Famagusta - Gazimağusa

TIPĂREȘTE

Holul hotelului Livadhiotis City - Larnaca in care am fost cazati (vezi impresii) a fost scena unei miniintalniri AFA pentru ca am convenit cu Traian sa ne intalnim aici. A venit si ne-am strans mainile firesc, fara a fi nevoie de vreo prezentare. Ne cunosteam deja - virtual - de multa vreme. Sotul meu, doar putin in tema cu fenomenul AFA si numai din spusele mele, s-a mirat de puterea acestui site de a aduce laolalta oamenii cu aceleasi afinitati turistice. Fiind o persoana mult prea ocupata, iar calatoriile sale nefiind in scop turistic, nu ma asteptam sa primeasca atat de bine cadoul de ziua lui: o incursiune in Ciprul de Nord insotiti de un mare sufletist AFA.

Asadar, iata-ne imbarcati in masina, serpuind prin stradutele inguste din vechiul cartier turcesc al orasului, spre iesirea in autostrada. Tinta acelei dimineti era orasul Famagusta sau Gazimağusa (cum ii spun cipriotii de origine turca). N-am sperat sa pot vizita orasul de pe coasta estica a insulei. Programele turistice oferite de agentiile romanesti sau cipriote, din sud, nu includ si deplasari in Republica Turca a Ciprului de Nord.

Discutand despre toate, firesc, asemenea unor oameni care se cunosc de mult, nici nu ne-am dat seama cand am strabatut distanta dintre Larnaca si punctul de control pentru trecerea in Famagusta. Aici, pasaport, date completate pe un mic formular, o stampila si... gata! Eram in Republica Turca a Ciprului de Nord.

Un tur cu masina ne-a permis sa vedem ceva din orasul modern, dar si - de la distanta - Varosha - "orasul fantoma", zona nelocuita, inconjurata de sarma ghimpata, care-si arata ranile nevindecate de aproape patruzeci de ani. Inainte de invazia turca din 1974 aici era cea mai frumoasa zona turistica a Ciprului, cu cladiri inalte si hoteluri moderne, cu tot felul de facilitati, o destinatie preferata de multe celebritati din lumea artistica sau cea a afacerilor.

Pentru ca este o zona militara, aici fotografiatul este interzis. Cu toate acestea, imaginea orasului pustiu, abandonat in graba, cu cladirile gaurite de bombardamente si cu buruienile crescute prin beton, ramane puternic si trist intiparita in memorie.

Famagusta - vechiul oras cetate, cel pentru care veniseram aici, este acelasi ca si acum 500 de ani cand a fost cucerit de otomani.

Initial un sat de pescari, dezvoltat de-a lungul timpului intr-un mic port, in perioada lusignana - dupa 1192 - un oras infloritor, in perioada venetiana Famagusta ajunge renumita pentru activitatea comerciala si bogatiile sale. S-a construit mult, iar printre edificiile de importanta publica bisericile au ocupat primul loc. Orasului vechi i se mai spune "orasul celor 365 de biserici" - una pentru fiecare zi a anului - conform unei legende care afirma ca localnicii credeau ca bogatia unui oras trebuie sa se reflecte in numarul de biserici inaltate. Desigur, nu au dainuit toate pana in zilele noastre, ruine bine conservate si chiar edificii inca functionale pot fi vazute in Famagusta la tot pasul.

Cucerirea orasului de catre otomani (1570-1571) in urma unui indelung asediu, a dus la disparitia multora. Catedrala St. Nicolas, impresionanta constructie gotica, a fost transformata in moschee.

Biserica St. George isi inalta si acum coloanele catre cer. Nu mai are acoperis, dar arcadele goale, precum si portalul de la intrare inca mai pastreaza ramasite ale splendidei executii gotice de acum cateva secole.

Ne indreptam spre Othello Kalesi - castelul fortificat de venetieni, unul dintre cele mai frumoase edificii ale orasului vechi. Se spune ca Shakespeare a fost inspirat de aceasta asezare plasand actiunea din Othello in portul si cetatea construita aici de Lusignani.

Am intrat in cetate prin poarta cu insemnul venetian sculptat deasupra. In trecut exista si o intrare venind dinspre mare dar, pentru ca portul nu mai deserveste intereselor turistice, aceasta intrare nu mai este folosita.

O curte interioara care expune vederii mai multe fragmente de decoratiuni, este marginita dincolo de zidurile groase de incaperi mari cu tavan boltit si ferestre mici, amplasate la inaltime. Nu stiu ce destinatie au avut aceste incaperi, dar m-a impresionat robustetea constructiei de piatra, scarile interioare solide, acum descoperite si porumbeii salbatici care salasluiesc aici.

Din inaltimea zidurilor am admirat si fotografiat portul si intinderea marii, Biserica St. George, precum si Moscheea Lala Mustafa Pasa, urmatorul nostru obiectiv pe ordinea de zi.

Initial cunoscuta sub numele de Catedrala Saint Nicolas, mai tarziu Ayasofya (Sf. Sofia), Moscheea Lala Mustafa Pasa este cea mai impunatoare cladire medievala din Famagusta. Inaltata intre 1298-1400, consacrata catedrala catolica in 1328, a fost transformata in moschee dupa cucerirea Famagustei de Imperiul Otoman (1571).

Construita in stil gotic, cu trei intrari, turnuri gemene si un acoperis plat, tipic arhitecturii cruciate, cladirea a suferit avarii in timpul bombardamentelor otomane. Cele doua turnuri deja afectate de cutremure, au fost daramate si nu au mai fost reparate. Si astazi se vad frante, inegale, cu doar cateva ramasite decorative. Pentru ca sub dominatia otomana catedrala a fost transformata in moschee (denumita Moscheea St. Sophia de Magusa), langa ramasitele turnului din stanga, vechiului edificiu i s-a adaugat un minaret.

Traditia musulmana nepermitand reprezentarea umana in arhitectura sa religioasa, statuile, crucifixurile, frescele, picturile, mormintele, vitraliile si altarul au fost inlaturate sau tencuite. S-a pastrat structura gotica si cateva morminte inca pot fi identificate in culuarul de nord sau in pardoseala, acoperite de covoare. Despre acestea doar am citit. Chiar daca stiam de existenta lor, bineinteles ca nu le-am putut vedea.

In 1954 Moscheea St. Sophia de Magusa a fost denumita Moscheea Lala Mustafa Pasa dupa numele comandantului otoman cuceritor care a ramas in istorie pentru tortura ingrozitoare aplicata lui Marco Bragadin, comandantul venetian al cetatii care a rezistat cu doar 6000 de oameni unui asediu de zece luni.

La edificiul actual, aspectul exterior este cel care impresioneaza. Delicata sculptura in piatra de deasupra celor trei portaluri, fereastra mare, rozeta, frontoanele si restul decoratiunilor contrasteaza cu interiorul sobru, tipic unui lacas de rugaciune musulman. Covoarele imense care acopera podeaua, plafonul boltit sustinut de coloane solide, precum si amvonul care indica directia spre Mecca, sunt singurele elemente care mi-au retinut atentia. Pentru un necunoscator, vizita la moschee inseamna lasarea incaltamintei la intrare, atingerea placuta a covoarelor curate si racoarea unei vaste incaperi goale. Steagurile (turcesc si turco-cipriot) flutura deasupra intrarii si troneaza la loc vizibil in interior. La Famagusta am vazut o catedrala catolica frumoasa, dar goala de continut.

Am parasit Famagusta - orasul care poarta ranile mai vechi sau mai noi ale istoriei sale si am plecat spre Manastirea Sf. Barnabas sau Ayios Varnavas.

Drumul nu este lung, dar nefiind bine semnalizat, a trebuit sa abordam localnicii. In cele din urma am descoperit si indicatorul spre dreapta din soseaua principala care trimite spre un loc ce pare arid, cu doar cativa copaci, la manastirea de piatra fondata de Barnabas. Amintesc doar ca Barnabas nascut in Salamina, nu departe de actuala Famagusta, l-a insotit pe Apostolul Pavel in calatoriile sale misionare in Asia Mica si Cipru punand bazele ortodoxismului in insula. Cei care vor sa cunoasca amanunte din viata lui, modul in care a fost omorat si cum a fost descoperit mormantul sau, sunt invitati sa acceseze crestinortodox.ro/pelerin ... ina-120835.html

Pana in 1974 Manastirea Sf. Barnabas a fost activa, ceremoniile religioase fiind asigurate de trei frati calugari. Cu venituri obtinute din vanzarea de miere locala si icoane pictate de ei, cei trei calugari au facut restaurari si reparatii. In 1976, viata monahala devenind foarte grea, cei trei vietuitori s-au mutat in sud, la Manastirea Stavrovouni.

In prezent in biserica manastirii abandonate este amenajat un muzeu de icoane. Pe langa amvoane si vechile strane, pe pereti sunt expuse icoane valoroase, cele mai vechi avand aprox. 1000 de ani. Unele sunt reproduceri dupa icoane vechi executate de unul dintre cei trei frati calugari cu ocazia restaurarii bisericii. Irod pictat in 1858, Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul, serii intregi de icoane ale aceluiasi sfant aranjate succesiv pe pereti, impresioneaza in aceasta colectie. Patru tablouri ilustreaza descoperirea mormantului Sfantului Barnabas.

Curtea interioara a manastirii este marginita pe trei laturi de incaperi, foste chilii, in interiorul carora a fost amenajat un muzeu arheologic. Mare, bine organizat pe perioade, cu exponate reconditionate si note explicative in turca si engleza, muzeul expune ceramica datand din Epoca Bronzului, obiecte din sticla din perioada romana si chiar bijuterii din aur. Sunt atat de multe exponate si atat de multe am fotografiat incat nu stiu la ce sa ma opresc acum. Arme, unelte casnice, amfore, figurine de teracota, articole de majolica datand din perioada venetiana, vase bizantine (cu decoratii colorate, foarte asemanatoare ceramicii de Horezu), fragmente de decoratiuni tombale, chipuri umane (capete) de teracota si chiar un sarcofag, sunt doar cateva dintre numeroasele exponate de la Muzeul Arheologic.

Printre coloanele arcuite ale pridvorului, am iesit in curtea interioara umbrita de citrice, smochini si cactusi imensi. Dincolo de parcare, pe o alee marginita de gropi de piatra care isi casca goliciunea catre cer soptindu-si istoria, peste morminte stravechi nedeschise inca, inaintam pana la capela care adaposteste mormantul Sf. Barnabas. Coboram pe treptele de piatra in catacomba taiata in stanca. Sarcofagul Sf. Barnabas cu acoperamant rosu cu chipul sfantului, se afla intr-una dintre cele doua incaperi innegrite de fum si vreme, strajuit de icoane si inconjurat de lumanari, semn al trecerii credinciosilor pe aici.

Iesind la lumina zilei am remarcat ca cerul devenise cenusiu, iar in zare norii de praf dantuiau in bataia vantului. Nu mai vazusem asa ceva. Traian ne-a prevenit ca va fi furtuna si ca si in Cipru iarna se apropie cu pasi repezi.

Am urcat in masina si pe un drum bun dar udat de ploaia repezita care a mai spalat praful atmosferic, am ajuns la Girne - orasul din extremitatea nordica a insulei unde ne asteptau alte si alte surprize. Dar... despre ele am scris aici.

P.S. Ne bucuram ca, gratie generozitatii lui Traian, colegul nostru de pe AFA caruia ii multumim si pe aceasta cale, am bifat cateva din cele mai importante cincizeci de motive pentru a vizita Ciprul de Nord, motive prezentate intr-o brosura ilustrata pusa la dispozitie de Oficiul de Turism al Ciprului de Nord. Daca adaug si obiectivele vizitate pe cont propriu in Nicosia de nord, constat ca ne-au ramas totusi multe motive pentru a reveni in Cipru.

---

VIZUALIZĂRI: 5951 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI