Călător prin țara mea. Merită să vezi: Mănăstirea Saon

TIPĂREȘTE

Motto: ”Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor!” - Robert Maric

După cum v-ați obișnuit, nu va fi un review despre religie.

Vizita la Mănăstirea Saon a fost planificată în perioada în care am stabilit excursia în Deltă și a fost ușor de realizat.

Mânăstirea este așezată pe malul lacului Telincea, de care este legată printr-un luminiș de apă, ce are forma unui ceaun din tuci, căruia, în lb. slavă, i se spune ”Caon”. De aici a fost preluat în lb.română și a devenit Saun”. Balta Saonului are legătura cu Dunărea prin canalul Călugărul.

Primele date despre mănăstirea sunt din anul 1846, când lua ființă o mănăstire mică cu un aspect rustic, mânăstirea de acum Saon. În acel an, câţiva călugări au plecat de la schitul Celicul de Jos şi s-au aşezat la Saon unde au construit câteva chilii din chirpici şi un paraclis cu hramul, Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, care se sărbătoreşte la 21 Noiembrie.

Inițial, Saon a fost un schit de călugări, aflat sub tutela mânăstirii Celic-Dere (metocul Saon).

După ce Dobrogea a fost trecută din Imperiul Otoman în stăpânirea României toate bisericile și mănăstirile din aceste locuri, au intrat sub jurisdicția Episcopiei Dunării de Jos.

Atunci, episcopul Iosif Gheorghian îi aduce la Saon şi pe călugării care rămăseseră la schitul Celicul de Jos. Acesta este momentul când schitul Saon devine de sine stătăror, separându-se de tot de mânăstirea Celic-Dere.

În anul 1930 mănăstirea devine mănăstire de maici.

” Biserica, Înălțarea Domnului” este menționată, în cartea, Monastiri Dobrogene”, scrisă de Arhimandritul Roman Sorescu:, Aici se găseşte o bisericuţă modestă, care e în stare de ruină şi care nici nu se poate repara, din cauză că e făcută din chirpici şi lemn, având hramul, Înălţarea Domnului”.

Tot în scrierile Arhimandritului Roman Sorescu găsim încă o mărturisire, La poarta schitului erau două mori de vânt, care făceau de santinelă, tăind din când în când razele soarelui, cu cele două elice ale lor hârbuite, ce scoteau un scârțâit lugubru; și care elice mânate de vântul ce veșnic bate pe aici, neoprit de nici un vârf de deal, ori colț de pădure, numai iconomul monastirei i-a dat vântului de cap, căci l-a pus să-i vânture porumbul și să-i macine grâul” - www.locuridinromânia.ro

În timpul starețului Filimon între anii 1889-1905, schitul a fost distrus de un incendiu. De-a lungul timpului, mânăstirea a trecut prin mai multe etape, până când a ajuns astăzi la forma finală: Mânăstirea Saon – Biserica Acoperământul Maicii Domnului.

În prezent, în obștea mânăstirii locuiesc acum 30 de maici și doi preoți slujitori.

Cine este interesat, poate citi mai multe despre această mănăstire pe saiturile de specialitate.

Se merge pe E 87 și, pe la jumătatea distanței dintre Isaccea și Tulcea, te vei intersecta cu DJ 229D, drum care te va duce spre Mănăstirea Saon.

Acest drum județean este foarte bun, cum, de fapt, am constatat că Tulcea, ca județ are drumuri bune cam pe întreaga suprafață, trece printre dealuri cultivate cu viță de vie.

E și normal, Mănăstirea Saon este pe teritoriul comunei Niculițel, cunoscută mai ales pentru viile sale.

După circa 4 km ajungi în fața mănăstirii, dar, veți vedea turlele ițindu-se, peste dealuri, de pe la jumătatea drumului.

Parcarea este largă și arhisuficientă și, foarte curată.

De fapt, întreaga zonă este curată iar peisajul frumos.

Ca să pătrunzi în Mănăstirea treci pe sub un portic impunător. și intri într-o curte plină de verdeață.

Imediat după intrare ajungi în fața bisericii, construită în formă de cruce, din piatră și cărămidă, cu trei turle mari.

Intrăm în biserică, înăuntru este o răcoare plăcută, mai ales că afară începuse să se resimtă căldura ce devenea din ce în ce mai mare.

În aceeași curte, pe o latură sunt clădirea chiliilor și, în capătul aleii, o moară de vânt, singura rămasă în picioare din cele avute, în trecut, de către mănăstire.

Este o liniște plăcută în toată curtea iar curățenia este exemplară și ne face plăcere să stăm vreo jumătate de oră să ne plimbăm, pur și simplu. Da, simți o stare de liniște interioară, fără să vrei vorbești în șoaptă, parcă nu vrei să impietezi starea de bine creată. Și, nu, nu ești stingher, chiar dacă, în cazul nostru, am ajuns aici pentru prima dată în viață și nu știu dacă și când voi mai ajunge iarăși, aici.

La ieșire, tot lângă porticul pe unde-am intrat, este o cișmea. Luăm câte o cană de apă, este rece și bună, apă pe care-o bem cu înghițituri mici, uitându-ne la aceeași curte. Da, ne place locul, chiar dacă nu am porniri spirituale în exces.

Ieșim din curtea mănăstirii, în parcare, unde aveam mașina.

Două măicuțe măturau parcarea care era impecabilă.

Concluzionând, apreciez că o vizită la Mănăstirea Saon este ca o incursiune într-un loc pe care nu ți-l închipuiai. Mie, cel puțin, viața într-o obște mănăstirească mi se pare o viață tristă. Aici o compari cu viața într-o zonă liniștită a unei stațiuni balneoclimaterice, nu vreau să fiu înțeles greșit, o stațiune elegantă, cu ținută. Nu-mi pot închipui stridențe în acel loc, verbale sau vestimentare.

Și, mai ales, nu mi s-a părut că acolo se comercializează credința, deși aveam să aflu că acea mănăstire are ateliere de broderie sau că vinul de împărtășanie pentru Episcopia Dunării de Jos este făcut tot aici. Cred că munca depusă înfrumusețează locul și am plecat din acel loc cu mulțumirea de a fi văzut un loc deosebit.

Acesta a fost periplul meu tulcean. Acum, povestindu-vă locurile văzute, am melancolii: Sulina, cu plaja și cimitirul, moscheile din Tulcea, Babadag și Isaccea, Mănăstirile, faleza din Tulcea sau cea din Sulina, toate au fost locuri extrem de frumoase, mai ales prin simplitatea lor. Recomand oricui să le viziteze, nu cred c-aș greși făcând asta!

Dacă v-am plictisit, iertați-mă și voi, ar fi un act creștinesc! :)

Altfel, acuma plec, haidi, pa!

Web, te rog : youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1148 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI