Festivaluri vrâncenești. Plus biserici și mănăstiri, doar nu credeați c-ați scăpat!

TIPĂREȘTE

Bancul reviewului: La cabinetul unui medic vin maica stareță și o măicuță de la mănăstirea din localitate.

-Da, da-n loc de măicuță s-a speriat episcopul, că, după ce a aflat că măicuța este însărcinată, s-a aruncat de pe turla bisericii!

======

Da, știu, sunt răutăcios, spun bancuri despre popi și alte alea, dar, nu-s cu răutate, așa că n-o fi păcatul atât de mare! Cel puțin, nu atât de mare ca ăla de l-ați făcut voi cu mine, când m-ați votatără de-am făcut muuulte puncte, de-am ajuns, stai așa, să văd ce-s io, acuma, în ierarhia AFA? ... aham, sunt senator!

Păi, dacă tot îs senator, probabil că voi primi și io cine știe ce imunitate, birou cu secretară, șofer și mașină, așa-i? Sau, mai degrabă, cred că nu primesc nimic, sunt la fel de util pentru acest site ca frâna pe roata de rezervă!

Încet-încet se cam duce vara și asta-i de natură să-mi afecteze moralul. Bine, nu până la depresie, dar ceva melancolii ajung să am.

De aceea m-am hotărât să scriu un review cutremurător despre Vrancea. Oups, astea două cuvinte ”cutremurător” și ”Vrancea” nu prea sună de bun augur, dar, nu interpretați și voi ad-litteram, bine?

După cum bine știți io sar ca bobu' din păstaie încercând să vă conving despre de ce e frumos să veniți în Vrancea, ori, în vara asta am cam umblat pea-aici, prin județ, unde-am văzut mai multe : mănăstiri, biserici și festivaluri.

Dacă am scris despre mănăstiri, nu o luați și voi că aș fi vreun bisericos și că umblu numai cu ochii spre cer, ca astronomii. Adevărul este că am încercat să vă explic că și mănăstirile pot fi ținte pentru turismul ăla mic, de o zi, fără să regretați timpul și carburantul chleltuit pentru a ajunge la ele.

V-am scris, de-a lungul timpului, despre aproape toate mănăstirile de se află aici, cu excepția a altor două: Mănăstirea Trotușanu, din com. Movilița și Schitul Oancea, de lângă Mănăstirea Sihastru.

Mănăstirea Trotușanu este ceva mai izolată, se află pe raza comunei Movilița, pe lângă Panciu. Comună mare, din oameni primitori. Și primitori și dătători, pentru că, pe vremuri, era un banc : dacă doi din Movilița așteaptă autobuzul și ăla vine gol, cei doi se bat, care să urce primul. Bine, așa era pe vremuri, legenda, cum ar veni și, dacă de pe tărâmuri vrâncene a fost culeasă legenda Mioriței, ce-ați avea cu legenda Moviliței, huh?

Mănăstirea este mare și frumoasă și bine întreținută, cu o construcție nou-nouță. Da, știu, mai bine se construia o școală, dar, ce vreți, oamenii locului nu au vrut școală ci mănăstire, așa că, asta e!

Ca să ajungi la această mănăstire, din Focșani, să spunem, nu tre' decât să mergi 18 km pe DN 2/E 85 pana la Tisita; 12 km pe DJ 205F pana la Panciu; 8 km pe DJ 205H pana la Movilita, apoi inca 2 km pana in satul Trotusanu. Manastirea se afla langa sat.

Nu vă rătăciți, că vă indică lumea drumul în caz că da, v-ați rătăcit.

Așezământul este din anul 1676, deci este destul de vechiuță și biserica are hramul de Izvorul Tămăduirii.

Chiar lângă mănăstire este și o pădure de stejari seculari, aveți la ce să vă uitați dacă terminați repede relația cu Dumnezeu, aia în cadru organizat, mă refer.

Sincer, dacă nu sunteți foarte aproape de mănăstire și nu aveți cine știe ce afinități cu locurile, este o mănăstire ca oricare alta, nimic deosebit. Mai ales că nici nu m-au lăsat să fac poze, că mi-au spus că au nuș' ce odoare bisericești scumpe. Mă rog, așa mi-au zis, așa am făcut, de fapt, n-am făcut, că n-am pozat mănăstiorea decât pe-afară. Voia Domnului, nu?

Dacă la Mănăstirea Trotușanu nu cădeți pe spate de uimire, să n-aveți deloc așteptări de la Schitul Oancea, cel amplasat în imediata apropiere a Mănăstirii Sihastru, in dreapta soselei Adjud-Tecuci.

Asezamantul este construit pe un mic platou, inconjurat in trei parti de padure cu vedere spre valea Siretului. A fost construit în 1936 de Istrate Oancea, om despre care n-am aflat ce a fost, pe vărul Google l-a luat sughițul când l-am întrebat. Dar sughițul nu era ca-n bancul de vi-l spusei.

Mie, unuia, nu mi-a inspirat nicio trăire mai nobilă prezența la acest schit : tot așa o să mă rog pentru soarta omenirii și salvarea balenei albastre ca și până l-am vizitat. Am nimerit după o pomenire și cam toți ăia de coborau numeroasele trepte, erau în stare avansată de Revelion, probabil că și sudaseră, că aveau ochii roșii și vorbeau peltic.

Departe de mine gândul de a minimaliza trăirea ecumenică, dar nu am găsit niciun motiv pentru care să mai trec vreodată pe-acolo! Voi, dacă sunteți prin preajmă și vreți, faceți-o, treaba voastră!

Astea au fost ultimile două mănăstiri din Vrancea pe unde-am fost, propriu și personal, despre care am scris. Mă jur, să mă vedeți inginer, dacă mai scriu, vreodată, despre vreo mănăstire, fie ea din Vrancea sau din Ierusalim! Aferim!

Vrancea este un ținut cumva mai sălbatic și asta nu numai din cauza locuitorilor ei cât, mai ales, din frumusețea locurilor din zona de munte.

Mocanii, cum le spunem noi ălora de locuiesc la munte, sunt oameni mândri și, cei mai mulți dintre ei, harnici. Și-s și fudui, nevoie mare!

Când locuiești la munte, ești cumva mai harnic decât cel ce stă la câmpie, tre'să dai din tine pentru o grămadă de chestii de strictă necesitate. Nu-i vorbă, mulți dintre ei știu bine cu lemnul : cei din zona Năruja sunt cunoscuți drept meseriași în a clădi case din lemn pe temelii de piatră, așa cum sunt și acum unele case prin zonă, la fel ca și cei din Paltin sau Nereju. Despre măștile din lemn de la Nereju ați auzit!

Ca zonă folclorică, Vrancea de la munte este, cumva, arhaică. Costumul popular vrâncenesc este purtat la sărbători și, deși nu este spectaculos, este frumos, mai ales în simplitatea sa.

Probabil din dorința de-a păstra vie în mintea oamenilor locului aceste tradiții, anul acesta, în luna iulie, în zona de munte a Vrancei au fost organizate două festivaluri: cel de la Bîrsești, din 12 iulie și cel de la Paltin, din 25-26 iulie.

S-o luăm pe rând: cel de la Bîrsești, ”Baba Vrâncioaia”, pe numele lui, a plecat de la legenda locului, cu cei 7 munți împărțiți celor 7 feciori ai Vrâncioaiei, de către Ștefan cel Mare, chiar pe locul unde s-a organizat festivalul.

Dincolo de partea pur comercială a adunării, rămîi cu spectacolul prezentat de mai multe formații sătești din localitățile din zonă: ansambluri folclorice și de dansuri populare. O observație: din aceste ansambluri fac parte ori cei foarte bătrâni, ori copiii. Cei de 20-50 de ani, nu prea-s pe-acolo, ceea ce-nseamnă că avem o problemă. De fapt, cam suntem ăia de am dat bir cu fugiții de la sat și abia acuma vedem că am cam greșit când am procedat așa.

Ca la orice festival de la români, pe lângă scena festivalului sunt amplasate construcții unde sunt comercializate produse alimentare fripte pe grătar și băuturi reci, la halbe de diferite cantități : 0,5 și 1 litru.

Eu am mâncat și nu, n-am făcut bube!

Festivalul de la Paltin, denumit ”Pe dealul Tojanului” este cel mai vechi festival vrâncean, a ajuns în acest an la cea de-a 48-a ediție. Este ceva mai aproape de ideea de festival decât cel de la Bîrsești, oamenii par mai convinși de ideea de sărbătoare câmpenească.

Mulți oameni vin îmbrăcați în costumele populare păstrate în casă. Cei care prestează spectacolul, pe scenă, sunt din ansambluri cunoscute, din țară și din Basarabia. Nu, nu vă spui numele acestor formații, nu v-ar ajuta cu ceva, dar, una peste alta, am petrecut o după-amiază chiar frumoasă urmărind spectacolul. Plus că am văzut și niște fete frumoase-frumoase, îmbrăcate în costume populare.

Ceva mai jos de scenă, fireștile tarabe cu mici și bere, cu chinezării de tot felul. Încă nu sunt meșteșugarii tradiționali, cei care fac din lemn, piele sau lână tot felul de chestii pe care le-am folosit mii de ani și care, acuma, sunt de bon ton în casele noastre. Dar, nu-i timpul pierdut!

Am completat ieșirea câmpenească cu o baie în Zăbala și, în condițiile în care și la munte erau peste 30 de grade, Celsius, Doamne-ferește de alea cu nume nemțesc, ideea cu baia a fost una foarte bună!

Pe drumul de întoarcere, în comuna Valea Sării, poți vedea Biserica din lemn ”Cuvioasa Paraschiva”, monument istoric, ridicat pentru prima oară în anii 1772-1773.

Biserica este construită după legea locului, pe pat de piatră, din bârne din lemn, încheiate în ”coadă de rândunică”. Biserica se găsește relativ ușor, din drumul principal Tulnici-Vidra, în mijlocul satului, faci la stânga. Drumul este greu, dar orice mașină urcă, pînă-n poarta lăcașului.

Am făcut poze, frumusețea locului o s-o vedeți singuri și o s-o apreciați.

După cum v-am mai spus, biserica nu este un must see, dar, dacă aveți posibilitatea, nu pierdeți nimic dacă ajungeți acolo.

Cam asta va fi printre ultimele postări despre Vrancea, chiar dacă anul ăsta sper s-ajung la Vf. Coza, la Vf. Lăcăuț și la Vf. Pietrosu. Am mai scris despre ele și nu ar fi nimic nou pentru voi. Așa că nu-mi forțez mai mult de-atît norocul și o șterg englezește!

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 1365 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI