Cheile Râmeţului şi Mânăstirea Râmeţ

TIPĂREȘTE

Şi pentru că astăzi o anomalie a internetului m-a dereglat în lucrul meu cotidian, am să vă prezint încă o zonă pitorească din judeţul Alba. Este vorba de Cheile Râmeţului.

Accesul la Cheile Râmeţului se face din oraşul Teiuş, cunoscut ca un important nod de cale ferată. Aici se desparte linia ferată ce vine de la Bucureşti şi duce la Cluj-Oradea sau Simeria-Arad. La puţin timp după intrarea în Teiuş dinspre Alba Iulia, se face un viraj spre stânga pentru a se ajunge în localitatea Stremţi, apoi se continuă drumul spre Mânăstirea Râmeţ, situată la 18 km de Teiuş, şi de acolo se mai merge de-a lungul văii pentru a se ajunge în Defileu. După ce se trece de Cabana Râmeţ se ajunge la capătul din aval al Cheii Râmeţului, după care se trece pe la blocurile mari de stâncă numite „Grote”, apoi se ajunge la „Portal”, care nu este altceva decât o arcadă. Poteca ocoleşte acest Portal, şi se îndreaptă către cel mai îngust loc al cheii ce se numeşte „La Cuptor”. De aici se merge fie direct prin albia râului, fie pe partea cealaltă a văii, unde poteca se caţără pe „brâna caprelor” şi se continuă spre alte destinaţii, ori la capătul din amonte al cheilor.

Oprindu-ne la Mânăstirea Râmeţ, îi descoperim atât valoarea spirituală, cât şi pe cea culturală, dar şi ce a însemnat ea pentru istoria locală şi cea naţională. Mânăstirea nu a scăpat de furia generalului Buccow şi a fost distrusă. Pe filele unui Octoih a rămas însemnarea: "scris-am eu Silvestru monahul când au stricat necredincioşii mânăstirea Râmeţ şi cea de la Geoagiu, la anul 1762 în august 20, într-o zi de sâmbătă, spre pierirea lor" (Ştefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1936, p. 60). Acelaşi monah Silvestru a consemnat o nouă distrugere provocată ca urmare a participării sătenilor la răscoala lui Horea: "Aceasta aici am însemnat acest lucru cu jale adevărat când au stricat mănăstirea cea de la Geoagiu şi cea de la Râmeţ, la întâia stricare a fost numărul anilor 1762, iar la a doua stricare văleatul 1785 luna decembrie 23 zile, într-o zi de marţi" (Ştefan Meteş, Ibidem, p. 61).

La 1792 Curtea din Viena a permis repararea bisericii, dar numai ca biserică de mir, iar în chilii s-a organizat şcoală. La 1827 locuitorii de aici obţin definitiv dreptul de a o avea ca lăcaş de închinăciune ortodox. Rolul aşezământului pentru locuitorii din jur reiese şi din plângerea pe care o făceau sătenii din Râmeţ şi Ponor: "Noi râmeţenii şi ponorenii de când îs aceste două sate noi acolo la mănăstire ne-am pomenit a avea şcoală şi dascăli şi prunci de învăţat şi dacă ni se ia aceia, noi rămânem fără învăţătură ca dobitoacele (Ştefan Meteş, Ibidem, p. 58-59).

La Râmeţ se văd două biserici. Biserica veche a mânăstirii a fost reparată, pictura restaurată. “Pe vremea episcopatului Prea Sfinţitului Emilian, dr. ing. Eugen Iordăchescu a coordonat lucrarea deosebit de importantă şi dificilă prin care, sfântul locaş periclitat de umezeală şi îngropat în pământ, a fost ridicat 2, 08 m mai sus. Aleasa podoabă a Râmeţului o constituie astăzi biserica nouă care îmbină, păstrând stilul tradiţional, elemente arhitectonice din toate provinciile româneşti. Piatra de temelie s-a pus în 1982 şi lucrările au durat peste zece ani, fiind conduse de regretatul preot Ioan Grecea, care fiind şi inginer a întocmit şi proiectul. Pictura a executat-o maiestrul Grigorie Popescu cu echipa lui. ” (IPS Andrei, alocuţiune)

Aşadar o zonă aparent liniştită, dar care a cunoscut mari frământări sociale. O zonă de un pitoresc aparte care se vede chiar din Alba Iulia. Din pachetul meu de fotografii am să caut fotografia în care se văd cel mai bine Cheile Râmeţului pentru a vi le arăta ăn vecinătatea Vârfului Piatra Craivei.

---

VIZUALIZĂRI: 6425 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI