Vizită la mănăstirea Bistrița, frumos lăcaș de cult aflat în Ținutul Neamțului

TIPĂREȘTE

În acest articol voi prezenta un obiectiv pe care l-am vizitat în vara acestui an, în timp ce eram în trecere prin județul Neamț. Era începutul lunii august și afară era suficient de cald, iar acest lucru ne-a determinat să facem mai multe popasuri în acea zi. Știam că între orașele Piatra Neamț și Bicaz sunt mai multe mănăstiri vechi, așa că ne-am propus cu această ocazie să vizităm unul dintre aceste lăcașe de cult – este vorba despre mănăstirea Bistrița. Istoria acestui obiectiv ”începe la finalul secolului al XIV-lea (în timpul domniei lui Petru I Mușat), atunci când doi ucenici ai Sfântului Nicodim de la Tismana construiesc un schit de lemn. Respectivul lăcaș de cult avea să fie ales la începutul secolului al XV-lea de către voievodul Alexandru cel Bun pentru realizarea unei necropole domnești, pe locul bisericii din lemn fiind ridicată o biserică mai mare de piatră cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Având în vedere importanța sa, mănăstirea a fost înzestrată cu odoare valoroase și cu moșii, iar lucrările de consolidare a mănăstirii au fost continuate și de alți voievozi cunoscuți, precum Ștefan cel Mare (considerat al doilea ctitor), Petru Rareș sau Alexandru Lăpușneanu (ginerele lui Petru Rareș).

Începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea mănăstirea a fost administrată necorespunzător, iar câteva încercări de restaurare de la începutul secolului al XIX-lea nu au reușit să redea obiectivului măreția de odinioară. Perioada de decădere s-a încheiat la sfârșitul secolului al XX-lea, în urma amplelor lucrări de refacere mănăstirea recăpătându-și strălucirea spirituală de odinioară. ” (informații selectate dintr-un scurt istoric afișat la intrarea în curtea mănăstirii Bistrița)

Veche ctitorie voievodală, mănăstirea Bistrița se află la câțiva kilometri depărtare de Piatra Neamț, prezența obiectivului fiind semnalizată prin unele indicatoare amplasate pe marginea DN 15. Un drum secundar asfaltat spre dreapta ne-a condus rapid lângă zidurile mănăstirii, acolo unde am găsit un loc de parcare la umbra unor tei impunători din apropiere. Am remarcat faptul că în partea dreaptă (înainte de intrarea în curtea mănăstirii) se află un cimitir și o mică biserică de lemn. Curioși cum suntem, am început vizita noastră la acest lăcaș de cult încă de acolo, însă biserica de lemn din cimitir era închisă. Pășind pe aleea principală din cimitir, am remarcat la umbra unui brad din apropiere un monument închinat ”Eroilor din satele Bistrița și Viișoara căzuți în Primul și în Al Doilea Război Mondial”. Pe două dintre laturile monumentului există plăci de marmură unde sunt enumerați vitejii de pe aceste meleaguri care și-au dat viața în timpul celor două conflagrații mondiale.

Am ieșit din curtea cimitirului și ne-am îndreptat către intrarea în curtea mănăstirii Bistrița. Ca multe dintre lăcașele de cult pe care le-am vizitat în ultimii ani, și această mănăstire este înconjurată de ziduri înalte și trainice care evidențiază prin forma lor rolul avut în apărarea obiectivului de-a lungul veacurilor trecute.

Intrarea se face prin gangul amplasat în partea de jos a turnului de acces. Acest turn de intrare a fost realizat de către domnitorul Petru Rareș, iar într-o scobitură aflată deasupra intrării poate fi observată icoana de hram a lăcașului de cult – ”Adormirea Maicii Domnului”. În gangul boltit sunt afișate –alături de un scurt istoric- niște reguli de bun simț cu privire la îmbrăcămintea și comportamentul adecvate într-un astfel de loc. Câteva halate erau atârnate într-un cuier pentru vizitatorii îmbrăcați necorespunzător.

La nivelul următor al turnului de acces este realizat un mic paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae.

Am intrat în curtea mănăstirii pășind agale pe aleile pietruite; din loc în loc sunt amplasate bănci pe care pelerinii se pot relaxa în acest spațiu încărcat de istorie. În partea dreaptă a aleii principale, înconjurată de pomișori ornamentali, se află statuia lui Alexandru cel Bun, primul ctitor al acestui lăcaș de cult. Voievodul ține în brațe macheta de piatră a mănăstirii sale, această reprezentare evidențiind atașamentul domnitorului față de ctitoria sa.

Rotindu-ne privirile curioase prin curte, am remarcat vechile construcții de piatră frumos restaurate, dintre care aș putea aminti corpul chiliilor, casa domnească sau turnul-clopotniță. Referitor la acest turn-clopotniță, clădirea reprezintă o construcție realizată de către Ștefan cel Mare în anul 1498; ca particularitate de construcție, de ctitoria ștefaniană este alipită o clădire-anexă ce facilitează accesul la nivelul superior al acestui turn-clopotniță.

În cadrul lăcașului de cult este realizat un muzeu, însă nu am putut vizita această colecție de artă bisericească, ușa fiind ferecată cu gratii; am citit însă că în interiorul muzeului sunt expuse două clopote care au fost dăruite lăcașului de cult de către voievodul Ștefan cel Mare (aceste clopote au greutatea de 200, respectiv 800 de kilograme). Pentru cei care vor vizita acest obiectiv și vor avea șansa de a găsi muzeul mănăstiresc deschis, am reținut tarifele de vizitare: 2 lei/adult, 1 leu/elev, student sau pensionar.

Nu puteam pleca de acolo fără să vizităm biserica mare a mănăstirii, ctitorie având hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Deoarece în ziua când noi am vizitat mănăstirea era sărbătoare și se oficia o slujbă, ne-am mai plimbat preț de vreo douăzeci de minute prin curte așteptând terminarea ceremoniei religioase. Nu de alta, dar nu se cuvenea să intrăm în biserică și să încep să fac fotografii în timpul slujbei. În acest răstimp am dat un ocol bisericii, remarcând silueta impunătoare a obiectivului, contraforții puternici, dar și faptul că nu există picturi exterioare în afara icoanei de hram. Ferestrele alungite sunt delimitate prin ancadramente de piatră meșteșugit sculptate, iar turla bisericii -privită din apropiere- pare că străpunge bolta cerească (ca particularitate de construcție, turla se sprijină pe o bază zimțată în formă de stea).

După ce am realizat mai multe fotografii exterioare, slujba s-a încheiat iar credincioșii au ieșit pe rând din biserică; iată că venise și momentul pe care îl așteptam! Ne-am îndreptat spre intrarea laterală și am remarcat stema Moldovei și pisania lăcașului de cult. Trebuie menționat că biserica aceasta a fost refăcută în întregime de către voievozii Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu (fiind finalizată în anul 1554), după ce turcii distruseseră complet ctitoria lui Alexandru cel Bun.

În ceea ce privește compartimentarea, am observat rapid pridvorul, pronaosul, încăperea mormintelor, naosul și altarul. Două spații de trecere către pridvor și apoi către gropniță sunt decorate cu ancadramente gotice de piatră, iar picturile înnegrite de trecerea timpului contribuie la realizarea unei atmosfere care te îndeamnă parcă la detașare sufletească față de grijile obișnuite, caracteristice vieții de zi cu zi.

În încăperea mormintelor sunt afișate mai multe plăcuțe, acestea informând vizitatorii cu privire la domnii, domnițele sau cărturarii care dorm somnul veșnic sub plăcile masive din această gropniță. Mormântul voievodului Alexandru cel Bun (decedat în anul 1432) este modest, domnitorul fiind înhumat în același loc cu soția sa, doamna Ana (decedată în anul 1418).

Am avansat către naosul bisericii, apoi am studiat catapeteasma lăcașului de cult. Ne-a reținut atenția o icoană ferecată aflată în partea stângă – citisem câte ceva înainte și știam că este vorba despre icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana. Această icoană o înfățișează pe Sfânta Ana cu Maica Domnului copila în brațe și a fost dăruită în anul 1407 de către împărăteasa Ana a Bizanțului doamnei Ana (soția lui Alexandru cel Bun).

Am profitat de faptul că eram singurii vizitatori în biserică în acel moment și am făcut mai multe poze, apoi am ieșit înapoi în curte. Vizita noastră la frumoasa mănăstire Bistrița se apropia de final, așa că am parcurs încet aleea către parcare. De jur-împrejur colinele nemțene erau îmbrăcate cu haina verde a verii (mi-e dor de acele peisaje), iar soarele mușca deja cu dinți de foc pe aceia care se încumetau să stea mai mult timp în locuri descoperite. Era trecut binișor de ora prânzului și noi mai aveam drum lung de parcurs până la destinația noastră din acea zi, așa că am urcat în mașină și am plecat.

Dacă vom mai reveni la mănăstirea Bistrița din Ținutul Neamțului? Cu siguranță DA, atunci când planurile de vacanță ne vor conduce din nou pe frumoasele meleaguri nemțene, locuri pe care le-am revăzut în fiecare vară de vreo patru ani încoace.

Ajuns la finalul articolului, recomand vizitarea acestui lăcaș de cult!

Călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 1807 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI