, poate chiar mai mult. Pe fiecare masa se afla cate un sfesnic de argint cu trei brate in care se afla lumanari, care se aprind la cina.

Peretii sant albi, iar, daca intri dinspre pridvor- pentru ca mai este o intrare- pe peretele din fata troneaza un goblen cam de 2*2 metri, in fata caruia se afla o anexa de bucatarie alipita de zid, din lemn, veche, pe capetele careia stau doua sfesnice din argint, cu cate un singur brat, ale caror lumanari s-au aprins si ele la cina; Pe aceeasi anexa se afla doua samovare din inox, functionale; Pe acelasi perete, in drepta, se afla o mobila veche de bucatarie, cu lustrul aproape luat, lasand sa se vada lemnul, pe care se afla o tipsie de argint cu bardace din sticle pline cu afinata, murata, visinata, tuica-toata facute in casa, plus alte lucruri utile in bucatarie.

In dreapta, spre pajiste, peretele restaurantului este pe trei sferturi din geam dublu, in ochiuri in rame mici, cam de 10-15 cm - la moda in trecut. Acest perete se deschide vara, dar l-am vazut deschis si acum, dupa mese, pentru curatenie si aerisire.

Tot plafonul e sustinut pe doua randuri a cate trei grinzi cam de 45*45 cm, prelucrate in onduleuri, iar daca stai la masa, te copleseste structura acestuia, complet din lemn maron-negru, alternand grinzi de 50 cm cu altele de 20 cm, pe care erau prinsi dulapii de aceeasi culoare.

Pardoseala terasei si a restaurantului era ca un fel de caramida alternand rosul cu galbuiul, probabil o piatra naturala cu suprafata neporoasa, care dadea aspect de vechi si trainicie.

In stanga restaurantului se afla semineul varuit in alb si placat pe peretele din spatele focului cu aceeasi caramida rosie de pe jos (sau asemanatoare), iar in fata semineului se afla o masuta scunda, cu o tipsie cu fructe, o canapéa si doua fotolii de-o parte si de alta, fireste, vechi la origini.

Usile batante care dadeau spre bucatarie, in spatele din dreapta semineului, erau din lemn incrustat in acelasi model rotunjit ca si in conac, la fel si usa care dadea spre un hol alb, cu colturi rotunjite, prin care treceai ca sa ajungi la baia restaurantului. Multe restaurante neglijeaza “spatele”. Aici, la baie, insa era acelasi dichis si in aceeasi nota nobiliara: iluminat cu candelabru, gresie lavabila in culoare de piatra naturala, perete placat cu piatra naturala ce recheama modelul din restaurant.

Cele patru ferestre ale restaurantului aveau perdele lucrate in iglita, din macramé, ca o dantelarie cu multe ochiuri mari.

Iluminatul in restaurant se face cu un candelabru imens, aflat in mijloc (dupa care in baie se afla o replica mai mica), plus altele de dimensiuni mai mici, dar si prin aplice de perete, toate cu becuri mici, stil lumanare.

AMBIENTUL RESTAURANTULUI

Cand am intrat prima data in restaurant (asta vara) impresia a fost de ramas cu gura cascata.

Acum era cald si nu mirosea a mancare- pentru asta, geamurile se tineau permanent usor rabatate in partea de sus.

In semineu ardea focul la orice ora a zilei si puteai sa bei un ceai si sa-ti iei o prajitura uscata (cornulete, biscuit de casa) din borcanul aflat pe anexa din fata, dupa care sa sa stai la taclale in fata focului; lemne se aflau pe un support metallic langa semineu si puteai sa te ocupi de foc.

In prima zi am fost doar doua persoane in restaurant, dar focul ardea in semineu, muzica din boxe a pornit imediat - romante vechi cu Ioana Radu si Maria Tanase.

La una dintre cine, goblenul de pe perete a fost inlaturat si s-au proiectat concerte.

Ospataritele erau imbracate in costum popular vechi: fie o cojochita din lana alba tesuta in casa, cu broderie neagra, fie ie si fusta.

La cina, la ferestre se aprindeau mici lumanari-pastila in suporti speciali din cupru, la fel se aprindeau lumanarile din sfesnice, dar si pe mesele de pe terasa se aprindeau lumanari in boluri de sticla- pentru ca in restaurant, dar si in conac nu se fumeza, in fiecare camera a conacului fiind instalati senzori de fum.

Vesela era tratata astfel incat sa para veche si initial chiar m-am mirat cum ajunsesera canile de ceai sa crape pe fund intr-un timp atat de scurt de functionare al localului.

Fiecare camera din conac are un nume boieresc: Domnita Voichita, Domnita Ruxandra, Lie Ciocarlie etc.

Am fost cazata in camera Domnita Ruxandra, de la etajul unu, camera dubla, de nefumatori, cu baie in camera si cerdac.

Camera este mare, cam de 20 metri patrati; e putin atipica, pentru ca, de regula se intra intr-un corridor, daca acesta exista, dupa care intri in camera; aici era invers, intrai direct in camera si, in capatul opus, se deschidea un coridor din care o usa dadea spre balconul cu stalpii pastrati in culoarea lor veche iar alta usa dadea spre baie. In camera se afla un sifonier imens cu patru usi, pe interiorul carora se aflau oglinzi cu luciul vechi; politele dulapului sant acoperite cu o panza ce pare veche, inflorata estompat-galbui cu floricele; de marginea de sus a sifonierului atarna o mica banda de 1.5 cm cu marginea inraurata- decoratiune in stil vechi. Intr-o incapere a sifonierului- un frigider. Pe perete- o comoda din lemn masiv, cu ornamente din lemn aplicate, ca si sifonierul si, pe ea, o tavita cu o cana electrica pentru apa fiarta, doua cani de baut, doua plicuri de ceai, doua de cafea si patru pliculete de zahar.

Patul e si el din lemn masiv, cu tablia de la cap inalta; O alta comoda din lemn masiv, veche, este pe coridorul dinspre baie, plus doua scaune din lemn, cu tapiterie inflorata. Pe jos, parchet din lemn masiv, o scoarta olteneasca mare in fata patului si cate una mai mica de fiecare parte a patului.

Televizorul e cocotat pe sifonierul inalt si am fost recunoscatoare pentru asta, ca nu s-a facut un compromis de a-l pune undeva in camera, la un nivel care ar fi stricat totul. Si televizorul are o masca din lemn , ca si caloriferul, si are diagonala mare, poate 70 cm. In prima seara erau destule posturi, mai multe decat ar avea in mod obisnuit o familie, cateva de stiri, unul despre plante si animale - fara a fi National geographic sau altele derivate, nici un Discovery, multe de sport, niciunul de film. A doua seara, posturile s-au triplat, au aparut 5 canale de film, inclusiv HBO- HD, CINEMAX, si alte cateva in emisie HD, cateva de desene animate, Pro-tv-ul, criptat in prima seara, dar si parcarea de la conac era déjà depasita in a doua seara.

Pe plafonul camerei erau vizibile barne din lemn maron-negru, al caror rol cred insa ca era doar decorativ.

Baia era mare, cred ca avea 8-9 metri patrati, avea cada si dus, sapun lichid si sampon, doua halate pufoase agatate pe umerase, un feon sub care era un scaun din lemn in stil vechi, ca sa nu stai in picioare cat iti usuci parul, dar nu erau papuci si cred ca asta era o lipsa a personalului.

Apa calda era de cand am ajuns, desi cred ca eram printre primii clienti, prosoapele, de trei dimensiuni; se intra in camera zilnic pentru curatenie.

Cerdacul era si el maricel, cu deschidere pe doua laturi ale conacului. Erau acolo trei fotolii de rachita, cu perna la sezut care-mi aminteau de fotoliile de la Cula Duca- spatiu amenajat pentru fumat. Se pastrasera, la renovare, vechile coloane de piatra, dar si culoarea lor de piatra ingalbenita de vreme; Puteam sa observ jgheaburile din cupru care colectau apa de pe acoperis dar si scafa din lemn negru, proaspat vopsita. De la cerdac vedeam in departare muntele cu crestele acoperite cu zapada.

Lenjeriile erau din panza tesuta, care parea de casa, cu o decoratie transversala lucrata din iglita, iar la ferestre erau direct pe geam mici perdelute din panza, cu ciucure in partea de jos, insirate pe o rama din cupru, iar draperiile erau din tesatura groasa si grea, prinse lateral in bucle solide in ornament de cupru.

Dupa ce ne-a fost prezentata camera, am luat masa, am adus bagajul, a trecut cam o ora si-am realizat ca e frig si ca va fi si mai frig. Asternuturile de pe pat erau de vara, evident camerista neglijase pregatirea camerei si in sifonier nu aveam nimic de rezerva-perne, pleduri sau altceva.

CE-AM FACUT CA SA CAPATAM CALDURA:

- Am coborat la receptie, dar nu era nimeni si n-a venit nimeni, oricat am asteptat;

- am sunat la cele trei numere de pe site-ul conacului, la care sunasem pentru rezervare, dar nu mi-a raspuns nimeni;

- am sunat la un alt numar, de pe care fusesesm sunata cand veneam spre conac, dar nu mi s-a raspuns;

- am trimis mesaj pe acelasi numar, in care am expus situatia, dar nu s-a intamplat nimic;

- am facut cate un ceai, dar n-a fost suficient;

- am dat deoparte masca caloriferului, care s-a dovedit a fi fost deja demontata, poate de altii care patisera la fel (cu ocazia asta am aproximat ca avea in jur de 30-40 kg);

- am pornit panoul cu ventilatie de langa usa, dar, dupa doua ore de vajaiala, am constatat ca reusisem doar sa aduc in camera un miros de canal si de pivnita si l-am oprit;

- m-am imbracat in trening, peste care am imbracat unul dintre halatele de baie, iar pe celalalt l-am pus peste asternut si mi-am pus sosete in picioare - lucru care-mi e insuportabil; gandeam sa ma acopar cu haina de iarna, dar mi-a fost prea sila de asa imagine.

Tremurand, organismul producea prea multa caldura sub asternuturi, simteam nevoia sa scot picioarele afara, dar era prea frig; stand chircita, oboseam si simteam nevoia sa-mi schimb pozitia, dar asternuturile erau foarte inguste si trebuia grija mare sa–mi “ sigilez” acoperamantul; totul era rece: podeaua, intrerupatoarele, fata mea si simteam curentul cum vine dinspre geam. Situatia asta mi-a creat o stare de nervi care mi-a provocat insomnie.

In baie era si mai frig, am palpat caloriferul si nu se incalzea decat doua laturi de palma in partea de sus.

Pe la doisprezece noaptea incepuse sa se incalzeasca si mi-am dat seama ca era vorba de neglijenta, ca se pornise incalzirea in camera doar cand ma sunasera si confirmasem ca facusem deja jumatate din drum, adica mersese caldura doua ore inainte sa ajung, intr-o camera neincalzita de mult timp. Macar de-am fi avut asternuturi groase!

Am avut sentimentul ca sant prinsa in capcana si putin a lipsit sa ma urc in masina si sa plec acasa.

Dimineata, doamna era la receptie, se vedea ca primise mesajul inca de seara si ca la telefon nu raspunsese pentru ca se considerase in timpul liber. Dumneaei mi-a spus ca asternuturile erau de vara dar si ca seara trebuia sa fi sunat la un numar pe care mi l-a aratat pe un cartonas pus pe masa receptiei.

In a doua seara, dupa cateva minute in camera, am transpirat de caldura, iar asternuturile groase fosneau placut.

Cata investitie, subminata de neglijenta unor angajati!

Am luat doua mic-dejunuri si doua pranzuri-cine. Spun “pranzuri-cine” pentru ca am combinat din cele doua, ajungand sa iau masa la o ora la care era gata si cina.

La restaurant se gatesc meniuri predefinite pentru pranz si cina, nu se poate comanda orice, din start asta mi s-a parut o garantie a calitatii si prospetimii, pentru ca pensiunea nu are inca vad si, daca s-ar proceda altfel, sigur s-ar compromite fie prospetimea, fie calitatea.

Fiecare meniu de pranz sau de cina poarta un nume boieresc, la fel si fiecare mancare din acel meniu. Cum ar fi “Cina boierului Iancu”, iar, ca fel de mancare “Isprava lui Ianache” care insemna ceafa la gratar cu cartofi libanezi si salata de varza si morcovi; sau “Ana, zorile se varsa” care reprezenta piept de curcan cu orez basmati, ciuperci si salata verde.

In fiecare meniu sant incluse, la fiecare fel, o mancare traditionala si una exotica.

La o cina puteai sa iei un platou cu aperitive (fie “Platoul domnitei” fie “Valurile Dunarii”, de exemplu), un fel consistent, in varianta autohtona sau cea exotica si un desert, la fel, in doua variante (am avut de ales intre lapte de pasare si prajitura cu gem si nuca). Preturile nu erau mici: un aperitiv costa 20 lei, felul principal- 35 lei, prajitura, 15 lei. Dar, date fiind conditiile oferite, nu era nici scump, deloc.

Desi n-am putut sa precizez daca voi lua acolo pranzul sau cina, personalul a fost foarte flexibil si n-a fost nici o problema.

Despre calitatea mancarii: am mancat o supa crema de morcovi exceptionala, o prajitura cu pere in care am putut sa simt gustul pufului de para – foarte buna si savurata de mine in fata semineului! Am luat piept de curcan cu orez basmati, ciuperci si salata rucola - adica “Ana, zorile se varsa” -combinatia foarte buna, pieptul fraged si bine facut, doar orezul cu ciuperci nu era cum trebuie, mai degraba greu- as fi asteptat sa fie usor, nu calit; iar in salata, de al carei gust amarui as fi vrut sa ma bucur, am gasit impuritati si am renuntat s-o mai consum.

Portiile sant mai degraba mari, fara a fi exagerate. Dar, categoric nu sant mici!

Si, cred ca n-ar fi fost in nota de ansamblu creata sa dea peste farfurie.

La conac pot manca si calatorii aflati in trecere, fara a fi cazati.

Micul dejun nu este optional, ci obligatoriu inclus, sau cel putin asa a fost in cazul meu.

Prezentarea lui mi s-a parut o arta, potrivita cu restul iluziei create, de a ne fi aflat in conacul unui boier. Nu se foloseau cuvele de inox - folosite pentru servirea in masa la localuri - ci vesela de portelan și cu capac, sprijinita pe picioare metalice, sub care ardeau pastille pentru a fi pastrata caldura.

Micul dejun este cu autoservire si mie mi s-a parut a fi bogat, fara exagerari , divers, proaspat, de calitate, cu produse facute in casa. In cele doua zile s-au repetat doar felurile de baza : ceaiul (din samovar), alaturi de care se aflau mierea si feliute de lamaie, laptele, din al doilea samovar, untul, gemul, laptele batut (dintr-o ulcica de pamant), mezelurile, castravetele, rosia, branza maslinele, painea de casa, siropul de menta.

S-au mai servit, diferit in fiecare zi, chec de casa, cococele fripte pe plita, calde, paine framantata cu cascaval, rulouri de foietaj umplute cu carnaciori, cuiburi din foietaj umplute cu amestec de mezel-ou-branza, si servite pe un rastel etajat si cu maner, tarta cu ciuperci, omleta cu verdeturi, carnaciori si aripioare fripte, pasta de fasole, zacusca, macaroane cu branza - si sigur am mai uitat ceva; toate preparatele erau facute in casa; coborasem printre ultimii de fiecare data si vasele erau pline cu mancare si nimeni nu-si mai lua.

Da, sant oameni din localitate, dar se vede ca au fost instruiti, ca, cel putin superficial, au primit niste instructiuni si ca se straduie sa le indeplineasca. La sosire, camerista-probabil- alaturi de receptionera, a luat pozitia de drepti si ne-a urat “bun –venit” (ca atunci cand stapanii se intorceau la resedinta si erau intampinati de tot personalul cu urari)

Poate ar fi nevoie de un administrator-supervizor sau responsabil cu bunul mers al lucrurilor -cineva mai scolit pe profil, nu doar cu cunostinte pe baza de indicatii, si cu mai mult simt de raspundere, cineva care sa aiba in sange ceea ce face si sa sa nu neglijeze anumite aspecte care pot avea urmari dezastroase.

Personalul de la restaurant mi s-a parut in regula. Foarte atente de cum intra un oaspete in restaurant, nici nu putea fi vorba de tergiversare; le simteai ca se agita sa faca totul cum trebuie, ca o gospodina careia ii intra cineva in casa si vrea sa-I omeneasca cat mai bine. Desi micul dejun era cu autoservire, in mod discret ele supravegheau servirea si-si ofereau serviciile sau intrebau daca pot sa ajute.

Cred insa ca arta gatitului ar necesita un plus, care sa se ridice la nivelul investitiei, desi mancare a fost buna, in mare. Ar fi putut fi insa de exceptie, asa cum e totul acolo.

Desi pensiunea apare pe Boocking.com, in februarie 2016 nu se putea rezerva prin ei, care cautau sa ofere cu orice chip alte locatii. Am sunat la unul din cele trei numere de pe site-ul pensiunii si mi s-a spus ca trebuie sa rezerv trimitind mail din pagina site-ului- probabil o modalitate de control, pentru ca a intrat in ecuatie dl. V., nume comun cu al proprietarilor, probabil unul dintre ei. A urmat un schimb prompt de mesaje in urma carora am obtinut rezervarea, dar e posibil ca pentru alti clienti sa nu fie suficient, pentru ca momentan site-ul lor nu ofera posibilitatea vizionarii fiecarei camera in parte.

O noapte de cazare, cu mic dejun inclus, costa 70 euro pentru camera dubla.

- Culele Duca si Greceanu, aflate peste strada, la cinci minute de mers pe jos;

- Targul de ceramica de la Horezu si satul Olari, aflat la 4 km distanta, spre Ramnicu Valcea;

- Manastirea Hurezi din satul Romanii de jos- cel mai mare asezamant monahal din tara -pe aceeasi directie spre Ramnicu Valcea, la 8 km de conac;

- Manastirea Bistrita si cheile Bistritei de langa manastire, din localitatea Costesti, la 15 km de conac;

- Manastirea Arnota, la 8 km de Manastirea Bistrita;

- Muzeul Trovantilor din Costesti, tot pe drumul spre Ramnicu Valcea;

- Pe Valea Oltului, la 65 km de conac (o ora si ceva cu masina):

- Muzeul satului valcean din Bujoreni;

- schitul Ostrov in Calimanesti;

- Manastire Stanisoara in Calimanesti;

- Manastirea Cozia in Caciulata;

- Manastirea Turnu - o adevarata revelatie! – si Castrul roman Arutela din Caciulata;

- o plimbare de 5 km pe jos prin cheile Lotrisorului, pana si de la cascada Lotrisor, cu pornire de la E81- Valea Oltului;

- In Baia de Fier, spre directia Targu Jiu, se pot vizita Manastirea Polovragi, Pestera Polovragi si Cheile Oltetului si, tot in Baia de Fier, Pestera Muierilor, la aproximativ 40 min de conac;

- Mergand spre Dragasani, se pot vizita Manastirea dintr-un lemn si Manastirea Surpatele, la aproximativ 30 minute de conac.

As reveni oricand cu mare placere la Conacul lui Maldar; acum, ca-i stiu putinele puncte vulnerabile, m-as asigura din timp ca ar fi remediate.

---

VIZUALIZĂRI: 4775 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI