Mănăstirea Recea [Dumbrăveni], Vrancea

TIPĂREȘTE

Iote-mă-s, scriu din nou despre județul Vrancea!

Nu de alta, dar, vine luna decembrie și am făcut o promisiune, de care vreau să mă țin, așa că nu vă mai aburesc cu vizitele mele prin Italia, Austria, Ungaria... nope, o să încerc să vă arăt ce se mai poate vizita, atunci când ajungeți în Vrancea.

Bine, normal că nu sunt vreun atlas sau ghid, dar pot fi luat în seamă pentru că, locurile despre care v-am scris și încă o să vă mai scriu, pentru puțin timp, pe acest site au fost văzute de mine, propriu și personal. Normal, și trăirile sunt ale mele, pot și sunt afectate de nivelul meu de 'telijență de mi l-o dat mama, la naștere, modificat oarecum de cunoștințele personale dobândite după ce am învățat să citesc și să scriu. Observați că nu-s lăudăros și-s absolut sincer, n-am zis nimic despre socotit, orice calcul pe care nu-l pot face pe dește, pentru mine, nu e util.

Ca să scriu despre Mănăstirea Recea îmi este cumva mai greu, mai ales că, despre acest subiect a scris, cu mult mai mult talent decât am eu, Crazy Mouse.

Dar, fiin'că am și eu o dambla, vreau să vă spui, în cuvinte puține, despre ce și cum vine cu vizita mea la această mănăstire.

Booon, să vă spun, mai întâi, că Mănăstirea Recea este clădită pe raza comunei Dumbrăveni, în satul Cândești. Când vii de pe DN 2, dinspre Buzău, să spunem, sau, nah, de la Rm. Sărat, de la Crazy Mouse, ori, dinspre Focșani, pe orice parte a șoselei, există indicatoare care te ajută să găsești drumul spre mănăstire. Pentru cei care știți zona, vă mai spun că se merge spre Gura Caliței. Nu vă rupeți mașinile, drumul este asfaltat. Chiar la intrarea în Gura Caliței, este un alt indicator, parcă mai discret, care-ți sopune să te abați spre stânga și, dacă ai răbdare și benzină să mergi vreo 2 km, ajungi la Biserica Adormirii Maicii Domnului, de fapt biserica ce este în lăcașul Schitului Recea.

Ei, de aicea se schimbă calimera, drumul este de pământ iar eu, atunci când am fost, am venit după câteva zile de ploaie. Ba, ce zic eu, chiar și atuncea picura binișor!

Drumul urcă, la început, un pic mai abrupt, trece printre fânețele oamenilor și apoi ajunge pe o culme de deal. De fapt, Mănăstirea este amplasată în zona subcarpatică, așa că este de înțeles urcușul. Nu este abrupt, te lasă să vezi locurile pe unde mergi, de care să fii mulțumit, estetic vorbind.

Chiar dacă era zi de toamnă târzie, peisajul nu este deloc urât. Copacii și-au lepădat mare parte a frunzelor, printre văile dealurilor se ridică pâlcuri de ceață dar, tot te lasă să vezi din frumusețea locului. Asta e, v-am spus că Vrancea este un județ frumos, să mă credeți! :)

Să spunem că, după vreo 5-10 minute de când ați intrat pe drumul ăsta, de pământ, ajungeți la Mănăstire. N-aveți cum să ratați, poarta mănăstirii chiar este deosebită, chiar dacă montată cumva greșit, ca să intri, tre'să tragi de ea. Eu, în cazul meu, era să-mi comit o comoție cerebrală de calitate când am tras de poartă, cu care era să-mi trag una-n cap, după ce, inițial, împinsesem ca orbu'. Așa-s eu, deștept!

Deci, ca să ajungi la poarta mănăstirii, urci un pripor blând. Imediat ce treci de poartă, intri într-o curte largă, cu iarbă cosită dar care, în ciuda vremii de afară, este de un verde crud, tare frumos. Stau la casă și, din primăvară până târziu, toamna, știu ce-nseamnă să tunzi gazonul din curte sau iarba din livadă. Eu, care folosesc tot felul de scule și mașini de tuns iarba, ar trebui să zic, ca americanii, că e ”very funny” și că mă distrez de sunt gata să mor de râs când fac asta! Ei, bine, păstrând adevărul, că doar suntem în curtea mănăstirii și nu se face să-l mințim pe Doamne-Doamne, nu e deloc, dar, deloc, ”funny” să-ți bîzîie motocoasa, timp de 2 ore, în cârcă și nici să tunzi gazonul. Am spus toate astea ca să mă dau mare că am livadă și gazon și-s și motorizat pentru întreținerea lor, dar și ca să vă explic că știu ce-nseamnă să ții o curte curată, pahar, și că apreciez munca depusă pentru așa ceva!

Mănăstirea Recea a fost construită în anul 1685 de către un boier buzoian, clucerul Mănăilă Mărăcineanu, fost căpitan în oastea lui Șerban Cantacuzino, adică ăla de-a umplut tunurile cu paie în 1683, la asediul Viennei, când cu Kara Mustafa, generalul lui Mehmet al IV-lea. Mă rog, cert este că acel boier a înțeles să lase pe urma lui o asemenea clădire și, judecând după ceea ce a ieșit, bine a făcut!

Asta chiar dacă, de atunci de când a fost zidită și până în prezent, clădirea în sine a suferit multe modificări. În scrierile de specialitate, se arată că, distrusă fiind de năvălirile turcilor, a fost nevoie ca, la 1802-1804, să fie reconstruită în totalitate și, apoi, reparată la 1850. După secularizarea averilor mănăstirești, schitul a fost închis dar s-a folosit mai departe biserica, pentru parohia din zonă.

Abia după 1947 mănăstirea este revitalizată de un grup de maici, care s-a așezat pe locul vechiului schit și, de atunci, au reușit să mențină vie flacăra credinței, nah, să folosesc și șabloanele de rigoare, dar, urmare a comuniștilor, până la urmă, Schitul a fost închis. Abia după 1990 a fost redeschis, tot ca obște de maici.

Cam asta este despre istoricul acestei mănăstiri spus de una din maicile care ne-a stat de ghid pe durata vizitei noastre. Mai multe puteți afla, dacă vă interesează pe siteurile de specialitate.

Deși, atunci când pătrunzi în curte, biserica pare impozantă, în interior constați că este chiar micuță. Ne-am închinat la icoane cu evlavie sinceră și apoi am făcut niște fotografii pentru aducere aminte, mai târziu, când celula nervoasă va pierde informația.

Mănăstirea dispune și de o colecție muzeală de scrieri bisericești, icoane sau îmbrăcăminte preoțească, poate deci fi vizitată și ca muzeu.

Dacă am fost impresionat? Nu în mod deosebit, dacă vreți, nu e cu nimic mai acătării decât atâtea și atâtea mănăstiri care sunt în țara asta. Impresionează, totuși, să știi că la 1685 cineva a gândit și a construit un schit, sunt câteva sute de ani de atunci (vedeți c-am fost sincer la chestia cu socotitul, nu poci număra câte, n-am atâtea dește!) și, cred eu, este un semn că, pe pământurile astea, nu era lumea ocupată numai cu merlitul dușmanilor. De aceea, dacă sunteți prin preajmă și vreți, faceți-i o vizită, nu puteți pierde decât, cel mult, 1,5 l de carburant și vreo oră. Ce este o oră față de sutele de ani de când a fost clădită, nu?

Cât despre celelalte mănăstiri din Vrancea, săptămâna viitoare o să vă duc la cele mai importante care au mai rămas nepovestite de mine : Vărzărești, Schitul Soveja și Schitul Lepșa. La Tarnița nu vă duc, deși eu am fost, pentru că este mănăstire de stiliști, adică de cei ce țin ”pe vechi”.

Fiți cuminți și rugați-vă să mă întorc, bine-sănătos, din Bucovina! Că, invers, e păcat să faceți păcate dorindu-vă să dilesc!!! Dar, dacă doriți asta, ok, treceți pe voodoo! :)

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 6511 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI