Din nou la Luvru (XIII)

TIPĂREȘTE

Continuare de aici

Ultima parte a zilei am dedicat-o Luvrului, unde, în zilele de miercuri şi de vineri, programul este prelungit până la ora 22,00. Având la dispoziţie aproape cinci ore, speram să văd expoziţiile pe care nu reuşisem să le parcurg în urmă cu două zile. Mi-am început această nouă vizită la Luvru cu expoziţia de picturi franceze, aflate la etajul al doilea al aripii Richelieu.

În prima sală, am putut vedea portretul lui Ioan al II-lea cel Bun, operă a unui artist rămas anonim. Acest rege din dinastia de Valois a fost învins de englezi în bătălia de la Poitiers, fiind luat prizonier. Întrucât el este reprezentat fără coroană, se presupune că portretul a fost realizat înainte de a deveni rege, pe când era doar duce al Normandiei.

În următoarele săli, sunt expuse lucrări cu tematică religioasă, unele dintre ele realizate tot de artişti necunoscuţi. O "Pietà" de formă rotundă, pictată de Jean Malouel, artist francez de origine flamandă, îl reprezintă pe Iisus mort, în braţele Tatălui, având alături şi pe Sfântul Duh, sub forma unui porumbel, în timp ce Sfânta Fecioară şi apostolul Ioan îi deplâng moartea. Henri Bellechose, pictor la curtea ducelui de Burgundia, a realizat o lucrare, numită "Retablul Sfântului Denis", în a cărei parte centrală este reprezentat Iisus pe cruce, vegheat de privirile Tatălui. În cele două laturi, sunt redate două scene din viaţa Sfântului Denis, patronul spiritual al Parisului. În prima dintre ele, sfântul, aflat în temniţă, primeşte împărtăşania, în mod miraculos, chiar din mâinile lui Iisus, iar în cea de a doua este prezentată scena decapitării sale. Enguerrand Quarton, pictor stabilit la Avignon, este reprezentat aici printr-o lucrare intitulată "Pietà din Villeneuve-lès-Avignon", în care un Iisus inert şi pământiu este plâns de către Sfânta Fecioară, de Maria Magdalena şi de Sfântul Ioan, precum şi de un personaj în haine de preot, probabil cel care a comandat lucrarea, aflat în partea stângă, izolat de restul personajelor.

Urmează o sală dedicată portretelor, care poartă numele lui Jean Fouquet, unul dintre cei mai importanţi pictori renascentişti francezi, dintre operele căruia sunt expuse aici două portrete. Primul dintre ele îl reprezintă pe regele Franţei, Carol al VII-lea, cel încoronat de Ioana d’Arc. Deşi o inscripţie face referire la calitatea sa de rege victorios, trăsăturile sale nu sunt deloc idealizate, pictorul reprezentându-l cu obrajii spâni şi căzuţi şi cu o atitudine lipsită de autoritate. Al doilea portret îl reprezintă pe Guillaume Jouvenel des Ursins, cancelar al Franţei în timpul aceluiaşi rege, un bărbat masiv, dar cu figură blândă, surprins în timpul rugăciunii.

Două alte săli conţin tot portrete, în general ale ultimilor regi ai dinastiei de Valois. Pentru început, două portrete, realizate de Jean Clouet, îl au drept subiect pe Francisc I, suveranul renascentist şi prietenul lui Leonardo da Vinci. În primul dintre ele, regele este reprezentat în toată măreţia sa, cu o privire mândră şi trăsături autoritare, deasupra unui trup de adevărat atlet. În schimb, în cel de al doilea, Francisc este pictat în chip de Ioan Botezătorul, cu o privire mult mai blândă şi având în mâini o cruce şi un miel. Urmează portrete ale altor membri ai familiei regale, ieşite din atelierul lui François Clouet, fiul lui Jean Clouet. Dintre acestea, amintesc portretul cu privire gravă al lui Henric al II-lea, regele pasionat de turniruri, cele ale fiilor săi, Carol al IX-lea şi ducele d'Alençon, al soţiei lui Carol al IX-lea, Elisabeta de Austria, realizat chiar de François Clouet sau al lui François, duce de Guise, conducătorul Ligii Catolice în timpul războaielor religioase ce au însângerat Franţa. Alături de acestea, un alt tablou, atribuit lui François Quesnel, îl reprezintă pe cochetul Henric al III-lea, cu cercel în ureche, ultimul rege al dinastiei de Valois, după ce a fost, pentru scurt timp, şi rege al Poloniei. Alt portret, realizat de un pictor necunoscut, este cel al Caterinei de Medici, văduva lui Henric al II-lea şi mama ultimilor Valois, îmbrăcată în negru şi având o figură ce îi trădează firea malefică.

Sălile următoare reunesc opere ale artiştilor ce au făcut parte din Şcoala de la Fontainebleau. De fapt, au existat două astfel de grupări de artişti ce au purtat această denumire. Prima dintre ele a luat naştere în prima jumătate a secolului al XVI-lea, în timpul domniei lui Francisc I, în jurul unui nucleu format din pictori italieni, iar cea de a doua s-a format spre sfârşitul aceluiaşi secol, în timpul lui Henric al IV-lea. Artiştii Şcolii de la Fontainebleau au avut o predilecţie spre scenele alegorice, multe dintre ele de inspiraţie mitologică, iar unele dintre picturile lor sunt pline de erotism. "Diana la vânătoare", de exemplu, este un portret al frumoasei Diana de Poitiers, amanta lui Henric al II-lea. La fel de pline de senzualitate sunt şi picturile "Venus făcându-şi toaleta" şi "Vertumnus şi Pomona", scenă de seducţie inspirată din "Metamorfozele" lui Ovidiu. Cel mai cunoscut, însă, este dublul portret al amantei lui Henric al IV-lea, Gabrielle d'Estrées, şi al surorii sale, reprezentate nud, îmbăindu-se într-o baie comună. Sora atinge sânul Gabriellei, gest ce sugerează faptul că aceasta era însărcinată cu regele, iar Gabrielle ţine în mână un inel, aluzie la căsătoria cu acesta, pe care şi-o dorea atât de mult. Am mai văzut un tablou alegoric realizat de Toussaint Dubreuil, unul dintre promotorii celei de a doua Şcoli de la Fontainebleau, reprezentându-l pe Henric al IV-lea în chip de Hercule călcând în picioare Hidra din Lerna, aluzie la triumful regelui asupra Ligii Catolice.

Una dintre săli e dedicată pictorilor francezi din secolul al XVII-lea puternic influenţaţi de stilul lui Caravaggio. Unul dintre aceştia, Valentin de Boulogne, a pictat în special scene petrecute în taverne sordide, cu personaje aflate la periferia societăţii, într-o atmosferă întunecată, obţinută prin contrastul dintre umbră şi peticele de lumină. Dintre operele sale, amintesc "Reuniune într-un cabaret", "Un concert" şi, mai ales, "Ghicitoarea", inspirată în mod clar din tabloul cu aceeaşi temă al lui Caravaggio, reprezentând tot o ţigancă ghicindu-i unui cavaler viitorul în palmă. Alt pictor din acelaşi curent, Nicolas Régnier, a realizat un tablou intitulat tot "Ghicitoarea", în care, însă, ţiganca îi ghiceşte în palmă unei doamne. "Tânărul cântăreţ" al lui Claude Vignon se înscrie, de asemenea, în aceeaşi categorie de picturi.

Ceva mai încolo, mi-au atras atenţia două portrete realizate de Philippe de Champaigne, reprezentant important al clasicismului. Primul dintre ele îl reprezintă pe Ludovic al XIII-lea, încoronat de către o reprezentare feminină a Victoriei, lucrare prin care era celebrată cucerirea fortăreţei La Rochelle din mâinile protestanţilor. Cel de al doilea este cunoscutul portret al cardinalului de Richelieu, puternicul ministru al lui Ludovic al XIII-lea, reprezentat în veşmintele roşii specifice funcţiei sale eclesiastice. Un alt portret al lui Ludovic al XIII-lea, realizat de Simon Vouet, îl reprezintă pe rege, încoronat cu lauri, între două femei, simbolizând Franţa şi Navarra.

Lui Nicolas Poussin, cel mai important reprezentant al clasicismului francez, îi este dedicată, în întregime, una dintre săli. Unele dintre tablourile sale sunt inspirate din mitologie sau din istoria antică, precum "Inspiraţia poetului", "Peisaj cu Orfeu şi Euridice", "Răpirea sabinelor" sau "Păstorii din Arcadia", numit şi "Et in Arcadia ego", altele din episoade biblice, precum "Eliezer şi Rebecca", "Hristos şi femeia adulteră", "Judecata lui Solomon" sau "Moise salvat din ape". Mi-a rămas, însă, în memorie mai ales "Autoportretul" său, în care artistul se înfăţişează la vârsta maturităţii depline, într-o ţinută austeră şi având o atitudine solemnă.

O altă sală îi este dedicată altui mare reprezentant al clasicismului, Claude Gellée, cunoscu mai mult sub numele de Claude Lorrain. Spre deosebire de Poussin, care era preocupat, în primul rând, de redarea personajelor şi a scenei prezentate, Lorrain acordă atenţie mai ales peisajului. Eventualele personaje umane îi servesc doar drept pretext, adevăratul personaj principal al picturilor lui fiind însăşi natura. Dintre tablourile sale văzute aici, amintesc "Port la apus", "Debarcarea Cleopatrei la Tars" şi "Sărbătoarea sătească".

Georges de La Tour, unul dintre pictorii influenţaţi profund de opera lui Caravaggio, are expuse la Luvru mai multe opere valoroase. Una dintre acestea este "Trişorul", în care un tânăr nevinovat şi naiv se află la masă cu trei ispite: femeia, vinul şi jocul de cărţi, căzându-i victimă unui trişor, care trage un as pe care îl are ascuns la spate. Majoritatea picturilor sale reprezintă scene nocturne, cum ar fi "Maria Magdalena la lumina lămpii", "Sfântul Sebastian vindecat de Irina" sau "Sfântul Iosif tâmplar", care îi permit să studieze diferite efecte de lumină şi întuneric.

Alt artist interesant este Louis Le Nain, care a avut şi alţi doi fraţi tot pictori. Tablourile sale sunt inspirate, în special, din lumea rurală, cel mai cunoscut fiind "Familie de ţărani", în care personajele sunt reprezentate seara, în jurul unei mese sărăcăcioase.

Din păcate, până aici am putut vedea expoziţia dedicată picturii franceze, întrucât următoarele săli, aflate la etajul al doilea al aripii Sully, erau închise temporar, pentru renovare.

În aripa Sully, la etajul al doilea, am putut, însă, vizita trei săli, numite A, B şi C, în care erau expuse picturi provenite din colecţiile unor donatori generoşi. Întrucât aceasta a fost dorinţa donatorilor, picturile lor au fost păstrate reunite, deşi aparţineau unor artişti din epoci şi curente diferite.

Am putut vedea aici mai multe peisaje veneţiene ale lui Canaletto, pe numele său real Giovanni Antonio Canal, cel care a reuşit, ca nimeni altul, să redea frumuseţea Veneţiei sale natale, cu canalele şi edificiile sale maiestuoase. "Moartea Didonei", operă a lui Rubens, o reprezintă pe legendara regină a Cartaginei, înjunghiindu-se în piept, disperată din cauza plecării lui Enea. "Portretul marchizei de La Solana", realizat de Goya, ne arată chipul unei femei, care, deşi nu este frumoasă, atrage privirile prin inteligenţa şi tenacitatea emanate de privirea ei. Jacques-Louis David este reprezentat de câteva portrete, cum ar fi cel al generalului Bonaparte, o schiţă neterminată care îl reprezintă pe acesta în timpul campaniei din Italia, sau cele ale consulului olandez Gaspard Meyer şi al doamnei Raymond de Verninac, sora pictorului Delacroix. Alt mare pictor francez, Ingres, are aici tot portrete, al sculptorului florentin Lorenzo Bartolini şi al unei graţioase doamne Panckoucke. Sunt expuse şi operele mai multor pictori flamanzi, cuprinzând portrete, scene de gen şi naturi moarte. Aici găsim expuse şi opere ale impresioniştilor, care, din punct de vedere al epocii în care au fost realizate, nu prea îşi au locul la Luvru. Astfel, am putut vedea aici câteva peisaje de iarnă ale lui Claude Monet, alte câteva peisaje, mai însorite, ale lui Camille Pissarro, peisaje ale lui Sisley, din care nu lipseşte apa, precum şi unele lucrări pline de candoare ale lui Renoir, cum ar fi "Lectura", cu două tinere fete, una blondă şi una brunetă, aplecate asupra unei cărţi, sau două portrete de femei. Postimpresionismul e reprezentat de Toulouse-Lautrec, cu portretul unui amic, pictorul Gustave Lucien Dennery.

Am revenit în aripa Richelieu, tot la etajul al doilea, pentru a vizita expoziţia dedicată pictorilor din nordul Europei. Aici sunt reuniţi artişti germani, flamanzi, olandezi, ruşi, elveţieni şi scandinavi.

În una dintre primile săli, am văzut o serie de portrete ale unor bărbaţi celebri, realizate de pictorul flamand Joos van Wassenhove, numit de francezi Juste de Gand. Dintre aceste portrete, unele aparţin unor personalităţi din Antichitate, cum ar fi Platon, Aristotel, Ptolemeu, Seneca, Solon sau Virgiliu, iar altele, unor figuri marcante ale Evului Mediu, precum Dante, papa Sixtus al IV-lea, Toma d’Aquino, sau ale unor părinţi ai bisericii, aflaţi la graniţa dintre cele două epoci, cum ar fi sfinţii Augustin şi Ieronim. Bineînţeles că majoritatea acestor portrete sunt pe deplin închipuite, iar acei bărbaţi celebri reprezentaţi în ele s-ar fi amuzat copios dacă le-ar fi putut vedea. Astfel, Aristotel are o căciulă şi o barbă ce îl transformă într-un fel de zaraf evreu medieval, iar Solon are o mantie verde şi o pălărie prin care seamănă mai degrabă a tirolez, decât a locuitor al anticei Elade.

Una dintre capodoperele picturii flamande este "Madona cancelarului Rolin", realizată de Jan van Eyck, reprezentându-l pe acest cancelar al Burgundiei rugându-se în faţa Fecioarei cu Pruncul. În partea de mijloc, între cancelar şi Fecioară, ferestrele ne dezvăluie un superb peisaj exterior. Alt maestru flamand, Rogier van der Weyden, este prezent aici cu o lucrare intitulată "Buna Vestire", reprezentând scena clasică a Arhanghelului Gabriel, îmbrăcat cu o mantie scumpă, anunţându-i Mariei naşterea lui Iisus. Acelaşi artist este şi autorul portretului lui Jean I, duce de Clèves, nepot al ducelui Bugundiei, Filip al III-lea cel Bun, înfăţişat în timpul rugăciunii. Hans Memling, pictor născut în Germania, dar care s-a afirmat în Flandra, a realizat un "Portret al unei femei în vârstă", care a fost realizat în pereche cu un portret masculin, care nu se află, însă, la Luvru. Alt tablou cunoscut, aflat şi pe coperta unui manual de istorie de clasa a VI-a, este "Bancherul şi soţia sa", operă a lui Quentin Metsys, înfăţişând un bărbat care cercetează mai multe monede de aur aflate în faţa sa şi o femeie care citeşte într-o carte de rugăciuni, dar aruncă şi ea o privire asupra banilor. Acelaşi pictor a realizat şi un tablou al Mariei Magdalena, surprinsă în momentul în care se hotărăşte să renunţe la viaţa de păcat. Printre alte picturi flamande, am mai văzut şi un portret, realizat de un pictor anonim, al lui Filip cel Frumos, duce al Burgundiei şi rege al Castiliei, soţ al Ioanei cea Nebună şi tată al viitorului împărat Carol Quintul.

Următoarele săli sunt dedicate pictorilor germani. Unul dintre cei mai importanţi este Lucas Cranach cel Bătrân, autorul unor nuduri îndrăzneţe ale unor personaje feminine suple, precum în tablourile "Venus în peisaj" şi "Cele trei graţii", ultimul dintre ele achiziţionat de Luvru chiar în 2011, contra sumei de 4 milioane de euro. Acelaşi mare artist german a mai realizat şi "Vârsta de argint", reprezentând o luptă cu bâtele între nişte bărbaţi goi, sub privirile unor femei şi copii tot goi, precum şi două tablouri cu Sfântul Petru, având în mână cheia Raiului, şi Sfântul Pavel, reprezentat citind Biblia şi având în mâini două săbii. Tot de Lucas Cranach sunt şi câteva portrete, cum ar fi cel al lui Frederic al III-lea cel Înţelept, duce de Saxonia şi protector al lui Luther, sau cel al unei fete, despre care se presupune că ar fi una dintre fiicele lui Luther, Magdalena.

Cel mai mare pictor renascentist german, Albrecht Dürer, este reprezentat la Luvru doar printr-o singură lucrare, un autoportret din 1493, realizat la vârsta de 22 de ani. Tabloul, destinat logodnicei sale, înfăţişează un Dürer cu figură gravă, cu părul lung şi blond, având în mână o floare de ciulin, simbol al fidelităţii.

Alt mare artist german a fost Hans Holbein cel Tânăr, care a ajuns şi pictor oficial la curtea sângerosului Henric al VIII-lea al Angliei. El are la Luvru câteva portrete, dintre care cel mai cunoscut este cel al lui Erasmus din Rotterdam, marele spirit al Renaşterii, surprins din profil, la masa de lucru, cu o înfăţişare plină de nobleţe şi de seninătate. Celelalte sunt ale unor personalităţi de la curtea Angliei, precum cel al Annei de Cleves, a patra soţie a lui Henric al VIII-lea, de origine germană, de care regele a divorţat după doar câteva luni, considerând-o prea urâtă, al lui William Warham, arhiepiscop de Canterbury, sau al lui Nicolas Kratzer, astronomul de origine germană al curţii Angliei. Hans Maler, alt portretist german, are un tablou care îl reprezintă pe Anton Fugger, membru al uneia dintre cele mai bogate familii ale vremii sale.

Am revenit printre pictorii flamanzi şi olandezi şi am admirat câteva opere ale unor pictori mai puţin cunoscuţi, precum "Tânără femeie citind" de Ambrosius Benson, un tablou reprezentând crucificarea lui Iisus de Frans Floris, "David şi Batsheba" de Jan Matsys, fiul lui Quentin Metsys, două portrete pereche ale lui Adriaen-Thomas Key, înfăţişându-i pe un nobil spaniol, Antonio del Rio, şi pe soţia sa.

Dintre toţi aceşti pictori lipsiţi de nume sonore, a apărut, la un moment dat, un "Peisaj cu ruinele muntelui Palatin la Roma", realizat de către Peter Paul Rubens, probabil cel mai mare pictor flamand din toate timpurile, deşi s-a născut în Germania şi s-a perfecţionat în Italia. Luvrul deţine o colecţie imensă a operelor lui, însumând circa 50 de tablouri. Unele dintre lucrările sale au subiecte mitologice, cum ar fi "Hercule şi Omphala", în care eroul neînfricat este umilit, fiind pus să toarcă, îmbrăcat în haine femeieşti, "Ixion, regele Lapiţilor, păcălit de Junona, pe care voia să o seducă", sau cel în care Tomyris, regina masageţilor, aruncă într-un vas cu sânge capul lui Cirus al II-lea al Persiei, în timp ce altele au subiect biblic, precum "Adoraţia magilor". Acelaşi Rubens este şi autorul unui portret al Annei de Austria, soţia lui Ludovic al XIII-lea şi mama Regelui-Soare, îmbrăcată după moda spaniolă şi cu un bucheţel de flori în mână.

Regina care s-a bucurat, însă, de cea mai mare atenţie din partea lui Rubens a fost Maria de Medici, văduva lui Henric al IV-lea şi regentă în timpul minoratului fiului său, Ludovic al XIII-lea. Aceasta i-a comandat lui Rubens o serie de tablouri, inspirate din biografia ei, pentru a împodobi Palatul Luxemburg din Paris, construit tot din ordinul ei. În una dintre sălile Luvrului se află nu mai puţin de 24 de tablouri de mari dimensiuni realizate de Rubens. Trei dintre acestea sunt portretele Mariei de Medici, înfăţişată în chip de regină triumfătoare, şi ale părinţilor săi, marele duce al Toscanei, Francisc I de Medici, şi Ioana de Habsburg, fiica împăratului Ferdinand I. Urmează alte 21 de tablouri, reprezentând momente importante din viaţa reginei, începând cu naşterea şi educaţia ei, continuând cu nunta sa cu Henric al IV-lea, încoronarea ei, regenţa sa plină de belşug pentru Franţa, conflictul cu fiul său şi exilul la Blois, şi încheindu-se cu evadarea sa de la Blois şi împăcarea cu Ludovic al XIII-lea. În tablouri, pe lângă personajele istorice, reale, se află şi numeroase personaje mitologice, care participă şi ele la evenimentele importante din viaţa Mariei. Poate cel mai cunoscut tablou din serie este cel ce reprezintă debarcarea reginei la Marsilia, împărţit pe orizontală în două. În partea superioară, regina este întâmpinată cu bucurie pe teritoriul francez, iar în jumătatea inferioară însuşi Neptun şi diferite zeităţi marine de sex feminin, dotate cu forme într-adevăr rubensiene, asistă din valuri la acest moment.

Nu am terminat, însă, cu Rubens, întrucât, în una din sălile următoare, am găsit noi picturi ale acestui strălucit reprezentant al barocului. Printre acestea, am remarcat două portrete ale celei de a doua sa soţii, "Hélène Fourment cu trăsură", îmbrăcată într-o rochie neagră, după moda spaniolă, şi "Hélène Fourment şi doi dintre copiii săi", în care este surprinsă într-o atitudine mai casnică. Am mai văzut şi câteva portrete, cum ar fi cel despre care se presupune că ar fi al cumnatei pictorului, Suzanne Fourment, o petrecere câmpenească, în tabloul intitulat "Chermeza", câteva peisaje pline de lirism, precum şi lucrări cu caracter religios, precum "Lot şi familia sa părăsind Sodoma" sau "Fecioara cu Pruncul înconjuraţi de Sfinţii Inocenţi". Alături de acestea, mai sunt expuse şi schiţe ale unor tablouri rămase neterminate, realizate de Rubens.

Alt mare pictor flamand, Jacob Jordaens, este reprezentat prin picturi cu temă religioasă, precum "Cei patru evanghelişti", "Judecata de apoi", "Adoraţia păstorilor" şi "Iisus alungând vânzătorii din templu", sau cu temă mitologică, aşa cum este "Jupiter copil hrănit de capra Amalteea". Frans Snyders, specializat în natură moartă, are lucrări precum "Trei maimuţe furând fructe", "Negustoreasa de vânat" sau o copie a unui tablou al său, numit "Negustori de peşte la standul lor".

David Teniers cel Tânăr are expuse la Luvru peste 30 de lucrări, dintre care majoritatea sunt scene din cârciumi, reprezentând băutori, fumători, jucători de cărţi sau cântăreţi, sau peisaje, precum "Vara", "Iarna" sau "Peisaj cu biserică pe o movilă".

Unul dintre cei mai mari artişti flamanzi este Anton van Dyck, elev al lui Rubens şi, apoi, pictor la curtea regelui Angliei, Carol I Stuart. De altfel, cel mai cunoscut dintre tablourile sale aflate la Luvru este un portret al acestui nefericit rege, surprins în timp ce se afla la vânătoare. Cu toate că nu este îmbrăcat în haine regale, Carol iese în evidenţă prin chipul său plin de nobleţe şi prin atitudinea sa mândră. Urmează şi alte portrete, cum ar fi cele ale unor personaje de la curtea engleză sau al infantei Isabel Clara Eugenia de Austria, fiica lui Filip al II-lea al Spaniei şi guvernatoare a Ţărilor de Jos, îmbrăcată în haine de călugăriţă. Van Dyck are şi câteva picturi cu temă religioasă, cum ar fi "Fecioara cu donatorii" sau două tablouri inspirate din martiriul Sfântului Sebastian, cel străpuns de săgeţi, în timpul persecuţiilor lui Diocleţian.

Dintre pictorii olandezi ai secolului al XVII-lea, unul dintre cei mai importanţi este Frans Hals. Una dintre lucrările sale este "Ţiganca", un portret al unei tinere femei, cu chip zâmbitor şi privire provocatoare. Alte două portrete îi au drept protagonişti pe un jurist din Haarlem şi pe un bufon. De asemenea, o copie după un portret de Frans Hals îl înfăţişează pe marele filosof şi matematician René Descartes.

După alţi pictori olandezi cu nume greoaie, autori de peisaje, portrete şi naturi moarte, am găsit şi capodoperele unui gigant al „vârstei de aur” a picturii olandeze, Rembrandt Harmenszoon van Rijn sau, pur şi simplu, Rembrandt. Dintre lucrările sale prezente la Luvru, cea mai impresionantă este "Batşeba în baie", în care aceasta este reprezentată nud, gânditoare, ţinând în mână scrisoarea de la regele David. Personajul, pentru care a servit drept model Hendrickje Stoffels, servitoarea şi amanta pictorului, este învăluit în acel amestec de lumină şi întuneric specific majorităţii operelor rembrandtiene. Dintre tablourile sale, am mai văzut aici şi "Peisaj cu castel", vedere imaginară, "Filosof în meditaţie", "Bou jupuit", înfăţişând o carcasă însângerată de vită, "Sfântul Matei şi îngerul", un portret al fiului său, Titus, precum şi patru autoportrete, în care Rembrandt s-a reprezentat în diferite posturi, la vârste diferite, semn, probabil, al părerii foarte bune pe care o avea despre sine. Urmează diferite alte lucrări realizate în stilul lui Rembrandt de diverşi alţi pictori, cum ar fi o altă "Batşeba primind scrisoarea lui David", de Willem Drost.

Printre alţi numeroşi pictori olandezi, amintesc, în mod aleatoriu, pe Abraham van Beyeren, cu o natură moartă cu peşti care par aproape reali, pe Adriaen van Ostade, cu mai multe picturi, înfăţişând, mai ales, scene din cabarete sau cârciumi, pe Isaack van Ostade, fratele mai mic al precedentului, cu câteva peisaje, dar şi cu un coteţ de porci, pe Albert Cuyp, cu un "Peisaj cu trei cavaleri", pe Gerrit Dou, numit şi Gerard Dou, cu mai multe tablouri, printre care un autoportret ce seamănă izbitor cu Rembrandt, pe Abraham Mignon, cu câteva naturi moarte, în care florile, fructele şi păsările creează un amalgam de culori, pe Gabriel Metsu, cu câteva portrete, al unui farmacist sau ale unor femei ce curăţă mere sau beau vin, pe Jan Steen, cu un tablou intitulat "Reaua tovărăşie", reprezentând un tânăr beat mort jefuit de nişte prostituate, precum şi cu "Sărbătoare într-un sat", în care majoritatea personajelor sunt, de asemenea, ameţite bine, pe Philips Wouwerman, cu numeroase peisaje, precum şi cu diferite scene de vânătoare sau de luptă.

La urmă l-am lăsat pe Johannes Vermeer, mare reprezentant al barocului olandez, reprezentat la Luvru doar prin două lucrări, "Astronomul", sau "Astrologul", un savant aşezat în faţa unei cărţi, cercetând un glob ceresc, precum şi un tablou foarte mic, dar fermecător, intitulat "Dantelăreasa", o tânără fată aplecată cu migală asupra muncii sale.

Abia reuşisem să parcurg acest etaj cu picturi atât de valoroase, dar cu un număr nemeritat de mic de vizitatori, în comparaţie cu expoziţiile dedicate picturii italiene, de pildă, că am fost invitat de către supraveghetori să mă îndrept spre ieşire, întrucât ora 22,00, a închiderii Luvrului, venise deja. Am ieşit, constatând că nici această jumătate de zi nu îmi fusese suficientă pentru a parcurge toate expoziţiile, şi planificându-mi, deja, o nouă vizită, în ziua următoare. Deşi eram destul de obosit, am hotărât să mă îndrept către apartament pe jos, pe străzi pe care nu le mai străbătusem, pentru a mă mai bucura vreo oră de farmecul nocturn al Parisului, în această penultimă seară pe care o mai petreceam aici.

În a noua zi, care era şi ultima, i-am lăsat pe ceilalţi să meargă dimineaţa la cumpărături, în tihnă, iar eu am luat un metrou şi am revenit la Luvru, pentru a vedea şi restul colecţiilor. Mi-am început această a treia vizită la Luvru cu Sala Manejului, situată la parterul aripii Denon, pe care nu reuşisem să o parcurg în timpul primei zile petrecute aici. Construită în timpul lui Napoleon al III-lea, această sală adăposteşte atât sculpturi antice, cât şi moderne, din dorinţa de a reliefa continuitatea şi punctele comune dintre cele două epoci.

Multe dintre statuile de aici au făcut parte din colecţiile cardinalilor Richelieu şi Mazarin. Printre acestea, un frumos Adonis poartă urmele actului de vandalism comis de către ducele de Mazarin, căsătorit cu una dintre nepoatele cardinalului şi moştenitor al colecţiei acestuia. Într-un acces de nebunie, acesta a mutilat mai multe opere de artă, considerându-le obscene din cauza nudităţii lor. Majoritatea statuilor înfăţişează diferite divinităţi, de la europenii Jupiter, Bacchus, Minerva, Venus şi Esculap până la egiptenii Osiris, Isis şi Serapis. Alte statui reprezintă muritori celebri, precum Alexandru cel Mare, împăraţi romani, precum Tiberius, Titus şi Domiţian sau pe frumosul Antinous, iubitul lui Hadrian. De asemenea, am văzut şi o statuie din marmură neagră, numită "Seneca murind", fiind identificată cu marele filosof stoic, silit să-şi taie venele de ordinul lui Nero. Câteva statui, provenite din Colecţia Borghese, înfăţişează captivi daci, învinşi de Traian, asemănătoare cu cele care decorau, la Roma, forumul construit de împărat în cinstea victoriei sale.

Am trecut apoi în aripa Richelieu, la primul etaj, unde se află bogata colecţie de obiecte de artă, ordonate în funcţie de epocile istorice din care provin, din Evul Mediu şi până la domnia lui Napoleon al III-lea. Primele săli, dedicate epocii medievale, conţin o sumedenie de bijuterii, iconiţe, cruci, medalioane, casete, vase, din materiale diferite, cum ar fi aur, argint, bronz sau fildeş. Majoritatea obiectelor provin din Franţa şi din Europa occidentală, dar sunt unele din Bizanţ, Bulgaria, Rusia, Siria, sau chiar Georgia. Dintre obiectele care mi-au atras în mod deosebit atenţia, amintesc doar câteva. În primul rând, am văzut o statuetă din bronz, pe care o ştiam din manualele de istorie, înfăţişându-l pe împăratul Carol cel Mare, numit de francezi Charlemagne, călare, sau, după alte păreri, pe nepotul său, Carol cel Pleşuv, socotit primul rege al Franţei. Altă piesă foarte interesantă este "Acvila lui Suger", care poartă numele cunoscutului abate de Saint-Denis, care a fost un fel de prim-ministru al regilor Ludovic al VI-lea şi Ludovic al VII-lea. Piesa constă dintr-un vas antic de porfir roşu, reprezentând trupul acvilei, căruia, la cererea lui Suger, i s-a adăugat o montură din argint aurit, semnificând capul, aripile şi ghiarele păsării de pradă. Deosebit de valoroasă şi o statuetă reprezentând "Fecioara cu pruncul", ţinând într-o mână un crin, simbolul monarhiei franceze, donată abaţiei de la Saint-Denis de către regina Jeanne d'Évreux, soţia lui Carol al IV-lea. Sceptrul lui Carol al V-lea cel Înţelept este, de asemenea, un obiect de mare preţ, având capătul său în forma unei mici statuete, reprezentându-l pe Charlemagne aşezat pe tron. Mi-a mai atras atenţia şi o tablă de şah, atribuită lui Ludovic al IX-lea cel Sfânt, realizată, împreună cu piesele, din cristal, lemn de cedru şi argint aurit. Mai multe tapiserii deosebit de frumoase, majoritatea realizate în Flandra, reprezentau diferite scene, mai ales cu temă religioasă.

În sălile dedicate Renaşterii, mi-au stârnit interesul o serie de medalii, înfăţişându-i pe unii regi ai Franţei, dar şi diferite alte personalităţi ale vremii, precum Mehmed al II-lea, Carol Quintul, numeroşi papi şi principi italieni. Spre deosebire de Evul Mediu, pe lângă diversele reprezentări religioase, acum apar şi numeroase reprezentări mitologice, realizate pe diferite obiecte, de la medalii la vase sau plăci de faianţă. Deosebit de frumoase sunt şi vasele de sticlă de provenienţă veneţiană, decorate cu filigran. Într-o galerie lungă, pereţii sunt acoperiţi de o serie de 12 tapiserii realizate la Bruxelles, intitulată "Vânătorile lui Maximilian". Cele 12 lucrări sunt inspirate din isprăvile vânătoreşti ale împăratului romano-german Maximilian I de Habsburg şi reprezintă cele 12 luni ale anului. O altă serie de tapiserii, intitulată "Istoria lui Scipio", prezintă scene inspirate din lupta victorioasă a acestuia împotriva lui Hanibal, la Zama. Interesantă imaginaţia artistului ce a realizat tapiseriile, care îl reprezintă pe Scipio Africanul purtând o barbă lungă şi albă, semănând mai mult a Moş Crăciun decât a general roman (!). Am văzut şi unele instrumente de navigat, precum astrolabul sau busola, în diferite variante. Alte obiecte de artă ce mi-au plăcut aici au fost vitraliile frumos pictate, armuri, coifuri sau scuturi cu ornamente dintre cele mai alese, mici busturi realizate în Italia, reprezentându-i pe cei 12 Caesari, pistolete, pumnale, piese de mobilier, mici statuete, precum un Henric al IV-lea din bronz, reprezentat nud, în postură de Jupiter, sau soţia sa, Marie de Médicis, în Junona.

Următoarele săli reunesc obiecte de artă din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, însă majoritatea erau închise pentru lucrări de reamenajare. Aşa că, în puţinele săli deschise, am putut vedea un pat cu baldachin, alte câteva piese de mobilier, un cufăr cu decoraţiuni de aur ce a aparţinut Annei de Austria şi câteva tapiserii.

Am sărit, astfel, direct la secolul al XIX-lea, care începe cu câteva săli dedicate perioadei Primului Imperiu, când a apărut şi un stil de mobilier şi decoraţiuni numit "Empire". Am găsit aici o serie de obiecte de mobilier ce au aparţinut cândva doamnei Récamier, cea care a fost imortalizată în celebrul tablou al lui David. Alte obiecte au aparţinut chiar lui Napoleon I sau altor membri ai familiei sale. Printre acestea, un tron destul de mic, provenit de la Palatul Tuileries, având brodată pe spătarul său litera N. La picioarele tronului se află un covor rotund, în formă de medalion, reprezentând acvila imperială, provenit din aceeaşi sală a tronului de la Tuileries. Urmează numeroase vase având forma amforelor antice, precum şi alte mici obiecte, precum tabachiere, casete, multe dintre ele fiind împodobite cu portretele împăratului sau ale celor două soţii ale sale, Joséphine şi Marie-Louise. Acelaşi Napoleon I este reprezentat în unele picturi sau sculpturi, dintre care aş aminti tabloul lui François Gérard, reprezentându-l pe Bonaparte în costumaţia din ziua încoronării sale.

Următoarele săli, dedicate Restauraţiei (Ludovic al XVIII-lea şi Carol al X-lea, ultimii Bourboni de pe tronul Franţei) şi Monarhiei din iulie (Ludovic-Filip d'Orléans) erau temporar închise, aşa că am trecut direct la Apartamentele lui Napoleon al III-lea, amenajate aici în timpul domniei sale. Aceste câteva săli sunt unele dintre cele mai somptuoase din Luvru, cu un mobilier splendid şi cu decoraţiuni ce amintesc, prin bogăţia lor, de cele de la Versailles. Pereţii sunt acoperiţi de picturi deosebite, multe provenite din timpul lui Ludovic al XIV-lea, iar de tavan sunt agăţate candelabre gigantice din aceeaşi epocă. La loc de cinste se află portretele lui Napoleon al III-lea, cu inconfundabilul său barbişon, precum şi al soţiei sale, frumoasa împărăteasă Eugenia de Montijo, de origine spaniolă. Frumuseţea acestor săli este sporită de obiectele de veselă expuse aici, de reproducerile după unele opere celebre, cum ar fi unul dintre "Sclavii" lui Michelangelo, precum şi de plantele ornamentale aşezate pentru a reconstitui atmosfera.

Odată cu acestea, am părăsit Luvrul, satisfăcut că, la capătul unei zile întregi şi a două alte jumătăţi de zi, am reuşit să văd toate expoziţiile ce erau deschise publicului. Am rămas, totuşi, cu regretul că unele zone ale muzeului erau închise, aşa că nu am văzut chiar totul, având astfel încă un motiv serios să mai revin la Paris şi altă dată. Celor care, la fel ca mine, doresc să viziteze Luvrul în întregime, le recomand să aloce acestei vizite două zile întregi şi să se înarmeze cu multă răbdare. Una dintre cele două zile ar fi bine să fie o zi de miercuri sau de vineri, deoarece atunci programul e prelungit până la ora 22,00. Chiar dacă timpul alocat pare prea lung, Luvrul merită parcurs în întregime, însemnând pe planul primit la intrare sălile vizitate, întrucât nu există expoziţii lipsite de interes, peste care să poţi sări fără regrete.

Continuare: vezi impresii

---

VIZUALIZĂRI: 7033 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI