In nordul Ciprului, la Girne

TIPĂREȘTE

Cum v-ati simti daca ar trebui sa scrieti despre un oras vizitat intaia oara avandu-l ca insotitor pe unul dintre cei mai experimentati alcatuitori de minighiduri turistice AmFostAcolo? Eu ma simt ca un elev care trebuie sa demonstreze unui profesor exigent ca si-a invatat bine lectia.

Anul trecut, in minivacanta petrecuta in Cipru, am intrat in posesia unor materiale turistice publicitare referitoare la zona de nord a insulei, adminstrata de Turcia, asa numita Republica Turca a Ciprului de Nord. Hartile, pozele si cele cateva informatii istorice au fost studiate si atunci (desi nu aveam programata o incursiune in nord), dar mai ales la intoarcerea in tara cand am incercat sa ma documentez mai mult. Castelul de la Girne, unul dintre cele mai frumoase din Europa, m-a fascinat de la inceput si mi-am dorit mult sa ajung sa-l vizitez. Prin maretia lor, prin vechimea si prin istoria lor zbuciumata, toate castelele imi inspira un fel de respect amestecat cu admiratie.

Orasul Girne (cum ii spun cipriotii de origine turca) sau Kyrenia (cum ii spun cipriotii de origine greaca) este infratit cu orasul Radauti. Acesta sa fie unul dintre motivele pentru care compatriotul nostru locuieste de mai multi ani in Girne? Da, ati ghicit, cel care mi-a fost ghid pentru o zi in Republica Turca a Ciprului de Nord a fost colegul nostru Traian. Inainte de minivacanta din Cipru planificata pentru luna octombrie a acestui an, i-am cerut prin e-mail cateva lamuriri despre trecerea din partea sudica in cea nordica, despre schimburile valutare si posibilitatile de transport… mai pe scurt i-am cerut un deget, iar el mi-a intins toata mana, o mana calda si prieteneasca. Multumesc, Traian! Am vizitat impreuna doua importante orase ale Ciprului de Nord: Gazimağusa (Famagusta) si Girne (Kyrenia). Asezate la tarm de mare, incarcate de istorie si de vestigii impunatoare, aceste orase m-au captivat si mi-au lasat amintiri de neuitat.

Sub un nor de praf urmat de o ploaie repezita (fenomen destul de rar in Cipru din cate ni s-a spus), am intrat in Girne pe la vremea amiezei, dupa ce ne-am petrecut dimineata vizitand cele mai importante obiective din Famagusta. Despre acestea sper sa pot scrie in curand cateva cuvinte. Ploaia se potolise, dar cerul era inca innegurat si marea agitata. Am facut primul popas la o terasa pentru a servi masa de pranz. Situata chiar pe tarmul inalt, langa un golf cu stanci izbite mereu de valuri inspumate, cu vedere spre zidurile masive ale castelului, terasa ne-a oferit un pranz bun, cu preparate deosebite.

Castelul, principalul nostru obiectiv de vizitat in Girne, se afla langa vechiul port. Candva, in perioada de maxima inflorire a orasului, acesta era locul de unde plecau la export roadele insulei: grau, masline si animale. Comerciantii au construit cladiri inalte la etajele carora locuiau, asigurandu-si la parter spatiile de depozitare atat de necesare. In prezent in vechiul port ancoreaza doar ambarcatiuni de agrement, iar in cladirile din jur nu mai sunt depozite de marfuri ci restaurante si terase care-si asteapta vizitatorii. In partea de est a orasului a fost construit un nou port, mai mare, destinat navelor comerciale si feriboturilor.

Pentru a vizita Castelul Girne este nevoie de timp, rabdare, un pic de conditie fizica si mai ales de pasiune pentru trecutul indepartat. Veti urca trepte sau pante, veti cobori, veti trece prin culuare boltite luminate, veti intra in incaperi fara lumina in care va asteapta surprize, va veti cocota pe ziduri sa priviti portul, digul si intinderea nesfarsita a marii, iar in final veti trai sentimentul libertatii totale si va veti simti incarcati pozitiv.

Pliantul primit la intrare prezinta schematic intreg edificiul marcand distinctiv constructiile initiale, adaugirile si modificarile datand din cele trei perioade importante ale existentei castelului: bizantina (330-1192), cruciata (1192-1472) si venetiana (1472-1570).

Nu se cunoaste cu exactitate anul constructiei. Se presupune doar ca a fost construit de bizantini in scopuri de aparare impotriva raidurilor arabe. Prima atestare istorica a castelului dateaza din anul 1191 si este pusa in legatura cu regele englez Richard Inima de Leu si a treia cruciada. Intrand in posesia Cavalerilor Templieri, apoi a lui Guy de Lusignan, micul castel cu rol militar a fost extins si i s-au adaugat turnuri patrate si in forma de potcoava, o noua intrare, locuri de tragere pentru arcasi, precum si temnite.

Modificarile principale - zidurile groase si punctele de tragere pentru tunuri - au fost necesitati impuse de progresul tehnicii de razboi si aparitia prafului de pusca. Venetienii au fost cei care au instalat porturi de arme la trei niveluri si au construit rampe pentru artilerie. Cu ocazia acestor extinderi, zidurile castelului au inclus si Biserica Sf. Gheorghe inaltata de bizantini in sec. XI-XII.

Cu aceste puternice fortificatii, desi asediat de mai multe ori, castelul nu a fost niciodata cucerit. Cum ar fi putut fi cucerit un asemenea colos de piatra, cu ziduri masive, cu sant de aparare si cu atatea puncte de observatie si tragere? De la inaltime totul se vede ca-n palma, intr-o deschidere larga spre cele patru zari. Totusi, in 1570 s-a predat turcilor.

Pe partea dinspre uscat, santul de aparare datand din sec. XIV (pe atunci plin cu apa) este acum un drum traversat de un pod. Dincolo de intrarea principala, un culuar boltit duce la intrarea in castelul Lusignan. Prin pasajul din stanga se ajunge la Biserica Sf. Gheorghe initial construita in afara castelului, in prezent, datorita extinderilor, situandu-se in incinta.

In coridorul de intrare in castelul Lusignan am vazut si fotografiat mormantul amiralului otoman Sadik Pasa. Coridorul conduce spre curtea interioara unde pot fi identificate foste spatii de locuit si grajduri. Camerele regale, incaperile garzilor si inchisoarea datand din perioada Lusignana se afla la nord si est. In sud sunt fortificatii din perioada bizantina. Se pot urca treptele pana la apartamentele regale si capela. In subsol sunt temnite, depozite si pulberarii, iar in curtea interioara, una dintre cladiri adaposteste Muzeul naufragiului. Aici am vazut ramasitele unei nave comerciale grecesti din sec. IV i. Hr., una dintre cele mai vechi nave recuperate vreodata, impreuna cu incarcatura sa. In 1965, Andreas Kariolou, un scafandru greco-cipriot, a descoperit nava incarcata cu pietre de moara si amfore de vin. Ambarcatiunea naviga spre Cipru si a naufragiat in apropierea portului Kyrenia - Girne. In 1967 el a aratat epava arheologilor care dupa indelungi studii (1969-1974) au stabilit ca nava avea aprox. 80 de ani in momentul in care s-a scufundat. Corpul navei (14 m), realizat din pin de Alep, este expus in muzeu impreuna cu amforele recuperate. Imediat dupa intrare se pot vedea imagini din timpul operatiunilor de recuperare a epavei, apoi din timpul laborioasei munci de restaurare si conservare in vederea expunerii publice a obiectelor si fragmentelor care au supravietuit atatea secole sub apa.

Vizitand Castelul Girne veti avea parte si de imagini mai putin obisnuite: camerele de tortura din temnitele lusignane, reproducerea unor morminte datand din epoca bronzului descoperite la 10 km de Girne, manechine imbracate in uniforme de epoca in turnul lusignan, artileristi pregatindu-se de tragere in turnul venetian, iar in curtea interioara, un rezervor care se presupune ca a fost folosit inca din perioada Lusignana asigurand intreg necesarul de apa al castelului.

Pentru cei interesati mentionez ca la Castelul Girne, in capatul curtii interioare, exista un mic magazin de suveniruri, precum si o cafenea.

Din Girne pana la Bellapais nu sunt decat cativa kilometri. Bellapais, satul imortalizat de Lawrence Durrell in scrierile sale, are ca principal punct de atractie Bellapais Abbey. Manastirea asezata intr-un frumos cadru natural, cel mai spectaculos exemplu de arhitectura gotica din Cipru, uimeste prin arcadele sale din piatra sculptate cu gratie si stil. Denumita Abbey de la Paix (Abatia pacii), manastirea a fost inaltata initial intre anii 1198-1205. Constructia principala, asa cum poate fi văzuta si in prezent dateaza din sec. XIII si a fost ridicata de calugarii franciscani din ordinul Sf. Augustin, completari si adaugiri fiind facute si in secolul urmator. O biserica Greco-Ortodoxa inchinata Fecioarei Maria Imbracata in Alb existenta aici, a facut ca manastirea sa fie denumita si Blanche Abbey.

Si aici doritorii sau cei cu timp mai mult la dispozitie, gasesc un muzeu, un restaurant si o cafenea.

La Castelul Sf. Ilarion - cel mai bine conservat dintre cele trei fortarete din muntii Ciprului de Nord - nu am mai ajuns. Soarele scapata, ziua era pe sfarsite, iar programul de vizite la castel deja se incheiase. In drum spre Nicosia, din masina, am admirat crestele mai golase si piscurile mult mai ascutite decat in ceilalti munti ai insulei. Luminile la Sf. Ilarion deja se aprinsesera asa incat am putut aprecia inaltimea si izolarea in care Sfantul Ilarion a ales sa-si stabileasca lacasul.

In sec. X in acel loc retras functiona o manastire care in secolul urmator a fost fortificata de bizantini, Castelul Sf. Ilarion devenind impreuna cu castele Buffavento si Kantara un important punct de observatie impotriva piratilor arabi.

Am citit despre maretia si importanta Castelului Sf. Ilarion consolidat si amenajat ca resedinta de vara pentru regii Lusignani, dar nu va voi povesti pentru ca nu am fost acolo.

De asemenea, nu pot face referiri la Girne - orasul modern. Un tur cu masina mi-a oferit prilejul sa observ aspectul sau ingrijit si numeroasele restaurante, terase si cazinouri. Il invit pe Traian sa ne povesteasca despre Girne si tot ceea ce nu am putut cuprinde eu in cele doar cateva ore petrecute acolo. Hai, Traian, mai intinde-mi o mana de ajutor!

---

VIZUALIZĂRI: 4506 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI