Mănăstirea Sinaia

TIPĂREȘTE

Mănăstirea Sinaia, se află foarte aproape de centrul stațiunii Sinaia și sunt două drumuri pe care poți ajunge la ea: prin spatele parcului ,,Dimitrie Ghica”, pe o străduță cu sens unic printre Cafeneua parcului și hotelul Palace, până ajungi la un sens giratoriu, treci pe partea cealaltă și imediat începe o alee pietruită care urcă pe la mariginea pădurii până la intrarea în mănăstire; sau se poate porni din centrul stațiunii de la sensul giratoriu (unde- fac o paranteză- este amenajat un spațiu verde foarte frumos, cu trei furtunuri-stropitoare care au în capăt o floarea soarelui, care dau din ,,cap” în toate direcțiile, parcă sunt hipiote – multă lume își făcea poze acolo) pe străduța ce urcă până în apropiere. Poți să ajungi la ea și cu mașina pe oricare dintre drumurile prezentate.

De la mănăstire puțin mai sus se poate ajunge la Castelul Peleș. Se spune că mănăstirea datează din secolul al XVII-lea și reprezintă identitatea istorică a orașului, fiind prima construcție pe acest teritoriu.

Fondatorul Mănăstirii Sinaia este Spătarul Mihail Cantacuzino care împreună cu mama sa, Elena și cu sora sa Stanca, au făcut un pelerinaj la Locurile Sfinte din Ierusalim. Impresionat de ceea ce a văzut la Muntele Sinai, s-a hotărât ca la întoarcerea în Țara Românească să construiască și să închine Sfintei Fecioare Maria, o mănănăstire care să poarte numele Muntelui Sinai și aceasta este Mănăstirea Sinaia. Odată cu ridicarea mănăstirii au început să apară și construcțiile din zonă, așezarea a început să se formeze devenind în timp frumoasa ,,Perlă a Carpaților”, Sinaia pe care o știm cu toții astăzi și care a preluat numele mănăstirii.

La început mănăstirea a fost construită să adăpostească doisprezece călugări (după modelul Mântuitorului Iisus Hristos care și-a ales doisprezece apostoli) dar cu timpul a ajuns neîncăpătoare fiind necesară construirea unei alte biserici mai mare și a unor chilii suplimentare. Noile construcții (ceea ce se numește astăzi curtea nouă), au fost realizate între anii 1842-1846. Poarta de la intrarea în mănăstire te invită în curtea interioară a Bisericii mari. Încă de la primul pas rămâi plăcut impresionat de dispunerea armonioasă a clădirilor pe cele patru laturi ale interiorului, la egală distanță de punctul central pe care se înalță biserica. Aceste clădiri fac, spre exterior, corp comun cu zidurile înalte. Masivitatea lor și prezența turnului-clopotniță te fac să bănuiești că la începuturi mănăstirea a avut și rol de apărare. Această clopotniță se află imediat în dreapta porții de intrare, pe partea sudică a incintei. Ea a fost construită în anul 1892 iar clopotul care cântăreșe 1700 kg a fost adus din București. Imediat în continuarea turnului clopotniței se află muzeul.

Din 1871, timp de 11 ani, aici a locuit familia regală în timpul vacanțelor petrecute la Sinaia. După mutarea lor la castel, când s-au sărbătorit 200 de ani de la fondarea mănăstirii s-a amenajat în aceste spații actualul muzeu religios, primul muzeu religios românesc. Muzeul mănăstirii conține obiecte de cult, prima Biblie tradusă și tipărită în română la București (prin grija domnitorului Șerban Cantacuzino, în 1688) și o superbă colecție de icoane. Taxa de vizitare a muzeului este inclusă în biletul plătit la intrare. Totodată, biserica mare a Mănăstirii Sinaia este prima biserică și mănăstire ortodoxă din România care a fost electrificată, prin grija Regelui Carol I.

În biserica mare pictura, în stil neo-bizantin, a fost realizată de danezul Aage Exner. În pronaos, este pictat conducătorul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme, mitropolitul primat Iosif Gheorghian, apoi regele Carol I (1866-1914), în costum de ofițer, cu mâna stângă sprijinită pe o coloana de piatră căreia îi lipsește un colț (aluzie la regatul României de unde lipseau Basarabia și Transilvania). În partea cealaltă a uşii, este pictată regina Elisabeta (cunoscută şi sub pseudonimul literar de Carmen Silva), lângă singurul ei copil, prinţesa Maria, moartă la o vârstă fragedă. Ultimul personaj îl reprezintă pe spătarul Mihail Cantacuzino, ctitorul bisericii vechi a Mănăstirii Sinaia. Pe peretele din dreapta se găsește o piesă de valoare mondială (înregistrată în catalogul UNESCO): epitaful executat de Ana Roth (doamna de curte a reginei Elisabeta), o piesă lucrată cu acul și cu fir de aur și mătase colorată pe pânză de bumbac între anii 1897-1900. Tot aici sunt cele două icoane ruseşti, “Sf. Serghie” şi “Sf. Nicolae”, dăruite de Ţarul Nicolae, în 1903, cu ocazia botezului prinţului Nicolae, fiul lui Ferdinand. Mobilierul bisericii a fost sculptat în lemn de paltin şi stejar iar iconostasul, mobilierul naosului, inclusiv tronurile regale, sunt aurite. Unul din scaunele rezervate familiei regale aflate în naos are blazonul regal și emblema ,,Nihil sine Deo” ( ,,Nimic fără Dumnezeu”) iar cel al reginei Elisabeta are încrustate inițialele E. D. (Elisabeta Doamna).

Ca o curiozitate, la Mănăstirea Sinaia se găsesc cinci tipuri de cruci: crucea lui Ștefan cel Mare (pe cupola vechii biserici), crucea grecească (cu brațe egale, deasupra intrării în biserica mare), crucea latină (cu brațe inegale, pe turnurile pronaosului marii biserici), crucea slavă (de inspirație barocă, cu mai multe brațe orizontale, pe cupola centrală a marii biserici) și soarele înscris într-o cruce latină (pe turnul clopotniței).

Vis-a-vis de intrarea în biserică, este zidul ce desparte cele două biserici. Aici, cam la jumătatea laturii de răsărit, există un gang boltit care face trecerea în curtea vechii mănăstiri. A fost o vreme când deasupra acestui gang exista un turn de pază, care servea și de clopotniță, turn care a ars în războiul din 1788, când mănăstirea a fost distrusă și arsă de către austrieci și apoi de turci.

Despre bisericuța veche nu știu prea multe pentru că nu am vizitat-o (era închisă, nu știu dacă se mai țin slujbe aici). M-am mirat cât de mică poate fi. Pe exterior este complet albă (nu are picturi). Pot spune însă că a fost construită între anii 1690-1695 în stilul brâncovenesc (pe lângă pronaos, naos și altar mai apare o cameră deschisă specifică acestui stil, sprijinită de coloane, pridvorul).

Tot în curtea vechii mănăstiri, lângă paraclis, se găsește cavoul cunoscutului om politic Tache Ionescu (născut la Ploiești), prim-ministru al României în perioada Primului Război Mondial, care și-a dedicat întreaga sa activitate și care a avut un rol foarte important în realizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918. Acesta a stat la Mănăstirea Sinaia în anul 1864 când a fost bolnav de holeră, s-a vindecat și și-a exprimat prin testament dorința de a fi îngropat la mănăstirea unde s-a însănătoșit.

Ambele curți interioare sunt îngrijite, frumos amenajate și am auzit vorbindu-se o mulțime de limbi străine (gândul m-a dus la turnul Babilon). Am părăsit cu drag mănăstirea Sinaia promițând că dacă vom mai avea ocazia ne vom întoarce să o revedem iar clopotul ei ne-a salutat în semn de rămas bun.

Nu este zi în Sinaia în care clopotul mănăstirii să nu salute maiestuos turiștii aflați în stațiune invitându-i parcă la o vizită.

---

VIZUALIZĂRI: 3496 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI