GRAD SATISFACȚIE
Cred că există un regulament în privința acordării stelelor în turism, creat separat pentru pensiuni (margarete), moteluri și hoteluri. Că el, regulamentul, diferă de la țară la țară (deși poate n-ar trebui), e clar. Cred că diferă el și de la regiune la regiune! Dar să o iau de la început.
După cum am spus și în review-ul meu de debut pe AFA, la Călimănești am fost de mai multe ori. Ne-am cazat în mai multe locuri, și, o dată sau de două ori la Motelul Cozia (mai demult se mai numea și Scorillo), motel care atunci avea 2 stele, iar de mâncat pot spune că am mâncat aproape numai aici. Ne-a plăcut mereu motelul, zona verde și liniștită din jurul lui, restaurantul bun, și am decis să ne cazăm și acum tot aici.
Venind dinspre București, aproape de ieșirea din Călimănești, pe partea stângă, găsim Motelul Cozia. Parcarea este în spatele Motelului, tot acolo se află și mica recepție. Motelul este un lung șir de camere, iar din loc în loc există niște trepte care ne duc la etajul 1 (până nu demult, și ultimul). La unul din capete, cel mai depărtat, au mai fost construite ceva camere deasupra, în pod, cum s-ar spune, dar moderne și ele. Un lung culuar trece prin fața ușilor tuturor camerelor, iar camerele au vedere (o mare parte) la piscina nou construită, iar câteva din ele la clădirea ce acoperă parțial piscina.
Prețul este de 100 ron/camera + mic dejun (în valoare de 10 ron/pers).
Dacă tot am vorbit la început de stelele din turism, cele acordate spațiilor de cazare, am să încep descrierea ȘI comparațiile.
PARCAREA este mare, gratuită, păzită, luminată, ține de fapt, pe toată lungimea Motelului. Se mai poate parca și în fața hotelului (a terasei de la restaurant de fapt).
În Paralia Katerini ar fi destul de greu să găsești loc de parcare, iar la Nisipurile de Aur... știți și voi, te trimit de colo-colo, plătești, dai ciubuc, nu prea ești sigur.
CAMERA este mare, dotată cu mobilier modern, dulap-șifonier cu uși glisante (se câștigă astfel mult spațiu), dulapul - cu rafturi, dar și cu loc pentru atârnat hainele. Există trei mese, una sub televizorul suspendat, cu ecran plat, apoi altă masă lângă dulap și a treia lângă geam, mai scundă, care are și două fotolii lângă ea. Paturile pot fi tip matrimonial sau twins, dar puțin cam înguste. Camera este dotată și cu un minibar, care ne-a fost foarte util. Acuma :
Am fost la greci, în Paralia Katerini, la o vilă (e drept, de 2 stele), dar a cărei cameră nici nu se apropia măcar de cea a motelului nostru! Un motel este (totuși) un motel și (presupun că) este inferior unei Vile.
Am fost la bulgari, la Nisipurile de Aur, la hotel Pliska, hotel de TREI STELE, a cărei cameră nu se compara, ca mărime și dotare, cu modesta cameră a unui MOTEL!
Tot la Nisipuri am fost la Park Hotel Golden Beach, hotel de PATRU STELE, a cărui cameră era foarte aproape, ca mărime, (dacă nu la fel) cu a Motelului Cozia!
BAIA este suficient de mare pentru două persoane, astfel încât una să facă liniștită duș, în cabina destul de largă, iar cealaltă să aibă acces la chiuvetă sau toaletă. Apă caldă permanent, nici nu s-ar putea altfel într-o stațiune cu izvoare termale! Două săpunele, hârtie igienică, priză pentru feon.
Băile de la locațiile mai sus numite (Katerini și Pliska), deși, repet, una - Vilă, cealaltă - hotel de 3 stele, erau mici, înghesuite, abia aveai loc singur, dușul - la vilă, fără o perdea, la hotel - una din plastic, ce se lipea exasperant de tine! Doar la Park Hotel, la 4 stele, da, o baie mare și dotată cu de toate!
BALCOANELE, (cu excepția Vilei din Grecia, unde lipsea, la camera noastră), balcoanele, deci, cam la fel de mari, la fel de dotate, toate cu două scaune și masă (de plastic hoteluri!), din lemn la motelul nostru de la Cozia.
WIFI mergea foarte bine la Motelul Cozia, n-am avut nici o problemă, dar la greci, la Vilă - catastrofă, la bulgari, la hotel nu știu (dar, după aglomerația de laptop-uri din holul de la recepție, cam pot să-mi închipui!).
Există, deasemeni, un mic loc de joacă pentru copii, dar chiar mic fiind, denotă, totuși, o oarecare grijă față de clienții Motelului! Nu multe HOTELURI sunt dotate cu așa ceva!
În principiu, acordarea de stele ar trebui să fie egală cam peste tot dar se pare că nu prea este așa! Și revin atunci la problema stelelor acordate spațiilor de cazare : cât, cum, unde poți să te bazezi pe corectitudinea acordării lor, și cam ce poți primi, în diferite locuri din lume, la un anumit număr de stele! .
Pe jumătate din fostul spațiu verde din fața Motelului s-a ridicat o construcție ce adăpostește o bună parte din piscină (restul este în aer liber), cabine pentru dezbrăcat, dușuri, și, pentru amatori, se face și masaj. Piscina este cu apă termală, deci poate fi folosită și pentru un eventual tratament. Porțiunea de iarbă rămasă din fostul spațiu verde este acoperită (după necesități) cu șezlonguri. În patru zile, cât am stat noi acolo, apa din piscină a fost schimbată o dată, dar este de înțeles, nu erau mai mult de 5-6 persoane amatoare de baie, în perioada când am fost noi. Prețul este (era, la acea dată) de 15 ron adulții și 7 ron copii. Pentru că la piscină se poate ajunge și ocolind vestiarele, programul ar fi cam non stop, orarul oficial nu l-am văzut (sau mi-a scăpat).
Motelul are și restaurant. Unul destul de mare, cu mese și în interior și afară, pe terasă. Cu ceva vreme înainte, pe jumătate din actuala parcare din fața terasei se inșirau un număr de mese, "prevăzute" în capăt cu un mare grătar, folosit la greu toată ziua! Acum grătarul s-a mutat undeva în interior, iar parcarea s-a mărit, lucru bun, având în vedere mulțimea de oameni care se opresc să manânce la - deja aunoscutul și apreciatul - restaurant al Motelului. Felurile sunt multe și variate, 4-5 feluri de ciorbă, carne de porc, vită, pește. Deserturile sunt și ele variate, pe prim plan situându-se papanașii cu smântână și clătitele cu dulceață din fructe de pădure. Prețurile au fost menționate deja într-un alt review, nu are rost să le mai repet.
Servirea este promptă, nu numai acum, când nu era foarte multă lume, ci și în plin sezon (lucru constatat cu alte ocazii când am mai fost aici).
Patrioată fiind, pot spune că la Motelul Cozia din Călimănești, România, am găsit condiții mai bune și decât la Vilă (în Grecia), și decât la multe HOTELURI de 3 stele din Bulgaria!
Dacă sunteți doar în trecere sau pentru un weekend, ba chiar și pentru mai multe zile, vă recomand Motelul Cozia.
Toate cele bune!
Trimis de purcelul* in 13.10.15 12:29:37
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA. A mai fost în/la: Toate regiunile
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (purcelul*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.26782700 N, 24.31750500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@purcelul - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
===
Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1. B. 7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun — vezi impresii .
@webmaster70 - Da, este poziționarea corectă.
Frumos motelul, l-am vazut, am si mancat la terasa restaurantului, dar nu am dormit. Arata frumos, data viitoare poate il folosim.
Multumim pentru informatii, am inclus in plan o sedere la motel, intr-adevar arata bine, pozele sunt convingatoare si relatarea lamuritoare. Ma bucur ca mai exista si exemple pozitive prin turismul nostru local, sunt binevenite. Vacante frumoase!
@calatorul50 - Dacă aveți de ales, cereți camere de la 209 în sus, pentru a nu avea obturată vederea spre piscină și stradă! Toate cele bune!
@nikki arb - Aș face aceeași recomandare ca și pentru @călătorul50, cereți cameră mai spre sfârșitul parcării! Multă sănătate!
@purcelul - Multumesc pentru raspuns si sfaturile utile. Vacante frumoase!
@purcelul -
Interesant articol, interesantă locaţie! Felicitări!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2022 Motel Cozia din Caciulata — scris în 19.06.22 de fregata din GIURGIU - nu recomandă
- Jul.2019 Motel Cozia — scris în 03.07.19 de Ana101 din MEDIAş [SB]
- Feb.2019 Numai daca nu exista alta posibilitate — scris în 09.03.19 de olteanul2010 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2018 Mizerie, fara apa calda, scump, galagie noaptea — scris în 07.08.18 de Kemy din BUCURESTI - nu recomandă
- Sep.2017 O locatie de evitat... — scris în 27.09.17 de Aurel21 din PITEşTI - nu recomandă
- Jul.2017 Motelul Cozia - condiţii mulţumitoare de cazare — scris în 28.11.17 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- May.2017 A fost ok la Motel Cozia in Caciulata — scris în 25.05.17 de mariko din BUCURESTI - RECOMANDĂ