La casa „părintească” a lui Eminescu din Ipotești

TIPĂREȘTE

Anul acesta am avut parte de o surpriză plăcută: am reușit să ajung pe meleaguri eminesciene și chiar să calc pe pământul pe unde poetul a alergat în copilărie – la Ipotești. Nu știu cum s-au aliniat astrele sau voința divină a dorit acest lucru astfel că m-am „nimerit” și eu la Memorialul Ipotești chiar în zi de omagiere a marelui poet: 15 iunie. Când mi-am dat seama că deplasarea mea la Ipotești va coincide cu desfășurarea manifestărilor anuale intitulate „Zilele Eminescu” am întrebat printr-un e-mail dacă casa memorială se va putea vizita în acea zi – răspuns afirmativ. De altfel am fost invitat să particip la evenimentele dce se vor desfășura în ziua de 15 iunie atât pe e-mail, cât și la fața locului. Fiind vorba de o zi specială, intrarea în casa-muzeu a fost gratuită.

„Eminescu” este un subiect inepuizabil, de zeci de ani curg râuri de cerneală despre viața și opera poetului, sute de articole și cărți apar permanent pe piața editorială. Încă se mai caută „senzaționalul” , încă apar informații noi, încă se încearcă acoperirea unor pete albe din biografia lui Mihai Eminescu. De-a lungul timpului am citit câte ceva din vasta bibliografie ce îl privește pe Eminescu și, pe deasupra, am copilărit într-un sat care are legături strânse cu familia poetului (vezi impresii). Cu mai mult de 10 ani în urmă am poposit pentru prima dată la Ipotești, dar atunci am ajuns târziu după-amiază și nu am mai găsit muzeul deschis. De data aceasta am avut noroc!

Amplasare și detalii acces. Oficial întregul complex de la Ipotești se numește Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și este format din trei puncte muzeale (Casa părintească, Biserica veche a familiei Eminovici și Biserica Nouă), precum și alte obiective cultural-administrative (Biblioteca, sala de expoziție temporare, casă țărănească tradițională, amfiteatru în aer liber etc.). Satul Ipotești se află la circa 10 km depărtare de centrul orașului Botoșani, iar complexul muzeal e amplasat chiar la margine de sat, imediat după ce traversezi pârâul Dresleuca și urci pe terasa superioară a acestuia. Găsim indicatoare specifice chiar în DN 29B care ne îndreaptă spre Memorial.

Programul de vizitare este adaptat momentan condițiilor pandemice, dar și sezonului cald: de marți până duminică între orele 09.00 – 17.00 (cu două pauze de igienizare de câte 30 de minute: de la 12.30 și de la 16.30). Prețul unui bilet este de 8 lei/adult, 4 lei/copii, elevi, studenți și pensionari, 5 lei/taxă foto. Informații actualizate găsiți pe site-ul oficial: eminescuipotesti.ro.

Scurtă istorie a casei părintești. Căminarul Gheorghe Eminovici și soția sa Raluca (născută Iurașcu) își leagă numele de moșia Ipotești începând cu vara anului 1847 atunci când achiziționează proprietatea. Până la mutarea definitivă pe moșia Ipotești familia Eminovici va locui temporar pe timpul a două veri la conacul moșiei – de fapt o casă veche de peste jumătate de secol, destul de dărăpănată. Mihai Eminescu se va naște la Botoșani la 15 ianuarie 1850 (dată acoperită documentar) și va fi botezat la biserica Uspenia din centrul târgului, loc aflat în apropierea caselor deținute în oraș de părinții săi.

Abia în 1855 boiernașul Gheorghe Eminovici vinde casele din orașul Botoșani, dărâmă vechea casă din Ipotești și începe construcția uneia mai trainice, dar greutățile financiare vor lungi finalizarea timp de 2-3 ani. Casa ridicată de căminarul Eminovici avea un salon mare (camera de curat), un dormitor pentru părinți și o cameră a fetelor. Băieții familiei locuiau într-o anexă aflată în curte, clădie în care se mai afla bucătăria și cancelaria micului boier.

Copilul Mihai vine la Ipotești prin 1856 și petrece timp de 2 ani o dulce copilărie, până la plecarea la școală la Cernăuți. El explorează ograda, satul și împrejurimile, se bucură de poveștile bucătăresei și a bătrânilor din vecini, explora pădurile din apropiere, se scălda la baltă. Tot în acești primi doi ani Mihai Eminescu învață în casă a citi, a scrie, ceva limbi străine, chiar și chirilică. Dascăli i-au fost mama Raluca care știa carte, preoții și dascălii de la biserică și o guvernantă bătrână care venea la Ipotești o dată pe săptămână. Mihai Eminescu va tânji toată viața după libertatea din copilărie și natura care îi aducea aminte de locurile natale. Până la plecarea la Viena tânărul Mihai își va petrece vacanțele pe meleagurile botoșănene.

Gheorghe Eminovici vinde moșia Ipotești în 1877, dar rămâne să o administreze cu acordul noului proprietar. Peste câțiva ani poetul și-a manifestat dorința de a răscumpăra moșia, dar deja problemele de sănătate nu îi dădeau pace. În 1884 moare căminarul Gheorghe Eminovici și este înmormântat alături de soția sa, lângă bisericuța aflată în curtea casei din Ipotești. După moartea poetului în 1889, an în care se sting atât Ion Creangă, cât și Veronica Micle, moșia trece prin mai multe procese de vânzare ajungând în final în posesia familiei doctorului Papadopol.

La 1924 casa ridicată de părinții lui Mihai Eminescu era deja în stare de colaps, nefiind locuită de ani buni. Maria Papadopol, proprietară a moșiei, dorește să consolideze ruinele, dar acoperișul se prăbușește fiind acuzată că a vrut să demoleze casa. În elita culturală a țării și mai ales în grupul oamenilor de cultură botoșăneni se iscase deja un curent de restaurare a casei și de crearea a unui muzeu dedicat poetului. Un grup de botoșăneni cere obolul publicului pentru a restaura casa părintească din satul Ipotești a lui Eminescu, ... Uitarea ce-și așterne vălurile peste amintirea marelui cântăreț e o nedreptate care 1-a urmărit și în vieață. Lumea noastră nu este încă pătrunsă de cultul sfânt al celor ce s-au jertfit pentru o credință – așa suna un îndemn publicat în 1919 în publicația „Luceafărul” . Astfel în 1924 are loc un protest susținut care o va sili pe doamna Papadopol să doneze curtea și rămășițele construcției pentru refacerea casei părintești și înființarea unui muzeu.

În 1934 casa este refăcută dar fără a se respecta aspectul inițial al construcției și peste câțiva ani se deschide muzeul dedicat lui Eminescu. Într-un articol din „Adevărul” din iunie 1934 se face apel la toți cei care dețin orice carte, orice obiect care reamintește ceva din viața marelui poet. Câteva decenii mai târziu se hotărăște refacerea casei părintești eminesciene după planuri originale și fotografii de epocă. În 1979 se inaugurează noua casă care respectă amprenta la sol a casei părintești a lui Mihai Eminescu, nicidecum un conac somptuos ci o locuință de țară încăpătoare cu accente rurale elegante prin pridvorul înalt. În anii 2000 are loc o restaurare a construcției al cărui rezultat îl putem vedea și astăzi.

Vizita în „casa părintească” . Întrucât ne aflam la Ipotești într-o zi specială, în toiul desfășurării unor evenimente cultural-artistice, vizita a fost scurtă, gratuită, fără a putea aprofunda cu un ghid toate elementele expoziționale. Primul impact cu clădirea muzeului „părintesc” nu este impresionant deoarece intrarea în complexul muzeal nu este amplasată undeva înspre fațada clădirii, astfel că după ce ne orientăm în spațiu în fața unui panou indicator descoperim partea din spate a „casei părintești” .

Vedem o casă bine închegată, mărișoară, amplasată pe o temelie de piatră, cu ferestre și ușă de serviciu. Abia după ce ocolim construcția putem admira fațada drăguță, rustică, pridvorul înalt - o casă gândită de căminarul Gheorghe Eminovici cu spirit gospodăresc, dar și cu rol de reprezentare. Urcăm câteva trepte de lemn în pridvor unde putem poposi pe băncuțe laterale pentru a privi împrejurimile printre florile roșii ale mușcatelor. Pășim ușor în interior parcă pentru a nu tulbura lumea copilăriei eminesciene. Mobilierul și obiectele expuse sunt în ton cu epoca ce o reprezintă – a doua jumătate a veacului al XIX-lea – muzeografii reușind o reconstituire destul de fidelă a vieții boiernașilor de provincie. De reținut faptul că o parte din obiecte și piese de mobilier sunt originale, aparținând chiar familiei Eminovici.

Pe holul central am privit cu interes lada de zestre a Ralucăi Iurașcu, o bijuterie de lemn lucrată manual la Florența, piesă care joacă dublu rol: de ladă de zestre a miresei, dar și banchetă cu spătar înalt. În dreapta se află salonul casei, o încăpere spațioasă în care soții Eminovici își primeau oaspeții; în mijloc se află o masă masivă din lemn cu șase scaune îmbrăcate în piele de Cordoba, piese originale aparținând familiei Eminovici, ca și cele șase lingurițe de argint din zestrea Ralucăi existente în expoziție. Masa este acoperită cu o față de masă lucrată de mâinile iscusite ale mamei lui Eminescu, o interesantă lucrătură cu o cromatică încă vie. În salon se află o sobă frumoasă, un pian, o mică canapea cu scaune asortate, dulapuri-vitrină, o oglindă mare, fotografii pe pereți.

Pe partea stângă se află camera de lucru a lui Gheorghe Eminovici, în spațiu central fiind amplasat un birou simplu pe care stă o călimară și o lampă. Într-un colț se află cufărul metalic în care căminarul păstra actele moșiei. O sobă, câteva scaune, tablouri cu fotografii pe pereți și două dulapuri, un covor țărănesc completează recuzita camerei. O ușă face legătura cu dormitorul mamei și al surorilor unde un pat micuț și obiectele de menținere a igienei ne dezvăluie rolul acestei încăperi. Nu lipsesc icoana cu ștergar din colțul de Răsărit, un scrin deosebit cu oglindă și caseta de bijuterii a Ralucăi, dulapuri de colț, o măsuță etc.

Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturei europene de astăzi – scria Titu Maiorescu în publicația Luceafărul din iulie 1909.

Ne-am continuat plimbarea prin curte, pe lângă amfiteatru, la bustul lui Mihai Eminescu unde se depuseseră flori, am văzut mormintele familiei, bisericuța veche cumpărată de Raluca Eminovici, precum și biserica nouă din perioada interbelică.

Recomand cu căldură o vizită în universul copilăriei lui Mihai Eminescu, casa-muzeu e bine organizată/amenajată și reușește să te introducă în atmosfera unei locuințe bine închegate din secolul al XIX-lea. Voi reveni neapărat la Ipotești pentru o vizită pe îndelete la toate obiectivele din cadrul complexului muzeal.

Alegeri inspirate!

P. S. Iată că un alt articol despre meleagurile botoșănene mă trece pragul a 750 de articole publicate pe AmFostAcolo. Să fie cu folos!

---

VIZUALIZĂRI: 1254 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI