La Mănăstirea Predeal

TIPĂREȘTE

Am promis că despre Mănăstirea Predeal voi scrie câteva rânduri separat. În peisajul Văii Prahovei, lăcașul situat la intrarea în Predeal, venind dinspre Azuga, este un important obiectiv istoric și cultural-religios. Nu este atât de mare precum celelalte, asemănătoare, aflate în zonă - Mănăstirea Sinaia și Mănăstirea Caraiman din Bușteni - și nici nu se bucură de popularitatea lor, dar are trecutul ei și o istorie demnă de a fi cunoscută.

Cum am ajuns la Mănăstirea Predeal?

Nu vizitasem niciodată Mănăstirea Predeal, de aceea, în minisejurul petrecut în stațiune, unul dintre obiectivele înscrise pe listă era sfântul lăcaș. Știam că de la Hotel Carmen - Predeal unde eram cazată și până la mănăstire voi avea de parcurs o cale de 3,6 km, de aceea încă de acasă, îmi propusesem să apelez la un taxi. Vremea frumoasă, faptul că mănăstirea este amplasată aproape de șosea, dar și faptul că eu eram dornică de plimbări lungi, m-au făcut s-o pornesc pietonal, solitar.

Așa că, de la hotel, urmez șoseaua principală spre Azuga, tot pe partea dreaptă, las în urmă câteva hoteluri, un Market Carrefour, apoi Liceul Teoretic "Mihail Săulescu" și sper că mă apropii de ținta călătoriei mele. Nu văd nici un semn indicator spre mănăstire și mă hotărăsc să întreb pe cineva. Dar... nici un trecător, nici o suflare omenească prin vreo curte. La Spălătoria Auto Monada, cu porțile larg deschise, era activitate. Intru, spun ceea ce mă doare și o doamnă amabilă îmi explică, arătându-mi din poartă: "Mergeți înainte până la trecerea de pietoni, traversați și mergeți pe cărare de-a lungul liniei ferate. Lângă casele alea cu acoperiș maro, treceți peste calea ferată și urcați până la poarta mănăstirii! Este aproape. " I-am urmat indicațiile, am sărit peste un șanț, am traversat liniile de cale ferată după ce am privit atent de două ori într-o parte și în alta, am traversat și șanțul din cealaltă parte a terasamentului, de astă dată pe o mică punte, de fapt o scândură pe jumătate putrezită. În cele din urmă am ajuns la drumul asfaltat, în pantă, șerpuind până la intrarea în incintă.

Fără nici un fel de semnalizare, este complicat de ajuns la Mănăstirea Predeal deși aceasta - ascunsă în pădurea de la poalele muntelui Clabucet - este foarte aproape de DN1 și de calea ferată București-Brașov.

Vizita la Mănăstirea Predeal

Dincolo de poartă, prin gangul clopotniței pictat în întregime cu scene religioase, am pătruns în incintă. Biserica veche, mică, vopsită în alb, dar păstrând pictură pe fațada vestică și în pridvor, a fost prima care mi-a atras privirile. Nu se poate vizita în interior. În acea zi de noiembrie, o zi de lucru, măicuțele trebăluiau prin curte. Eram singurul vizitator în acel moment și am fost invitată în biserica mare, deschisă permanent. Trebuie să urci o scară cu câteva trepte de piatră, destul de abruptă, dacă vrei să ajungi la biserica nouă, cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" sau la cimitirul cel mare care se află alături. Biserica construită în perioada 1835-1844, din piatră, este pictată în întregime în interior. Mi-au plăcut pictura, culorile, detaliile mobilierului sculptat, chipurile sfinților și particularitățile de port popular românesc din veșmintele sfinților.

De acolo, din înălțimea dealului, se poate admira curtea mănăstirii cu alei de piatră, cu bănci de lemn, cu foișor care adăpostește fântâna, cu păunii din îngrădirea aflată în spatele bisericii vechi și cu toate aranjamentele florale care împodobesc incinta.

În micul magazin cu obiecte religioase amenajat sub altarul bisericii din deal, am procurat un pliant în care se prezintă - pe scurt - istoricul lăcașului. Așa am aflat că în anul 1774, ieromonahul Ioanichie înființează la poalele împădurite ale Clăbucetului Schitul Predeal, înălțând o bisericuță de lemn cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" și trei chilii pentru călugări. Incendiat de turci în 1788, schitul a fost ulterior refăcut. Mai târziu, în 1818-1819, pe locul schitului de lemn, părintele Gherman zidește - cu piatră de Caraiman - biserica cea mică pe care o vedem și noi astăzi. Pisania informează că: "În anul 1819, mai 27, s-a clădit această sfântă biserică în locul celei făcute în 1774. Ghermano. "

Biserica are două mici abside laterale și o singură turlă. La exterior, pe turlă, se vede înscrisă data zidirii: "Anul 1774, luna iunie 20. " Nu am văzut biserica în interior, dar am citit că turla nu are legătură cu noasul, fiind doar așezată peste tavanul acestuia. Un alt detaliu pe care nu l-am putut verifica pentru că nu am avut acces în interior este faptul că pe catapeteasmă sunt doar două uși și nu trei, așa cum se obișnuiește în bisericile noastre ortodoxe.

Biserica cea mare, cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" a fost construită în perioada 1835-1844, tot "de către starețul Ghermano, cu ajutorul călugărilor și a unor dreptcredincioși din Săcele, Transilvania".

Demn de amintit este și aportul starețului Pantelimon, tot un ardelean, care - fără nici o plată, în chiliile mănăstirii - i-a învățat carte pe copiii localnicilor până în anul 1889 când la stăruințele sale a fost construită o clădire specială pentru școală, prima școală din Predeal, clădire care se mai păstrează și astăzi.

Ca și alte lăcașuri monahale, în timpul regimului comunist, Mănăstirea Predeal a fost desființată. Reînființarea ei are loc abia în anul 1993, atunci când la poalele Clăbucetului își începe viețuirea o obște de maici.

Vechiul cimitir mănăstiresc și Cimitirul legionar

În spatele bisericii vechi de la Mănăstirea Predeal se află un mic cimitir în care își dorm somnul de veci primii slujitori ai sfântului lăcaș.

Tot aici se află și Cimitirul legionar - locul de odihnă a 46 de legionari executați în anul 1939, după ce un comando legionar l-a asasinat (la 21 septembrie 1939) pe primul ministru de atunci - Armand Călinescu. Nu are rost să insist asupra represiunilor sângeroase care au urmat. Sunt încredințată că cei interesați de subiect vor găsi informații. Este suficient să spun că cei 46 au fost înhumați într-o groapă comună la Miercurea Ciuc. Un an mai târziu, trupurile lor au fost aduse și înmormântate în cimitirul Mănăstirii Predeal.

În vremea comunismului, Cimitirul legionar de la Mănăstirea Predeal a fost profanat, troițele distruse, iar crucile arse. Abia după revoluție, în 1998, micul cimitir a fost refăcut. Nu mai seamănă cu cel din vechile imagini găsibile încă pe internet. Astăzi, doar un monument de marmură neagră, cu o cruce în partea superioară, precum și cu o lungă listă cu numele celor executați - plasată în lateralul monumentului - mai amintesc de legionarii reînhumați la Mănăstirea Predeal.

Prima școală din Predeal

Pe drumul șerpuit, în urcuș, până a ajunge la poarta de intrare în incinta mănăstirii, pe partea stângă, se remarcă o constructie din lemn, cu arhitectură deosebită, frumos ornamentată. Este prima școală din Predeal. Lăsată mulți ani în părăsire, clădirea vechii școli din Str. Mănăstirii este acum reabilitată, panourile care amintesc de Programul Naţional de Dezvoltare Locală încă mai sunt vizibile. Pentru proiectul "Reabilitare, refuncţionalizare şi consolidare Şcoală Veche Predeal", a fost alocată de la bugetul de stat suma de 1.991.728 lei.

Fundația de piatră, acoperișul, elementele decorative din lemn sau piatră arată foarte bine. Nu știu dacă reparațiile și amenajările interioare sunt finalizate, dar cred că în spațiile interioare ar putea fi amenajat un muzeu sau o sală de expoziții. Nu am văzut așa ceva în Predeal. Din păcate, poziționarea atât de izolată și accesul dificil, nu par a-i fi benefice.

---

VIZUALIZĂRI: 1204 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI