GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mănăstirea Sihastru, cea mai frumoasă dintre mănăstirile vrâncenești
Din data de 06.03.2015, postul de radio VibeFM a trecut de la muzica ”dance” la stilul ”golden”. Mie mi-a cauzat treaba asta, motiv pentru care, numai și numai din dorința creștinească de răzbunare, vă mai postez un review cu mănăstiri, așa, de-a dreacu'!
Astăzi o să vă vorbesc despre Mănăstirea Sihastru, cred eu, cea mai frumoasă mănăstire din Vrancea.
După cum vă spuneam, mănăstirile din Vrancea sunt construite în anii de demult și nu sunt atât de accesibile, adicătlea, tre' să te muncești oarecum s-ajungi la ele.
Așa și cu această mănăstire. este construită la limita județelor Vrancea cu Galați, motiv pentru care unii mai greșesc și spun că ține de județul Galați.
Mănăstirea a fost construită, inițial, de un boier, Hatmanul Șendrea, pe un loc ales de sihastrul Sebastian, după cum spune siteul Episcopiei Buzăului și Vrancei.
Biserica aia a stat în picioare până în secolul al XIX-lea, când, din cauză de vechime, vechea biserică a fost ruinată și, un urmaș de-al hatmanului Șendrea a construit o altă biserică, din zid, adică aia de se vede în prezent.
Biserica de se află acuma, în picioare, poartă hramul ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” și, din anii 1990, în curtea mănăstirii se mai află și un paraclis, al ”Adormirii Maicii Domnului”.
Biserica actuală este impresionantă, ca și construcție, ușile de intrare, sculptate în lemn masiv, sunt chiar frumoase!
Copilăria mi-am petrecut-o la Adjud, pentru că așa am vrut eu, mai ales că părinții locuiau acolo. Pe vremea când aveam și eu vreo 16 ani, tata mi-a cumpărat bicicletă, din aia, semicursieră. Nu vă spun că, pentru noi, plozii de-atunci, a merge cu bicicleta la Mănăstirea Sihastru însemna cea mai bengoasă drumeție! Urcai un pic, preț de vreo 10 km, ocazie cu care-ți aduceai aminte de țigările fumate, pe-ascuns, prin parc, doar așa, ca fetele pe care le simpatizai să creadă că ești vreo personalitate independentă (așa și eram, eram atât de independent până afla tata, după care, acesta întreprindea campanii de pedepsire care-mi rupeau independența și dorința de autodeterminare!)
Ajunși la Mănăstire, nu aveam noi cine știe ce porniri ecumenice. ne trăgeam sufletul, cu respirație sacadată, precum câinele la injecție. Uneori nimeream pe la vreo pomană pusă de cine știe ce gestionar de Aprozar și primeam și noi ceea ce se punea pe masă și zău că era tare bună mâncarea aia, de pomană, după ce pedalaseși vreo 15 km!
În februarie 2015 am ajuns acolo cu mașina. Nu era nicio pomană dar, porțile de intrare erau aceleași și, pe bune, am simțit o oareșce melancolie legat de copilăria mea. Nu-i vorbă, mai valoroasă era bicicleta mea, din anii 1979 decât Fordul de-l am acuma!
Mănăstirea Sihastru are ceva pompos dar cu bun simț. Cu excepția Schitului Muntioru, am fost la toate mănăstirile din Vrancea. Trăsătura definitorie: sărăcie cruntă! Aici, la Mănăstirea Sihastru se schimbă calimera : este stil!
Nu mai vorbesc prea mult, mâine vreau să plec la Bușteni și, preț de vreo trei ore voi conduce pe șoselele patriei, deci, am nevoie și de ajutorul divin, ca să mă ocrotească și ca să vă ! Să mă ferească Doamne- Doamne de vreau să mai intru-n polemică pe teme din astea, religioase! O să v-arăt poze și o să vă las să vă-nchipuiți, pe baza lor, cum arată Mănăstirea Sihastru.
A, uitam, noi am ajuns după-amiaza, după terminarea slujbei, dar, totuși, deși era oră de odihnă, una dintre măicuțele de-acolo și-a făcut timp și răbdare să stea cu noi, să ne deschidă și să ne-arat frumsețile locului. Am tot respectul pentru acea măicuță cum, de fapt, am pentru toate comunitățile călugărești.
Acuma, gata, termin! Sunt atent, poate că ăștia, de stăpânesc VibeFM, or să-și dea seama că nu poți să ”vibe” pe muzică ”golden age”. Uite, am un motiv în plus să mă rog!
Haidi, pa!
P.S. Iaca, uitai să-mi inscrpționez pozili, cu textul ”căpcă1”. Așa să mă ierte Dumnezeu !
Trimis de Yersinia Pestis in 12.03.15 20:13:24
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ADJUD [VN].
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.04817925 N, 27.26801273 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Chiar că-i frumoasă Mănăstirea! Mi-a plăcut şi ce-am văzut la exterior, şi interiorul, atât cât ai pozat. Ştefan cel Mare le ridica (apăi nu baş pe astea toate din Vrancea, ci vorbesc numa' aşa ca principiu) iar tu, peste sute si sute de ani, le-ai (le vei) descris (descrie). Faceţi o echipă formidabilă voi doi acolo, în Moldova!
@căpcă1 - Bună Creangă, te iert că mă bombardezi iar cu mănăstiri la ceas de seară, cu ocazia asta am mai aflat şi ceva amintiri din copilărie!
Şi, cine poate rata un review marca @căpcă the one?
@zuftim: Păi, da, chiar semănăm, nu fizic ci la principii : el se bătea cu turcii, eu n-am nimic contra lor, el ridica mănăstiri, eu le fotografiez! Sunt tâmpit, nu? P. S. Zi și tu că mai pot fi salvat, nu tre' să fii sincer!
@larissa2015: Păi, ce vină am io c-au stricatără ăștia bunătate de post de radio?! Normal că sevrajul te face răzbunător, cazul meu. De-acuma-s numai pe Radio Deea!
@căpcă1 - bre, căpcăune, frumos mai scrii. Uite ca m-am apucat și eu acum să îți citesc review-urile mai din urmă, pe care le - am scăpat cumva necitite. Să știi că în oricare găsesc chestii faine. Asta mi-a plăcut maxim:
”. ne trăgeam sufletul, cu respirație sacadată, precum câinele la injecție.
Sa știi ca mai am de citit, așa că o să mai auzi de mine zilele următoare.
@luciaoradea - Treaba ta, eu nu mi-aș pierde timpul citindu-mă!
Dacă tot vrei să citești ceva frumos, încearca pe la larissa2015, cristina 65, crismis ori zuftim, și-or mai fi!
@căpcă1 - ei, ești modest. Eu nu consider că e pierdere de vreme, dimpotrivă! Și apoi fiecare persoană are stilul sau propriu. Nu există un singur fel de frumos, cel puțin pentru mine.
Pe @cristina65 am citit-o în întregime, excelente review-urile și pozele! Și pe ale lui@zuftim la fel. Mai am de citit de pe lista mea AFA câțiva useri, acum am ajuns la tine. Și îmi place ce citesc, așa că tolerează-ma prin zonă
@luciaoradea - Îți dai seama că mă flatezi și, ca orișice căruță, am și eu o inimă! Citește ce vrei, toată treaba e să nu-ți pui speranțe!
Altcumva, grăbește-te, mai am vreo trei postări, care or să vie și apoi, gata!
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Mănăstirea Sihastru [Ploscuțeni]» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2021 Mănăstirea Sihastru și drama vechilor călugări — scris în 21.06.21 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ