ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.06.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 1 zile
Familie
3 AD. + 1 COPII -- v: 6
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Mănăstirea Agapia, întâlnirea cu divinitatea

TIPĂREȘTE URM de aici

Fiind într-un circuit prin România, plecând din Iași, a doua zi de dimineață, după plecarea din Iași, mergem spre Agapia.

Vă rog să țineți cont că scriu de pe telefon pentru că dacă le las până ajung acasă, poate că uit detalii.

Trecem prin Târgu Neamț și Humulești apoi facem dreapta spre DN15F. Ajungem în parcare și poposim.

Din păcate magazinul care vindea pâine caldă era închis. Of.

Ajungem la poarta Mănăstirii. Ca mai toate din Moldova, intrarea se plătește. 5 lei de adult. La celelalte... 10 lei.

ISTORIC

Ca să nu grecesc cu ceva, înserez aici textul legat de istoria mănăstirii. Sursa: site oficial agapia. mmb.ro

"În apropierea actualei Mănăstiri Agapia se află Schitul Agapia Veche, sau Agapia din Deal. Denumirea Agapia provine de la sihastrul Agapie, care s-a nevoit în poiana unde se află în prezent Schitul Agapia Veche. Deoarece acesta era greu accesibil, la începutul secolului al XVII-lea unii călugări s-au stabilit pe locul actualei mănăstiri, construind aici o biserică de lemn.

Deasupra intrării de pe latura sudică a bisericii se află o pisanie în limba slavonă, cu textul:

"În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iată eu robul lui Dumnezeu, Gavriil hatmanul și Doamna Liliana, am făcut și am înzestrat această mănăstirea Agapia din nou, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Vasile Lupu Voievod. Și s-a început zidirea în anul 7150 octombrie 16 zile și s-a săvârșit în 7152 septembrie 3 zile și s-a sfințit în 7155 septembrie 12.

În decursul istoriei, au avut loc invazii care au adus mari pagube mănăstirii și uneori i-au făcut pe călugări refugieze în munții din împrejurimi. Pot fi amintite atacurile turcilor și tătarilor din 1671-1672, când mănăstirea a fost avariată, jefuirea Agapiei de către tătari în iarna anului 1674-1675, prădarea mănăstirii de către poloni în 1680, care au transformat biserica mare în grajd de cai și avarierea mănăstirii tot de către oștenii poloni ai regelui Ioan al III-lea Sobieski în perioada 1689-1693. "

La începutul secolului al XIX-lea, dorind să înființeze un seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia. Prin hrisovul domnesc din 1803 al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici (până atunci fusese obște de călugări). Cu acest prilej, a fost înființată o școală pentru călugărițe, unde să învețe psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei. Ca stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora mitropolitului Veniamin Costache.

Însă, grelele încercări prin care a trecut mănăstirea nu se terminaseră. La 16 septembrie 1821 sfântul lăcaș monahal a fost devastat și incendiat de turci. Pe latura nordică a bisericii se află o pisanie în limba română cu caractere chirilice cu textul:

"Această sfântă mănăstire au pătimit primejdii cu arderea focului, atât înlăuntrul cât și afară, despre turci, la tulburarea ce s-a urmat în anul 1821, la septembrie 16 zile, atât chiliile înăuntru, cât și pe afară dimprejur. Iară în anul 1823, în zilele prea înălțatului domn Ioan Sandu Sturza Voievod, prin blagoslovenia Prea Sfințitului Mitropolit al Moldovei, Chirio Chir Veniamin Costache, și prin osârdia și sârguința surorii Preasfinției Sale maica Elisabeta schimonahia, stareța acestei sfinte mănăstiri, s-au meremetisit și s-au tencuit, atât înăuntru cât și înafară și s-au și acoperit din veniturile mănăstirii și ajutorul creștinilor. Drept aceasta, spre veșnica pomenire a acelor ce s-au ostenit și au ajutat și spre aducerea aminte de primejdia ce s-au întâmplat, s-au însemnat pe această piatră, la anul 1823, iunie 30. "

În 1847, pe latura de sud a incintei mănăstirii a fost amenajat un paraclis cu hramul Nașterea Maicii Domnului și Duminica Tuturor Sfinților. Catapeteasma paraclisului a fost adusă de domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) de la Mănăstirea Bisericani, paraclisul fiind sfințit la 31 august.

În 1858 stareța de atunci, Maica Tavefta Ursache, l-a adus pe pictorul Nicolae Grigorescu, pe atunci în vârstă de numai 20 ani, pentru a repicta pereții interiori ai bisericii principale a mănăstirii. Lucrările au durat trei ani (1858-1861). Cu această ocazie, biserica a fost înzestrată cu mobilier nou, lucrat la Viena și Paris. Biserica a fost resfințită la 25 ianuarie 1862 de către arhiereul Calinic Miclescu.

În 1995 au început ample lucrări de restaurare a acestui monument istoric, ele fiind finalizate la începutul anului 2009. O mare atenţie a fost acordată picturilor murale originale aparţinând lui Nicolae Grigorescu, acestea fiind supuse unor lucrări de refacere şi recondiţionare. Prin finalizarea acestor lucrări s-a reuşit redarea în circuitul turistic şi ecumenic a unui monument deosebit de important pentru cultura românească. "

CUGETĂRI

Curtea este foarte frumos amenajată. În baza biletului plătit, avem acces și în cadrul muzeului mănăstirii. Dacă vă pasionează obiectele bisericești, aici este locul ideal pentru a putea privi obiecte unice în lume, de o valoare poate că inestimabilă. Toată zona este supravegheată video. Am văzut în unele din încăperiz inclusiv camere video profesionalez cu zoom optic sau rotire din joystick.

Ce nu mi-a plăcut este că absolut nici un personal al bisericii nu purta mască în interilul acesteia sau în soațiile închise (muzee, magazine, etc). Nici nu ai fi zis că acum un an, aici era "zona Zero" a focarelor din România.

Toaletele sunt situate în exterior pe dreapta. Costă 1 leu însă nu sunt foarte bine amenajate. Dar în caz de urgență...

Am încercat să mergem spre schit dar pentru că plouase, drumul era greu accesibil atât pentru mașini cât și pentru pietoni. Poate data viitoare.

Agapia este un loc frumos, unic, deosebit. Zona este foarte pitorească și te încarcă cu o energie pozitivă, curată. Trebuie însă să te detașezi de tot și să absorbi totul din jur.

Doamne ajută!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 25.06.21 07:47:20
Validat / Publicat: 25.06.21 08:17:54
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AGAPIA-VĂRATEC [NT].

VIZUALIZĂRI: 989 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Manastirea Agapia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10800 PMA (din 13 voturi)

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

liviu49
[25.06.21 08:31:32]
»

Start vot! , cum ne anunta mai mereu colega noastra @mishu.

Daca tot ai fost la Agapia, dar valabil si pentru viitorii vizitatori, se putea vizita si casa memoriala Alexandru Vlahuta, in imediata apropiere a manastirii, dar si muzeul Vivant situat in parcarea din fata manastirii.

Putini stiu ca mama lui Alexandru Vlahuta a locuit in cladirea care azi este casa memoriala.

Anul trecut, ca de altfel si cu alte ocazii, in manastirile din Moldova si Bucovina nu prea se permite fotografiatul, mai ales gratuit. Cei cu telefoane fotografiau si filmau intr-o veselie, in timp ce un fotograf profesionist (judecand dupa multele si perfomantele scule din dotare), vorbind limba engleza, nu era lasat sa faca poze in muzeul manastirii.

Si ne mai miram ca se supara altii pe noi.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[25.06.21 09:37:49]
»

Vă rog să țineți cont că scriu de pe telefon pentru că dacă le las până ajung acasă, poate că uit detalii.

Oricum, este un text considerabil dacă avem în vedere că a fost tastat pe telefon. Alții scriu mult mai puțin.

Eu - și nu sunt singura - ca să nu uit anumite detalii notez pe hârtie. Acasă, chiar și numai un cuvânt îmi amintește detaliul respectiv.

Valoarea artistică a Mănăstirii Agapia constă în pictura marelui Grigorescu, chiar dacă atunci când a executat-o nu atinsese celebritatea pe care i-o recunoaștem noi astăzi.

A pictat la Agapia între 1858 și 1862. În perioada în care - sub îndrumarea stareței Tavefta Ursache - la Mănăstirea Agapia se desfășurau lucrări de restaurare, Grigorescu se afla la Mănăstirea Neamț pictând icoane. Una dintre aceste icoane a ajuns în mâinile stareței de la Agapia, care i-a propus tânărului pictor să zugrăvească interiorul Bisericii "Sfinții Arhangheli". Această icoană este expusă în muzeul mănăstirii.

Nicolae Grigorescu a fost captivat de pictura de icoane. El mărturisea: "Pentru mine sfinții aveau viață, credeam că mă privesc și așteptam să înceapă să vorbească, să se miște și să mă binecuvânteze". Pictorul a folosit ca modele pentru portretele sfinților chipuri de preoți și călugărițe din mănăstire, dar și chipuri de țărani și copii din satul Agapia.

ANILUPHONE
[25.06.21 15:36:10]
»

Se plătește intrarea?! Eu nu mi-aduc aminte să fi plătit intrarea la vreo mănăstire din Moldova, când am fost noi în 2017...

Pentru mine Mănăstirea Agapia a rămas în top la sufletul meu când am fost prima dată în 2005... după 12 ani nu am mai simțit același lucru...

Dar oricum merită vizitată... ca de altfel toate mănăstirile din zonă.

Plimbare plăcută mai departe.

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, iulianic, liviu49
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea & schitul Agapia [Agapia]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068586111068726 sec
    ecranul dvs: 1 x 1