Schituri, haiduci, păduri, poteci și sihaștri - Sihastria Voronei și Peștera Sf. Onufrie

TIPĂREȘTE

A mai trecut un an, serbăm din nou Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie, instituții de tot felul organizând multe evenimente culturale și oferind intrări gratuite în muzee. Ziua de 15 ianuarie are legătură cu poetul național Mihai Eminescu născut pe plaiuri botoșănene. Cu ocazia Zilei Culturii vă prezint un loc pitoresc situat în apropierea satului în care s-a născut Raluca Iurașcu, mama lui Eminescu.

Să înceapă povestea...

Bunicul își așează mai bine traista colorată și privind spre peretele de arbori cu frunze arămii ce se înalță semeț în fața lui, spune o rugăciune, strânge mai bine în mâini bâta ciobănească și se îndreaptă hotărât spre poteca ce se ghicește printre copaci. De la ultima casă a satului Vorona și până la mănăstirea de măicuțe are de mers circa 1,4 km, printr-o ploaie de frunze ruginii, în cântec de crengi mișcate de vânt și triluri de păsări rătăcite pe ici colo.

Cu pasul apăsat și sufletul deschis bătrânul ajunge degrabă la Mănăstirea Vorona (vezi impresii), veche vatră monahală ce a apărut aici prin anii 1700 și ceva. Dă binețe maicilor ce curățau câteva coșărci cu pește proaspăt prins din iazul mănăstirii, se închină evalvios în fața bisericii mai mici și iese în afara curții pentru a umple plosca cu apă proaspătă de la izvorul Maicii Domnului.

Dar nu aici vroia să ajungă bunicul cu barbă albă și privire pătrunzătoare, ci mai sus, în mijlocul codrilor Voronei, unde alte schituri și locuri misterioase sunt ascunse de arbori seculari. Pornește la drum peste câmpurile mănăstirii de jos, pigmentate de siluetele negre ale călugărițelor aflate la muncile agricole, urmează cărări știute din tinerețe, abia schițate pe solul acoperit de frunzele toamnei. Ar fi putut urma drumul recent modernizat, vreo 4 km, dar amintirile sunt mai copleșitoare atunci când urmezi căi bătute cu decenii în urmă. E octombrie, un soare călduț își strecoară razele printre crengi desfrunzite parțial. Bunicul vrea să ajungă neapărat la Peștera Sfântului Cuvios Onufrie, un om sfânt care a aduce alinare tuturor celor care îi cer ajutorul. Nu mai trecuse din tinerețe prin acele locuri, gânduri și amintiri se împleteau permanent în mintea lui. Va mai recunoaște zona? Va mai găsi grota sfântului? Sau poiana unde s-a întâlnit cu haiducul?

 După două ore de mers pe cărări șerpuitoare și mai multe popasuri în mijlocul naturii sosește în poiana unde se înalță azi Mănăstirea Sihăstria Voronei. Aproape că nu mai recunoaște schitul de altădată cu a sa biserică de zid ridicată în veacul al XIX-lea. Își rotește privirea și mai recunoaște biserica-paraclis, vede căsuța tradițională mult transformată a celor câțiva călugări și rândul de stupi colorați, livada îmbătrânită. Dar anii nu au stat pe loc, schitul pierdut în codrii nesfârșiți s-a modernizat, au apărut construcții noi, o clopotniță impunătoare, iar o biserică nouă se ridică în curte. Chiar și mormântul Sfântului Cuvios Onufrie nu mai e la fel de simplu, iar mărul crescut la căpătâiul sfântului (din al cărui rod gustă fiica domnitorului Mihail Sturdza și scapă de epilepsie) s-a uscat cu mai mulți ani în urmă.

Bunicul aprinde o lumânare la mormântul Sfântului Onufrie, un om învățat care coresponda cu Paisie Velicicovski și starețul Vasile de la Poiana Mărului. Intră în biserica „Buna Vestire” unde se află și racla cu moaștele sihastrului canonizat de mai marii Bisericii cu aproape 20 de ani în urmă. A rămas neschimbată icoana Maica Domnului cu Pruncul de mână prețios dar duhovnicesc oferit de Dumnezeu prin penelul schimonahului Vladimir pe la jumătatea anilor 1800. O icoană inedită în pictura noastră bisericească, o icoană la care bătrânul de azi s-a închinat de multe ori în anii tinereții.

Timpul se scurge nemilos, bunicul pornește din nou la drum cu credință și îndârjire, mai ales că urmează partea cea mai grea a drumului. Pe o cale forestieră de aproape 1 km moșul se adâncește în codru. Sunt locuri altădată pustii și rar călcate de oameni, vânători sau culegători de ciuperci. La un moment dat o potecă lată se deschide pe costișa din stânga, bătrânul tresare și amintirile îl invadează, pe aici este calea. Începe să urce pieptiș pe cărarea destul de alunecoasă pe alocuri, traversată de rădăcini de arbori ori acoperită de o pătură groasă de frunze. Se oprește des, dar nu vrea să renunțe. Sunt câteva sute de metri  de urcat ori de mers pe curbe de nivel.

Cu efort, ambițiosul bătrân ajunge în fața peretelui calcaros și amintirile îl năpădesc. Mai face câțiva pași și descoperă schitul „Peștera” (odată „Sfânta Treime” ). Probabil aici s-a nevoit sihastrul Onufrie cu câteva sute de ani în urmă, în mijlocul naturii și a viețuitoarelor pădurii, rugându-se permanent. Azi micuțul schit săpat în calcar este refăcut, o curte mică, un altar în grotă.

Bunicul e fericit, stă jos pe o bancă și privește visător spre un grup de arbori înalți. Mestecă o bucată de pâine coaptă în cuptorul cu lemne. Cu zeci de ani în urmă, în vremuri pierdute ale istoriei, pe când bătrânul era un tânăr chipeș cu mustață abia mijită și umbla după bureți prin pădurile Voronei, s-a întâlnit cu haiducul Coroi. Țăranul devenit haiduc se ascundea în anii '30 prin pădurile botoșănene, grotele din malurile calcaroase aflate în codrii Voronei fiind un adăpost perfect pentru el. Tânărul este întrebat de către haiduc dacă are ceva de mâncare în traistă și capătă codrul de pâine și bucata de caș. Haiducul îl sfătuiește pe tânăr să nu spună nimic dacă cumva se întâlnește cu jandarmii ce îl căutau. Amintirile se învălmășesc în mintea bătrânului căruia îi scapă o lacrimă în colțul ochiului.  

Apusul bate la ușă... Timpul nu mai are răbdare. Nepotul care l-a supravegheat de la distanță pe bătrân în toată această călătorie se apropie de el și îl ajută să coboare poteca abruptă spre drumul forestier. Autoturismul îi va duce mult mai rapid în sat.

Concluzii. În codrii Voronei se află Mănăstirea Sihăstria Voronei și Peștera Cuviosului Onufrie, locuri interesante unde religia se împletește cu istoria. O plimbare spirituală, reconfortantă, generatoare de amintiri, dătătoare de bine.  

E Ziua Culturii, povestea este un omagiu, firul narativ este imaginar, dar locurile sunt reale. Vizitați aceste locuri botoșănene, sunt superbe!

---

VIZUALIZĂRI: 620 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI