EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
M92 Boutique Hotel Da Nang - un hotel cu balconul” pe dreapta” :)
Nu știu cum am făcut, cum am dres în vacanța asta din Vietnam, dar am reușit să rezerv trei hoteluri” boutique” , deși n-am făcut niciun efort în sensul ăsta. Așa a fost să fie. În Da Nang am rezervat pentru patru nopți o cameră dublă matrimonială la M92 Boutique Hotel. Avea la momentul rezervării nota 9,1 din 393 de recenzii pe Booking.com. Mă uitam zilele trecute și am văzut că și-a schimbat denumirea, acum figurând ca M92 Boutique Da Nang Beach Hotel și are nota 9,0 din 448 de evaluări. Așa că, pentru conformitate, coordonatele GPS ale hotelului sunt 16.069610,108.241390
Hotelul este bine poziționat, sau cel puțin așa consider eu având în vedere ce ne-a interesat pe noi. Sunt vreo 500 de metri până la plajă, vreo 400 de metri până la hotelul A La Carte Da Nang Beach, iar pe o rază de 200 de metri sunt cel puțin 7-8 restaurante specializate pe fructe de mare șí alte câteva restaurante cu specific grill sau internațional . Am pomenit de hotelul A La Carte Da Nang Beach pentru că din parcarea acestui hotel pleacă dimineața toate tururile organizate prin Klook.
Pentru patru nopți am plătit 144 de euro pentru o cameră dublă matrimonială cu balcon, mic dejun inclus, acces gratuit la piscina de pe acoperișul hotelului. 36 de euro pe noapte mi s-a părut un preț imbatabil pentru facilitățile oferite și pentru zona în care se află hotelul. Dar...
... Am ajuns aici pe 21 februarie, pe la ora 18.00 să zic. Check-in rapid, fără probleme, o domnișoară simpatică care ne-a explicat ce și cum cu micul dejun, cu programul piscinei, să nu ne mirăm că în lift nu există buton pentru etajul 4 pentru că patronul e superstițios :), dacă avem nevoie de taxi ne ajută cu comandă, foarte amabilă ce să mai în sus și-n jos. Am făcut plata, acum deja știam lecția că se face la check-in și am primit cheia de la camera 302. Intrăm în cameră și vreau să mă duc pe balcon să fumez, căci la Mr. Hai în mașină n-am fumat. Unde-i balconul? Nu e. Băi frate, chiar așa? Nici la Sa Pa nu-l găseam, nici aici.
Cobor la recepție, o întreb pe simpatica de-acolo de balcon și-mi spune că doar suitele executive au balcon. Îi arăt rezervarea, uite fata mea ce scrie aici, bla, bla și mă-ncuie... a greșit Booking.com descrierea camerelor :). Să mori tu? Sincer, nici măcar n-am putut să mă supăr pe ea. Mi-a plăcut hotelul de la prima vedere, mi-a plăcut și camera, zona era exact ce ne doream, asta e... ies afară și fumez când vreau să fumez. Ca să n-am surprize, am întrebat-o dacă în fața hotelului pot să fumez și mi-a zis că nu-i nevoie!?! Pot să ies pe hol și lângă lift e loc de fumat. Păi cum, se fumează în interior? Nu în cameră, dar pe hol da, căci dacă o să mă uit cu atenție nu sunt geamuri în spațiile comune, așa că se aerisește fără probleme. Și chiar așa a fost. Acolo am fumat, dar nu prea mult, pentru că am stat prea puțin în hotel.
Cu ce-am rămas după asta? Cred că trebuie săpat mai adânc atunci când faci o rezervare la un hotel în Vietnam. Am schimbat șase hoteluri în Vietnam și în principiu am găsit acolo ce știam că rezervasem. Însă, pentru vicioși ca mine, treaba cu balconul trebuie cercetată mai cu atenție.
Camera a fost echipată basic, nu fițe, nu lux. Mobilier de bază, pat confortabil, un birou cu un scaun, seif și un răcitor care și-a făcut treaba. Ca peste tot în Vietnam am primit în fiecare zi două sticle cu apă. Baia a fost suficient de mare, loc de duș suficient. Dacă mi-aduc bine aminte era și televizor în cameră, dar în vacanță, pentru noi televizorul este o simplă piesă de mobilier. Singura” utilitate” a televizorului poate fi, în caz de nevoie, doar priza care îl alimentează. Aici, n-a fost cazul, erau suficiente prize în cameră și pentru încărcătoarele telefoanelor și pentru camera foto.
Foarte curat. Asta mi-a plăcut mult. Și în cameră și în baie și în spațiile comune ale hotelului. Deși pare un hotel modest, lenjeria și prosoapele au fost de calitate, nu știu ce balsam sau detergent folosesc, însă aveau un miros foarte plăcut si discret. Lenjeria se schimba la cerere, iar prosoapele le-au schimbat din proprie inițiativă după două zile.
Personalul era format numai din tineri, copii aproape. Toți erau veseli, aveai n-aveai treabă cu ei întrebau dacă pot fi de ajutor, ba chiar la micul dejun mergeau cu tine să-ți prezinte produsele, chiar dacă vasele erau etichetate cu ce conțin. Că veni vorba de micul dejun, așa cum spuneam, acesta a fost inclus în preț și se servea într-o sală cochetă la etajul unu al hotelului, începând cu ora 06.00. Teoretic :). Practic, pe la 06.15 începeau să aducă mâncarea pe niște gheridoane. Nu știu unde se pregătea mâncarea, eu i-am văzut cum ieșeau din lift, care venea de la parter. Probabil aveau pe-acolo, pe undeva bucătăria, iar la etajul unu era sala pentru micul dejun. În schimb cafeaua era gata deja la 06.00 când eu coboram. Îmi luam o cafea și așteptam să coboare și Doamna mea pe la 06.30 ca să mâncăm împreună.
În general, la micul dejun au fost produse calde. Supele Pho Bo sau Pho Ga, coaste de porc cu legume, legume fierte, nelipsitul orez, noodles cu legume și carne de pui, omlete sau ouă ochiuri. Mai puține mezeluri, dar nici nu le-am dus dorul. În fapt, în fiecare zi au avut doar un fel de șuncă presată și cașcaval feliat. Ne-am uitat la ele, le-am dat bună dimineața și-am trecut mai departe. Niște roșii și niște castraveți care se-mpăcau foarte bine în farfurie cu omletele sau cu ochiurile. Fructe prospete și reci, scoase de la frigider dintre care n-au lipsit în nicio dimineață pepenele roșu sau fructul pasiunii. Mini banane, mango sau fructul dragonului veneau și ele să completez oferta pe platoul cu fructe. Cafeaua, ca în tot Vietnamul, excelentă, iar lângă cafea erau tot felul de pliculețe cu ceai, însă ca și în cazul mezelurilor, doar ne-am salutat, fără să și” interacționăm” în vreun fel. Era prea bună cafeaua, ca să mă mai complic și cu ceaiul. Una peste alta, dacă nu ești prea pretențios sau prea mofturos, o vizită de dimineață la micul dejun aici la M92 Boutique e un bun prilej de a-i da stomacului ceva astfel încât să-l ții ocupat câteva ore.
Piscina de pe acoperișul hotelului. Cireașa de pe tort, din punctul meu de vedere. La Da Nang am prins 28-29 de grade pe timpul zilei. Briza mării estompează puțin căldura, dar tot e zăpușeală. Să te-ntorci seara, după o zi pe coclauri, o oră la piscină e tot ce-ți trebuie ca să poți spune c-ai avut o zi perfectă. La check-in ne spusese domnișoara că programul la picină este până la ora 21.00, dar că nu se supără nimeni dacă stai acolo și până mai târziu cu condiția să nu faci gălăgie, fără muzică sau party!? la piscină. Are undeva la 10x4 metri, adică numai bine să te mândrești c-ai făcut zece lungimi de bazin. Dă bine la psihic și crește stima de sine :). Apa era caldă și curată. Un minus ar fi că n-am găsit acolo decât două scaune și o măsuță plus un șezlong de plastic care era cam obosit. Pentru noi n-a fost o problemă, pentru că seara la 22.00 când mergeam la piscină nu era nimeni. Nu știu în schimb cum te poți descurca dacă-s mai mult de trei persoane. Probabil trebuie să stai doar în apă sau să ții pe cineva în brațe pe unul dintre cele două scaune. Ah și să nu uit, nota bene, pe masă era scrumieră, așa că... nota 10+ din punctul meu de vedere.
Hotelul mai are și un mic bistro, la parter, unde poți mânca un prânz ușor sau o cină dacă n-ai chef să ieși la un restaurant. Am mâncat de două ori seara acolo, în seara în care am ajuns și în ziua următoare. Mâncarea este foarte bună, prețuri mai mult decât rezonabile. Ce-mi aduc aminte acum privind fotografiile... o supă, o pulpă de rață cu garniură de orez, două porții de dim sum, unele prăjite conținând carne de porc și creveți, celelalte fierte, doar cu porc și două doze de cola au costat undeva la 280,000 de dongi, adică vreo 56 de lei. Aici aveau și espressor, motiv numai bun pentru a veni dimineața după micul dejun, pentru că, deh, unii din familie s-au nărăvit la cappuccino, nu le place cafeaua vietnameză la filtru :).
Pentru iubitorii de fructe de mare, zona în care se află M92 Boutique Hotel e raiul pe pământ. Am numărat eu șase restaurante care serveau exclusiv fructe de mare. Oferta e completă, prețurile moderate spre mari. Ce m-ar fi tentat pe mine, dac-aș fi mers acolo, era un platou mixt care avea printre altele coadă de homar, langustină, tentacul de caracatiță, calamari pane și la grătar, două feluri de crabi plus creveți fără număr, fără număr. Era vreo 300 de lei în banii noștri, dar platoul era imens. Mult prea mult pentru mine, de cantitate zic, și-n plus soția mea se-nțelege cu fructele de mare ca israelienii cu Hamas-ul. Printre atâtea restaurante cu fructe de mare erau și două restaurante specializate în fripturi de vită, unde mergeai la standul pe care erau expuse bucățile de carne, îți alegeai ce doreai, luai loc la masă, iar un bucătar venea cu grătarul și carnea și le gătea lângă tine. Cam fumăraie pe terasele alea de la atâtea grătare lângă mese, nu ne-a tentat.
În zonă sunt evident și magazine cu suveniruri, cu îmbrăcăminte, cu încălțăminte, cu articole pentru plajă. Baruri, cluburi de noapte, pentru că Da Nang este vestit și pentru plaja My Khe, un fel de Mamaia-zona de fițe de la noi. Au și vietnamezii cocalarii și pițipoancele lor. M-am convins în prima seară, când, după ce-am mâncat, ne-am dus într-o plimbare până pe malul mării și acolo am văzut un club, discotecă, habar n-am cum să-i zic, cu mașini bengoase în parcare și tineri petrecând la mese care gemeau sub greutatea sticlelor de șampanie. Erau deja în stadiul trei al beției, atunci când toți vorbesc și n-ascultă nimeni. De fapt ei zbierau, nu vorbeau, pentru că trebuiau s-acopere și zecile de decibeli de la acea muzică pe care eu unul n-o-nțeleg.
Mă credeți sau nu, primul filtru pe care îl pun atunci când caut o cazare este să aibă balcon, terasă, logie sau patio. La M92 Boutique mi-am luat o mare țeapă cu balconul și cu toate astea mi-a plăcut foarte mult hotelul. O perioadă am oscilat mult în a alege care cazare mi-a plăcut mai mult în Vietnam: Carambola Bungalow de la Phong Nha sau M92 Boutique de la Da Nang. Acum știu. Cea de la Phong Nha mi-a plăcut mai mult. Însă și M92 Boutique mi-a plăcut, chiar dacă n-am avut balcon . Așa cum dacă m-aș mai duce odată la Phong Nha aș alege același stabiliment pentru cazare, tot așa dacă m-aș mai duce odată la Da Nang aș sta tot aici. Cred c-aș alege o suită totuși. Da, pentru balcon, evident :)
Mie am curaj să-mi recomand M92 Boutique Hotel :). Altor persoane... nu știu ce să zic. Am explicat de ce n-am curaj să fac o recomandare pentru un hotel. Avem gusturi diferite și ce-mi place mie altuia nu-i face, vorba proverbului. Eu încerc să descriu atât cât pot eu să fiu de obiectiv. În cazul de față raportul calitate-preț mi s-a părut excelent. Și rămân la concluzia că e o opțiune de luat în seamă pentru o vizită la Da Nang.
Vă doresc tuturor o toamnă frumoasă, o toamnă îmbelșugată. Iar pentru cei ce merg în vacanțe (și nu numai pentru ei), să aveți parte de zile liniștite și multe nopți romantice.
Trimis de Pușcașu Marin in 24.09.24 19:18:47
24 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Pușcașu Marin); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 16.06954556 N, 108.24141582 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
24 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "M92 Boutique Hotel [Da Nang], HOI AN" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@webmasterX: Exact acolo este. Mulțumesc.
@Pușcașu Marin: Din toată cazarea asta eu am reținut doar mâncarea. Excelent arată totul, iar ideea cu prânzul servit de dimineață mi se pare grozavă. Ar trebui generalizată, ba chiar să devină obligatorie.
Cât am stat în India am cam făcut foamea, deși cred că am pus un kil pe mine - am băgat multă pâine, mult orez. Singurele mese ca lumea au fost în Agra, unde hotelul avea bucătar chinez sau vietnamez, nu prea diferențiez nici fețele, nici mâncărurile. Doar acolo m-am săturat cu adevărat.
@adso: Să știi că ai dreptate. În cameră am stat 6-7 ore pe zi, adică timpul în care am dormit. Dar să știi că piscina aia a făcut toți banii.
Mâncarea, ca peste tot în Vietnam, a fost bună. Iar micul dejun, așa cum zici tu, seamănă puțin a prânz pentru că așa e datul la ei. Micul dejun e principala masă a zilei. Își iau energia pentru ziua de muncă care urmează. De-aia micul dejun este bogat în carbohidrați - orez, noodles, pandișpanuri (nu-s cine știe ce). Pe mine personal, carbohidrații nu prea mă” coafează” ca să zic așa, din motive de... glicemie , dar la cât am mers pe jos și la câte trepte am urcat și coborât în vacanța asta, n-am avut surprize când am ajuns acasă și m-am luat la trântă cu glicometrul.
Știi... cât timp ai scris tu ecoul aici, eu am citit articolul cu prânzul tău din Buyukada. Și eu am reținut de-acolo... insula . Glumesc, am accesat linkul cu meniul și-am salivat puțin.
Mulțumesc pentru ecou și mă bucur c-am făcut schimb de experiențe culinare în seara asta, chiar dacă intenția mea a fost alta
@Pușcașu Marin: Am și eu un diabet tip II care imi face viața grea, dar... mergem înainte.
” Și eu am reținut de-acolo... insula.
Aș vrea să pot spune că în cel mai scurt timp am să vorbesc despre ea, dar știu că aș minți. N-am vreme, nu am pornire (vorba ta), mi se pare că ar fi puțini interesați și tot așa. Da, recomand oricui o excursie acolo, este incredibil de frumos. Picioarele să țină - sau buzunarul. Transportul public este foarte scump pe insulă, iar alternativă nu există: mașinile sunt interzise, am văzut doar câteva, electrice, aparținând unor instituții sau care fac aprovizionări.
@Pușcașu Marin:
Interesant şi hotelaşul ăsta ales, din nou inspirat, de tine.
” În Da Nang am rezervat pentru patru nopți o cameră dublă matrimonială la M92 Boutique Hotel. Avea la momentul rezervării nota 9,1 din 393 de recenzii pe Booking.com. Mă uitam zilele trecute și am văzut că și-a schimbat denumirea, acum figurând ca M92 Boutique Da Nang Beach Hotel și are nota 9,0 din 448 de evaluări.
Să nu-mi zici că din cauza recenziei tale a scăzut media hotelului
Faza cu balconul pe mine m-ar fi enervat maxim, chiar dacă au existat soluţii la îndemână. Nu cred că m-aş fi abţinut să nu reclam la booking informaţia eronată.
Mai face booking şi faze din astea, deşi eu cred că vinovat este hotelierul care îşi înregistrează proprietatea pe platformă şi bifează aiurea. Am păţit-o cu o pensiune de la noi unde am ales ultima cameră disponibilă, situată evident la mansardă, pozele erau elocvente, dar pe sait scria că are "patio" . Normal că nu am crezut, nefiind posibil aşa ceva, dar tot am rezervat, însă din alte considerente şi asumându-mi acest minus.
”Mă credeți sau nu, primul filtru pe care îl pun atunci când caut o cazare este să aibă balcon, terasă, logie sau patio. La M92 Boutique mi-am luat o mare țeapă cu balconul și cu toate astea mi-a plăcut foarte mult hotelul.
Eu te cred şi te înţeleg perfect
”... tot așa dacă m-aș mai duce odată la Da Nang aș sta tot aici. Cred c-aș alege o suită totuși. Da, pentru balcon, evident
La varianta cu suita cu balcon mă gândeam şi eu
Era mare diferenţa de preţ dintre cele două tipuri de camere?
Bine, eu aş fi încercat şi atunci acolo să forţez obţinerea unui upgrade gratuit pe motivul informaţiei înşelătoare de pe booking care m-a indus în eroare
@Pușcașu Marin:
”Hotelul mai are și un mic bistro, la parter, unde poți mânca un prânz ușor sau o cină dacă n-ai chef să ieși la un restaurant. Am mâncat de două ori seara acolo, în seara în care am ajuns și în ziua următoare. Mâncarea este foarte bună, prețuri mai mult decât rezonabile. Ce-mi aduc aminte acum privind fotografiile... o supă, o pulpă de rață cu garniură de orez, două porții de dim sum, unele prăjite conținând carne de porc și creveți, celelalte fierte, doar cu porc și două doze de cola au costat undeva la 280,000 de dongi, adică vreo 56 de lei.
Super convenabil!
Dar unde este review-ul exclusiv despre mâncare???
Bag seamă că v-aţi învăţat prost şi tu şi ADSO să amestecaţi lucrurile, rezultând câte un 2 în 1 sau chiar 3 în 1, dacă nu aţi fost traşi de urechi, figurat vorbind, de vreun web.
”Aici aveau și espressor, motiv numai bun pentru a veni dimineața după micul dejun, pentru că, deh, unii din familie s-au nărăvit la cappuccino, nu le place cafeaua vietnameză la filtru
De ce nu? Şi eu m-am nărăvit la cappuccino pentru că pot bea mai multe căni pe zi decât beam espresso-uri duble.
Văd că asta este moda în Vietnam cu mic dejunurile extrem de bogate, ceva în genul brunch-urilor doar că servite începând de foarte de dimineaţă. Mi s-a părut cam ciudat la prima vedere, dar, dacă mă gândesc mai bine, constat că nu e deloc rău. Astfel ai energie pentru toată alergătura de peste zi şi nici nu mai pierzi timpul căutând un restaurant pentru prânz.
”soția mea se-nțelege cu fructele de mare ca israelienii cu Hamas-ul.
Asta a fost tare de tot!
Recunosc că nici eu nu sunt prea departe, chiar dacă mă mai prostesc uneori cu câte un copan de caracatiţă sau cu nişte calamari la grătar sau pane. Însă pot trăi bine merci şi fără asemenea "creaturi"
@nicole33: Pffff, ce mișto o fi să stai să scrii ecouri dintr-un loc pe care eu îl iubesc maxim, probabil cu o cafea în față și cu nelipsitul Parliament? Bănuiesc că n-a trecut încă săptămâna .
De-asta ar fi un motiv să-ți mulțumesc și mai mult pentru ecou.
Sincer nici măcar nu m-am gândit să cer up-grade gratuit la suită. Am vrut să schimb rezervarea, dar erau doar două suite și ambele ocupate. Prețul era aproape dublu, am întrebat de curiozitate. Adică 70 de euro pe noapte. Și nu numai pentru balcon. Era camera mai mare.
N-avea rost să mă enervez. Oricum nu mai puteam schimba nimic, iar faptul că doar ieșeam din cameră și era loc de fumat pe hol a fost în regulă. Bonus a fost că seara, mă întâlneam la locul de fumat cu un polonez cu care am reușit chiar să mă împrietenesc la o țigară, o palincă și o vodcă . Brrr, ce combinație. Dar se doarme buștean după un păhăruț de-ăla și unul de-ălalalt
Nota n-a scăzut din cauza mea din simplul motiv că nici măcar n-am scris pe Booking.com o recenzie la acest hotel. M-am” râcâit” puțin cu ăștia de la Booking pentru că n-au vrut să-mi publice recenzia la primul hotel din Hanoi (unde n-am primit camera pe motiv de overbooking) pe care-l rezervasem, din motive de exprimare neadecvată . Iar după editare, mi-au zis că... de fapt eu nici măcar n-am fost cazat acolo, așa că ce recenzie să scriu? Plus că nu mi-au dat nici cei 15 euro în portofelul electronic tot pe motiv că n-am fost cazat acolo. Între timp ne-am împăcat. Cică mă” despăgubesc” cu o noapte de cazare gratuită la următoarea rezervare, cu condiția să nu sară de 70 de euro
Dacă mai ești încă în vacanță... corali de orice culoare vrei tu, îți doresc să vezi
@nicole33: Păi n-am scris de micul dejun? Nu așa e regula? (nu c-aș fi eu mare fan reguli, poate era mai bine să zic... cutuma ... sună mai domestic)
Aaaaa, despre mâncarea din Vietnam... la sfârșit. Un singur articol, probabil ceva mai lung. Că dacă stau să scriu despre fiecare cârciumă sau piață de noapte în care am mâncat... termin în 2026 despre Vietnam. Dar merită să scriu despre mâncarea de-acolo. Pe mine m-a cucerit pe viață. De când m-am întors am tot încercat să gătesc mai multe chestii mâncate pe-acolo. Ușor, ușor m-apropii de” original” .
Eu sunt învățat cu ciorbă și felul doi la micul dejun de mult. În 15 ani de muncă pe șantier, în tinerețile mele, am văzut că în timpul pauzelor de masă inginerul stătea în ședințe . Așa că băgam la greu dimineața ca să mă țină până seara.
Sunt fan fructe de mare, chit că se spune că sunt vietățile marine care atrag cel mai ușor metalele grele din apă. Atâta timp cât sunt recunoscute a fi printre cele mai tari afrodiziace din natură... nu mă las
Interesant hotelul ales, piscina aia face toti banii. Ce bine e sa nu fumezi, nu te superi ca n-ai camera cu balcon — —
@valentinag: Așa este. Piscina a fost un bonus nesperat. Știam de ea de la rezervare, evident, dar nu ne-am așteptat să” abuzăm” de ea în fiecare seară.
Cu fumatul, ai dreptate. Nesănătos obicei. Dar, o vorbă din bătrâni spune că suma celor patru vicii trebuie să fie constantă. Mie băutura și jocurile de noroc, nu-mi plac. Beau așa... ocazional. Mai rămân deci, fumatul și... în cazul bărbaților... știi tu. Ăsta e motivul pentru care soția mea s-a jurat c-o să-mi cumpere țigări EA, personal, cât vom mai trăi pe-acest pământ .
Mulțumesc pentru ecou și pentru c-ai citit.
@Pușcașu Marin: Pfff, daca stiam vorba asta, nu-l mai bateam pe sot la cap, sa se lase de fumat! De baut ocazional, jocuri de noroc, joaca la loto din cand in cand, trebuie sa cercetez mai bine cum sta treaba cu femeile!)
@Pușcașu Marin:
”Cobor la recepție, o întreb pe simpatica de-acolo de balcon și-mi spune că doar suitele executive au balcon. Îi arăt rezervarea, uite fata mea ce scrie aici, bla, bla și mă-ncuie... a greșit Booking.com descrierea camerelor . Să mori tu? Sincer, nici măcar n-am putut să mă supăr pe ea.
Pai ea, saracuta, ce vina avea? Nu ai "discutat" cu Booking sa le povestesti ce si cum?
Hotelul este chiar frumusel, cochetel. Imi place holul ala, cat am vazut din poza ta.
Se vede cat este de curat si lumina aia blanda face toti banii.
”Pentru iubitorii de fructe de mare, zona în care se află M92 Boutique Hotel e raiul pe pământ
Ca si tine, si eu iubesc "lighioanele marine". Imi sunt atat de dragi incat le-as manca! Pacat ca sunt rare si scumpe!
In cazul tarilor astora din Asia, fructele de mare sunt o optiune viabila. Macar stii ca ce ai in farfurie nu latra sau nu miauna!
”Mie am curaj să-mi recomand M92 Boutique Hotel . Altor persoane... nu știu ce să zic. Am explicat de ce n-am curaj să fac o recomandare pentru un hotel. Avem gusturi diferite și ce-mi place mie altuia nu-i face, vorba proverbului. Eu încerc să descriu atât cât pot eu să fiu de obiectiv. În cazul de față raportul calitate-preț mi s-a părut excelent. Și rămân la concluzia că e o opțiune de luat în seamă pentru o vizită la Da Nang
Tu, consider eu, ti-ai facut datoria si ai povestit. Cei care sunt interesati de cazari acolo vor putea decide in cunostinta de cauza. Alegerea este la ei.
@valentinag:
”Pfff, daca stiam vorba asta, nu-l mai bateam pe sot la cap, sa se lase de fumat! De baut ocazional, jocuri de noroc, joaca la loto din cand in cand, trebuie sa cercetez mai bine cum sta treaba cu femeile!)
Acum ca stii, bate-l la cap sa se reapuce de fumat. Macar te-ai scos dintr-o parte!
@Zoazore: Păi asta ziceam și eu, nu m-am supărat pe ea. La Booking.com nu m-am mai deranjat să apelez. O făcusem cu ceva zile în urmă la Hanoi și singurul lucru cu care m-au” ajutat” a fost să-i spună ăluia de la hotelul care mi-a anulat abuziv rezervarea, că dacă nu-mi găsește altceva la același preț, va suporta el diferența. Nu de ce mi-a anulat rezervarea, nu de ce-a făcut overbooking. Parcă nici Booking.com nu mai e ce-a fost.
Mda... lighioanele marine, cum le zici tu, sunt cam scumpe în România și nici nu ai mare garanție că-s proaspete. M-a întrebat un coleg de-al meu,” da' acolo de unde știi tu că-s proaspete?” . Eh... câteodată le găsești mișcând, în acvarii. Mai proaspete de-atât nu știu dacă se poate. Îi arăți băiatului de-acolo ce vrei, scoate chestia din acvariu și ți-o gătește în fața ta.
Din păcate porțiile sunt mari la restaurante. Poți lua la pachet ce nu mănânci, dar, după părerea mea, fructele de mare mâncate a doua zi nu mai au niciun farmec. În piețele de noapte e bine de mâncat lighioane de-astea, pentru că le poți cumpăra la bucată. În schimb, trebuie să ai stomacul tare sau să nu te uiți în ce vase le gătesc.
Mulțumesc pentru ecou și da, sunt de acord cu sfatul pe carei i l-ai dat Valentinei
@Zoazore: Nooo, decat sa dea coltul, avand in vedere problemele de sanatate pe care le are, mai bine sa faca ce vrea, daca are loc!
@Pușcașu Marin:
”Pffff, ce mișto o fi să stai să scrii ecouri dintr-un loc pe care eu îl iubesc maxim, probabil cu o cafea în față și cu nelipsitul Parliament? Bănuiesc că n-a trecut încă săptămâna
M-am reprofilat pe Davidoff pentru că altceva mai tentant nu am găsit în Duty Free-ul din Nabq Bay.
Nu a trecut încă săptămâna şi oricum mai urmează încă una De ce crezi că voiam să mă întâlnesc cu voi?
”Dacă mai ești încă în vacanță... corali de orice culoare vrei tu, îți doresc să vezi
Abia azi, adică ieri, ţi s-a împlinit urarea. Din motive de vânt puternic şi, implicit, de valuri măricele pontoanele au fost închise, steag roşu arborat, de m-au durut ochii cât l-am privit sperând ca măcar să se "îngălbenească"
@Pușcașu Marin:
”Aaaaa, despre mâncarea din Vietnam... la sfârșit. Un singur articol, probabil ceva mai lung. Că dacă stau să scriu despre fiecare cârciumă sau piață de noapte în care am mâncat... termin în 2026 despre Vietnam. Dar merită să scriu despre mâncarea de-acolo. Pe mine m-a cucerit pe viață.
Cu atât mai mult eu cred că ar merita "aprofundat" subiectul, măcar pe zone, dacă nu cârciumă cu cârciumă. Altfel, ar fi ca şi cum ar scrie cineva despre unde a mâncat în România, pe stânga, pe dreapta, oriunde.
”Cu fumatul, ai dreptate. Nesănătos obicei. Dar, o vorbă din bătrâni spune că suma celor patru vicii trebuie să fie constantă. Mie băutura și jocurile de noroc, nu-mi plac. Beau așa... ocazional. Mai rămân deci, fumatul și... în cazul bărbaților... știi tu. Ăsta e motivul pentru care soția mea s-a jurat c-o să-mi cumpere țigări EA, personal, cât vom mai trăi pe-acest pământ
Aşa cred şi eu că suma este constantă şi depinde de fiecare unde mai adaugă şi de unde mai scade.
Soţia ta este o femeie înţeleaptă. Aşa gândeam şi eu până în urmă cu vreo doi ani. De atunci sunt mai vigilentă
@Zoazore:
”Ca si tine, si eu iubesc "lighioanele marine". Imi sunt atat de dragi incat le-as manca! Pacat ca sunt rare si scumpe! In cazul tarilor astora din Asia, fructele de mare sunt o optiune viabila. Macar stii ca ce ai in farfurie nu latra sau nu miauna!
Eu m-aş teme de eventuale muşcături şi din partea mult lăudatelor lighioane marine, chiar dacă sigur nu latră.
Bine că apreciezi micii de la Deduleşti, de exemplu, fără să te gândeşti oare de ce nu vezi niciodată vreun câine pe acolo
”Cei care sunt interesati de cazari acolo vor putea decide in cunostinta de cauza.
E cinstit până la urmă ca fiecare să decidă dacă renunţă la balcon şi foloseşte holul comun sau plăteşte dublu pentru o cameră mai "şmecheră" şi cu balcon.
Asta însă nu scuză dezinformarea făcută de cei de la booking şi nici neasumarea
@nicole33: Două săptămâni? Așa da! Și stai liniștită, l-am sunat pe Busu acum două minute, așa... cu noaptea-n cap și mi-a zis că săptămâna viitoare nu mai sunt valuri pe Marea Roșie .
Am înțeles. Soțul tău s-a lăsat de fumat. Mda. În cazul lui, facem o excepție. Putem numi” viciu” Egiptul și uite așa suma viciilor rămâne constantă.
Azi ar fi trebuit să fie prima zi în Cairo și joia viitoare ar fi trebuit să ajung și eu la Sharm, la Rixos. Câteodată însă, treburile nu merg așa cum ți-ai dori. Dar nu ne-mpiedicăm noi din astea. Privim cu optimism înainte și n-am nicio îndoială că la anul vom ajunge și pe-acolo. Mai știi? Poate până atunci vor reuși să deschidă și Marele Muzeu de la Giza cu tot cu sălile de expoziție.
Vacanță plăcută în continuare, fără valuri, cu corali și peștișori colorați și să vă-ntoarceți cu bine acasă.
@Pușcașu Marin:
”Și stai liniștită, l-am sunat pe Busu acum două minute, așa... cu noaptea-n cap și mi-a zis că săptămâna viitoare nu mai sunt valuri pe Marea Roșie
Mulţumesc mult!
Deja şi azi a fost mai bine ca zilele trecute, aşa că sunt optimistă
”Am înțeles. Soțul tău s-a lăsat de fumat. Mda. În cazul lui, facem o excepție. Putem numi” viciu” Egiptul și uite așa suma viciilor rămâne constantă.
Nu merge pentru că Egiptul tot la mine s-ar aduna, pentru că eu am devenit addicted Cred că mai bine ar fuma din nou, dar mai puţin Desigur, eu i-aş cumpăra ţigări
”Azi ar fi trebuit să fie prima zi în Cairo și joia viitoare ar fi trebuit să ajung și eu la Sharm, la Rixos. Câteodată însă, treburile nu merg așa cum ți-ai dori. Dar nu ne-mpiedicăm noi din astea. Privim cu optimism înainte și n-am nicio îndoială că la anul vom ajunge și pe-acolo. Mai știi? Poate până atunci vor reuși să deschidă și Marele Muzeu de la Giza cu tot cu sălile de expoziție.
Îmi pare rău că ai fost nevoit să anulezi. Mi-ar fi plăcut să ne revedem, să mai povestim la un pahar de ceva şi o ţigară sau... mai multe.
Replanifici tu, oricum eşti expert, şi va ieşi chiar mai bine, sunt sigură
Mulţumim mult pentru urări!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)