ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.02.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.03.08
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 2 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Köln - o destinație pentru city-break

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Continuare de aici - vezi impresii

În perioada 22-23 iunie am fost în Köln/Cologne pentru a participa la un concert Phil Collins. Inițial fusese programat 1 concert, vineri 21 iunie, dar cererea mare de bilete a dus la suplimentarea cu încă un concert pe 22 iunie. Noi am ales să zburăm la Dortmund cu Wizz, iar de la aeroportul din Dortmund am ajuns în Köln cu o mașină închiriată - am fost 4 persoane iar pentru 2 zile am plătit 44 de euro/familie (combustibil inclus), un preț mult mai convenabil comparativ cu biletele de tren + autobuz (dus-întors între aeroportul din Dortmund și Köln) care ar fi costat 106 euro/familie.

În oraș transportul în comun este foarte bine pus la punct (cred că e cam inutilă această mențiune) - cea mai avantajoasă opțiune pentru noi a fost un bilet valabil 24 ore pentru maxim 5 persoane, care costă 13,4 euro. Cu acest bilet ne-am plimbat prin oraș, dar am folosit și tramvaiul 1 pentru a ne deplasa la stadionul unde a fost organizat concertul. Un bilet pentru o călătorie costă 3 euro, astfel că este mult mai avantajoasă achiziția unui bilet de 24 de ore - 1 persoană va plăti 8,8 euro. Achiziționarea biletelor se face de la automatele din stații (meniu și în engleză) sau de la chioșcurile aflate în câteva stații inclusiv la metrou.

Din păcate, pe saitul oficial al societății de transport, toate aceste informații sunt doar în limba germană – prețuri aici - kvb.koeln/tickets/preise.html, iar locații de unde se pot cumpăra aici - kvb.koeln/tickets/ticketkauf/index.html

Concertul s-a desfășurat pe stadionul Rhein Energie, arenă unde joacă echipa de fotbal F. C Köln. Organizarea foarte bună, dar și disciplina nemțească au făcut ca atât la intrare, cât mai ales la ieșire totul să decurgă fără incidente. Nu am prea văzut să vină cineva cu mașina proprie – cam toți veneau cu mijloacele de transport în comun suplimentate corespunzător.

De la ora 19, în deschidere, Sheryl Crow a avut un recital care a durat cam o oră. Apoi de la 20.30 a intrat marele artist Phil Collins, întâmpinat cu ovații de cele câteva zeci de mii de spectatori. Turneul european intitulat sugestiv „Still Not Dead… Yet“ a venit după aproape 10 ani de pauză. Urmare a unei operații la coloană din 2015, cântărețul a intrat pe scenă ajutându-se de un baston și a stat într-un scaun pe toată perioada concertului, cu excepția unei singure melodii. Cu toate acestea, vocea sa minunată i-a încântat pe cei peste 40.000 spectatori cu celebrele sale hituri. La tobe a prestat fiul său Nick în vârstă de 18 ani, care a moștenit talentul tatălui său. Împreună, cei doi au avut șI un recital de câteva minute. După aproape 2 ore s-a încheiat un concert memorabil, la care îmi doream de mult să fiu prezent și mă bucur că am participat – la cel din România din 2007 nu am prins bilete.

Pentru cei care vin în Köln cu mașina, sunt disponibile mai multe parcări (19 la număr) în apropierea centrului – aici aveți harta locațiilor - car-parking.eu/germany/cologne/car-parks

Tarifele sunt între 1,5-2,5 euro/oră în timpul zilei, iar pe timpul nopții tariful este mult mai mic. Noi am plătit 16 euro pentru aproape 24 ore, fără câteva zeci de minute.

Am avut căteva ore bune, în după-amiaza sosirii, înainte de concert, dar și duminică dimineață până la ora 13, pentru a vizita centrul vechi al orașului (Altstadt). Acesta este dominat de impunătorul Dom, construcție care se zărește de peste tot. Cele două turnuri ale sale au o înălțime de aproximativ 157 m – de ce spun aproximativ? ... pentru că turnul Nordic este mai înalt cu 7 cm decât turnul sudic.

Construcția a început în anul 1248, este cea mai mare biserică din Germania și este și cel mai vizitat obiectiv turistic din această țară (conform oficiului de turism situat în apropiere) - are circa 20.000 vizitatori zilnic. În anul 1996 a intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Intrarea este gratuită, dar dacă doriți să urcați cele 533 de trepte din turnul sudic veți plăti o taxă de 3 euro. Am intrat și noi, iar măreția acestui Dom te copleșește - este realmente impresionant. Vitraliile arată minunat, iar imensele coloane îți vor solicita serios gâtul pentru a le urmări până sus.

Din afară cu greu vei găsi unghiul potrivit pentru a cuprinde clădirea în totalitate – încape în lățime, dar nu intră în înălțime sau invers. Apoi am înconjurat această Catedrală, care prin imensitatea ei îți dă impresia că este indestructibilă - cologne.de/what-to-do/the ... -cathedral.html

Clădirea a scăpat nevătămată din al doilea război mondial, iar pe câteva panouri de lângă catedrală puteți vedea imagini care prezintă modul în care arăta acea zonă acum 75 de ani – aceste panouri au fost instalate la 70 de ani de la încheierea războiului. Fotografiile acelor vremuri sunt cutremurătoare - totul este ruină. Peste 90% din suprafața orașului a fost distrusă, iar reconstrucția a fost îndelungată și dificilă.

În apropiere (în spatele Domului) este podul Hohenzollernbrücke - un pod care te impresionează prin…... numărul mare de lacăte atârnate…. cred că sunt multe mii, de toate culorile, mărimile și formele. Greutatea acestor lacăte nu a determinat autoritățile să le taie (vezi cazul Florența) – deh, pod nemțesc, rezistent, ce mai contează 10 tone în plus! . Sunt atât de multe încât efectiv nu mai ai loc unde să agăți unul. Asta poate dovedi că (vorba Andrei), iubirea schimbă tot, - agăți lacătul, îl închizi și arunci cheile în Rin - astfel se spune că iubirea va fi veșnică.

Orașul vechi (Altstadt) are cele mai multe alei pavate cu piatră cubică, dar este și locul ce atrage foarte mulți localnici și turiști, și care este plin de viață până la orele dimineții. În zona comercială veți găsi o mulțime de magazine selecte, unele prezente și pe la noi (dar cu o altă calitate a produselor) - îmbrăcăminte pentru femei și bărbați, încălțăminte, bijuterii, magazine cu decorațiuni interioare, cu instrumente muzicale, antichități, sculpturi în lemn, articole pentru pescuit etc. Toate aceste magazine sunt închise duminica.

Tot în Altstadt veți găsi multe străduțe înguste cu cafenele, baruri, terase care servesc berea locală Kölsch (care are conținut mai mic de alcool), dar și diverse feluri de cârnați, o altă specialitate germană. Gama diversificată de restaurante cu specific german, arab și oriental, Italian sau asiatic fac ca alegerea unui local să fie ușoară pentru toate gusturile.

Pe faleza Rinului sunt largi spații verzi unde lumea stă la plajă, alei unde localnicii se plimbă cu bicicleta sau pe jos și tot în această zonă sunt debarcaderele de unde pornesc croazierele pe fluviu. Aceste croaziere durează, în general, o oră, dar sunt și croaziere mai lungi care vă pot duce până la Düsseldorf. Dacă vă plimbați pe faleză veți vedea case pitorești, frumos colorate, dar și foarte vechi - unele au pe frontispiciu scris anul construcției. Lume multă în după-amiaza zilei de sâmbătă – relaxare la o bere la terasă, un wurst, artiști stradali, unii chiar stăteau întinși pe iarbă la plajă (erau 24 grade). În schimb duminică dimineața totul era foarte liber, iar pe la ora 10 era foarte puțină lume pe străzi.

Una peste alta, Köln poate fi o destinație pentru un city-break sau pentru un week-end. Alte informații utile puteți găsi aici - cologne-tourism.com


[fb]
---
Trimis de BOGDAN DSN in 08.02.20 19:42:55
Validat / Publicat: 09.02.20 07:19:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 3536 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Vitraliile din interior sunt minunate.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[09.02.20 07:19:13]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

Bujie
[09.02.20 08:03:53]
»

Salut!

Misto review-ul, misto poze!

Dan&Ema
[09.02.20 08:38:37]
»

@BOGDAN DSN:

Domul este obiectivul principal al Kölnului. Arata magnific si la exterior si la interior.

Imi place, si am vazut ca ai si prins intr-un cadru, posibilitatea de a sta la iarba verde, pe malul Rinului. Ca in multe alte orase europene pe malurile raurilor unde sunt amenajate si intretinute zone verzi. A propos de acestea am vazut in ultimul timp ca parca locurile sunt mai murdare ca alte dati si cred ca este consecinta emigrantilor care au ajuns sa se amestece cu populatia germana. E o parere.

Referitor la mersul la evenimente organizate pe stadion

Nu am prea văzut să vină cineva cu mașina proprie – cam toți veneau cu mijloacele de transport în comun suplimentate corespunzător.

- ramanem mult in urma tarilor civilizate.

Felicitari pentru articol si poze, numai bine! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[09.02.20 10:47:05]
»

@Bujie: Mulțumesc, mă bucur că ți-a plăcut!

BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[09.02.20 10:51:54]
»

@Dan&Ema: Da, așa este, Domul este primul obiectiv aflat pe lista turiștilor, dar și prima atracție menționată pe toate pliantele turistice. Pe toată peluza cu iarbă de pe malul Rinului erau oameni care citeau, se distrau la un picnic (și luau totul acasă, nu lăsau nimic pe acolo), se bronzau etc. Nu am văzut vreun indicator de genul, Nu călcați iarba, sau ceva asemănător.

Duminică dimineața prin centrul vechi erau destule gunoaie, dar lucrătorii de la salubritate își făceau treaba, iar la prânz când am plecat noi era din nou curat.

Dan&Ema
[09.02.20 14:33:40]
»

@BOGDAN DSN: ????

Mihai18
[09.02.20 15:37:48]
»

De la încept, titlul rewievului îndeamnă să fie citit, în special pentru cei care au fost acolo și sunt nostalgici.

Felicitări d-le Bogdan DSN pentru rewiev și în special pentru fotografii. Totul mi-a plăcut foarte mult.

Ați avut inspirația și șansa să obțineți „două dintr-una” (concertul cât și o vizită în cele mai interesante zone ale orașului). V-a ajutat mult și starea vremii. Eu l-am vizitat pe o ploaie cernită și m-am cazat aproape, la hotelul Renaisance pe Magnumstrasse numai pentru că avea parcare proprie, dar scumpă rău - 25 euro/zi iar cazarea a fost peste 100 euro/zi.

Desigur, punctul forte al orașului este Domul. Ajuns în fața sa, te simți foarte mic față de masivitatea și înălțimea sa, fiind considerată cea mai mare catedrală din Germania cât și din Europa de Nord și este foarte vizitată. Sunetul celor 11 clopote din care unul având greutatea de peste 20 tone, este magnific. Eu am deschis camera video numai pentru a înregistra sunetele lor.

Ne-ai oferit imagini foarte bune din Aldstat.

Hohenzolern este podul metalic pe care mi l-am dorit să-l văd și așa a fost.

M-au întristat imaginile cu orașul grav distrus după al 2-lea Război Mondial. Nu am știu că și acest pod a fost grav avariat. Apreciez hărnicia și sÂrguința nemților care au reușit să-l refacă, de parcă nici nu ar fi fost bombardat. Era bine dacă intrați și în Hauptbahnhof care era doar „la doi pași”

Nu vreau ca ecoul să fie cât un rewiev dar ași avea foarte multe de scris despre Koln.

Rewievul dv. m-a delectat și vă mulțumesc.

BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[09.02.20 17:57:37]
»

@Mihai18: Mulțumesc pentru aprecieri. În apropierea Domului exact așa m-am simțit și eu - mic și neînsemnat, iar clădirea îți dă sentimentul că va dura veșnic. Este masivă și solidă ceea ce te face să crezi că poate nici acele bombe nu puteau să o distrugă - de fapt Domul a fost evitat de bombardamente. Lângă Dom sunt mai multe panouri cu imagini din zilele războiului - acestea sunt înfricoșătoare, totul era distrus. Am văzut și clădirea gării - arată deosebit, dar nu am intrat.

Duminică dimineața, pentru doar vreo 30 de secunde, orga a răsunat în interiorul Domului plus clopotele de care spuneai și tu. Sunetul este copleșitor și te lasă fără cuvinte - nimeni nu mai vorbea în acele 30 de secunde, toți ascultau înmărmuriți sunetele venite de sus.

Mă bucur că ți-a plăcut articolul.

mishu
[27.03.20 21:08:48]
»

@BOGDAN DSN: O destinatie intradevar de neratat, felicitari, votat cu mare drag.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Bujie, Dan&Ema, Mihai18, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Koln și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072149991989136 sec
    ecranul dvs: 1 x 1