In Nicosia de nord, de la "linia verde" la zidurile venetiene

TIPĂREȘTE

Din asezarea antica Ledra existenta aici cu mult inainte de Hristos, nu a mai ramas decat locul si numele unei strazi.

Strada Ledra este o importanta - la un moment dat chiar cea mai importanta - strada comerciala din Nicosia. Destinul sau a fost unul deosebit. In anul 1958, pentru prima oara, i-a separat pe ciprioti: cei de origine turca in nord, iar cei de origine greaca in sud. Dupa independenta s-a renuntat la baricada, dar putin dupa aceea a fost inaltata din nou ca parte integranta a "liniei verzi".

Aici, pe strada Ledra, in apropierea "liniei verzi", se incheia excursia noastra inclusa in pretul sejurului in Cipru. Majoritatea programelor achizitionate prin agentii cuprind aceasta excursie de jumatate de zi, de aceea, pentru cei care vor sa-si organizeze altfel timpul in Nicosia, in cele ce urmeaza voi scrie impresiile mele, rezultatul a doua incursiuni in Nicosia de nord, de la "linia verde" pana la zidurile vechii cetati venetiene.

Nu voi povesti cum a decurs intreaga vizita in Nicosia, ma refer la partea sudica, pentru ca este aceeasi pe care am vizitat-o si anul trecut (vezi impresii).

De asta data, dupa ce am incheiat vizita in partea greaca, am hotarat sa nu ne intoarcem cu autocarul, impreuna cu intregul grup de turisti, ci sa ramanem mai mult in Nicosia urmand sa ne intoarcem in Larnaca pe cont propriu, cu autobuzul Inter City. Ghida ne-a aratat unde este punctul de plecare si ne-a spus ca biletele (3 euro / pers.) se pot lua de la sofer.

Asadar, cu putina experienta de anul trecut privind trecerea prin punctul de control de la Lokmaci si cu o harta a vechii zone de nord, am purces sa cunoastem mai mult din Nicosia, singura capitala divizata.

Nicosia sau Lefkoşa amplasata in centrul insulei, este un oras cultural, cu o istorie foarte bogata care incepe din Epoca Bronzului. Capitala a insulei inca de la sfarsitul perioadei bizantine, din sec XI, Lefkoşa a ajuns la apogeul splendorii sale sub lusignanii care au construit aici palate regale si mai multe biserici. In Nicosia de astazi regasim farmecul trecutului si animatia orasului modern. In special intre zidurile venetiene, datand din sec XVI, vom vedea la tot pasul muzee, vechi biserici si cladiri medievale de importanta istorica.

In jumatatea turca a orasului impartit de "linia verde", vizitatorul trebuie sa se astepte sa vada o amestecatura ce-i poate parea nefireasca de case vechi, darapanate, unele abandonate, altele in renovare, bazaruri animate si falnice monumente medievale, toate unite printr-un labirint de strazi inguste unele dintre ele modernizate, altele noroioase si pline de gunoaie.

Dincolo de zidurile vechii cetati, Nicosia de nord este un oras modern, care clocoteste de viata. De la Famagusta spre Kyrenia, in drum cu masina, pe sosea, am trecut prin nordul extrem al Nicosiei de nord. Constructiile inalte, strazile largi si luminoase, nu amintesc de loc de zonele vizitate pietonal in extremitatea sudica a orasului, cea terminata cu paravane urate de tabla cu sarma ghimpata si cu insemnele cu politist si No Photo - "linia verde".

Dar, destul cu introducerea!

Pana la punctul de trecere Lokmaci, pe cateva sute de metri, strada Ledra - pietonala - etaleaza numeroase mici magazine si terase. Cam acelasi lucru, dar intr-un stil mai oriental, vom descoperi si dincolo de punctul de control. Denumita Mustafa, strada continua pana la Poarta Girne (Kyrenia) si practic taie in doua interiorul vechii cetati.

Strada Arasta, pornind spre dreapta din Strada Mustafa, a fost candva una dintre cele mai importante strazi comerciale din vechiul oras. Denumirea are radacini persane si semnifica o anumita parte dintr-o moschee in care comerciantilor li se permitea sa-si practice negotul. In timp, denumirea s-a extins semnificand orice zona in care se desfasurau activitati de piata. Nu intamplator aici au aparut si cladiri in care erau gazduiti negustorii si calatorii. Am vazut si am fotografiat Arasta Pansion, un hotel acum abandonat, cu aspect de casa bantuita de stafii. Piata centrala a orasului - Belediye Pazari, numita de localnici Bandabuliya - acoperita, a fost construita in timpul ocupatiei britanice si este renovata de curand. Este un amestec colorat de tarabe cu tot felul de produse proaspete, carne, legume, fructe, produse locale specifice (fistic, masline, halva, branza halloumi), suveniruri, bijuterii si chiar vestimentatie. Cafenelele existente aici sunt un loc bun de odihna pentru turistul mereu in alergare si de socializare pentru localnici.

Dar, nu pentru Bandabuliya am luat-o pe strada Arasta. Cele doua minarete de la Moscheea Selimiye, principalul punct de reper al orasului, au fost si pentru noi atractia numarul unu a vizitei in Nicosia de nord.

Initial o catedrala romano-catolica, Ayia Sofia, cea mai veche si una dintre cele mai reprezentative constructii gotice din Cipru, a fost ridicata de cruciati. Pe ruinele unei vechi biserici bizantine numita Hagia Sophia, in timpul domniei regelui Henric I Lusignan, in 1209, a inceput inaltarea unei catedrale. Lucrarile au durat 150 de ani, iar biserica a fost sfintita in 1326 cand inca nu era terminata.

In 1571, cand otomanii au cucerit cetatea, au distrus amenajarile interioare, crucifixurile, amvonul, stranele si au acoperit cu covoare pietrele funerare ascunzandu-le vederii turistului contemporan. Musulmanii au adaugat turnurilor ramase neterminate doua minarete inalte de 50 m si au construit in curtea interioara o fantana ingradita, cu acoperis decorat.

Pana in 1954 moscheea cu portaluri si contraforturi gotice dainuind langa minarete intr-o alaturare parca nefireasca, a pastrat numele Hagia Sofia, apoi a fost redenumita Moscheea Selimiye. Cea mai frumoasa moschee din Nicosia, punct de reper pentru orice vizitator strain, are in zidul de vest trei intrari cu ancadrament sculptat. Am lasat incaltamintea la intrare si am patruns in imensa biserica gotica, azi moschee. Coloanele si acoperisul boltit sunt impresionante, dar - in opinia mea - fara sa egaleze Catedrala Saint Nicolas, devenita mai tarziu Moscheea Lala Mustafa Pasa din Famagusta (despre care am scris in acest articol). Mentionez ca intrarea in Moscheea Selimiye, fosta Catedrala Sf. Sofia din Nicosia, este libera pentru orice turist. De asemenea trebuie sa subliniez faptul ca in incinta exista toaleta la care se intra doar cu plata. Nu stiu daca acelasi este regimul de functionare si in timpul slujbelor, atunci cand afluxul de credinciosi musulmani se presupune a fi mai mare.

In spatele moscheei, condusi de indicatoare, am ajuns intr-o mica piata - Selimiye Meydan - si la Biblioteca Sultan Mahmut. Un panou modern, de sticla, ne-a informat ca in interior cladirea cu opt laturi si cupola adaposteste un centru de cercetare cu o pretioasa colectie de manuscrise islamice si Coranuri vechi. Programul - pentru specialisti - este marti si joi in intervalul 9.00-12.00. Langa usa incuiata, fara nimeni in jur, nu mi-am dat seama daca in interior au acces si vizitatorii.

In perioada bizantina Catedrala Sf. Sofia a avut una dintre cele mai vechi biblioteci. Ocupatia turca a insemnat un regres din acest punct de vedere, multe biblioteci si opere de arta religioasa fiind distruse atunci cand bisericile au fost transformate in moschei. Infiintarea Bibliotecii Sultan Mahmut al II-lea (in 1829 de catre Ali Rouhi, guvernatorul Ciprului), a venit ca o compensatie. Sultanul si alte personalitati ale vremii au donat peste 1800 de carti religioase scrise in araba, turca si persana, multe dintre ele manuscrise foarte valoroase.

Lapidary Museum aflat nu departe de Moscheea Selimiye este gazduit de o cladire despre care se crede ca a apartinut Catedralei Sf. Sofia. Aici pot fi vazute ornamente medievale din piatra si marmura, pietre tombale, fragmente de coloane, sculptura laborioasa data jos de pe catedrala gotica la transformarea ei in moschee, un sarcofag, un leu de marmura - simbolul venețienilor.

In partea de sud a Moscheii Selimiye, doar la cativa metri distanta, se afla ramasitele unei impresionante biserici bizantine. Privindu-le, nu poti sa nu te intrebi cum de au fost construite doua biserici atat de mari, atat de aproape una de alta. In fosta Biserica ortodoxa Sf. Nicolae, Bedestan, se intra printr-o usa gotica, frumos sculptata, amplasata pe latura de nord a cladirii. In interior, pe panouri mari, se pot vedea imagini inainte si dupa efectuarea lucrarilor de restaurare-conservare. Edificiul a fost inaltat in sec. XII si ulterior extins de lusignani si venetieni. In timpul stapanirii otomane interiorul bisericii a fost depozit de marfuri si piata de desfacere in special pentru produse textile. Pana la construirea de cealalta parte a drumului a pietei acoperite, Bandabuliya, fosta Biserica ortodoxa Sf. Nicolae a fost centrul negotului in Nicosia.

In prezent este un autentic monument, cu relicve la vedere, coloane de marmura si granit, monumente funerare medievale, multe avand insemnele cruciatilor. Mi-a atras atentia alaturarea intr-un mod nu tocmai fericit a geamurilor mari care inchid arcadele stravechi si scaunele de plastic in design modern aliniate in interior. Probabil ca aici, din cand in cand, au loc intruniri culturale.

Printre tarabele incarcate cu marfuri, am parasit Strada Arasta si am continuat pe o alta straduta ingusta care ne-a condus la intrarea vestica a unui edificiu grandios, asemanator unei fortarete, Büyük Khan. Büyük Khan, cel mai mare caravansarai din Cipru, una dintre cele mai frumoase cladiri de pe insula, a fost construit de otomani in 1572 pentru a oferi adapost calatorilor si negustorilor. Hanul avea in zidurile solide niste fereste mici, situate la inaltime pentru a descuraja potentialii jefuitori care stiau ca aici trag comercianti bogati. De forma patratica, cu 68 de camere pentru oaspeti dispuse la parter si singurul etaj la care se urca pe doua scari mari, de piatra, hanul avea in curtea interioara o moschee si o fantana.

Prima inchisoare in timpul administratiei britanice, apoi din 1893 un adapost pentru saraci, Büyük Khan, restaurat in perioada 1990-2002, a devenit un centru de arta cu multe galerii si ateliere de lucru. Exista, de asemenea, cafenele unde turistul ostenit poate savura o bautura intr-un cadru arhaic, magazine cu obiecte de artizanat traditional, pictura, ceramica, sculpturi, suveniruri, esarfe, genti si multe, multe altele. Strabatand curtea hanului, am iesit prin poarta de est si am ajuns din nou pe strada centrala. Am continuat spre nord numai pana la Büyük Hamam. Baia turceasca inaltata pe ruinele Bisericii Sf. Gheorghe construita de lusignani in sec. XIV, mai pastreaza doar intrarea vechiului lacas, foarte asemanatoare cu cea de la Bedesten.

Aparuta dupa 1571 cand insula a fost cucerita de otomani, baia publica a fost unul dintre cele mai frecventate locuri mai ales in vremurile in care nu existau bai in locuinte. Desi ar putea fi inca functionala, baia publica nu mai are solicitanti si nici nu mai este intretinuta.

Trebuie remarcat faptul ca nivelul cladirii este mai jos cu mult fata de nivelul strazii, aceasta fiind probabil o caracteristica a multor orase in care s-au construit noi edificii pe ruinele altora cu o vechime de multe sute de ani.

Obositi de alergatura, am poposit la o mica terasa, afacere de familie a unor ciprioti turci, pentru un moment de tihna la o bere si un suc de portocale. Prima surpriza placuta a fost ca acceptau plata in euro, noi neavand nici macar o lira turceasca. Preturile au fost chiar mai mici decat cele cu care ne obisnuiseram la terasele de pe faleza din Larnaca, ba mai mult, din partea casei, ne-a fost oferit un bol cu alune decojite si prajite cu sare. Asadar, sederea noastra pe terasa turceasca din inima Ciprului s-a prelungit mai mult. Tot acolo am studiat harta hotarand sa ne continuam periplul in Nicosia de nord cu o plimbare in vechiul cartier Arabahmet.

Din apropiere de Büyük Hamam, luand-o pe strada Müftü Ziyai, nu mai este mult pana la Moscheea Arabahmet inaltata in cinstea lui Ahmet Pasa, un comandant al ostilor otomane din sec. XVI. Si aceasta moschee a fost construita pe locul unei vechi biserici crestine. Ce o deosebeste de altele? Doar un detaliu arhitectural: cupolele aliniate pe o structura patratica. Interiorul, tipic acestui gen de asezamant religios, nu ne-a oferit nici o surpriza si nici o emotie in plus. In curtea umbrita de arbori exotici, exista o fantana octogonala si un mic cimitir in care odihnesc mai multe personalitati importante pentru istoria locala.

Am continuat pe strada Salahi Şevket pana in Cartierul Arabahmet. Aflat in marginea de vest a zonei fortificate, cu cladiri tipice epocii otomane tarzii, cu strazi inguste, acest cartier este unul dintre putinele care pastreaza inca nealterat farmecul de altadata. Din cauza situatiei politice, majoritatea populatiei a parasit cartierul dupa 1974, asa incat cladirile pustiite s-au paraginit si sunt strazi pe care, plimbandu-te, nu intalnesti nici om, nici caine, nici pisica, doar gunoaie, noroaie si pereti coscoviti. Am vazut placute montate pe anumite cladiri pe care, citindu-le, am inteles ca exista un proiect de conservare a cartierului pentru a-i pastra mostenirea culturala si a-l integra in circuitul turistic al orasului Nicosia.

Top 10 Cipru, ghidul turistic cumparat din tara, recomanda in cartierul Arabahmet servirea unui pranz la restaurantul Boghjalian Konak, reamenajat si decorat in stil otoman, dar - marturisesc - prin zona in care am umblat, n-am dat de el.

Biserica armeneasca si fosta manastire inalta la inceputul sec. XIV, uimeste in primul rand pentru longevitatea sa dat fiind contextul istoric de-a lungul veacurilor si soarta pe care o aveau lacasurile de cult nonmusulmane si in al doilea rand pentru starea deplorabila in care se afla acum.

Construita din dispozitia regelui Lusignan Henry al II-lea, lacasul nu a fost niciodata finalizat. Dupa cucerirea otomana din 1571 a fost predat armenilor. La impartirea din 1963, situata chiar la hotarul departitor dintre nord si sud, biserica a suferit mari distrugeri. Desi este inclusa de mult intr-un plan de reabilitare-renovare, portile sunt inchise pentru vizitatori si singura persoana existenta acolo, un paznic, iti spune ca intrarea este interzisa. Am vazut prin grilajul portii biserica in stil gotic, turnul clopotnita si cateva anexe.

Imprejurimile sunt sinistre, totul este parasit, cu ziduri coscovite, cu gunoaie si mai presus de orice cu zidul cu sarma ghimpata incolacita deasupra - "linia verde". Privind cu preocupare in jur si fotografiind, nu mi-am dat seama ca suntem atat de aproape de linia de demarcatie, asa incat sotul meu m-a atentionat sa nu mai fotografiez si sa nu ma apropii prea mult.

Am facut cale intoarsa pe strada Salahi Şevket incercand sa revenim intr-o zona mai civilizata, mai populata. Pe strada Beliğ Pasa, prima artera mai importanta care duce spre centru, am descoperit Derviș Pasa Mansion despre care un pliant ne informa ca gazduieste un muzeu etnografic. Conacul lui Ahmed Dervish Pasa, editorul primului ziar turc din Cipru, a fost construit in sec. XIX. Degradat ca multe alte cladiri din jur, conacul cu arhitectura tipic otomana a beneficiat de unele reparatii, iar de la sfarsitul anilor 90 este muzeu. Era atat de pustiu in jur incat nu numai ca nu ne-a tentat sa intram, dar parca era ceva care ne facea sa ne indepartam in pas grabit.

Nerabdatori sa revenim in zona centrala, cu magazine si terase, cu cladiri renovate, dar mai ales sa parasim lumea stafiilor si sa revenim in lumea reala, printre oameni, am continuat pe strada Beliğ Pasa.

Ultimul obiectiv vazut bineinteles doar pe exterior, a fost Turunçlu Fethiye Camii - o moscheea de mai mici dimensiuni situata aproape de centru. Despre aceasta am aflat ca a fost inaltata in 1825 de Mehmet Aga, fost guvernator. Pridvorul sau arcuit umbrit de cativa arbori si in principal minaretul cu balcon si semiluna din partea superioara, dau edificiului grandoare.

Vizita in partea veche a Nicosiei de nord a fost mai curand o plimbare decat un circuit turistic. Multe dintre obiectivele enumerate au fost vazute doar exterior din mai multe motive. Scopul nostru a fost sa cunoastem aspectul real al zonei, sa vedem urmarile evenimentelor politice si sa incercam sa intelegem atat viata cipriotilor turci, cat si pe cea a cipriotilor greci, aici, in zona de conflict. Mai trebuie sa mentionez ca neavand nici o lira turceasca, intrarile la muzee si acelea putine si pustii, nu ne-au preocupat.

Aici inchei ciclul relatarilor despre Cipru. Daca textele mele au prezentat interes, daca informatiile sunt sau vor fi de folos cuiva, ma bucur!

---

VIZUALIZĂRI: 5449 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI