Vizită la Mănăstirea Lepșa într-o zi frumoasă de iarnă

TIPĂREȘTE

Lepșa este una dintre destinațiile în care am ajuns destul de des în ultimii ani. Întrucât de acasă până la Lepșa avem de străbătut cam 110 kilometri, noi preferăm această zonă pentru ieșirile de weekend, pentru o zi, maximum două. La începutul lunii ianuarie am ajuns din nou la Lepșa, de data aceasta aflându-ne doar în trecere pe acolo. Ne-am făcut totuși timp pentru un popas de vreo două ore pe acele frumoase meleaguri vrâncene, timp în care cel mic s-a bucurat de o partidă de săniuș. Înainte de această porție de distracție, am vizitat unul dintre cele mai importante obiective din zonă – este vorba despre Mănăstirea Lepșa.

Pașii ne-au mai fost purtați și cu alte ocazii către frumosul lăcaș de cult, iar articolul despre acest obiectiv îl scriu abia acum, dorind totodată să vă prezint prin intermediul fotografiilor niște peisaje de iarnă minunate surprinse la Lepșa. Da, atmosfera era una de poveste la Lepșa pentru că în ziua respectivă a nins liniștit, iar fulgii de nea îngroșau încetul cu încetul stratul de omăt existent dinainte.

Lăcașul de cult despre care scriu se află la aproximativ doi kilometri depărtare de zona centrală a satului, pe partea dreaptă a drumului către Soveja, surata de peste munte a localității Lepșa. Întrucât am un of legat de drumul Lepșa – Soveja, voi adăuga câteva lucruri despre acesta. Pe hărți, drumul acesta figurează ca drum național – DN 2L. Realitatea este însă una sumbră: drumul este închis de ani buni și este foarte deteriorat, putând fi parcurs în ultima vreme doar cu mașini de teren. În plus, din ceea ce știu de pe la niște amici din zonă, drumul este folosit de camioanele exploatărilor forestiere, așa că îmi vine greu să cred că situația se va schimba în viitorul apropiat. Păcat, acest drum ar înlesni accesul între două dintre cele mai interesante zone ale județului Vrancea și ar putea contribui la dezvoltarea turismului în zonă (sunt doar vreo 14 kilometri între cele două localități dacă drumul ar fi refăcut și redeschis circulației publice).

Să revenim la Mănăstirea Lepșa! Am ajuns acolo pe la ora 14.00 și am găsit fără probleme locuri libere în parcarea aflată peste drum de obiectivul vizitat. Am trecut de poarta de lemn și am urcat agale pe aleea străjuită de brăduții ale căror crenguțe erau lăsate puțin sub greutatea zăpezii. Gangul de sub turnul clopotniță este destul de îngust, așa că am ajuns imediat în curtea lăcașului de cult. De jur-împrejur există mai multe anexe mănăstirești, precum chiliile, un foișor închis pentru anumite slujbe pe timpul verii, băncuțe de lemn și locul pentru aprins lumânări.

În centrul curții privirile ne sunt atrase de biserica de lemn a mănăstirii Lepșa. Acest lăcaș de cult modest a fost ridicat în perioada 1930-1936, având temelia realizată din piatră de râu. Totuși, schitul de la Lepșa are o istorie mai îndelungată, fiind întemeiat în anul 1774 de către un ucenic al Sfântului Vasile de la Poiana Mărului. Nu s-au păstrat documente care să ateste câți monahi au viețuit aici, dar se cunoaște că schitul a primit de-a lungul timpul unele donații, administrându-se autonom. Un moment foarte greu în istoria sa a fost izbucnirea unui incendiu devastator în anul 1929, în urma căruia au fost distruse biserica și anexele, fiind salvată de flăcări doar icoana Sfântului Nicolae pictată în secolul al XVII-lea (este considerată o icoană ”făcătoare de minuni”). În perioada comunistă, mănăstirea a fost desființată, iar după 1990 viața monahală de la Lepșa a fost reluată.

Am vizitat această biserică de lemn a mănăstirii, am realizat în interior câteva fotografii și am admirat icoanele vechi expuse acolo, dar și catapeteasma de lemn având fondul albastru. Ne-a adus aminte această catapeteasmă de albastrul locuințelor din zona Deltei Dunării. Mai trebuie adăugat faptul că biserica mică are hramul ”Adormirea Maicii Domnului” și că se află pe lista monumentelor istorice.

Nu cu mulți ani în urmă, ansamblul monahal de la Lepșa s-a extins, în perioada 2008 - 2011 fiind zidită o biserică nouă. Aceasta este mai mare decât biserica de lemn și are două hramuri: ”Izvorul Tămăduirii” și ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Am avut ocazia să vizităm de mai multe ori biserica nouă, dar parcă mai primitoare se dovedește a fi vechea bisericuță de lemn. Privind din exterior, zidurile albe se potriveau parcă mai bine ca niciodată cu dealurile din jur, îmbrăcate în haina albă a iernii. Înăuntru nu am zăbovit prea mult, iar finalul vizitei noastre a însemnat o plimbare pe pajiștea din spatele mănăstirii. Ne-am jucat acolo cu bulgări de zăpadă și apoi am ieșit pe poarta din spatele lăcașului de cult, trecând pe lângă micul cimitir mănăstiresc străjuit de o perdea de brazi. În apropiere am găsit un derdeluș, așa că cel mic a mai pus puțin săniuța la treabă.

Am plecat după aceea către casă, întrucât altceva nu prea mai ai ce face în zonă pe timpul iernii; în plus, seara se apropia cu pași repezi. Situația se mai schimbă oarecum vara, întrucât la Lepșa se mai pot vizita păstrăvăria, cascada Putna (unde treptele sunt alunecoase când ninge) sau rezervația naturală ”Cheile Tișiței.

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 810 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI