Un complex monahal de excepţie: Sfânta Ana de la Rohia.

TIPĂREȘTE

Am părăsit Târgul Lăpus mergând pe DN18 B, drum numit şi naţionalo- forestier care deşi ar fi o mai scurtă legătură cu oraşul Dej a fost lăsat de izbelişte. Are o singură bandă pe sens şi aceasta este uneori îngustată iar asfaltul lasă de dorit. Acest drum se mai numeşte şi drumul lui Pintea (vă mai aduceţi aminte de Florin Piersic în Pintea Viteazul?)

Înainte de a intra în cele bisericeşti vreau să vă spun că Pintea s-a născut în 1670 în Măgoaja, comună situată la 20 de km de Rohia. S-a născut într-o familie de nobili români care au ctitorit mănăstirea Nicula din jud. Cluj şi i-au dăruit icoana Fecioarei Maria care plânge. A primit o educaţie aleasă, vorbea câteva limbi străine şi a ajuns căpitan în armata principelui dizident Rakozi. Intrând în conflict cu nobilii locali Pintea a fugit în munţii Lăpuşului unde a haiducit, prădând averi de la bogaţi şi dându-le săracilor. Un cântec popular spune: De-un viteaz așa fălos/Și la inimă milos/de-un viteaz așa de mare/La sărmani dă ajutoare. A eliberat o serie de oraşe transilvane fiind împuşcat mortal de austrieci sub zidurile cetăţii Baia Mare. Densuşanu l-a caracterizat astfel: unul dintre cei mai însemnați români din secolul al XVII-lea.

După 7-8 km. de mers am ajuns în comuna Rohia aflată la jumătatea distanţei dintre Baia Mare şi Dej. Am urcat vreo doi kilometri în vârful unui deal străbătând serpentine largi, umbrite de o pădure deasă de fagi şi stejari. Era suficient să străbaţi unduirile acestui drum ca să te pregăteşti pentru un loc de linşte şi reculegere.

Povestea mănăstirii a început acum aproape o sută de ani, mai precis în anul 1922, când o fetiţă de zece ani pe nume Ana, unul din cei zece copii ai preotului ortodox Nicolae Gherman s-a stins din viaţă. Sub imperiul durerii, al dragostei de tată şi al credinţei, preotul a început să viseze că fetiţa lui ajunsă înger îi cere să construiască o mănăstire. Nu pot să nu transcriu câteva versuri populare care prin simplitatea lor m-au emoţionat. Anuţa, copilă blândă/ în vârsta cea mai plăpândă/ Nici zece ani n-a-mplinit / Şi lumea a părăsit/ Sufletul ei cel curat/ Către ceruri s-a-nălţat/ Şi cu glasu-i de copilă/ Cerut-a Domnului milă/ A rugat pe Domnul sfânt/ Să trimită pe pământ/ Ca să ni-s-arate anume/ Un loc sfânt de-nchinăciune/ Domnul ruga a primit/ Locul a descoperit/ Loc frumos ca-n paradis/ Arătat nouă prin vis/ Şi prin crucea Domnului/ Mântuirea omului/ La poalele munţilor/ în liniştea codrilor.

Cu eforturi mari, sătenii din Rohia şi din localităţile învecinate, cu sprijinul material al instanţelor bisericeşti superioare, în 1923 au ridicat la Rohea, pe Dealul Viei, prima mănăstire de călugări ortodoxi de după Marea Unire.

Locul de amplasare a fost ales. Legenda spune că preotul Gherman a însemnat cu o cruce lângă bradul lui Pintea, locul unde avea să fie biserica. Dimineaţa găsea crucea la 500 m. depărtare. Această întâmplare repetându-se, preotul a pus un om s-o păzească dar în timp ce acesta a fost alungat de ninsoare, crucea s-a mutat din loc. Considerând că aceasta e voia Domnului părintele Gherman a început construcţia bisericuţei în locul ales.

Biserica a fost sfinţită în 1927. Biserica Veche era de dimensiuni modeste 18 m lungime, 6 m lăţime cu 13 m înălţime şi a fost construită din zid pe postament de piatră. Avea un pridvor sprijinit pe patru stâlpi deasupra căreia era pictată în frescă Adormirea Maicii Domnului iar altarul era simplu de lemn de brad. Interiorul era doar văruit şi cu timpul a fost împodobit cu icoane.

A rezistat 70 de ani până în 1998 când devenind cu totul neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi care veneau să se roage, a fost înlocuită cu o biserică impresionantă numită Biserica Nouă. Aceasta a fost construită tot pe locul ales al bisericii vechi. Ca simbol al continuităţii vechiului lăcaş s-au folosit la biserica nouă materialele recuperate din biserica veche.

Biserica nouă este opera arhitectului Dorel Cordoş, acelaş care a proiectat minunatele mănăstiri de la Săpânţa- Peri, Bârsana, Lainici. El a armonizat într-o construcţie superbă stilurile practicate în principalele provincii româneşti. Este construită în formă de cruce, cu pridvor brâncovenesc, cu o singură turlă construită în stil moldovenesc şi având înălţimea bisericilor maramureşene (48 m). Pe faţada bisericii este executată în mozaic icoana Deisis, copie a celei de la Sfânta Sofia şi tot în mozaic cei doisprezece Apostoli. Hramurile bisericii Adormirea Maicii Domnului şi Izvorul Tămăduirii sunt pictate în pridvorul bisericii. Interiorul bisericii este încă nefuncţional. În demisolul bisericii noi este un paraclis în care se ţin slujbe până ce se vor fi terminat interioarele bisericii noi. La intrarea în paraclis se află o icoană a Maicii Domnului pictată în stil ortodox rus de călugărul Nicanor de la Muntele Athos. Această icoană a scăpat întreagă dintr-un incendiu pustiitor care a avut loc acum 70 de ani. O altă icoană aurită tot a Maicii Domnului cu Pruncul în braţe este făcătoare de minuni. Paraclisul de la demisol este decorat cu icoanele şi iconostasul bisericii vechi dezmembrate dar şi cu altar şi mobilier sculptat din lemn de cireş.

Mănăstirea Rohia are aspectul unei staţiuni monahale, a cărei intrare este o poartă maramureşană sculptată de un pictor local. Lângă poartă clopote grele cheamă credincioşii la rugăciune. Dezvoltarea s-a făcut continuu începând cu 1965 când mănăstirea a fost electrificată şi s-a construit un drum de acces. Atunci au apărut primele construcţii: Stăreţia şi reşedinţa episcopală Casa de Stejar. S-a trecut de la schit, organizare în care a funcţionat 40 ani, la mănăstire şi apoi în anii din urmă la complex monahal. Astăzi în complex sunt 25 de vieţaşi. Dacă părintele Nicolae Gherman a ales locul şi a ctitorit primul asezământ, dezvoltarea complexului monahal aşa cum este astăzi se datorează atât P. S. Justinian Chira episcop de Maramureş care a fost stareţ al mănăstirii timp de 30 de ani cât şi arhimandritului Serafim Man.

Casa cu paraclis a fost construită între 1973-1975 şi deşi ca aspect pare biserică, cele trei etaje conţin camere de oaspeţi pentru specialiştii care supreaveghează lucrările, o bibliotecă dotată cu 40000 cărţi şi un paraclis la etajul al doilea. Pe stâlpii de susţinere sunt sculptate scene din viaţa sfinţilor români canonizaţi, figurile lui Horia, Cloşca şi Crişan, apoi marii domnitori Mircea, Ştefan şi Mihai. Pe faţada construcţiei se află o icoană imensă în mozaic a Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe. cu suprafaţa de 13 mp. În faţa ei îşi desfăşoară treptele o scară semicirculară care din păcate din lipsă de spaţiu nu are perspectivă.

Casa poetului este o construcţie din 1980 în stil brâncovenesc cu două etaje. Aici a fost chilia lui N. Steinhardt şi a locuit câtva timp poetul Ioan Alexandru. Lângă Casa Poetului se găseşte un ansamblu sculptural din lemn de stejar, realizat în 1980 care-l evocă pe haiducul Grigorie Pintea Viteazul.

În 1983 a fost construit Altarul de Vară în stilul bisericuţelor maramureşene. Aici se ţin slujbele până la darea în funcţie a bisericii noi. În 1988 a fost sculptată de un meşter local Poarta maramureşană. Lângă aceasta, la începutul aleii care duce la biserici se află Monumentul mănăstirii. Acesta a fost construit în 2011. Pe peretele semicircular sunt mozaicate scene religioase care încadrează o cruce de piatră brâncovenească. Casa Albă construită în anii 1998-1992 este o clădire mare cu etaj şi mansardă în care se găsesc chiliile călugărilor, un apartament de protocol, sală de conferinţe şi birourile administrative.

În 2008 au început lucrările la Centrul Cultural Monahal Nicolae Steihardt care va fi format din două corpuri de clădire cu mai multe etaje. Aici vor funţiona muzeul mănăstirii, centrul de studii, biblioteca, editura, sala de conferinţe, trapeza, atelierele, bucătăria, etc. Extinderea complexului monacal continuă cu construcţii noi care se întind până la marcajul spre lacul Lighet.

Cimitirul este situat pe o cornişă înafara manăstirii. Aici odihnesc monahii care au vieţuit la mănăstirea Sf. Ana de la înfiinţarea mănăstirii şi până astăzi dar şi Nicolae Steinhardt, intelectualul evreu care s-a convertit la creştinism în puşcăriile comuniste. Cu toate că toţi am auzit de el şi de capodopera Jurnalul fericirii scrisă în închisoare, vreau să creionez câteva date biografice: s-a născut în 1912 într-o familie de intelectuali şi încă de tânăr a început să publice. A absolvit facultatea de drept. După instaurarea regimului comunist a refuzat colaborarea şi în 1960 a fost condamnat la 12 ani muncă silnică în lotul Noica-Pillat. În închisoare s-a convertit la creştinism şi a început să scrie Jurnalul fericirii pe care l-a terminat în 1972. În 1980 a intrat în obştea monahală de la Rohia unde a continuat să scrie şi ca muncă în cadrul comunităţii monahale s-a ocupat de organizarea bibliotecii mănăstirii care deţinea atunci 27000 volume. S-a stins din viaţă în 1989, cu câteva luni înainte de căderea regimului comunist fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii.

Am părăsit mănăstirea Rohia cu sentimentul unei datorii împlinite. În Maramureş manăstiri ca Săpânţa-Peri, Bârsana, Sfânta Ana sunt candele care alături de bisericuţele de lemn, ne luminează, purifică şi încălzesc sufletul.

Coordonatele manăstirii sunt: N 47.24.26 şi E 23.51.15

---

VIZUALIZĂRI: 4606 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI