BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Acum un an făceam o solicitare CMR pentru un hotel sau o pensiune cu piscină exterioară.
Am primit multe răspunsuri, atunci nu s-a concretizat nimic.
Anul ăsta am fost hotel Mara din Sinaia, recomandat de @goldenfishy și @cristi. ch, cărora le mulțumesc din nou.
Am făcut rezervarea pe site-ul hotelului, după ce în prealabil cerusem telefonic câteva informații, care mi-au fost date cu amabilitate.
Am ales o ofertă, 3 nopți cu mic dejun și cină, la prețul de 460 lei/noapte. Dacă optam pentru două nopți, prețul era puțin mai mare.
Anularea era gratuită cu 3 zile înainte de data rezervată. Am garantat cu cardul, cu vreo câteva zile înainte s-a retras de pe card echivalentul unei nopți de cazare.
Am văzut că chek in –ul se face după ora 16. Am sunat să întreb dacă avem șanse să primim camera ceva mai devreme.
Mi s-a spus, cu deosebită amabilitate, că putem ajunge cât de devreme vrem noi.
Așa că am ajuns pe la 12.30.
Hotelul este situat la intrarea în Sinaia, venind dinspre București, undeva în stânga DN 1, pe un deal, într-o zona liniștita, plină de copaci.
Whaze ne-a dus cu precizie în fața hotelului. O foarte mică porțiune din drum era deranjată de niște lucrări, dar nimic de speriat.
După cât de goală era parcarea, am înțeles de ce ni s-a spus că putem veni oricând!
Hotelul este mare, are 140 camere, 3 saloane restaurant, mai multe săli de conferințe, o piscină semi-acoperita, o sală de gimnastică cu multe aparate și SPA
A fost inaugurat în 1995 și pentru o perioadă a făcut parte din lanțul Holiday Inn, numindu-se în această perioadă Holiday Inn Resort Sinaia.
Accesul în hotel se face pe o scară cu multe trepte, un pic dificil pentru soțul meu, dar și pentru mine, cu bagaje. De, dacă ne uitam mai atent vedeam că în stânga scării se coboară, fie pe o rampă domoală, fie pe trepte foarte comode la demisol, de unde se poate lua unul din cele trei lifturi!!
Zona recepției este foarte mare, mie mi s-a părut un spațiu risipit, ca să zic așa.
Cazarea s-a făcut repede, nu am completat vreun formular, doar am dat buletinele și am semnat ceva. Am primit o cameră la etajul 4, dotată cu aer condiționat. Ni s-a precizat că nu toate camerele au această dotare. Nu a fost nevoie să-l folosim nici pentru a răci, nici pentru a încălzi camera, temperatura a fost perfectă. Poziționarea lui nu era prea bună, era deasupra unuia din paturi. Cred că este cam deranjant.
La rugămintea mea am primit doua cartele.
Domnișoara de le recepție a fost foarte drăguță, a vrut să cheme pe cineva să ne ajute cu bagajele, dar am refuzat-o.
Camera este mare, pe site scrie că are 25 metri. Noi am avut o camera twin, dotată cu tot ce trebuie.
La intrare se află un cuier dotat cu o oglindă mare.
Paturile au fost comode, am avut fiecare câte două perne, care mi-au plăcut.
Între paturi exista un fel de măsuță, fixată de tăblia comună.
Fiecare pat avea propria noptieră si veioze, a căror poziție se putea regla, în funcție de necesități.
Dulapul de haine nu a fost perfect. Deși era mare, nu era funcțional. Nu avea decât spațiu pentru umerașe, nu exista niciun raft. Așa că am pus pe umerașe o parte din haine, altele au rămas in valize. Noroc că măsuța pentru valize era suficient de mare pentru cele două valijoare ale noastre.
Plus că între pat si dulap nu era prea mult spațiu.
Pe acest dulap se află o oglindă mare, dar în care nu-ți vedeai picioarele, din cauza patului.
O scriu de amuzament, nu m-a deranjat.
In cameră se mai află un birou, dotat cu altă oglindă (să te tot admiri!). Pe acesta găsim un televizor Samsung, cam micuț, o cană electrică, pahare, cești, pliculețe cu ceai, ness, zahăr, lapte. Nu le-am folosit, nu știu daca s-ar fi completat. Ne-a plăcut la televizor suportul, se rotea în orice direcție voiam, așa că soțul meu putea urmări nu știu ce tur ciclist ori din pat, ori de pe fotoliu.
Sub birou este minifrigiderul, era plin cu bere, sucuri, alune, ciocolată. Nu știu prețurile.
Răcea relativ bine, am pus și noi acolo niște apă. Am apreciat că era silențios.
Mai găsim în cameră o măsuța cu două scaune, lângă fereastră.
Fereastră care e mare, cât tot peretele exterior al camerei, oferă priveliște frumoasă spre pădure și un pic spre piscină.
Draperia este groasă, oprește razele soarelui atunci când nu le vrei în cameră.
Balconul este destul de mare, dar nu are nimic pe el: nu tu măsuță, nu tu scaune, nu uscător pentru haine. Doar aparatul de aer condiționat, așezat pe jos!
Baia este suficient de mare, mi-a plăcut blatul generos de la chiuvetă, era loc pentru toate cele.
Nu mi-a plăcut cada, greu de intrat/ieșit.
Camera a fost curată, prosoape, lenjerie impecabile.
Prosoapele s-au schimbat zilnic, deși nu le-am lăsat niciodată jos.
Am avut halate de baie și papuci.
Acum despre piscină. Se afla la demisol, accesul se face cu cardul. Are două părți: una acoperită, unde se află și jacuzzi și alta descoperită. Apa era caldă, un termometru din interior arăta 30 grade. Afară nu avea chiar atâtea, dar oricum era caldă.
De jur împrejur sunt șezlonguri, o parte dintre ele sunt foarte joase, nu erau comode, cel puțin pentru mine.
Noi am ajuns joi, nu erau decât 4-5 persoane la piscină și câțiva copii care luau lecții de înnot.
Sâmbătă însă destul de aglomerat.
Există și un bar la piscină, cu de toate pentru toți.
Acum despre restaurant. Sunt trei săli, una mare, două mai mici.
La sala mare există un balcon mare, pe toată lungimea restaurantului, unde se refugiau fumătorii. Sunt mese înalte, dar niciun scaun.
Joi la prânz eram singuri în ditamai restaurantul, seara mai erau vreo două familii. Vineri și sâmbătă a fost ceva mai animat.
Micul dejun a fost vineri servit individual, multe chestii pe un platou, suficient și bun. Am fost întrebați cum dorim să ne facă ouăle.
Sâmbătă și duminică, fiind mai mulți, micul dejun a fost bufet. Bun, diversificat, cafeaua bună. Era un pic de așteptat la prăjitorul de pâine.
Am mâncat numai acolo. Mâncarea a fost bună, dar nimic spectaculos, adică să zici și acum :„mamăăă, ce bună a fost mâncarea aia! „
La prânz am mâncat câte o ciorbă și un desert (clătite, înghețată), care au fost bune.
La o cină am avut o surpriză neplăcută: eu am comandat creveți. Farfuria arăta frumos.
Mi s-a părut un pic ciudat faptul că se decorticau nefiresc de usor iar aspectul era unul cenușiu, nu roz, cum sunt creveții. Am gustat unul, era tot ceva ciudat. Am zis că e vreun condiment necunoscut mie. Apoi m-am convins că erau vechi.
Am chemat-o pe doamna care ne servise, i-am spus problema. Fără niciun fel de comentariu a luat farfuria și m-a întrebat ce să îmi pregătească în loc. Bănuiesc că știau problema, dar au încercat și ei. Sau poate a fost ea foarte amabilă.
Nu am mai avut surprize neplăcute, am mâncat miel, rață, coaste de porc, pulpe de pui, totul a fost ok.
La capitolul cokteluri stăteau cam prost: 2-3 feluri, nu mi-au plăcut, drept pentru care am băut câte un Martini și bere Corona.
Toată consumația am trecut-o pe cameră și am plătit la plecare, cu cardul.
Nu am folosit numerar decât pentru bacșiș la restaurant.
În concluzie, notă mare pentru hotel, personal și piscină, un pic mai mică pentru restaurant.
Noi ne-am simțit bine, eu m-am odihnit, m-am bălăcit și am citit.
Am făcut și o plimbare la Cota 2000 cu gondola, a fost foarte frumos, cald, fără vânt.
Acolo am luat un frappe, o doamnă s-a oferit să ne facă o poză. Am vrut să le întoarcem favorul, dar erau dezamăgiți că ei terminaseră băuturile! În glumă am zis că le împrumutăm pe ale noastre, ei au acceptat cu bucurie! Ne-am amuzat toți patru!
Recomand hotelul și iau în calcul să revenim.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de adrianaglogo in 15.07.26 21:57:51
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adrianaglogo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.32064300 N, 25.56014200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Vacanta ratata — scris în 10.09.23 de ux130709 din MURES - nu recomandă
- Aug.2020 Odata, indeajuns... — scris în 12.08.20 de Coniss din PLOIEşTI - nu recomandă
- Dec.2019 Revelion de vis — scris în 02.01.20 de erin din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Perfect — scris în 21.08.18 de goldenfishy din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Hotel Mara Sinaia — scris în 23.07.18 de mariusdani din CARACAL [OT] - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Weekend OK la munte — scris în 04.07.17 de mirunat din CâMPINA [PH] - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Hotel Mara din Sinaia. O alegere bună! — scris în 30.09.17 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ

Rog așteptați...




















