GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
![](/images/printer_off_32.png)
Manăstirea Sinaia se afla amplasata intr-un cadru natural mirific, din aceasta cauza atragandu-si supranumele de “ Catedrala Carpatilor” Nu este un simplu lacas de cult, ci insasi identitatea istorica a orașului Sinaia, fiind prima construcție ridicata in aceste locuri. Este așezată la poalele masivului Bucegi, intre Valea Peleșului și Valea Rea si a fost construită între anii 1690-1695, de către spătarul Mihail Cantacuzino.
Inainte de ridicarea acestui edificiu, acum 300 de ani, pe aceste locuri se întindeau niste impresionante păduri de brazi iar pustietatea locului și accesul anevoios în împrejurimi le asigurau calugarilor de aici un mediu propice de a se ruga in pace si isi puteau desfasura viata intr-o liniste deplina.
Legenda ce ține de construirea Mănăstirii Sinaia spune ca paracliserul de la Schitul Sfântul Nicolae, în urma rugăciunilor de rânduială, fusese martorul unei minuni.
Destainuindu-se cu privire la visul pe care il avusese, a fost îndrumat să meargă la Schitul Lespezi să mărturisească starețului de acolo vedenia sa. Imprejurarile faceau ca tocmai atunci la schit sa se afle Marele Spătar Mihail Cantacuzino, varul domnitorului Serban Cantacuzino care avea deja intenția de a construi o mănăstire undeva prin munții Tării Românești, fiind abia intors de la Manastirea Sf Ecaterina de la poalele muntelui Sinai care il impresionase peste masura Ascultand asadar despre visul calugarului si-a exprimat dorinta de a merge sa vada locul.
A ramas fermecat de frumusetea de acolo, si a hotarat ridicarea unei manastiri. A numit-o asadar Sinaia, „în amintirea Sinaiei celei mari“, mănăstire pe care o închină Sfintei Fecioare Maria. „Am zidit din temelie şi am înălţat un schiţişor, numindu-se Sinaia, după asemănarea Sinaiei cei mari şi după-cum arată şi Patriarchul Ţarigradului Gavriil (1702), pe care Sinaia au numit-o bine făcând, îndemnându-se de multă dragoste şi cucernicie ce avea către sfântul şi de Dumnezeu umblatul muntele Sinaiei”, scrie în actul de fondare al bisericii. Construcţia mănăstirii începe în 1690 şi va dura până în 1695. De muntele Sinai se leagă episodul biblic al locului unde Moise a primit tablele legii cu cele zece porunci.
La inceputurile sale manastirea, cu cele patru laturi care adaposteau chiliile si in mijloc biserica veche, a fost gandita sa adaposteasca un numar de 12 calugari, intocmai cum Mantuitorul isi luase cei 12 Apostoli sa-L slujeasca. Cu timpul, numărul acestora a crescut fiind necesară construirea unei alte biserici mai mare şi a unor chilii suplimentare.
Pozitia manastirii Sinaia era una strategica (situată pe Valea Prahovei, pe ruta comercială ce lega Bucureştiul de Braşov) si din aceasta cauza va cunoaşte numeroase invazii turceşti şi austriece, care o vor distruge parţial.
Vechea biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ este construită în stilul brâncovenesc, arhitectură caracteristică Ţării Româneşti, stil ce poartă numele Domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acest stil are drept caracteristici coloanele sculptate în piatră şi ornate cu motive florale şi vegetale (floare de crin, frunză de stejar). Forma exteriorului bisericii, în cruce latină este puţin obişnuită în epocă. În general, bisericile ortodoxe sunt formate din: pronaos, naos şi altar, iar stilul brâncovenesc adaugă acestora trei pe cea de a patra, sub forma unei camere deschise susţinută de coloane si care poarta numele de pridvor. Portalul intrării în pronaos este sculptat în piatră, si il reprezinta la dreapta pe Moise cu Tablele Legii, şi în partea stângă pe fratele lui, Arhiereul Aaron, cu toiagul înfrunzit. La mijlocul portalului se găseşte stema familiei fondatoare - familia Cantacuzino, vulturul bicefal ce ţine în gheare semnele imperiale ale puterii: sceptrul şi crucea. Pictura din pridvor şi pronaos (Pantocratorul) este în cea mai mare parte cea originală, ea fiind realizată de Pârvu Mutu Zugravul, pictorul preferat al Cantacuzinilor.
Mai tarziu, in partea dinspre rasarit a manastirii, se ridica al doilea patrulater ce se formeaza spre apus de zidul cetatii, spre miazazi si miazanoapte, din doua randuri de chilii, construite de catre staretii Ioasaf si Paisie. Drept in mijlocul acestui patrulater se afla construita biserica care este numita cea mare a Manastirii Sinaia.
Biserica noua este inchinata Sfintei Treimi si a fost construita din piatra si caramida intre anii 1842-1846, prin staruinta calugarilor care traiau aici.
Staretul Ioasaf pune temelia acestei biserici, dar, murind in anul urmator, o lasa doar inaltata. Este terminata apoi, prin stradania urmasului sau in staretie, Paisie arhimandritul, care in anul 1846 o tencuieste, o zugraveste si ii face catapeteasma. Deteriorata de mai multe ori, biserica a fost minutios restaurata intre 1898-1903.
Patru coloane rotunde din piatra frumos decorate cu motive vegetale (pictura in ulei), sustin bolta semicilindrica a pronaosului, iar pe pridvorul inchis, se inalta doua turle-clopotnita, frumos decorate si care sunt legate in interior de locul destinat corului. Cornisa decorata incoroneaza si ea monumentul. Fatadele exterioare din caramida aparenta, cat si chenarele ferestrelor si usilor impodobesc lacasul sfant prin com¬pozitia lor, prin sculptura fina in piatra, prin chenarele inflorate impodobite cu motive vegetale si geometrice. Acestea se imbina armonios in noul plan arhitectonic al bisericii, conferindu-i maretie, eleganta si armonie arhitecturala.
Tot in partea exte¬rioara a bisericii mari se afla in zona superioara un sir de nise, care adapostesc chipuri de sfinti pictati pe un fond albastru. Zona inferioara cuprinde un sir de firide inalte realizate din ceramica smaltuita, rosie, galbena si albastra (trico¬lorul), care confera bisericii o anumita nota de rafinament.
Pardoseala bisericii mari este din marmura (mozaic), realizata de cunoscutul sculptor bucurestean Oscar Spaethe. Vitraliile ferestrelor cu motive geometrice, fru¬mos colorate, care lasa sa patrunda in biserica o lumina calda si linistitoare. Biserica mare a manastirii a fost acoperita cu tabla de arama in anul 1908, cu frumoase motive geometrice, care se mai pot vedea si pe clopotnita-turn, acoperita in acelasi an. A fost construita intr-un stil armonios, care imbina atat in interior cat si la exterior, vechiul stil moldovenesc cu elemente arhi¬tecturale ale renasterii brancovenesti, devenind astfel o constructie unica din punct de vedere al arhitecturii sale. Biserica mare se impune prin dimensiunile sale ca o adevarata "Catedrala a Carpatilor"
Pictura initiala a bisericii mari a fost executata de D. Catulescu. In anul 1903, anul resfintirii bisericii, pictorul danez Aage Exner incheia lucrarile de pictura in ulei, in stil neobizantin. Exner era unul dintre membrii echipei de restauratori veniti in tara in tim¬pul regelui Carol I si lucra sub conducerea lui Lecompt de Nouy. Acesta din urma avea studii de ornamentare si pictura bizantina facute in Orient, insa a tinut cont in lucrarile conduse de el si de modelele intalnite la noi, din care s-a inspirat.
Turnul clopotnitei Manastirii Sinaia adaposteste clopotul Manastirii Coltea, din Bucuresti, returnat de Eforie si adus la Sinaia in 1893, cantarind 1700 kg. Este vorba de clopotul pe care spatarul Minai Cantacuzino l-a daruit Manastirii Coltea, pe care tot el a ctitorit-o. Desi inzestrase si ctitoria de la Sinaia cu un clopot, in tim¬pul razboiului din 1787-1788, manastirea a suferit grele pierderi, printre care si clopotul donat de el.
Mănăstirea Sinaia are şi un frumos paraclis, care datează din aceeaşi perioadă - 1695.
Regele Carol I a asigurat bisericii mari a Mănăstirii Sinaia energie electrică, fiind prima biserică și mănăstire ortodoxă din România care a fost electrificată. Ca urmare a acestei acțiuni de modernizare, familia regală a locuit în timpul vacanțelor la Sinaia pentru o durată de 11 ani, începând cu anul 1872 (am povestit despre asta in review-ul despre Castelul Peles ). La sărbătorirea celor două secole de la fondarea mănăstirii, s-a amenajat în incinta ansamblului arhitectural un muzeu religios, care de atunci are o activitate neîntreruptă până în prezent.
Acest muzeu este considerat primul cu caracter religios din România. Aici sunt expuse numeroase obiecte prețioase de cult, printre care se află și prima Biblie tradusă și tipărită în română la București 1688, cu sprijinul domnitorului Șerban Cantacuzino. Tot aici se mai poate admira, o impresionantă și valoroasă colecție de icoane.
Mihail Cantacuzino este cel care a construit primul spital în Ţara Românească – Spitalul Colţea (Bucureşti), în incinta mănăstirii Colţea, zidită tot de el. Printre ctitoriile lui Mihail Cantacuzino se mai numără Biserica Fundenii Doamnei din Bucureşti, Schitul Titireciu din Oltenia şi o biserică la Râmnicu Sărat.
La momentul vizitei noastre in biserica se tinea slujba, motiv pentru care mi-a fost pus si simplu jena sa fac fotografii in timp ce parintele slujea. Cred totusi ca sunt cateva facute mai mult pe ascuns. Manastirea Sinaia reprezinta insa un obiectiv pe care nu trebuie sa-l ratati daca ajungeti in Sinaia mai ales ca il puteti uni cu vizitarea Castelului Peles. Noi am inceput cu castelul, intrand pe domeniu pe poarta principala urmarind firul raului, iar dupa vizita am urmat aleea care ducea catre manastire. Nu ne-am plictisit, aceasta alee fiind plina de tarabe si chioscuri cu diverse suveniruri. Cu cele doua vizite va veti umple o zi, dar ce zi!
Si pentru ca a fost o zi care v-a solicitat, in drum spre locul unde sunteti cazati v-ar prinde bine o oprire la un restaurant unde in acelasi timp va veti odihni si va veti putea potoli foame. Noi cel putin asa am facut! :)
Trimis de iulian68 in 14.05.18 19:27:05
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulian68); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.35496129 N, 25.54900478 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
O incantare cand citesc un review despre biserici si manastiri, scrise de "iulian68"! Multe informatii, multe detalii, precum cel cu numele "Sinaia. Recunosc ca nu am facut legatura intre numele localitattii din tara noastra si numele muntelui din Egipt.
Felicitari si un vot care este el al 13-lea, dar cu siguranta va aduce multe altele dupa el!
@DOINITA: Iti multumesc pentru aprecieri, chiar imi face placere sa scriu despre manastiri. Am scris acum multi ani despre cele din Moldova si Bucovina, adevarate bijuterii pe care tara nostra le are. Vreau insa sa le mai vizitez o data si sa mai scriu despre ele...
@iulian68: Manastirea Sinaia am vizitat-o si eu anul trecut si pot spune ca mi-a placut. Normal ca exista si acea parte "comerciala", cu tot felul de suveniruri mai mult sau mai putin bisericoase, sau acei cersetori ce apar mai ales in zilele mai aglomerate.
Lasand insa acestea de o parte este un loc ce nu trebuie ocolit si unde poti afla o multime de informatii placute si utile.
In fine, multi ar spune ca aceste infrmatii le poti afla si de pe net, insa nu se compara cu bucuria de afi acolo.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: multumesc mult mishule, de cersetori nu am scris, nu consider ca merita alterata imaginea unui punct de interes turistic pentru ei. Dealtfel cersetori erau si la Paris, la intrarea in Notre Dame, sau la fantanile din Barcelona (am si uitat sa scriu despre ele) si lista e lunga... suvenirurile sunt in orice biserica, la unele mai e si magazin separat, caracteristica mai ales a celor din Moldova-Bucovina multe sunt lucruri utile, unele foarte frumoase.. Informatii de pe internet? Pai nici nu poti scrie un articol fara a te documenta in prealabil... Frumos este ca dupa asta ti-au ramas in memorie si oti discuta relaxat despre ele cu cine stie ce ocazie... ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Minisejur la Sinaia 4. Una din emblemele oraşului: Mănăstirea Sinaia — scris în 11.10.22 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2018 La Mănăstirea Sinaia — scris în 28.11.18 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Mănăstirea Sinaia — scris în 17.11.16 de sorinacio76 din BăILE GOVORA [VL] - RECOMANDĂ
- Mar.2016 Manastirea Sinaia - povestea unui loc unde s-a scris istoria — scris în 01.08.16 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Mănăstirea Sinaia - credință și relaxare sufletească la poalele munților — scris în 23.07.15 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Manastirea Sinaia, un loc sacru — scris în 28.08.13 de alessyo49 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Mănăstirea Sinaia — scris în 12.09.12 de vanda din ARAD - RECOMANDĂ