Bistrița nemțeană – o frumoasă mănăstire domnească

TIPĂREȘTE

O zi de vară răcoroasă mi-a permis să mă bucur de frumoasele meleaguri nemțene cu două săptămâni în urmă. Am parcurs fără probleme cunoscutul E 85 către Piatra Neamț și după circa 5 ore am ajuns în orașul de sub Pietricica.

Am văzut din mersul autoturismului: Sala Polivalentă, Mănăstirea Pietricica (cu o poziție privilegiată pe muntele cu același nume), Gara (o clădire monument istoric din 1913, construită de un italian), Biblioteca județeană „G. T. Kirileanu”, Telegondola ce te poartă pe deasupra urbei nemțene, biserica „Adormirea Maicii Domnului - Precista” (ridicată în prima jumătate a secolului al XX-lea de același antreprenor italian; aici a slujit zeci de ani preotul cărturar Constantin Matasă).

Dar locul unde am poposit pentru mai mult timp a fost Mănăstirea Bistrița. Situată foarte aproape de municipiul Piatra Neamț, la doar 7-8 km de centrul orașului și la mai puțin de 2 km distanță de DN 15, accesul către mănăstire este semnalizat prin indicatoare. O parcare măricică găsim în fața incintei fortificate, loc unde întorc și microbuzele care efectuează curse între oraș și mănăstire (cred că vin la circa 15 minute). Pe partea dreaptă se află cimitirul și o mică biserică din lemn. La intrare în complexul mănăstiresc este afișat un set de reguli de bun simț privind păstrarea liniștii și comportamentul decent ce trebuie să îl aibă vizitatorii acestui loc, fie ei pelerini ori simpli turiști. Într-un cuier sunt atârnate câteva halate albastre pentru cei îmbrăcați necorespunzător – unii le îmbrăcau, alții nu.

Așezământul mănăstiresc a fost ctitorit în primul deceniu al anilor 1400 de un domn care a jucat un rol important în viața politică, economică și culturală a Moldovei din secolul al XV-lea: Alexandru cel Bun. Cei 32 de ani de domnie au fost caracterizați de un climat de pace, dezvoltare economică, reforme administrative, încurajare a culturii și sprijinire a bisericii ortodoxe. Destinată a fi necropolă domnească, Mănăstirea Bistrița a fost înzestrată de domn cu moșii și privilegii, au fost construite clădiri trainice din piatră. Numeroși domni vor continua opera lui Alexandru cel Bun, înscriindu-se în lista ctitorilor: Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu. Ca și în cazul altor mănăstiri și la Bistrița nemțeană au existat perioade de regres și pierderi – închinarea către Patriarhia Ierusalimului, restaurări nefericite (secolul al XVIII-lea), lupte între eteriști și turci la 1821. Însă perseverența și dăruirea unor oameni au condus către păstrarea și renașterea acestei ctitorii domnești.

Pătrundem în incinta înconjurată de ziduri de piatră pe sub bolta unui turn de acces construit de Petru Rareș (domn care va întreprinde mai multe lucrări la Bistrița: construiește zidul de incintă și turnul de intrare, reface casa domnească și angajează pictori pentru împodobirea ei cu fresce, clădește clădirea din colțul sud-vestic cu rol de școală domnească). Zidurile de piatră, refăcute prin anii 1700 și ceva, sunt înalte de 4-5 m, prevăzute cu drum de strajă, metereze și creneluri. Mănăstirea fortificată constituia un punct de sprijin în situațiile militare ori de criză politică.

Semeață apare în fața ochilor, în mijlocul curții, biserica Adormirea Maicii Domnului. Iată descrierea oferită la 1915 de către marele istoric Nicolae Iorga în volumul „Drumuri și orașe din România”: Biserica însăși stă la mijlocul curții. Ea a fost clădită în vechi timpuri de Alexandru cel Bun, care-i va fi dat chipul ctitoriei sale de la Moldovița, bisericuța mică, cu streașină mare. Domnescul patriarh al Moldovei a astrucat aici oasele doamnei sale Ana, zisă Neacșa, mama moștenitorului său Ilie, și tot aici a lăsat să i se coboare și lui trupul după moarte. [… ] Alexandru Lăpușneanu, ajungând domn, nu uită pe vechiul și marele Alexandru și dură o mândră biserică nouă în locul unde stătuse mănăstioara străbunului. Clădirea samănă întru toate cu mănăstirea Slatina, cealaltă operă a Lăpușneanului. Aceeași intrare laterală, prin ușă sculptată, lângă care se află pisania cu bourul, strămutată acum mai sus, la o reparație. Același pridvor căptușit cu morminte, care dă, printr-o minunată ușă, ale cării ciubuce, sculptate la bază fiecare în alt chip, se încrucișează sus, în pronaos, și aceeași odaie a ctitorilor.

Contraforți puternici sprijină silueta zveltă a bisericii, două rânduri de ocnițe oarbe împodobesc registrul superior, ferestre înalte decorate cu ancadramente de piatră cu modele sculptate luminează interiorul, o turlă ce împunge cerul este amplasată pe o bază stelată deasupra altarului, acoperișul se prelungește cu o streașină lată. Ne oprim în fața ușii laterale de acces admirând frumoasa stemă a Moldovei cu imaginea bourului amplasată central, străjuit de lună și soare. Sub stemă se află pisania dăltuită în vremea lui Alexandru Lăpușneanu, ctitorul bisericii ce o vedem azi. Biserica are o lungime considerabilă (circa 30 m) și o compartimentare ce cuprinde: pridvor, pronaos, gropniță, naos și altarul. Ancadramentul ușii metalice dintre pridvor și pronaos este de inspirație gotică, alt ancadrament de piatră decorând și accesul către gropniță. Mormântul lui Alexandru cel Bun e simplu, o piatră funerară acoperind nișa din perete, razele soarelui abia răzbătând prin grosimea zidului ce se observă la fereastră. E liniște în biserică, e zi de lucru – înainte de amiază, vizitatori sunt puțini. Putem admira pe îndelete pictura și iconostasul; ne atrage icoana ferecată din stânga altarului, vegheată de cinci candele. Aveam să citesc ulterior că este vorba despre icoana Sfintei Ana cu prunca Maica Domnului în brațe – icoană ce se crede că a fost primită cadou de Alexandru cel Bun de la împăratul Bizanțului, Manuel al II-lea Paleologul. Domni și domnițe, fii de domn, mari ierarhi ai bisericii și cărturari își dorm somnul de veci sub pietrele tombale de la Mănăstirea Bistrița – plăcuțe ne informează despre fiecare dintre aceștia.

Ieșim în curte și ne plimbăm puțin pe lângă turnul-clopotniță construit de Ștefan cel Mare în 1498. Interesantă clădirea anexă prin care se intra la nivelul superior al masivului turn ștefanian, dar și scara exterioară alipită zidului de incintă. Trecem și prin fața casei domnești ridicate inițial de Alexandru cel Bun, refăcută de Petru Rareș și transformată de mai multe ori în timpul restaurărilor. Corpuri de chilii prevăzute cu cerdacuri din lemn sculptat, împodobite cu mușcate roșii, ne atrag privirea. În fața bisericii se află monumentala statuie a domnului Alexandru cel Bun, ctitorul ținând în mâini macheta bisericii. Să nu uităm de clădirea școlii domnești – loc unde s-au pregătit dieci și călugări-cărturari care au propagat cultura prin manuscrisele copiate și scrierile lor.

Mi-a plăcut mult vizita la Mănăstirea Bistrița nemțeană și mi-am propus să mai ajung în zonă, cu lecțiile mai bine făcute. Din păcate magazinul bisericesc era închis (vroiam o ilustrată și o broșură, dacă ele există). Colecția de artă veche bisericească era, de asemenea, închisă (tariful e modic: 2 lei/adult, 1 leu pentru elevi, studenți și pensionari). Recomand pentru cei interesați de istorie, artă, arhitectură și religie acest complex monastic situat pe frumoase plaiuri nemțene. În apropiere se află alte două vechi mănăstiri ctitorite în secolul al XVI-lea, dar cu „rădăcini” adânci în timp: Bisericani și Pângărați.

---

VIZUALIZĂRI: 1464 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI