Furkapass şi Rhonul la izvoare

TIPĂREȘTE

Nu voi recomanda nimănui să meargă în Elveţia doar pentru Furkapass sau izvoarele Rhonului, dar după ce aţi vizitat renumita staţiune Zermatt şi ati făcut o ascensiune pe Klein Matterhorn (vezi impresii), dacă veţi dori să vă deplasaţi spre centrul Elveţiei sau în Graubünden pentru a ajunge în Austria, veţi continua spre nord-est printr-o regiune fermecătoare, prin minunatele peisaje montane ale Văii Goms, trecând prin Furkapass. Aerul acestei văi înalte şi satele izolate, cu mici case din lemn dintre care răsare turla semeaţă a câte unei biserici, conferă peisajului un aspect cu totul deosebit.

De la Zermatt, prin Täsch de unde ne-a preluat autocarul (Täsch fiind punctul terminus al accesului motorizat pe valea Mattertal), până la Visp drumul ne era cunoscut fiind acelaşi ca şi la venire. În curând înlănţuirea de serpentine ne va ademeni spre locuri tot mai înalte. Drumul este foarte bun, asfaltat, cu parapeţi şi semnalizări, cu oglinzi la curbe, constituind totuşi o probă de rezistenţă şi dexteritate pentru orice conducător auto. De pe crestele sălbatice vedeam curgând prin făgaşurile croite printre stânci tot mai multe şuvoaie de apă, mici cascade formate din topirea gheţarilor de pe versanţi. La Niederwald, unul dintre satele înşirate pe Valea Goms, ghida ne-a comunicat că aici a avut o casă "regele proprietarilor de hoteluri sau proprietarul hotelurilor pentru regi", Cesar Ritz.

Avansam încet, cucerind kilometru după kilometru, curbă după curbă, prin tuneluri şi viaducte, spre cea mai spectaculoasă trecătoare alpină, Furkapass. Cu toate că reduce mult timpul de deplasare între zona centrală şi cea de est a Elveţiei, n-aş opta pentru transportul maşinii pe calea ferată. Mersul cu maşina pe şosea, prin Furkapass, este singura modalitate de a vedea Rhônegletscher şi izvoarele Rhonului.

Despre Pasul Furka ştiu din documentări că se află la 2436 m altitudine, dar pentru că nu am văzut scris nicăieri, nu ştiu la ce altitudine este platoul pe care se află Hotel Gletscher Belvedere. Hotelul este amplasat pitoresc, în bucla unei curbe "ac de păr", deci este mărginit de şosea pe trei laturi, cu o vale adâncă de o parte şi o creastă abruptă de cealaltă. Aici, în apropierea Hotelului Gletscher Belvedere şi a Eisgrote-Bazar Rhônegletscher, într-un minunat punct de belvedere, am făcut un lung popas pentru relaxare şi pentru a admira izvoarele Rhonului.

Nu voi uita prea curând clipele petrecute aici, în aerul tare şi răcoarea după-amiezei din ziua de 9 iulie 2012. Vedeam gheţarul care se întinde în sus, pe coastă şi-mi aminteam vag cele învăţate la şcoală. Ritmul necontenit şi ciclic al topirii, depunerii altor zăpezi şi solidificării lor în gheaţă, din cauza încălzirii globale, nu mai poate menţine gheţarul la aceleaşi dimensiuni. Gheţarul s-a retras constant în ultima vreme, la bază formându-se un lac cu apă verzuie din care se scurg printre stânci, în căderi învolburate, primele ape ale vestitului Rhon.

Pentru că Rhônegletscher este situat aproape de drum, pe un traseu foarte frecventat în timpul verii, gheţarul Rhonului este cel mai accesibil şi cel mai vizitat dintre gheţarii Elveţiei. O scurtă drumeţie la grotă, o încăpere construită în gheaţă, refăcută în fiecare an, poate fi o atracţie pentru cei care încă nu au văzut aşa ceva, dar noi nu am fost acolo. Intraserăm în pântecul unui gheţar adevărat la Jungfraujoch vizitând Palatul de gheaţă (vezi impresii), iar acum am oscilat între peştera de aici menţinută în mod artificial doar pentru atracţie turistică şi lacul glaciar aflat sub cerul liber, înconjurat de stânci parţial acoperite cu zăpadă.

Am rămas contemplând lacul Rhônegletscher şi cele câteva firicele de apă scăpate în şuvoi care se unesc în vale într-un torent şi pleacă mai departe colectând alte scurgeri alpine, devenind în cele din urmă faimosul Rhon, râul care împrospătează apele Lacului Geneva, apoi străbate Franţa până la Marea Mediterană.

La ora la care am ajuns noi la Eisgrote - Bazar Rhônegletscher, restaurantul cu terasă şi un mic magazin, nu era aglomerat. Am făcut o scurtă trecere în revistă a suvenirurilor, apoi ne-am aşezat la mese pentru o gustare şi un suc. N-au greşit nici cei care au comandat cafea pentru că, aveam să constatăm, seara urma să fie lungă.

Până la momentul întrunirii grupului la autocar, am petrecut timpul pe terasa de belvedere, în compania marmotelor. Sunt multe şi par prietenoase iţindu-se din vizuinele lor săpate în pământ de îndată ce simt că este ceva de ronţăit. Bucăţi de pâine, biscuiţi, dar mai ales cotoare de mere şi pere oferite de grupul nostru de români, au constituit cina lor din acea zi. Dacă doriţi să vedeţi marmotele îndeaproape, nu uitaţi să aveţi la îndemână ceva de mâncare cu care să le ademeniţi!

Pe platou, în apropierea hotelului, erau parcate doar câteva maşini. Presupun că erau ale lucrătorilor de acolo sau ale puţinilor turişti care voiau să înnopteze la Hotel Gletscher Belvedere. Aveam să constat în curând că distanţa până la zonele populate - în orice direcţie - era destul de mare, aşa încât nu recomand a se porni la drum la ora la care am pornit noi. Ne situam la 3 km de Furkapass, iar peste aproximativ o oră se lăsa întunericul. Am mai avut timp să aruncăm o privire din mers spre Rhônegletscher şi am continuat pe serpentine numărând marmote, admirând pâlcuri roşii de rododendroni până când ne-a învăluit ceaţa, apoi înserarea. Şoferul autocarului ne-a comunicat faptul că afară erau 15 grade, dar nu ne mai păsa de frigul care se lăsa. Eram la adăpost şi ştiam că se încheiase programul de vizite pentru acea zi.

Am trecut şi prin apropierea izvoarelor celui de-al doilea mare râu european care îşi are obârşia în Elveţia, acum doar un timid firicel de apă. Tot din Masivul Gotthard, de pe celălalt versant, izvorăşte şi Rinul anterior - una dintre cele două ramuri care formează Rinul, râul cu care ne-am intersectat de atâtea ori în circuitul nostru şi a cărui faimoasă cascadă ne-a delectat la Schaffhausen (vezi impresii).

Aş mai vrea să adaug că iubitorii de munte, cei aflaţi nu doar în trecere, care vor să petreacă mai mult timp în natură, pot experimenta şi alte trecători fascinante din Alpi. Furkapass (2436 m altitudine) care duce spre centrul Elveţiei, este doar una dintre cele mai atrăgătoare trecători elveţiene. Nu departe se află Grimselpass (2165 m altitudine) care duce spre Interlaken, Sustenpass (2264 m altitudine) prin care se ajunge în cantonul Berna şi Nufenenpass (2478 m altitudine), cea mai înaltă trecătoare din Elveţia, care duce spre Ticino.

Este ştiut că trecătorile sunt deschise doar în timpul verii. Cei care au timp şi se încumetă pe un drum sinuos, merită să facă deplasarea prin trecătoare chiar dacă există un transportor de maşini pe calea ferată prin tunelul Furka (lung de peste 15 km), care face legătura între Oberwald din cantonul Valais şi Realp din cantonul Uri. Bineînţeles, una dintre condiţiile primordiale este starea vremii. Un cer senin nu înseamnă doar vizibilitate bună pentru conducătorul auto, ci şi privelişti de neuitat şi fotografii reuşite.

După o zi lungă şi obositoare, dar încântaţi de atâtea locuri deosebite, am trecut în Austria şi ne-am îndreptat spre Innsbruck, capitala Tirolului. Era ora 2.00 noaptea când am ajuns la Axamer Lizum - unul dintre cele mai frumoase şi mai căutate locuri în sezonul de schi, la Hotel Olympia, vezi impresii.

---

VIZUALIZĂRI: 3586 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI