Sighet — sau istoria care nu se predă la ore...

TIPĂREȘTE

Ultima partea a excursiei noastre fulger din Maramureș a fost vizita în Sighetul Marmației, și după o scurtă plimbare în oraș o mare parte din timp am dedicat unui muzeu al victimelor comunismului și implicit celor care au trăit în această perioadă nedorită.

Pe scurt despre oraș ar mai fi de scris că se află la nord de tot în țara noastră la confluența râurilor Iza și Tisa la granița cu Ukraina. Se află la o altitudine de doar 274 m deasupra mării iar ultimul recensământ acum mulți ani a arătat 37000 locuitori. O primă atestare documentată ne arată anul 1326 c-ar fi existat Sighetul pe pământ. Ca și obiective turistice în afară de memorialul despre care scriu în acest articol ar mai fi Muzeul Satului Maramureșean, Muzeul Etnografic al Maramureșului, Muzeul Culturii Evreiești, Biserica reformată.

Dar următoarele rânduri doresc să le scriu doar despre Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței amenajate în clădirea fostei închisori din Sighet.

Chiar dacă nu am beneficiat de binefacerile acestei instituții mă consider o victimă a comunismului care mi-a răpit ani prețioși din tinerețe, m-a ținut departe de lume și m-a lipsit de nevoile elementare ale vieții hrana și altele necesare pentru o dezvoltare normală a individului.

Toate aceste neajunsuri le-am povestit acum ceva ani aici - vezi impresii.

Iar despre revoluția din 1989 am povestit aici - vezi impresii.

Acces la muzeu

Deoarece aici am dorit să ajung prima dată am cerut acces rutier GPS- ului câtre Memorialul Victimelor Comunismului. Muzeul nefiind la artera principală al orașului dupa intrare dinspre Baia Mare a trebuit să urmez strada Ștefan cel Mare cu sens unic să fac un mic ocol și să mă întorc pe strada Gheorghe Șincai la fel cu sens unic. Aici am parcat pe partea dreaptă am găsit loc destul de aproape de muzeu, în ziua în care am parcat nu se plătea taxă (duminică). Intrarea în muzeu se face dinspre o zonă pietonală centrală strada Corneliu Coposu. Această stradă centrală era împânzită de terase unde se putea servi una, alta o băutură, o mâncare.

Program și tarife

Se poate vizita marți-duminică între orele 9.30-16.30. Tarifele sînt 15 lei/adult, pensionari 5 lei, elevi, studenți 4 lei, taxă foto 5 lei, taxă filmare 15 lei. Gratuit este intrarea pentru foști deținuți politici (de și nu cred că ar mai vrea să vină pe aici nici gratis) persoane cu handicap și ziariști. Nu am plătit taxă foto eram cu telefonul astfel nu s-a cerut. Era totuși mai bine dacă luam aparatul, la semiîntunericul din celule aparatul făcea poze mai bune decât telefonul, astfel recomand cine are și dorește să fotografieze să și-l ia aici. Se scrie că timpul mediu de vizitare este de 1 oră în fine la mine s-a dublat și asta nu de drag, doar că m-am documentat ceva mai mult având în vedere interesul pentru acest obiectiv.

Istoricul memorialului

Da, a fost închisoare adevărată, s-a construit pe vremea ocupației austro-ungare în 1897. Era o închisoare normală nu politică. A devenit închisoare politică după 1948, oameni normali și fără antecedente penale au devenit dintr-o dată dușmanii poporului. Iar condițiile au devenit pentru dușmani poporului total insalubre fără hrană normală, fără încălzire în celule, toate incompatibile vieții, rezistatu doar cei puternici care până la urmă piereau și ei.

Închisoarea a funcționat până în 1977 după această dată deținuții politici erau altundeva încarcerați. Clădirea s-a degradat mult până în 1994 când Fundația Academică Civică a preluat clădirea, renovarea căruia a durat până în 2000.

În prezent interesații se pot plimba pe fiecare etaj, pot intra în fiecare celulă. Fiecare celulă este unică în felul ei, un minimuzeu independent. Pentru mine a fost prima dată când am intrat într-o clădire de genul-până atunci doar în filme am mai văzut.

Ce am trăit (și retrăit acolo precum cu mașina timpului) vă povestesc în următoarele:

După descriererea celulelor și implicit despre tema descrisă voi face și un scurt refresh personal în legătură cu acea temă dar strict după caz.

La parter este o sală unde turistul se pote documenta privind istoricul închisorii de la Sighet, găsim harta penitenciarelor politice din România Socialistă, o cronologie privind toate evenimentele de la începuturi până la revoluția din 1989.

Pereții coridorului sînt tapițate cu mii de poze, pozele vicitimelor comunismului. După care am intrat în holul acela principal de la care se văd toate nivelele încă două la număr. Atmosfera se simte deja a penitenciar doar pereții sînt prea faini renovați în alb. Pereții au fost atât de deteriorați încât era necesară reabilitarea, instituția nu avea de ales. S-a ales zugrăvirea în alb. Cred că pardoseala cu pavajul specific a rămas cel original. Am început să intru pe rând în celule.

În prima celulă am găsit cronologia tuturor evenimentelor importante din fostele țări comuniste. Astfel am citit despre Republica Democrată Germană, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, Iugoslavia, și despre presa străină despre cum a relatat evenimentele de atunci. Observațiile mele: în anii comunismului am interacționat cu persoane din fostele țări comuniste, de ex persoane din RDG aveau oarecare libertăți se găseau ceva mai multe alimente la ei dar aveau altfel de restricții de ex așteptau pt o linie telefonică 3-4 ani.

În următoarea celulă tema principală era Basarabia. Despre cum a fost Basarabia în Gulag, cum a fost în timpul lagărelor sovietice, ocuparea Basarabiei în 1940, despre organizații de rezistență în Basarabia.

Următoarea celulă-temă:Maramureșul sub asaltul comunist. S-a scris și despre Ilie Lazăr de la partidul național țărănesc. Folclorul din Maramureș relata: Cine-o vota cu Ilie va fi cald p-a lui vecie și-a scăpa de sărăcie

În următoarea celulă l-am găsit pe Regele Mihai și toată istoria/povestea lui cu tot ce a făcut pentru poporul român. Îl considerăm și pe el o victimă al comunismului, și așa a și fost.

În următoarea celulă am putut citi despre transformarea justiției precum și forțelor de ordine poliția, jandarmeria, serviciile secrete. Probabil că mulți s –au opus regimului că penitenciarele erau pline cu ei. Partea proastă era că pentru viitoarea Securitate a poporului și Miliția populară s-au recrutat foarte mulți din periferia societății poate pe mulți care aveau cazier în fostul regim și ce era mai rău analfabeți cu poate doar 2,3 clase absolvite.

Tema celulei următoare era armata și cum a fost comunizată la începutul epocii. Toată armata a fost desființată de la forma care exista atunci și s-au creat divizii noi.

În camera următoare era vorba despre sovietizarea României. În prim plan cotidianul Scânteia cu Stalin în frunte titlul: Trăiască Uniunea Sovietică care a croit și a arătat tuturor popoarelor lumii drumul spre socialism. (oare de ce mă gândesc acum la Putin??) Comentariile mele aici: a fost multă propagandă privind Uniunea Sovietică atât la școală cât și în familie s-a povestit mult dar nu de bine. În timpul ocupației sovietice familia mea a îndurat cea mai mare sărăcie posibilă.

Într-o cameră găsim o temă sensibilă naționalizarea. Industriașii de atunci care au creat ceea ce au reușit să creeze au rămas peste noapte fără nimic poate și arestați. Asta doar din vina că au reușit să pună o afacere pe picioare. Titul de ziar: Întreprinderile smulse din mâinile lacome ale exploatatorilor devin bun comun al întregului popor.

Urmează o celulă unde este vorba despre biserică, rezistența unor culte care s-au opus. Aceste culte clar s-au desființat, reprezentații lor au fost aruncați în temniță. Au rezistat doar cultele care au jucat hora împreună cu partidul comunist și cu uniunea sovietică. Comentariul meu aici: s-a povestit mult în familia mea despre ce culte s-au opus regimului.

Urmează din nou o celulă unde tema principală este naționalizarea, colectivizarea. Din nou o temă sensibilă deoarece este vorba și de omul de rând aici. Ori dacă aveai pe atunci un pic de pământ mai mult-din munca ta desigur, poate o casă mai mare-tot din munca ta deja erai dușman al poporului și totul era confiscat. Comentariul meu: Am avut un caz în familie un unchi, toată viața a povestit am avut de unde învăța. Erau considerați dușmanii poporului au avut de suferit de la școală și până la toate instituțiile statului. Și asta doar din simplul motiv că au avut pote un pic de pământ în plus. Au fost și răscoale împotriva colectivizării s-a scris despre țărani arestați.

Următoarea încăpere era despre securitate, de la înființare până la sfârșit activitatea securității, victimele securității, etc. Comentariul meu aici: până la revoluția din 1989 am avut mare respect față de această insituție a fost un respect prin tăcere. Dacă deschideai gura... la revedere viața de până atunci...

Celula următoare era dedicată lui Ceaușescu. Pe cât de popular era la început atât de neiubit a devenit la sfârșit. Lecția învățată: nici un conducător să nu-și înfometeze populația, poate să facă alte compromisuri dar să nu umble la mâncare, punct!! Comentariul meu aici: am avut cunoștințe care în vara anului 1989 au tot povestit că Ceaușescu n-o să apuce crăciunul...

A urmat o temă despre viața cotidiană în închisoare la modul general nu doar despre închisoare din Sighet. Din fericire personal nu am nici un comentariu aici, dar am rude care au povestit...

Într- o sală mai mare am îneput din nou cu studierea istoricului peniteciarului Sighet. Aici am aflat și despre Cimitirul săracilor aflat ceva mai departe aici în Sighet. Aveam din nou să cunosc chipurile unor încarcerați de aici plus o pompă de apă care s-a folosit aici.

În următoarea celulă tema principală era despre represiunea împotriva culturii în închisori. Erai scriitor, aveai o problemă în plus. Fie scriai ceva plăcut regimului fie deloc. Altfel aveai o problemă și una mare de tot. În următoarea încăpere am învățat despre cronologia represaliilor în literatură.

În următoarea încăpere era vorba din nou despre represiunea în cultură. Altfel aveam o întreaga gamă de chestii interzise: cărți, reviste, filme, bancuri, muzică, piese de teatru, și lista continua la nesfârșit. Nimic n-avea voie să semene a occidental. Nici măcar îmbrăcămintea, lookul personal. Aveai ceva plete deoarece era la modă. La tuns frate. Aveai blugi? Aveai și probleme. Comentariul meu aici: fiind tânăr în perioada respectivă clar mă interesau și anumite chestii interzise de regim. Cu revistele cărțile am avut grijă, se putea. Cu filmele la fel, în principiu erau casete VHS copiate și răscopiate la care te uitai cu perdelele trase. Muzica bună era la fel răscopiată trebuia să ai o sculă audio și un suport cât de cât ca să iasă rămână și ceva calitate. În privița lookului dacă aveai grijă la școală nu arătai nimic dar la o petrcere puteai oarecum să te mai destinzi și nu se întâmpla nimic.

În următoarea celulă era vorba despre persecuțiile etnice. Evreii puțini care au supraviețuit holocaustului au plecat de tot, n-aveau loc pe aici. Etnicii germani la fel, iar ceea ce a mai rămas din ei a plecat după 1989. Și nu au plecat că nu mai putea de bine, asta este clar. Restul a mai supraviețuit și în timpul odiosului cumva. Personal ca etnie 50% maghiar 50% neamț pot spune că în Sibiu nu am avut nici un fel de probleme, noi tinerii ne-am înțeles întotdeauna inidferent de etnie și ne-am distrat. Problemele erau acolo unde au existat și instigatori și destul de numeroși și în vremurile descrise.

În următoarea încăpere am citit despre distrugerea academiei române și despre comunizarea învățământului.

Sala demnitarilor, următoarea încăpere ne descrie viața lor. Urmează neagra adică celula neagră, de pedeapsă. Fără ferestre doar ceva instrumente de legat în mijloc. Urâtă treabă...

Pe hol dispozitivele interactive multimedia cu ecrane prin intermediul cărora turistul putea să obțină informații suplimentare erau oprite din motive de covid. Altfel sînt destul de utile.

În altă încăpere turistul se poate documenta despre perioada interbelică iar în alta despre viața de familie din anii aceștia.

O întreagă altă încăpere este dedicată revoluției din Ungaria din 1956 destul de sângeroasă de altfel. Se poate citi și despre epoca Kadar de după supranumit și comunismul gulaș. În orice caz gulașul lor a fost o idee mai bună decât mămăliga noastră, dar tot comunism era și acolo. Am avut ocazia o dată de o vizită în Ungaria în anii 80. A fost o excursie școlară. Mă credeți că am crezut că am ajuns în occident?

Următoarea încăpere este dedicată mișcărilor din Cehoslovacia denumite Primăvara din Praga 1968. Încă o cameră ne povestește despre revolta din Berlin și Turingia asta se întâmpla prin 1953.

O cameră este intitulată : Libertatea pe calea undelor. Puteai să-ți aduci libertatea la tine acasă prin calea undelor. Toată lumea asculta pe atunci europa liberă sau alte posturi mai necenzurate. Comentariul meu aici? Păi da, tata asculta seară de seară. Microfoane nu am avut în casă. Mai înțelegeam și eu câte ceva de acolo.

Minerii se mai săturau și ei din când în când astfel au avut loc mișcări sociale în Valea Jiului în 1977. Brașovenii s-au răsculat prin 1987. Poveștile lor-în altă celulă

Epoca de aur sau de kitsch neiubită –doar că am trăit-o-este descrisă în altă încăpere. Acolo i-am văzut pe primii tovarăși Ceaușescu în diferite forme și descrise în cultul personalității de care sufereau, asemena lui Kim de fapt de la nord-coreeni au învățat asta. Comentariul meu: Fără rușine pot scrie că am avut o oarecare scârbă față de cultul personal. Numai dacă mă gândesc la materialele irosite la parade, la timpul pierdut pentru organizarea paradelor și confecționarea decorului, consider că a fost o mare perdere materială și spirituală. Din fericire am reușit să scap de x ori de parade.

Oponenți și dizidenți este intitulată următoarea celulă-este vorba despre o anumită perioadă din anii 70-80.

Viața cotidiană în comunism este o încăpere în care am descoperit toate obiectele văzute/folosite pe vremea respectivă. Fie că este vorba despre televizorul pe lămpi Venus fie tricicleta cu trei roți, gumela, sicola, pâinea tare ca piatra, cu toate am familiarizat... În fine dacă mă apuc să scriu despre viața cotidiană în comunism nu mai termin articolul astăzi. Din fericire există linkul de mai sus, acolo am descris toate ofurile mele despre această perioadă.

Demolări este intitulată următoarea celulă. Pe vremea respectivă se demola orice începând de la casele oamenilor până la biserici sau clădiri de patrimoniu. Și asta doar din dorința de sistematizare a tovarășului. Am scăpat la milimetru de așa ceva eu și familia mea. Comentariul meu aici: la una din vizitele tovarășului s-a dorit săs se facă o arteră principală între străzile Ștefan cel Mare (acolo stă și tovarășul de acu...) și Bulevardul Milea. Dacă se materializa casa mea părintească și implicit terenul de sub care acum valorează ceva euroi era dus... Primemam o locuință făcută de dorel pe undeva, poate la un sfert de valoare... Nu știu din ce motive, dar am scăpat.

În următoarea încăpere ne putem documenta din nou despre rezistența din Maramureș. Urmează o celulă în care a murit Gheorghe I Brătianu.

Următoarea încăpere ne povestește cum s-a desfășurat medicina în închisoare. Mai putem citi despre elevi studenți în detenție iar încă o sală este intitulată Sala manuscrisurilor. Mai putem citi despre familii reprimate de regim, de vieți distruse. Pe urmă a mai venit o neagră, o celulă neagră fără ferestre după care am putut citi despre URSS.

Într-o altă sală putem citi despre diferite penitenciare din țară de ex Jilava, Aiud, Gherla, etc. Aici am terminat interiorul și am ieșit în curte.

În curte găsim un monument interesant. Este construit în memoria victimelor comunismului este ca un mormânt imens în interiorul căruia se află o masă rotundă pe care ard numeroase lumânări. Se numește spațiu de reculegere și rugăciune. Se acceptă donații bineînțeles... Trecem mai departe pe lângă gardul înalt de beton armat cu sârmă ghimpată și gherete de pază de pe vremea respectivă și ajungem la grupul statuar din partea cealaltă a clădirii. Se numește Cortegiul Sacrificaților și este realizat de sculptorul Aurel Vlad. 18 siluete umane merg spre un zid și parcă ar dori s-o escaladeze. Siluetele sînt turnate din bronz eu consider o reușită a cea vrea să transmită acest grup statuar.

După care am ieșit din închisoare și... parcă am mai albit un pic... și mă uitam spre turiștii de pe terase. Simțeam libertatea în aer. numai cineva care a trăit acest coșmar-chiar și neînchis poate să aprecieze ceea ce avem acum.

Să ne bucurăm cu toții de libertate, este de neprețuit...

---

VIZUALIZĂRI: 746 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI