Hrană adevărată pentru trup și suflet

TIPĂREȘTE

Greu de ales cazare pentru Maramureș! Foarte, foarte greu! Păi, când m-am apucat să caut pe booking, cam trei sferturi din locații aveau referințe bune și foarte bune! Cum să le diferențiezi?! Pe AFA, nu mai zic, mi-am prins urechile! Cam toată lumea era mulțumită de toată lumea! Și-atunci?! Și-atunci, ca de atâtea alte ori, am cerut ajutor divin, adică am recurs la „alfabetul prin care Dumnezeu îmi vorbește”, și anume intuiția. Și intuiția m-a legat la ochi, m-a luat de mână și m-a condus taman la „Casa Tradițiilor”, în Ieud.

Cert e că mi s-a pus pata pe această pensiune, așa de tare, că am fost dispusă să modific perioada inițială a vacanței noastre, doar ca să mai prind locuri aici. Deoarece da, deși sania lui Moș Crăciun încă se mai vedea depărtându-se pe cerul iernii, până m-am foit, până m-am sucit, nu mai erau camere disponibile în săptămâna Sfintei Marii Mari. Nici în cea de după. Doar în cea de dinainte. Cu mâna tremurândă, am apucat șoarecu' (= mouse-ul laptopului) de coadă și am dat click-ul decisiv: apartament pentru 4 persoane, 5 nopți, 200 de euro, anulare gratuită până cu 7 zile înainte. Am citit că exista posibilitatea să rezervăm și mesele (mic-dejun 3,5 euro, prânz 5,5 și cină 6,5), dar am hotărât să n-o facem în avans (având un ne-mâncător de carne în grup), ci să discutăm cu gazdele la fața locului.

„Casa Tradițiilor” e o pensiune care se află așadar în inima Maramureșului istoric, strategic situată la distanțe rezonabile de majoritatea obiectivelor turistice. Adresa oficială este Ieud, Str. Principală nr. 794A. Și tot oficial, dar mai puțin formal, vă zic că se ajunge foarte ușor: venind dinspre Bistrița, imediat ce se termină comuna Bogdan-Vodă, urmați indicatorul care vă îndrumă spre Ieud, în stânga; de aici, mergeți cam 1km și veți întâlni un alt indicator care, la rândul lui, vă sfătuiește să faceți tot stânga, spre „Casa Tradițiilor”, pe care o veți găsi la locul ei după vreo sută-două de metri.

Mândră mi s-a mai părut casa în lumina după-amiezii de vară! De fapt, casele. Și grădina. Și foișorul. Și ceaunul din care se ridicau în văzduh aburi și miresme promițătoare. Totul era poleit frumos cu aur greu, garnisit cu mușcate ca sângele, imersat într-o pace bucolică și atemporală! M-am lăsat cuprinsă de vrajă și am început să inspectez domeniul teleghidată, lăsându-i pe ceilalți să ia în primire apartamentul ce avea să ne fie locuință de vacanță pentru următoarele 5 zile.

Un corp de clădire în dreapta, unul în stânga și unul în față încadrează, ca un careu, curtea interioară, mai mult grădină decât o banală curte, traversată de alei în toate direcțiile și centrată de un foișor, la rândul lui centrat de... un copac! Din foișor am fost întâmpinată cu invitația de a mă alătura celorlalți la un păhărel de pălincă dătător de poftă de mâncare, dar am salutat frumos și am declinat pentru mai târziu participarea-mi la o atari acțiune. Mi-am continuat turul, am luat act de prezența leagănului învelit în cergă, de locul de joacă pentru copii, pustiu la acel moment încă fierbinte (la propriu) și am mai aruncat o privire pofticioasă ceaunului aburind de lângă zona de grătar din spatele foișorului.

N-am apucat bine să trag concluziile parțiale, că m-am auzit strigată din dreptul uneia din ușile deschise ale clădirii din stânga; Tati mă chema să discutăm cu gazda noastră, o tânără doamnă blondă și subțire ca o trestie îmbrăcată în hainele tradiționale ale locului, problema spinoasă a hranei pe următoarele zile. „Știți, am vrea să luăm mic-dejun și cină, dar... nu știu dacă nu vă încurcăm... bine, mic-dejun oricum luăm... ” „? ” „Fiica noastră este vegetariană. De fapt, doar carne nu mănâncă, lactate și ouă da. ” „Nu-i nimic, și noi suntem vegetariene! Și mereu avem turiști care nu vor carne, așa că suntem pregătiți cu 2 variante la fiecare masă. ” „Uuufff! ” Istețica a răsuflat ușurată și a decis că deja îi este foame! Răbdare, nu mai e mult până la prima cină servită marii familii a ”Casei Tradițiilor”!

Deocamdată, să ne continuăm turul. Și pentru că tot ne e la îndemână, să inspectăm interiorul apartamentului nostru. Întâi să-l plasăm în spațiu. Clădirea din stânga, unde ne aflăm acum, are 2 niveluri. La parter sunt 2 intrări către 2 apartamente (unul e cel despre care discutăm). Între ele mai e o ușă, cred că aparține familiei, căci am văzut la un moment dat pe cineva de-al casei ieșind de acolo cu o sticlă de ceva în mână. Deasupra acestei intrări este un balcon decorat cu ghivece de flori; balcoane sunt și în partea dinspre stradă, la care se ajunge și pe o scară exterioară. Pare că etajul nu este destinat turiștilor, dar nu bag mâna în foc.

Revenim deci la ușa apartamentului nostru, care ne conduce direct în livingul acestuia. Fără să vrei, scapi un „uau! ” când intri, ai impresia că ai pătruns în altă lume, o lume colorată și veselă, pe care o știai doar din fotografii și cu care te vei întâlni pretutindeni pe aceste tărâmuri! Am citit nu de mult chiar aici, pe AFA, un articol al unei turiste pe care Maramureșul n-o impresionase cine știe ce; „prea puțină tradiție”, spunea doamna. Eu cred că n-a căutat unde trebuia... Privirile sunt instantaneu atrase de cerga neagră cu trandafiri mari roșii care acoperă cearceaful cu brâu de dantelă albă de pe canapeaua extensibilă din față-dreapta, asortată cu covorul din mijlocul încăperii. Culorile neon sunt la mare prețuire în Maramureș și probabil că oriunde în altă parte mi s-ar fi părut stridente și nepotrivite, doar aici se integrează perfect în peisaj, alături de arta naivă a icoanelor pictate pe sticlă sau de turlele mult prea ascuțite ale bisericilor de lemn... Aici totul e diferit, dar atât de normal și de... frumos!

Mobilierul livingului este completat de un soi de băncuță de lemn, situată chiar lângă pat, cu rol de suport de bagaje, precum și de o altă băncuță, tot de lemn, învelită cu o cergă la fel cu cea a patului, cu rol de... stat pe ea. Deasemenea, pe peretele din fața patului, se găsesc un scrin cu sertare și un scaun, deasupra căruia tronează tv-ul, cu ecran plat. Și acum să ridicăm puțin privirile... Candelabre - 2, ca niște lămpi opace pictate cu flori, susținute de suporți din fier forjat, cunosc deja genul, am văzut ceva asemănător (și mi-a plăcut) la Conacul Brătescu, în Bran. La geam, perdele albe, diafane, acoperite de draperii din pânză de casă, de cânepă, caroiaj roșu-negru-alb. Dar piesele de rezistență... piesele de rezistență!... Fiecare loc „pentru odihnă” (patul și băncuța de pe peretele opus) sunt vegheate îndeaproape de icoane învelite în ștergare tradiționale brodate în aceleași culori vii și terminate cu margini late de dantelă albă! Și mai sus, aproape de tavan, la distanță de 60-70 cm, farfurii pictate, una mai frumoasă ca cealaltă! Doamne, ce poveste tulburătoare e scrisă în aceste obiecte, povestea inimii maramureșene, abia aștept să mă apropii de ea!

Din living pătrundem în dormitor. Un alt „uau” ne scapă necenzurat. Dacă în prima cameră culorile erup într-o explozie nestăvilită, în a doua ele se estompează brusc, până la nivelul odihnitor de alb-bleu-negru, punctat, pe ici-pe colo, de pete de culoare. Patul matrimonial imens tronează, evident, pe mijlocul peretelui din față și este alb imaculat din cap și până în picioare. Blaturi masive, casetate, de lemn vopsit în alb, lenjerie de bumbac plin alb. Ba și noptierele sunt albe, ca și cergile blănoase de pe jos. Deasupra patului, 3 icoane încadrate de ștergare, sub ele 3 farfurii încadrate de ștergărele; țesăturile sunt alb-negre, în picturi predomină albastrul. Draperiile de la geam sunt confecționate din aceeași pânză de cânepă, dar caroiajul este simplu, alb-negru.

În fața patului, 2 piese de mobilier din lemn vopsit în albastru deschis, un dulap și un scrin cu sertare. Pe scrin, un ștergar și 2 căni de ceramică pictată, iar deasupra, pe perete, un alt tv, minim utilizat în timpul sejurului nostru. Candelabre asortate cu cele din living. Farfurii decorative sus, pe toată lungimea peretelui dintre cele 2 camere, dar de data asta predomină tonuri blânde de culori reci, în special albastru.

Și acum... taa-naaam! Priviți spre stânga! „Uau! ” „Uau, uau! ”, nu-i așa? Ceea ce vedeți este lada de zestre, cu cele 2 componente ale sale, ... terestră și aeriană. Cea terestră constă într-o băncuță îngustă din lemn alb; din loc în loc, „capacele” pe care ședeți se pot ridica și veți descoperi dedesubt spații generoase de depozitare. La „Casa Tradițiilor”, am găsit aici ceva velințe suplimentare, absolut ne-necesare în sezonul în care noi am fost. Partea aeriană... - ei, nu-i așa că-i minunată?! - constă într-o bară pe care sunt atârnate cergi negre desenate cu trandafiri neon, dedesubtul cărora întrezărim margini dantelate de cearceafuri albe... Deasupra, pe bară, se odihnesc câteva pernuțe brodate cu motive tradiționale. O poezie în culori, care parcă vrea să ne spună: „Hei, dormiți, odihniți-vă, dar să știți, pe urmă vă așteaptă viața s-o trăiți! ”

În baie se intră tot din living. Ceea ce înseamnă dezavantaj pentru ocupanții acestuia, că vor fi deranjați noaptea de cei din dormitor (tot sejurul s-au chinuit Istețica și Lukas să mă învețe să deschid și să închid ușa dintre camere fără zgomot; ce ziua se fixa, noaptea se ștergea). Deci, dacă aveți de ales, alegeți dormitorul. Baia e un spațiu drăguț, destul de mare, dotat cu toate facilitățile necesare: tron, chiuvetă cu săpun lichid (alte consumabile, gen șampon, balsam nu erau, dar nici nu le-am simțit lipsa), oglindă, cabină de duș. Pardoseala din gresie e acoperită cu un alt covor tradițional, ceva mai uzat. Câte 2 prosoape pentru fiecare ocupant. Chiar și feohn. Cu hârtia igienică a fost o mică problemă; deoarece sunt pățită, ăsta e primul lucru pe care îl verific într-o baie nouă. Când ne-am instalat noi, era un sul început, dar nicio rezervă. Am atenționat gazda noastră cu prima ocazie și problema s-a rezolvat rapid. Cu ocazia asta am văzut și dulapul unde erau păstrate rezervele... just in case...

Părăsim apartamentul pentru moment și ne îndreptăm spre clădirea din dreapta intrării în pensiune. Și aceasta e compusă din 2 niveluri și ambele par să fie destinate turiștilor. Dar mai întâi pătrundem într-un lobby imens, ce cuprinde zona recepției (unde de obicei nu stă nimeni, toată lumea îndeplinește tot timpul tot felul de treburi), o zonă de relaxare și o mică vitrină cu suveniruri de vânzare. Totul e decorat în același stil tradițional, nu știi încotro să-ți îndrepți privirile! Aici, în lobby, aveam să ne petrecem „rămășițele zilei”, atunci când nu eram plecați în excursii, în așteptarea cinei sau după aceasta; motivul e simplu: aici e cel mai bun semnal wi-fi (că veni vorba, în apartamentul nostru semnalul wi-fi era cât de cât în living, pentru ca în dormitor să strălucească prin absență; deci, alegeți livingul, dacă depinde de voi asta :)... Există și șemineu într-un colț, îmi imaginez atmosfera care trebuie să te întâmpine iarna în acest lobby, cum flăcările pun umbre jucăușe peste acest decor oricum plin de viață și culoare...

Din lobby se face o ușă în stânga către bucătărie; acolo nu avem ce căuta în principiu, dar e bine de știut unde găsești gazdele în caz de nevoie. În față e altă ușă, prin care pătrundem în lumea magică a sălii de mese. Pentru că nu e nimeni înăuntru, am timp să analizez în voie fiecare detaliu. Mese din lemn masiv, acoperite cu ștergare brodate. Scaune tot din lemn, pictate cu floarea-soarelui pe spătare. Dușumea de lemn, brăzdată pe mijloc de un covor tradițional. Bârne de lemn sprijină tavanul, dar și pereții din loc în loc. Zeci de farfurii colorate pe pereți, icoane pictate pe sticlă, velințe în culori vii. Un adevărat muzeu de artă populară! Până și toaletele sunt însemnate corespunzător: pe ușa de la fete e agățat un batic, iar pe cea de la băieți - un clop.

Alături de masa pe care se pun platourile de mic-dejun e un anunț cu orele de masă și prețurile aferente. Suntem asigurați că ingredientele sunt proaspete și cultivate de gazde, în marea lor majoritate. Suntem îndemnați să mâncăm atât cât avem nevoie, fără să facem risipă și fără să scoatem preparatele din mediul destinat consumării lor (fără să vreau, am uitat acest lucru într-o seară, când am subtilizat vreo 2 gogoși pentru mai târziu; erau atât de bune!).

Despre mâncare: Dumnezeule, numai de bine! Cu siguranță, e unul dintre principalele motive pentru care pensiunea este cotată atât de bine! Păi nu știu câtă lume se extaziază așa, ca mine, la ștergare și icoane... Gazdele știu asta și scot în fiecare zi câte un as din mânecă...

Micul-dejun este de tip bufet suedez și cuprinde o varietate destul de mare de preparate: 2 feluri de brânză, mezeluri sau chifteluțe de casă, zacuscă, omletă, roșii, ardei, castraveți, ceva boluri cu niște smacuri de întins pe pâine (-a de casă!) (unul sigur era cu untură, nu le-am încercat), clătite, dulcețuri, iaurt. Cantități suficiente, când se termina câte ceva, oricum era înlocuit.

Cina! Cum mai era ea așteptată de toți locatarii pensiunii! Fiecare încerca să-și facă de lucru prin zonă, ascunzându-și cu greu nerăbdarea: „Oare cu ce bunătățuri ne vor mai răsfăța astăzi?! ” Așa că, rând pe rând, pe la vreo 7 seara ne ocupam cu toții locurile la mesele pregătite deja cu farfurii și cănițe de lut, cu tacâmuri, șervețele și... vreo 2 feluri de lichide de la frigider: apă bună din zonă și pălicuță și mai bună (ar zice Tati) - desigur, tot din zonă! de menționat că amândouă erau din partea casei și pe săturate, fiecare cât putea duce. În schimb, alte băuturi nu sunt puse la dispoziție, nici măcar contra cost; le puteți procura însă de la magazinele din sat (primul e la vreo 10 minute de mers pe jos) și le puteți păstra fără probleme în vitrina frigorifică din sala de mese a pensiunii.

Cina este servită de 2 tinere fermecătoare și atente, îmbrăcate în costume tradiționale maramureșene și se compune din 3 feluri: o supă, un fel principal și un desert. Chestii nesofisticate, dar gătite cu dragoste, ca la mama acasă. Aduse în castroane sau pe platouri comune la fiecare masă, fiecare își punea în farfurie cât îi trebuia. Noi mereu primeam ambele variante, cu carne sau fără, avantaj eu, Tati și Lukas, căci gustam și de la Istețica. Să încerc să-mi amintesc câteva feluri: supă de păstăi sau de varză (supele sunt făcute cu multe legume în Maramureș și îmbogățite din plin cu smântână), ardei umpluți, tocăniță de cartofi cu carne de porc, ciulama de pui cu mămăligă. Deserturile din același film: gogoși, cozonac, cornulețe. Totul proaspăt și absolut delicios!

Ceva de rău?! Hmmm... Multe muște, dar astea sunt peste tot. Și zgomotul făcut de muncitorii care începeau treaba destul de devreme (gazdele noastre făceau ceva lucrări de extindere în spate, spre râu și aveau oameni la lucru; casa din mijloc era pentru ei). Iaca am scris despre asta. Istețica zicea că n-o să scriu, că eu niciodată nu-mi amintesc chestiile nașpa. Are dreptate, de obicei, dar acum mi-am amintit. Oricum, n-a fost așa de nașpa, că plecam repede după micul-dejun.

„Casa Tradițiilor” și-a confirmat în cazul nostru renumele bine-meritat pe care îl are. Un loc care excelează în păstrarea tradițiilor, oferindu-ți hrană adevărată pentru inimă și trup. Un loc fără fițe, care adună în jurul șemineului sau pe băncuțele foișorului oameni care își doresc să cunoască și să se transpună pentru o zi sau mai multe în acest stil de viață încă sănătos și autentic. Un loc pe care vi-l recomand din toată inima!

... Am plătit cash cu o seară înainte să plecăm, în total 400 de euro, cazare cu demipensiune, cum ar veni. Plus palincă la discreție (Tati și acum suspină când își amintește: „Scrie acolo că era combinația perfectă între tărie și aromă! ”):) Împărțit la 4 persoane înseamnă 100 euro de fiecare; împărțit la 5 nopți înseamnă 20 de euro pe noapte. O fi mult, o fi puțin?!... Eu cred că nu e mult.

A doua zi, chiar înainte de plecare, am avut ocazia să mai schimbăm câteva vorbe cu gazda noastră, care ne-a cerut un feedback. „Bălisem” atâtea zile după frumoasele farfurii pictate care decorau pereții, că nu m-am putut abține și am cumpărat 2. Doamna s-a bucurat și ea de bucuria mea și mi-a făcut cadou un ștergar în care mi-a împachetat farfuriile, să nu se spargă, precum și 2 borcane cu dulceață de casă. Ne-am despărțit prieteni, cu un pic de regret, dar nu prea mult: vacanța noastră nu se terminase încă, urma drumul spre casă, care avea să facă parte și el din poveste...

---

VIZUALIZĂRI: 2921 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI