Place Vendôme, Orangerie şi Petit Palais (XII)

TIPĂREȘTE

Continuare de aici

- -

Ieşind din Cimitirul Père-Lachaise, am luat metroul şi am coborât în Place Vendôme, situată în apropiere de Biserica Madeleine, pe care o vizitasem în prima zi. Această piaţă de formă octogonală a fost proiectată la sfârşitul secolului al XVII-lea de către Jules Hardouin-Mansart, care a desenat şi planul imobilelor ce urmau să o înconjoare. Astăzi, printre splendidele imobile aflate aici se află sediul Ministerului de Justiţie, dar şi Hotelul Ritz, probabil cel mai celebru hotel din lume, înfiinţat în 1898 de către elveţianul César Ritz şi aflat azi în proprietatea lui Mohamed Al-Fayed. Aici, în 1997, fiul acestuia, Dodi, a luat ultima cină, în compania prinţesei Diana, înaintea tragicului accident ce urma să le pună capăt vieţilor. Numele pieţei vine de la fosta locuinţă a ducelui de Vendôme, care se afla aici. În centrul său a fost ridicată o statuie a lui Ludovic al XIV-lea, care a fost dărâmată în timpul Revoluţiei.

În timpul domniei lui Napoleon I, în mijlocul pieţei a fost construită o coloană din bronz, după modelul celei a lui Traian, de la Roma. Coloana, înaltă de 43 de metri, a fost realizată din tunurile ruseşti şi austriece capturate în bătălia de la Austerlitz. Suprafaţa sa este acoperită cu basoreliefuri care urcă înspre vârf, formând o bandă continuă, lungă de 280 de metri, în care sunt redate scene ale campaniei napoleoniene din 1805. În vârful coloanei a fost ridicată o statuie din bronz, reprezentându-l pe Napoleon în postură de Caesar, însă această statuie a fost înlăturată şi topită în timpul Restauraţiei. În 1833, din ordinul lui Ludovic-Filip, în vârful coloanei a fost ridicată o nouă statuie a lui Napoleon I, de data aceasta în postură de Mic Caporal. În timpul lui Napoleon al III-lea, Micul Caporal a fost mutat în curtea Invalizilor, unde îl văzusem în ziua anterioară. În locul său a fost ridicată o nouă statuie, copie a primei, reprezentându-l pe Napoleon în postură de Caesar. Peripeţiile coloanei nu s-au oprit aici, deoarece, în timpul Comunei din 1871, coloana a fost dărâmată, fiind socotită un monument al barbariei şi militarismului. Unul dintre iniţiatorii demolării a fost marele pictor Gustave Courbet. În 1873, coloana a fost restaurată, cu tot cu statuia din vârf, iar Courbet va trebui să plătească o importantă sumă de bani, eşalonată în timp, drept răscumpărare pentru daunele produse.

Din Place Vendôme am ajuns imediat în grădina Tuileries, în partea sa de nord, pe care nu o vizitasem. Am admirat de aproape două monumente din bronz, înfăţişând scene de luptă între animale, apoi am trecut prin parcul de distracţii, în care se află diferite spaţii destinate copiilor, precum şi înalta roată, de culoare albă, vizibilă de la mare distanţă. Am mâncat câte un sandviş la una dintre terasele din grădină, apoi am pornit să vizităm Muzeul Orangerie, aflat într-un colţ al grădinii, înspre Sena şi Place de la Concorde.

Aşa cum îi spune şi numele, această clădire a fost iniţial o seră pentru portocali, aparţinând dispărutului palat Tuileries, construită la începutul domniei lui Napoleon al III-lea. În 1927, ea a fost transformată în muzeu, găzduind monumentalele lucrări ale lui Claude Monet din seria "Nuferilor" şi meritându-şi numele de "Capelă Sixtină a impresionismului", dat de un critic de artă. În timp, muzeul s-a îmbogăţit cu alte lucrări impresioniste şi postimpresioniste, provenite din colecţia donată statului francez de Paul Guillaume şi Jean Walter.

Expoziţiile sunt organizate pe două nivele. Nivelul superior constă în două săli de formă ovală, în care sunt expuse cele opt lucrări ale lui Monet din seria "Nuferilor". Cele opt lucrări au fost realizate de Monet în grădina sa din Giverny, surprinzând splendidul său lac, încărcat de flori, în diferite momente ale zilei. Toate cele opt lucrări au lăţimea de 2 metri, lungimile fiind diferite. Ele sunt aşezate pe pereţii celor două săli ovale, urmând forma rotunjită a acestora. Picturile constituie o adevărată simfonie de culori, Monet reuşind să redea toate nuanţele albastrului apei, verdelui vegetaţiei sau diferitelor culori ale florilor, precum şi ale soarelui reflectat de oglinda lacului. Pentru ca spectacolul să fie complet, în cele două săli urechile ne sunt răsfăţate de înregistrări cu triluri de păsări, orăcăit de broaşte, creându-se impresia că te afli chiar în mijlocul naturii, pe lacul lui Monet.

La nivelul inferior sunt expuse celelalte capodopere, din colecţia Guillaume- Walter. Prima lucrare văzută aici este "Vârsta de aur" a lui André Derain, unul dintre fondatorii fauvismului. Scena prezintă, într-o manieră apropiată de pictura naivă a Vameşului, un grup de oameni primitivi şi fiare sălbatice, trăind într-o armonie deplină. Au urmat două tablori impresioniste, unul aparţinându-i lui Sisley, reprezentând un drum de ţară, iar celălalt lui Monet, în care sunt pictate câteva ambarcaţiuni aflate la Argenteuil.

M-am reîntâlnit, apoi, cu atât de caldele culori ale lui Renoir, de care mă îndrăgostisem în ziua precedentă, la Muzeul d’Orsay. Se aflau aici peste 20 de tablouri ale acestuia, printre care un peisaj de iarnă, pictat în perioada sa impresionistă şi câteva vase cu flori, dintre care cel mai mult mi-a plăcut un buchet de lalele. Deosebit de atrăgătoare sunt şi picturile sale înfăţişând fructe, care îţi provoacă poftă, fie că e vorba de fragi sau de piersici, de mere sau pere. Portretele lui Renoir sunt, de asemenea, splendide, modelele fiind, în special, copii sau personaje feminine. Amintesc aici "Tinere fete la pian", "Femeie cu pălărie", o femeie cu atitudine visătoare ţinând în mână o scrisoare, fiul său, Claude, îmbrăcat în clown, o blondă cu trandafiri în păr, precum şi frumoasa sa servitoare Gabrielle, surprinsă în grădină sau alături de fiul pictorului, Jean, viitorul mare cineast. Renoir a fost şi un mare pictor al nudurilor, reprezentând, de obicei, personaje feminine aflate în mijlocul naturii, mai ales la scăldat. Unul dintre aceste nuduri o are drept model pe aceeaşi Gabrielle, pictată, însă, într-un interior, lungită pe o canapea, într-o manieră ce aminteşte de capodoperele lui Goya sau Manet.

Alt pictor foarte bine reprezentat aici este Cézanne, cu formele sale aproape geometrice şi culorile dure, reci. Dintre operele lui, se găsesc aici câteva naturi moarte, reprezentând mai ales fructe, având contururi foarte bine definite, aşa ca în "Mere şi biscuiţi". Peisajele sale reuşesc, de asemenea, să redea foarte bine profunzimea spaţiului, dându-ţi impresia de tridimensionalitate. Cele câteva portrete, ale soţiei sau fiului artistului, reprezintă personaje cu figuri grave, impenetrabile, pictorul fiind preocupat să redea, mai ales, volumul corpurilor, nu să facă analiza lor psihologică. "Dejun pe iarbă" pare, prin formele personajelor reprezentate, să îl desemneze pe Cézanne drept precursor al cubismului.

Paul Gauguin are aici un singur tablou, intitulat simplu, "Peisaj", reprezentând patru personaje minuscule, probabil un preot şi trei copii, pierduţi în mijlocul vegetaţiei luxuriante din Insulele Marchize, unde se retrăsese pictorul, după plecarea din Tahiti, pentru a-şi petrece ultimii ani ai vieţii.

Amedeo Modigliani, pictor italian de origine evreiască şi reprezentant de seamă al artei moderne, are expuse câteva portrete, în care capetele personajelor au forme ciudate, ori prea rotunde, ori prea alungite. Pe lângă portretele unor femei, Modigliani a realizat şi portretul tânărului colecţionar Paul Guillaume, într-o atitudine de dandy, în costum negru şi cu o ţigaretă între degete.

Henri Rousseau, poreclit Vameşul, promotorul picturii naive, este şi el prezent aici, cu câteva tablouri, relevante pentru caracteristicile operei sale. "Copilul cu păpuşa" reprezintă un personaj ce pare a fi un băiat, deşi este îmbrăcat într-un fel de rochiţă, având în mâini o păpuşă şi o floare. Copilul pare a avea dimensiunile unui uriaş, iar chipul său şi cel al păpuşei au trăsături nefiresc de grave. În pictura "Nunta" sunt reprezentate opt personaje, patru bărbaţi şi patru femei, ale căror picioare nu se văd, părând că plutesc în aer. Albul rochiei de mireasă contrastează cu negrul hainelor celorlalţi şi al blănii câinelui din prim-plan. În "Şareta lui moş Junier" sunt reprezentate mai multe personaje, inclusiv pictorul, alături de vecinul său, Junier, şi familia acestuia, cu tot cu căţei.

Iniţiatorul fauvismului, Henri Matisse, are câteva picturi, reprezentând personaje feminine, în care culorile joacă rolul cel mai important. "Cele trei surori" au o atitudine ţeapănă şi figuri inexpresive, amintind de tabloul lui Manet, "Balconul". Sunt demne de amintit şi câteva nuduri, cum ar fi cele intitulate, sugestiv, "Nud roz" şi "Odaliscă albastră", precum şi o "Femeie cu mandolină".

Pablo Picasso are şi el un număr de picturi, dintre care mai multe nuduri, încadrate în perioadele sale albastră şi roz. Perioada albastră, generată de moartea unui bun prieten, este ilustrată prin lucrarea "Îmbrăţişare", în care cele două personaje, îmbrăţişate, degajă multă tandreţe, dar şi tristeţe. Perioada roz, în care Picasso era îndrăgostit şi fericit, este reprezentată prin opere precum "Adolescenţii" sau "Nud pe fond roşu". Atrag atenţia câteva nuduri ale unor femei masive, cu înfăţişare de halterofile, precum şi o "Mare natură moartă", ce ilustrează perfect reorientarea lui Picasso spre cubism.

André Derain, a cărui "Vârstă de aur" o văzusem la intrare, este, probabil, pictorul cu cele mai multe opere expuse în acest muzeu. Lucrările sale acoperă o gamă largă de genuri, de la peisaj la portret şi de la nuduri la naturi moarte. Peisajele sunt inspirate din partea meridională a Franţei, unul dintre ele numindu-se "Peisaj din Sud", iar două purtând denumirea de "Peisaj din Provence". Dintre portrete, atrag atenţia cel al colecţionarului Paul Guillaume, prezentat într-o postură mult mai sobră şi mai intelectuală decât în portretul lui Modigliani, al soţiei acestuia, Domenica, având pe cap o pălărie mare, precum şi cele două care o au drept model pe nepoata pictorului. Dintre nuduri, pictate în culori luminoase, le-am reţinut pe cele intitulate "Nud pe canapea", "Modelul blond", "Frumosul model" sau "Nud cu ulcior". Dintre naturile moarte expuse, amintesc aici pe cele intitulate "Masa de bucătărie", "Pepene şi fructe" sau "Natură moartă cu pahar de vin". Deosebit de frumoase sunt şi lucrările inspirate din lumea artelor, cum ar fi "Arlechin şi Pierrot", "Arlechin cu chitară", "Negru cu mandolină" sau "Dansatoarea Sonia".

Maurice Utrillo, pictor născut în Montmartre, drept fiu al pictoriţei Suzanne Valadon, avându-l drept tată prezumtiv pe pictorul catalan Miguel Utrillo, căruia i-a purtat numele, a pictat, mai ales, peisaje urbane, cum ar fi cele intitulate "Primărie cu drapel", "Biserica Saint-Pierre", "Notre-Dame" sau "Casa lui Berlioz".

Chaïm Soutine, evreu născut în Imperiul Ţarist, în apropiere de Minsk, şi stabilit la Paris, este unul dintre reprezentanţii de marcă ai expresionismului, prin culorile sale violente şi contururile mai mult decât aproximative. Cele peste 20 de opere expuse aici reprezintă cea mai bogată colecţie a sa, întrucât numeroase lucrări ale sale au fost distruse de el însuşi. Peisajele sale au în ele ceva sumbru şi neliniştitor, atât siluetele arborilor, cât şi cele ale clădirilor părând că se află în bătaia vântului, precum în lucrările intitulate "Casele", "Satul" sau "Arborele culcat". Aceeaşi impresie ţi-o dau şi portretele sale, cum ar fi "Logodnica", "Micul patiser" sau "Tânăra englezoaică". Relevante sunt şi naturile sale moarte, cum ar fi "Gladiolele", în care florile, ce par a fi ofilite, au cozile strâmbe, pe cale să se rupă. Cele mai multe naturi moarte ale sale reprezintă animale sau păsări sacrificate, ale căror trupuri atârnă, adeseori, în cârlige: "Bou şi cap de viţel", "Iepurele", "Natură moartă cu fazan", "Curcanul".

Marie Laurencin, pictoriţă aparţinând curentului cubist şi iubită a lui Guillaume Apollinaire, are câteva lucrări reprezentând personaje feminine cu aspect ireal, fantomatic, atât prin culorile lor pale, cât şi prin contururile lor alungite: "Dansatoare spaniole", "Femei cu câine" sau portretele doamnei Paul Guillaume şi al celebrei Coco Chanel.

În câteva săli sunt reconstituite interioare din locuinţele colecţionarilor ce au donat operele expuse aici. Sala dedicată lui Paul Guillaume, elegant mobilată şi având pereţii acoperiţi cu tablouri, conţine şi câteva opere de artă primitivă africană, dovadă a interesului colecţionarului şi negustorului de artă şi faţă de acest domeniu. Alături, este reconstituit unul dintre saloanele văduvei lui Paul Guillaume, Domenica, măritată a doua oară cu industriaşul Jean Walter, de aici venind şi numele colecţiei, Guillaume-Walter.

La ieşire, am trecut pe lângă un bust din bronz realizat de Rodin, reprezentându-l pe Georges Clemenceau, poreclit "Tigrul", mare om politic francez, care, în calitate de prim-ministru, a reprezentat Franţa la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919-1920. În faţa muzeului, poate fi admirată, de asemenea, o versiune în bronz a celebrei capodopere a lui Rodin, "Sărutul".

Ieşind din Tuileries, am mai văzut, pe un zid, o placă de marmură ce menţiona că, din acel loc, la 1 decembrie 1783, s-a ridicat spre cer primul balon cu hidrogen în care se aflau doi pionieri ai aeronauticii, fizicianul A. C. Charles şi Marie-Noël Robert. Charles, aflat în competiţie cu fraţii Montgolfier, a realizat acest zbor la zece zile după ce un balon cu aer cald, proiectat de aceştia, reuşise primul zbor din istorie al unor fiinţe umane. Spre deosebire de fraţii Montgolfier, care folosiseră aerul cald pentru a se înălţa, Charles a folosit hidrogenul, mult mai uşor decât aerul.

Am traversat Place de la Concorde, îndreptându-ne spre Petit Palais, pe care voiam să-l vizităm. Acesta se află pe Strada Winston Churchill, faţă în faţă cu Grand Palais, ambele construite cu prilejul Expoziţiei Universale de la 1900. În faţa lui Petit Palais se află şi o statuie a lui Churchill, îmbrăcat în ţinută de război, având pe cap cunoscuta şapcă. Am intrat prin poarta monumentală, încadrată de coloane ionice şi împodobită de frumoase sculpturi. Intrarea în muzeu este gratuită, dar sunt interzise fotografiile, fapt pentru care şi amintirile mele sunt destul de lacunare, mai ales că am parcurs expoziţiile destul de grăbiţi. De aceea, şi prezentarea mea va fi mai scurtă decât în cazul altor muzee.

Petit Palais găzduieşte numeroase obiecte de artă, din Antichitate şi până în preajma anului 1900. Dintre antichităţile greco-romane, amintesc câteva vase de ceramică pictată, obiecte de argintărie, statuete din bronz, cum ar fi cele ce îi reprezintă pe Bacchus, pe Zeus sau pe Poseidon, precum şi pe un frumos efeb, copie după o operă a lui Policlet. Două alte colecţii sunt dedicate obiectelor de artă medievală bisericească, din lumea creştină orientală şi din cea occidentală. Arta ortodoxă este reprezentată prin icoane provenite din Grecia şi Rusia, în timp ce arta catolică prin diferite obiecte de cult realizate din metal sau fildeş şi, de asemenea, prin icoane. Renaşterea e reprezentată prin picturi, atât scene religioase, cât şi portrete, precum şi prin obiecte de artă, unele dintre ele împodobite cu scene de inspiraţie biblică sau mitologică. Secolul al XVII-lea este reprezentat prin artişti precum Rembrandt, cu un autoportret în costum oriental, Rubens cu "Răpirea Proserpinei", sau Poussin, cu "Masacrul Inocenţilor". Din secolul al XVIII-lea, numit şi secolul luminilor, sunt expuse o serie de piese de mobilier, tapiserii, obiecte de artă, dar şi picturi, cum ar fi portretul astronomului Jérôme de La Lande, de Fragonard, "Alexandru şi Bucefal", de Tiepolo, sau "Moartea lui Seneca", de David. Deosebit de bogate sunt expoziţiile dedicate secolului al XIX-lea, care cuprind obiecte de artă, sculpturi şi picturi. Dintre pictorii prezenţi aici, îi amintesc pe Delacroix cu "Lupta ghiaurului cu paşa", Géricault cu "Peisaj cu mormânt", Ingres cu "Francisc I primind ultima răsuflare a lui Leonardo da Vinci", Corot cu "Marietta", zisă şi "Odalisca romană", Courbet cu senzualele lucrări "Somnul" şi "Domnişoare pe malul Senei", Daumier cu "Amatorul de stampe", Gauguin cu "Bătrân cu baston", Manet cu "Portretul lui Théodore Duret", comerciant, gazetar, critic de artă şi colecţionar, Monet cu "Soare apunând deasupra Senei la Lavacourt, efect de iarnă", sau Toulouse-Lautrec cu "Nice, amintire de pe Promenada Englezilor". Sculptorii cei mai cunoscuţi prezenţi aici sunt Carpeaux cu "Ugolino" şi "Domnişoara Fiocre", dansatoare la Opera din Paris şi Dalou cu "Triumful Republicii" şi "Cap de ţăran". Expoziţia dedicată Parisului la 1900 îi are drept principali protagonişti pe pictorii Cézanne, Renoir, Moreau, Berthe Morisot şi pe sculptori precum Rodin, Bourdelle sau Maillol. Alte expoziţii cuprind artă grafică, fotografii, manuscrise şi cărţi vechi. După ce am parcurs expoziţiile aflate la parter şi etaj, am încercat să ieşim, însă o ploaie torenţială ne-a obligat să mai zăbovim vreo jumătate de oră în holul muzeului, făcându-mă să regret că nu am parcurs sălile într-un ritm mai lent.

Continuare: vezi impresii

---

VIZUALIZĂRI: 5249 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI