La Rohia, în căutarea fericirii...

TIPĂREȘTE

Cu toate că mănăstirile din Suceava şi Neamţ sunt cele mai mediatizate, să nu uităm că în România mai există o zonă care le concurează în ceea ce priveşte “concentraţia de spiritualitate”. Mă refer la Maramureş, una dintre cele mai frumoase zone ale ţării şi, totodată, relativ mai izolată. Or tocmai această izolare face Maramureşul mai frumos şi mai atrăgător de turişti.

Una dintre cele mai cunoscute mănăstiri ale Maramureşului este Rohia, popularizată şi prin faptul că aici şi-a petrecut o parte din viaţă eruditul monah Nicolae Steinhardt, autorul “Jurnalului Fericirii”.

Situată aproximativ la jumătatea distanţei dintre Baia Mare şi Dej, la 9 km de oraşul Tg. Lăpuş, mănăstirea este accesibilă fie de pe şoseaua Baia Mare – Tg. Lapuş, fie de pe şoseaua Dej - Baia Mare, până în localitatea Gâlgău, de unde se merge spre Tg. Lapuş. Se mai poate ajunge şi de pe şoseaua Dej – Tg. Lapuş prin satul Măgoaja, dar drumul este destul de rău.

În luna august, când noi i-am trecut pragul, era o vreme foarte bună de vizitat, calda, frumoasă şi însorită. Din păcate, preotul era plecat din mănăstire, iar cheia chiliei lui Steinhardt era la el, astfel că am ratat un obiectiv important. Privind partea bună a lucrurilor, ne-am gândit că acesta este un bun motiv ca să mergem din nou.

Mănăstirea poartă hramul Sfintei Ana şi, fiind aşezată într-un cadru pitoresc, pe coama unui deal, în mijlocul unei păduri de fag şi de stejar, oferă vizitatorilor liniştea sufletească necesară într-un asemenea lăcaş de cult.

Întemeietorul mănăstirii este preotul ortodox Nicolae Gherman, care a fondat-o în memoria fiicei sale. I-a dat hramul Sfintei Ana, deoarece şi pe fetiţa sa, decedată la numai 10 ani, o chemase tot Ana.

Iată şi povestea oficială a mănăstirii:

Preotul ctitor a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, copila Anuţa, pe care a pierdut-o, fiind chemata la Domnul în noiembrie 1922, la vârsta de numai 10 anişori. Această fetiţa s-a facut un binevestitor al voii Domnului căci, nopţi de-a rândul, copila îi apărea în vis tatălui ei, rugându-l să construiască, o casă Maicii Domnului în Dealul Viei din hotarul Rohiei. La început îndureratul părinte tăinuia în inima sa visele, pâna când, într-o zi o femeie credinciosă, Floarea lui Ilie, a venit la el şi i-a spus: „Părinte de ce nu asculţi glasul lui Dumnezeu, care-ţi porunceşte prin copila Anuţa, să faci casă Maicii Domnului în Dealul Viei? ” Nedumerit, parintele o întreabă - „ce casă să fac Maicii Domnului? ” la care femeia i-a raspuns - „Mănăstire să faci, parinte! ”. În acel moment, părintele Nicolae şi-a dat seama că este vorba de o hotărâre divină şi, cuprins de o linişte sufletească, s-a hotărât să construiască o mănăstire în amintirea copilei sale şi pentru mângâierea credincioşilor din aceste părţi. Sprijinit de consătenii săi, parintele hotărăşte ridicarea Sfintei Mănăstiri într-o poiană numită „la stejarul lui Pintea” unde, potrivit obiceiului a fost înfiptă o cruce. Peste câteva zile, însă, constată uimiţi că crucea pe care o aşezaseră în poiană nu mai era la locul ei, ci se afla în altă parte, tocmai pe pintenul dealului pe o stânca. Bănuind că o mână răuvoitoare a săvârşit această mutare, crucea a fost adusă şi aşezată la locul ei iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a rămas de pază peste noapte. Seara târziu, când a început să ningă, credinciosul s-a întors acasă. A doua zi, de dimineaţă, când a ajuns acolo, deşi nu era nici o urmă pe zăpada proaspăt căzută, crucea nu era la locul ei, ci a fost din nou găsită pe locul unde se află actuala biserică a mănăstirii. Cu toţii au considerat că acesta nu poate fi decât un semn revelat prin care s-a arătat locul unde să fie construită biserica sfintei mănăstiri.

Sfinţită în 1926, mănăstirea a funcţionat mult timp ca schit, abia după anii ’70, odată cu introducerea curentului electric, devenind mai accesibilă, s-a dezvoltat în mănăstire.

În prezent, complexul monahal este alcătuit din două biserici, (Biserica Veche a servit ca loc pentru slujbe şi rugăciune încă de la prima sfinţire; Biserica Nouă a fost sfinţită 70 de ani mai târziu, în 1998, constituind o atracţie deoarece reuneşte elemente arhitecturale specifice tuturor celor trei regiuni istorice româneşti) şi câteva case. “Casa Albă”, în care se află birouri şi chiliile unora dintre monahi, serveşte şi ca loc de primire pentru pelerini, “Casa cu Paraclis”, mai veche, primeşte, de asemenea, pelerini, dar adăposteşte şi biblioteca mănăstirii, în “Casa cu Stejar” se află reşedinţa Episcopului Iustinian, iar în “Casa Poetului” a locuit în anii ’80 Nicolae Steinhardt şi, ulterior, pentru o perioadă, poetul Ioan Alexandru.

Complexul este completat de “Colţul maramureşean”, alcătuit dintr-o bisericuţă tradiţională din lemn şi o casă, tot din lemn, dedicată găzduirii pelerinilor. Tot pentru primirea pelerinilor, dar şi pentru extinderea muzeului mănăstirii, se construieşte în prezent Centrul Cultural Monahal Nicolae Steinhardt.

Atracţiile turistice din complexul monahal sunt muzeul, în care sunt expuse valoroase icoane pictate pe lemn şi sticlă, Chilia lui Nicolae Steinhardt şi biblioteca, în care se găsesc peste 40. 000 de volume din diverse domenii: teologie, literatură, istorie, filosofie, drept etc.

Un obiect foarte valoros care se găseşte la Rohia este o icoană a Maicii Domnului amplasată la demisolul bisericii noi, pictată de călugărul Nicanor de la Muntele Athos. În deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, icoana a scăpat dintr-un incendiu când, din cauza unei lumânări nesupravegheate, suportul lemnos al icoanei a luat foc fiind mistuit în întregime, în timp ce icoana pastrează doar câteva urme ale dezastrului.

Mănăstirea Rohia nu este doar un aşezământ monahal, ci şi un veritabil obiectiv cultural, datorită personalităţilor cărora le-a fost temporar casă şi pentru obiectele şi cărţile de valoare care pot fi admirate sau chiar studiate aici.

---

VIZUALIZĂRI: 6560 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI